ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 559/2003

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 559/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin decizia nr. 4 din 15 ianuarie

1999, Plenul Consiliului Concurenței a stabilit că SC D.A. SA și SC TAROM SA se

fac vinovate de încălcarea prevederilor art. 5 alin. (1) lit. b) și c) din

Legea concurenței nr. 21/1996, prin împărțirea piețelor (rutelor aeriene) și

limitarea / controlul zborurilor aeriene pe rutele operate în comun.

În consecință, a constatat nule de

drept prevederile din „Raportul de analiză a rutelor aeriene regionale” care se

referă la practici anticoncurențiale, sancțiune ce atrage automat și nulitatea

raportului însuși.

S-a precizat că Ministerul

Transporturilor se face vinovat de încălcarea dispozițiilor art. 9 alin. (1)

lit. a) din aceeași lege, intervenind direct pe piață prin stabilirea numărului

de agenți care au dreptul să activeze pe o anumită rută (deși unele acorduri

bilaterale prevăd desemnarea multiplă) și favorizând, prin deciziile sale S.C.

TAROM SA.

Legalitatea acestei decizii a fost

contestată de către SC TAROM SA.

În motivarea contestației, SC TAROM

SA a arătat că la emiterea actului administrativ autoritatea emitentă a

ignorat:

-faptul că pe piața transportului

aerian, costurile de operare fiind foarte ridicate, nici un alt operator aerian

român nu și-a manifestat voința de a opera curse aeriene regulate pe rutele

analizate de SC D.A. și SC TAROM SA;

-faptul că raportul de analiză urma

să fie remis spre discutare și aprobare Ministerului Transporturilor, această

măsură și eventuala sa aplicare fiind, la rândul lor, condiționate de obținerea

de către minister a tuturor avizelor legale necesare;

-faptul că măsurile propuse a fi

luate prin raport nu au avut nici un fel de efect asupra pieței transporturilor

aeriene, în cauză fiind vorba de niște minime efecte în relațiile dintre

părțile semnatare;

-împrejurarea că astfel de acorduri

sunt de natură a aduce beneficii consumatorilor, care prin existența unui

program comun de călătorii frecvente beneficiau de legături mai bune și

servicii mai numeroase la costuri mai scăzute.

În cadrul unei cereri completatoare

depusă la data de 25 martie 1999, contestatoarea a arătat că raportul de

analiză a fost semnat ca o transpunere directă în practică a politicii

ministerului de încurajare a colaborării între operatorii aerieni români, în

contextul politicii de eficientizare a ofertei românești pe piața transportului

aerian internațional.

De asemenea că, raportul nu a fost

pus niciodată în aplicare datorită anulării lui de chiar SC TAROM SA.

În cauză a formulat cerere de

intervenție în interes propriu și al contestatoarei, Ministerul Transporturilor.

Intervenientul a solicitat anularea

deciziei atacate cu contestație ca netemeinică și nelegală.

El a invocat calitatea de

reprezentant al statului și pe aceea de acționar al SC TAROM SA, care îi

conferă atribuții de natură a asigura realizarea interesului public major, prin

existența unor companii aeriene românești capabile să presteze servicii de

transport aerian regulat și profitabile.

Curtea de Apel București, secția de

contencios administrativ, reînvestită cu soluționarea litigiului după casarea

cu trimitere a unei hotărâri anterioare, prin sentința civilă nr. 1636 din 29

noiembrie 2001 a respins ca neîntemeiate atât contestația, cât și cererea de

intervenție.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța a reținut că între societățile comerciale care au semnat raportul din

24 martie 1997 a intervenit o convenție de natură să împartă piețele de

desfacere – rutele aeriene. Totodată, s-a prevăzut limitarea și controlul

zborurilor aeriene pe rutele operate în comun.

Faptul că înțelegerea respectivă ar

genera prejudicii minime pentru terți și nu s-a aplicat, în lipsa unei avizări

din partea Ministerului Transporturilor, nu prezintă relevanță deoarece

nulitatea actului este determinată de existența practicii anticoncurențiale,

sancționată de Legea nr. 21/1996.

Pe de altă parte, în calitate de

autoritate a administrației publice centrale, intervenientul se face vinovat de

violarea legii, intervenind direct pe piață prin stabilirea numărului de agenți

economici ce au dreptul să acționeze pe o anumită rută și a favorizat pe

contestatoare în dauna celorlalte companii aeriene române.

În sfârșit, s-a motivat că

serviciilor prestate de contestatoare le sunt aplicabile normele Legii nr.

21/1996, pentru că în legătură cu acestea au fost săvârșite practicile

anticoncurențiale sub forma înțelegerii „pe orizontală”.

