ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 281/2004

Asupra

contestației în anulare de față:

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data

de 1 ianuarie 2001, reclamanta S.C. “E.S.” S.R.L. a chemat în judecată pe

pârâta S.C. “S.” S.A., solicitând transferarea dreptului de proprietate al

activului Micro-producție etaj I din București, prin încheierea unui contract

de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare  sau a contractului de

vânzare-cumpărare prin negociere directă, cu plata prețului stabilit prin

raport de evaluare, în rate și obligarea la daune cominatorii pe zi de

întârziere.

Ulterior,

reclamanta a precizat în două rânduri acțiunea sa și în legătură cu activul

birou compus din 2 camere, precum și terenul aferent activului microproducție,

cu daune cominatorii majorate la 10.000.000 lei pe zi de întârziere.

Prin

încheierea din 15 mai 2000 s-a dispus conexarea dosarului nr.2444/2000 în care

reclamanta era S.C. „S.” S.A. iar pârâta S.C. „E.S.” Ltd – având ca obiect

rezilierea contractului de asociere dintre părți și a actelor adiționale și

evacuarea din spațiile în discuție.

Prin

sentința civilă nr.6253 din 16 octombrie 2000, Tribunalul București a admis

acțiunea principală și a obligat pe pârâtă să încheie contractul de

vânzare-cumpărare pentru cele 2 active cu plata în rate, cu un avans minim de

5% și eșalonarea ratelor pe 5 ani, la prețul de 2.356.982.000 lei activul

„Microproducție etaj I cu terenul aferent” și 224.085.000 lei pentru activul

„birou”, cu obligația de plată a daunelor cominatorii de 10.000.000 lei pe zi

de întârziere până la executarea obligației, respingându-se acțiunea conexă

privind rezilierea contractului de asociere și evacuare.

Curtea

de Apel București, prin decizia civilă nr.306 din 6 martie 2001 a respins ca

nefondat apelul pârâtei.

Prin

decizia civilă nr.990 din 19 februarie 2003, Curtea Supremă de Justiție, secția

comercială, a admis recursul pârâtei S.C. “S.” S.A., a modificat decizia

atacată, a admis apelul pârâtei, a schimbat în tot hotărârea instanței de fond,

în sensul că a respins acțiunea principală, ca nefondată și, admițând acțiunea

conexă, a dispus rezilierea contractului de asociere în participație și

evacuarea pârâtei din spațiul în litigiu.

Împotriva

acestei din urmă hotărâri judecătorești, reclamanta din acțiunea principală a

formulat o contestație în anulare, în temeiul art.317 și 318 C. proc. civ.,

fără să menționeze care sunt motivele pe care le invocă în acest sens.

În

legătură cu contestația în anulare de față, se rețin următoarele:

Potrivit

prevederilor art.318 C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi

atacate cu contestație, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli

materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte

, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de casare.

Contestația

în anulare este o cale extraordinară de atac, admisibilă numai în cazurile

limitativ prevăzute de lege, prin care se urmărește anularea unei hotărâri

definitive, dacă la pronunțarea ei nu s-au observat neregularitățile actelor de

procedură ori dacă soluția este rezultatul unei erori materiale evidente

(art.317 și 318 C. proc. civ.).

Prevederea

cuprinsă în art.318 C. proc. civ. potrivit căreia o hotărâre dată în recurs

poate fi retractată dacă a fost rezultatul unei greșeli materiale, se referă la

erori materiale evidente, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului,

ca respingerea greșită a unui recurs tardiv, anularea greșită ca netimbrat sau

ca făcut de un mandatar fără calitate și altele asemănătoare, pentru verificara

cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.

Prin

urmare, greșelile instanței de recurs care pot deschide calea contestației în

anulare sunt greșeli de fapt și nu greșeli de judecată, de apreciere a probelor

ori de interpretare a dispozițiilor legale.

În

cazul în care contestația în anulare privește și omisiunea examinării unui

motiv de casare, aceasta nu înseamnă că pot fi repuse în discuție pe această

cale, motive de casare care au format obiect de preocupare pentru instanța de

recurs, chiar dacă soluția pronunțată ar fi rezultatul unei greșite aprecieri a

probelor sau a aplicării legii.

Astfel,

contestația în anulare nu constituie un mijloc de reformare a unei hotărâri,

chiar și greșite, date în recurs, întrucât instanța este ținută să verifice

numai dacă există vreunul din motivele limitativ prevăzute de lege și nu poate

să examineze justețea soluției pronunțate.

Întrucât prin contestația în anulare de față,

petenta nu menționează în ce ar consta încălcarea dispozițiilor legale

menționate mai sus, rezultă că aceasta este nefondată, chiar dacă petiționara

consideră că prin soluția la care s-a oprit instanța de recurs ar cuprinde

greșeli de judecată pe fond, acestea nu pot fi corectate pe această cale

procesuală, a contestației în anulare, care ete o cale de retractare și nu de

reformare a soluției atacate.

În consecință,

nefiind îndeplinite condițiile legale prevăzute de art.318 C. proc. civ.,

contestația în anulare formulată de pârâtă va fi respinsă ca neîntemeiată.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge

contestația în anulare formulată de contestatoarea S.C. „E.S.” S.R.L. împotriva

deciziei nr.990 din 19 februarie 2003 a Curții Supreme de Justiție, secția

comercială, ca nefondată.

I

revocabilă

.

Pronunțata

în ședință publică, astăzi  27 ianuarie 2004.