ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 281/2004
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 281/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra
contestației în anulare de față:
Din
examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data
de 1 ianuarie 2001, reclamanta S.C. “E.S.” S.R.L. a chemat în judecată pe
pârâta S.C. “S.” S.A., solicitând transferarea dreptului de proprietate al
activului Micro-producție etaj I din București, prin încheierea unui contract
de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare sau a contractului de
vânzare-cumpărare prin negociere directă, cu plata prețului stabilit prin
raport de evaluare, în rate și obligarea la daune cominatorii pe zi de
întârziere.
Ulterior,
reclamanta a precizat în două rânduri acțiunea sa și în legătură cu activul
birou compus din 2 camere, precum și terenul aferent activului microproducție,
cu daune cominatorii majorate la 10.000.000 lei pe zi de întârziere.
Prin
încheierea din 15 mai 2000 s-a dispus conexarea dosarului nr.2444/2000 în care
reclamanta era S.C. „S.” S.A. iar pârâta S.C. „E.S.” Ltd – având ca obiect
rezilierea contractului de asociere dintre părți și a actelor adiționale și
evacuarea din spațiile în discuție.
Prin
sentința civilă nr.6253 din 16 octombrie 2000, Tribunalul București a admis
acțiunea principală și a obligat pe pârâtă să încheie contractul de
vânzare-cumpărare pentru cele 2 active cu plata în rate, cu un avans minim de
5% și eșalonarea ratelor pe 5 ani, la prețul de 2.356.982.000 lei activul
„Microproducție etaj I cu terenul aferent” și 224.085.000 lei pentru activul
„birou”, cu obligația de plată a daunelor cominatorii de 10.000.000 lei pe zi
de întârziere până la executarea obligației, respingându-se acțiunea conexă
privind rezilierea contractului de asociere și evacuare.
Curtea
de Apel București, prin decizia civilă nr.306 din 6 martie 2001 a respins ca
nefondat apelul pârâtei.
Prin
decizia civilă nr.990 din 19 februarie 2003, Curtea Supremă de Justiție, secția
comercială, a admis recursul pârâtei S.C. “S.” S.A., a modificat decizia
atacată, a admis apelul pârâtei, a schimbat în tot hotărârea instanței de fond,
în sensul că a respins acțiunea principală, ca nefondată și, admițând acțiunea
conexă, a dispus rezilierea contractului de asociere în participație și
evacuarea pârâtei din spațiul în litigiu.
Împotriva
acestei din urmă hotărâri judecătorești, reclamanta din acțiunea principală a
formulat o contestație în anulare, în temeiul art.317 și 318 C. proc. civ.,
fără să menționeze care sunt motivele pe care le invocă în acest sens.
În
legătură cu contestația în anulare de față, se rețin următoarele:
Potrivit
prevederilor art.318 C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi
atacate cu contestație, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli
materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte
, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de casare.
Contestația
în anulare este o cale extraordinară de atac, admisibilă numai în cazurile
limitativ prevăzute de lege, prin care se urmărește anularea unei hotărâri
definitive, dacă la pronunțarea ei nu s-au observat neregularitățile actelor de
procedură ori dacă soluția este rezultatul unei erori materiale evidente
(art.317 și 318 C. proc. civ.).
Prevederea
cuprinsă în art.318 C. proc. civ. potrivit căreia o hotărâre dată în recurs
poate fi retractată dacă a fost rezultatul unei greșeli materiale, se referă la
erori materiale evidente, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului,
ca respingerea greșită a unui recurs tardiv, anularea greșită ca netimbrat sau
ca făcut de un mandatar fără calitate și altele asemănătoare, pentru verificara
cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.
Prin
urmare, greșelile instanței de recurs care pot deschide calea contestației în
anulare sunt greșeli de fapt și nu greșeli de judecată, de apreciere a probelor
ori de interpretare a dispozițiilor legale.
În
cazul în care contestația în anulare privește și omisiunea examinării unui
motiv de casare, aceasta nu înseamnă că pot fi repuse în discuție pe această
cale, motive de casare care au format obiect de preocupare pentru instanța de
recurs, chiar dacă soluția pronunțată ar fi rezultatul unei greșite aprecieri a
probelor sau a aplicării legii.
Astfel,
contestația în anulare nu constituie un mijloc de reformare a unei hotărâri,
chiar și greșite, date în recurs, întrucât instanța este ținută să verifice
numai dacă există vreunul din motivele limitativ prevăzute de lege și nu poate
să examineze justețea soluției pronunțate.
Întrucât prin contestația în anulare de față,
petenta nu menționează în ce ar consta încălcarea dispozițiilor legale
menționate mai sus, rezultă că aceasta este nefondată, chiar dacă petiționara
consideră că prin soluția la care s-a oprit instanța de recurs ar cuprinde
greșeli de judecată pe fond, acestea nu pot fi corectate pe această cale
procesuală, a contestației în anulare, care ete o cale de retractare și nu de
reformare a soluției atacate.
În consecință,
nefiind îndeplinite condițiile legale prevăzute de art.318 C. proc. civ.,
contestația în anulare formulată de pârâtă va fi respinsă ca neîntemeiată.
PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge
contestația în anulare formulată de contestatoarea S.C. „E.S.” S.R.L. împotriva
deciziei nr.990 din 19 februarie 2003 a Curții Supreme de Justiție, secția
comercială, ca nefondată.
I
revocabilă
.
Pronunțata
în ședință publică, astăzi 27 ianuarie 2004.