Hotărârea a fost atacată cu recurs

de către SC TAROM SA și Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și

Locuinței.

Recurenta contestatoare a reiterat

apărările formulate în contestație și ulterior, pe parcursul judecării

pricinii. A susținut de asemenea, că în realitate, nu a fost îndeplinită

condiția esențială a legii, de urmărire a unui scop sau efect anticoncurențial

pe piața românească și ca atare, nu se justifică în nici un fel învinovățirea

sa de încălcarea prevederilor art. 5 din Legea nr. 21/1996.

În cadrul recursului său, Ministerul

Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței a susținut că sentința este

nelegală și netemeinică deoarece:

-instanța de fond a interpretat

greșit valoarea juridică a Raportului de analiză a rutelor aeriene regionale;

-ca autoritate de stat în domeniu,

ministerul stabilește operatorii aerieni pe rutele convenite;

-curtea de apel nu a motivat și nici

nu a făcut referiri cu privire la „interesul major” invocat în cererea de

intervenție și notele de concluzii;

-instanța nu s-a pronunțat asupra

apărării conform căreia, Guvernul României , prin intermediul ministerului de

resort, a avut în vedere apărarea unui interes public major, respectiv salvarea

SC –TAROM SA, care reprezintă un simbol național;

-prin măsurile luate prin decizia

nr. 4/1999, recurentului i s-au limitat dreptul de a desemna operatorii

aerieni, precum și atribuțiile care îi revin din acte bilaterale sau

convențiile internaționale.

Recursurile nu sunt fondate.

Potrivit dispozițiilor art. 5 alin.

(1) din Legea nr. 21/1996, sunt interzise orice înțelegeri exprese sau tacite

între agenții economici sau asociații de agenți economici, orice decizii de

asociere sau practici concertate între aceștia, care au ca obiect sau pot avea

ca efect restrângerea, împiedicarea sau denaturarea concurenței pe piața

românească sau pe o parte a acesteia în special cele care urmăresc:

-lit. b) - limitarea sau controlul

producției, distribuției, dezvoltării tehnologice sau investițiilor;

-lit. c) - împărțirea piețelor de

desfacere sau a surselor de aprovizionare, pe criteriul teritorial, al

volumului de vânzări și achiziții sau pe alte criterii.

În speță, din probele cu înscrisuri

administrate rezultă că la data de 24 martie 1999, între SC TAROM SA și SC D.A.

S.A. s-a încheiat o înțelegere consemnată într-un Raport de analiză a rutelor

aeriene regionale.

În partea introductivă a

documentului s-a precizat că cele două companii și-au exprimat intenția

reciprocă de a sprijini inițiativa Ministerului Transporturilor în scopul:

-eficientizării ofertei românești pe

piața transportului aerian internațional;

-participării la un pool de

capacitate aviatică românească care să permită utilizarea optimă a acesteia.

Potrivit clauzelor stipulate la pct.

1 al raportului, SC D.A. SA urmează să funcționeze ca „feeder” pentru SC TAROM

SA și în acest sens, prima va primi de la compania secundă un SPA pentru toate

rutele operate de SC TAROM SA

De asemenea, s-a prevăzut

angajamentul părților de a analiza rutele și orariile operate de cele două

companii, „în sensul evitării dublării operării pe anumite rute și coordonarea

orariilor pentru un tranzit optim la București”.

Scopul real urmărit prin această

înțelegere pe orizontală a fost eliminarea concurenței între cele două companii

pe rutele menționate în raport.

Că este așa, rezultă fără echivoc nu

numai din conținutul raportului, care atestă împărțirea rutelor aeriene pe mai

multe zone (balcanică, central europeană, republicile baltice, Europa de vest),

ci și din adresa nr. 38/320 din 11 mai 1999 emisă de Ministerul

Transporturilor-Direcția Generală a Aviației Civile care confirmă faptul că în

anul 1997, SC D.A. SA a primit dreptul de operare, între altele, pe rutele

București - Tbilisi, București

-

Munchen,

București -Sofia, București - Helsinki ș.a. desigur, pe baza înțelegerii

realizate.

Înțelegerea s-a aplicat, după

semnarea ei de către directorul general și respectiv vicepreședintele

companiilor aeriene, până la intervenția Consiliului Concurenței, sesizat cu

privire la practica anticoncurențială chiar de către SC D.A. SA.

Concluzia se impune în raport de

mențiunea făcută în acest sens în decizia Consiliului Concurenței nr. 24 din 10

martie 1999, precum și de conținutul plângerii adresate acestei autorități publice

de către compania mai sus arătată, care se referă în mod expres la violarea

prevederilor art. 5 din Legea nr. 21/1996 și la condiționarea impusă anterior

de către SC TAROM SA, ca pe unele rute aeriene se opereze doar o singură

companie. Contestatoarea însăși a admis în cuprinsul contestației că măsurile

propuse prin raport au produs doar „niște minime efecte în relațiile dintre

părțile sale semnatare”.

