ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 281/2004

Asupra contestației în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 1 ianuarie 2001, reclamanta S.C. “E.S.” S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta S.C. “S.” S.A., solicitând transferarea dreptului de proprietate al activului Micro-producție etaj I din București, prin încheierea unui contract de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare sau a contractului de vânzare-cumpărare prin negociere directă, cu plata prețului stabilit prin raport de evaluare, în rate și obligarea la daune cominatorii pe zi de întârziere. Ulterior, reclamanta a precizat în două rânduri acțiunea sa și în legătură cu activul birou compus din 2 camere, precum și terenul aferent activului microproducție, cu daune cominatorii majorate la 10.000.000 lei pe zi de întârziere.

Prin încheierea din 15 mai 2000 s-a dispus conexarea dosarului nr.2444/2000 în care reclamanta era S.C. „S.” S.A. iar pârâta S.C. „E.S.” Ltd – având ca obiect rezilierea contractului de asociere dintre părți și a actelor adiționale și evacuarea din spațiile în discuție. Prin sentința civilă nr.6253 din 16 octombrie 2000, Tribunalul București a admis acțiunea principală și a obligat pe pârâtă să încheie contractul de vânzare-cumpărare pentru cele 2 active cu plata în rate, cu un avans minim de 5% și eșalonarea ratelor pe 5 ani, la prețul de 2.356.982.000 lei activul „Microproducție etaj I cu terenul aferent” și 224.085.000 lei pentru activul „birou”, cu obligația de plată a daunelor cominatorii de 10.000.000 lei pe zi de întârziere până la executarea obligației, respingându-se acțiunea conexă privind rezilierea contractului de asociere și evacuare.

Curtea de Apel București, prin decizia civilă nr.306 din 6 martie 2001 a respins ca nefondat apelul pârâtei. Prin decizia civilă nr.990 din 19 februarie 2003, Curtea Supremă de Justiție, secția comercială, a admis recursul pârâtei S.C. “S.” S.A., a modificat decizia atacată, a admis apelul pârâtei, a schimbat în tot hotărârea instanței de fond, în sensul că a respins acțiunea principală, ca nefondată și, admițând acțiunea conexă, a dispus rezilierea contractului de asociere în participație și evacuarea pârâtei din spațiul în litigiu. Împotriva acestei din urmă hotărâri judecătorești, reclamanta din acțiunea principală a formulat o contestație în anulare, în temeiul art.317 și 318 C. proc. civ., fără să menționeze care sunt motivele pe care le invocă în acest sens.

În legătură cu contestația în anulare de față, se rețin următoarele: Potrivit prevederilor art.318 C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte , a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de casare. Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, admisibilă numai în cazurile limitativ prevăzute de lege, prin care se urmărește anularea unei hotărâri definitive, dacă la pronunțarea ei nu s-au observat neregularitățile actelor de procedură ori dacă soluția este rezultatul unei erori materiale evidente (art.317 și 318 C. proc.

civ.). Prevederea cuprinsă în art.318 C. proc. civ. potrivit căreia o hotărâre dată în recurs poate fi retractată dacă a fost rezultatul unei greșeli materiale, se referă la erori materiale evidente, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, ca respingerea greșită a unui recurs tardiv, anularea greșită ca netimbrat sau ca făcut de un mandatar fără calitate și altele asemănătoare, pentru verificara cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor. Prin urmare, greșelile instanței de recurs care pot deschide calea contestației în anulare sunt greșeli de fapt și nu greșeli de judecată, de apreciere a probelor ori de interpretare a dispozițiilor legale.

În cazul în care contestația în anulare privește și omisiunea examinării unui motiv de casare, aceasta nu înseamnă că pot fi repuse în discuție pe această cale, motive de casare care au format obiect de preocupare pentru instanța de recurs, chiar dacă soluția pronunțată ar fi rezultatul unei greșite aprecieri a probelor sau a aplicării legii. Astfel, contestația în anulare nu constituie un mijloc de reformare a unei hotărâri, chiar și greșite, date în recurs, întrucât instanța este ținută să verifice numai dacă există vreunul din motivele limitativ prevăzute de lege și nu poate să examineze justețea soluției pronunțate.

Întrucât prin contestația în anulare de față, petenta nu menționează în ce ar consta încălcarea dispozițiilor legale menționate mai sus, rezultă că aceasta este nefondată, chiar dacă petiționara consideră că prin soluția la care s-a oprit instanța de recurs ar cuprinde greșeli de judecată pe fond, acestea nu pot fi corectate pe această cale procesuală, a contestației în anulare, care ete o cale de retractare și nu de reformare a soluției atacate. În consecință, nefiind îndeplinite condițiile legale prevăzute de art.318 C. proc. civ., contestația în anulare formulată de pârâtă va fi respinsă ca neîntemeiată. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea S.C. „E.S.” S.R.L. împotriva deciziei nr.990 din 19 februarie 2003 a Curții Supreme de Justiție, secția comercială, ca nefondată. I revocabilă . Pronunțata în ședință publică, astăzi 27 ianuarie 2004.