Pe baza raportului echipei de

investigație, Consiliul Concurenței a stabilit că eliminarea concurenței pe

rutele aeriene indicate în textul raportului, a permis SC TAROM SA să practice

prețuri fixate arbitrar și servicii de o calitate mai scăzută, deoarece

pasagerii nu aveau alternativă la zborurile SC TAROM SA. Totodată, înțelegerea

a determinat creșterea profiturilor companiilor implicate, în detrimentul

intereselor legitime ale utilizatorilor acestor servicii publice.

Pe de altă parte, au fost

descurajate alte companii aeriene române să solicite drept de zbor pe rutele

menționate în raport mai ales, că semnarea acestuia era susținută și aprobată

de Ministerul Transporturilor, unicul organ de stat competent să acorde un

atare drept.

În cursul lunii februarie 1998, SC

D.A. SA a încetat să mai opereze din motive independente de voința sa

(falimentul grupului din care a făcut parte), iar plângerea formulată împotriva

deciziei nr. 4/1999 a Consiliului Concurenței a fost respinsă de către Curtea

de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr.

624 din 25 mai 1999.

Hotărârea a rămas irevocabilă ca

efect al respingerii recursului declarat de companie, prin decizia Curții

Supreme de Justiție, secția de contencios administrativ nr. 169 din 20 ianuarie

2000.

Instanța supremă a reținut existența

practicii anticoncurențiale, precum și culpa Ministerului Transporturilor, care

a intervenit în mod direct pe piață prin stabilirea numărului de agenți

îndreptățiți să acționeze pe o singură rută.

Înscrisurile prezentate de Consiliul

Concurenței demonstrează faptul că ministerul a acționat în favoarea SC TAROM

SA, dar în dauna celorlalte companii aeriene române, îndeosebi, prin acordarea

dreptului de zbor pe anumite rute, precis determinate.

Procedând în modul arătat Ministerul

Transporturilor a nesocotit prevederile art. 9 alin. (1) din Legea concurenței

care interzic orice acțiuni ale organelor administrației publice centrale sau

locale de a lua decizii de natură a limita libertatea comerțului și să

stabilească condiții discriminatorii pentru activitatea agenților economici.

Contestația formulată de acest

minister împotriva deciziei nr. 4/1999 emisă de Consiliul Concurenței a fost

respinsă ca tardivă prin sentința civilă nr. 488 din 3 mai 1999, pronunțată de

Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, în dosarul nr.

501/1999.

Rezultă din considerentele expuse,

că așa cum corect s-a reținut în decizia Consiliului Concurenței și în sentința

recurată, societățile comerciale care au semnat raportul se fac vinovate de

înălcarea dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. b) și c) din Legea concurenței,

prin împărțirea piețelor (rutelor aeriene) și limitarea / controlul zborurilor

aeriene pe rutele operate în comun.

Ministerul Transporturilor se face,

la rândul său, vinovat de nesocotirea prevederilor art. 9 alin. (1) lit. a) din

lege, prin intervenția directă pe piață, realizată prin stabilirea numărului de

agenți economici care au dreptul să efectueze curse pe o anumită rută, deși

unele acorduri bilaterale stabilesc procedura desemnării multiple.

Interesul public major invocat de

recurentul-intervenient trebuie în adevăr, satisfăcut, dar cu respectarea

normelor legale în vigoare, inclusiv a celor care au drept scop, protecția,

menținerea și stimularea concurenței și a unui mediu concurențial normal, în

vederea promovării intereselor consumatorilor.

Ori, în speță, Ministerul

Transporturilor a susținut și aprobat o înțelegere care este contrară acestor

interese, favorizând prin întreaga sa conduită pe contestatoare.

În aceste condiții și ținând seama

de prevederile art. 9 alin. (2) din Legea concurenței, conform cărora,

dispozițiile art. 1 nu fac obiectul aplicării excepției stabilite la art. 2

alin. (1) lit. b), fără temei se susține în recurs că cererea de intervenție

era totuși, admisibilă.

Față de considerentele analizate și

în lipsa unor motive de casare ce ar putea fi invocate chiar din oficiu,

urmează a se respinge ambele recursuri.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursurile declarate de SC

TAROM SA și de către Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței

împotriva sentinței civile nr. 1636 din 29 noiembrie 2001 a Curții de Apel

București, secția de contencios administrativ, ca nefondate.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 11 februarie 2003.