ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 990/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta S.C. E.S. SRL București a chemat în judecată S.C. S. S.A. București solicitându-se inițial obligarea pârâtei să transfere dreptul de proprietate privind activul Microproducție – etaj I – din București, prin încheierea contractului de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare sau a contractului de vânzare cumpărare prin negociere directă cu plata prețului în rate la prețul stabilit prin raportul de evaluare efectuat în cauză, și obligarea la daune cominatorii de 1.000.000 lei/zi de întârziere. La dosarul de fond reclamanta a depus o cerere completatoare la acțiune prin care a solicitat să fie obligată pârâta la efectuarea raportului de evaluare și să transfere proprietatea și cu privire la activul birou compus din 2 camere în suprafață de cca.

45 mp de la aceeași adresă cu primul activ cerându-se de data aceasta daune cominatorii de 1.550.000 lei/zi de întârziere. Pentru a doua oară, la dosarul de fond, reclamanta precizează obiectul acțiunii în conformitate cu art. 13 alin. (3) din Legea nr. 133/199 în sensul obligării pârâtei să încheie contract de vânzare-cumpărare pentru cele două active, cu plata prețului în rate, cu un avans de 5% și eșalonarea ratelor pe o perioadă de 5 ani la valoarea de 2.356.982.000 lei pentru activul Microproducție – etaj l – București împreună cu terenul aferent, și de 224.085.000 lei pentru activul birou, valori stabilite prin raportul de expertiză depus la dosar. Daunele cominatorii au fost majorate la 10.000.000 lei/zi întârziere.

În ședința din 15 mai 2000, instanța de fond a conexat dosarul nr. 2444/2000 în care reclamantă figura S.C. S. S.A., iar pârâtă S.C. E.S. Ltd, având ca obiect rezilierea contractului de asociere dintre părți și actele adiționale nr. 1/1997 și nr. 2/1998 și evacuarea pârâtei din spațiul în suprafață de 720 mp ce reprezintă etajul I din cea de a doua hală de producție ca și din suprafața de 45 mp la etaj I din corpul central al clădirii, la dosarul de față nr. 529/2000, considerându-se îndeplinite cerințele art. 164 C. proc. civ. Prin sentința civilă nr. 6253 din 16 octombrie 2000 Tribunalul București a admis acțiunea principală și a obligat pârâta S.C. S. S.A.

să încheie contractul de vânzare-cumpărare pentru cele 2 active cu plata prețului în rate cu un avans minim de 5% și eșalonarea ratelor pe o perioadă de 5 ani la valoarea de 2.356.982.000 lei pentru activul Microproducție – etaj I– situat în București împreună cu terenul aferent, și de 224.085.000 lei pentru activul birou – valori stabilite conform expertizei. A fost obligată pârâta și la plata daunelor cominatorii de 10.000.000 lei pe zi întârziere începând de la data pronunțării și până la executarea obligației. S-a respins ca nefondată cererea conexă privind rezilierea contractului de asociere în participațiune și evacuarea pârâtei. Instanța de fond a reținut că reclamanta din acțiunea principală a făcut dovada că se încadrează în categoria întreprinderilor mici și mijlocii, că utilizează în baza contractului de asociere activele disponibile ale pârâtei, rezultând din raportul de expertiză că a făcut investiții la imobilele utilizate.

În baza situației de fapt reținute, instanța a considerat că în cauză operează dispozițiile art. 12 din Legea nr. 133/1999 și că față de caracterul imperativ al normelor acestei legi, consimțământul la vânzare al societăților comerciale proprietare de active este suplinit prin lege, acestea neavând altă alternativă decât de a se conforma opțiunii utilizatorilor. Aceste considerente au determinat respingerea apărărilor pârâtei privind hotărârea AGA din 30 iunie 2000 și faptul că activul în litigiu nu este disponibil. Cu referire la acțiunea conexă, s-a considerat că S.C. S. nu a dovedit neîndeplinirea obligațiilor contractuale de către pârâta din această cerere, iar, refuzul de a plăti cotele fixe stabilite în contract, este justificat în lipsa facturilor care trebuiau emise de reclamantă.

Curtea de Apel București prin decizia nr. 306 din 6 martie 2001 a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta S.C. S. S.A. București. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că potrivit art. 12 lit. a) din Legea nr. 133/1999 I.M.M. urile au acces la activele disponibile ale societăților comerciale și companiilor naționale cu capital majoritar de stat, precum și al regiilor autonome în condițiile arătate de text, reclamanta aflându-se în situația utilizării activelor pârâtei în baza contractului de asociere, în participațiune, ceea ce duce la obligarea societății comerciale pârâte să le vândă la solicitarea deținătorului în condițiile de asemeni arătate de textul de lege incident.

În condițiile normelor imperative în materie, s-a apreciat că societățile comerciale (în speță pârâta) nu are dreptul de a opta între a vinde sau nu activele solicitate, nerespectarea acestei obligații fiind sancționată contravențional. Apărarea pârâtei privind acordul F.P.S. a fost înlăturată cu motivarea că aplicarea legii nu poate fi condiționată de acest acord, aplicațiunea în speță a O.G. nr. 88/1997 modificată prin Legea nr. 99/1999 inclusiv a H.G. nr. 450/1999 care fiind legi de drept comun în materia privatizării, cu caracter general, nu pot anihila efectele legii speciale în materie de vânzare a activelor, cum este Legea nr. 133/1999. Însușindu-și în parte motivarea instanței de fond, cu completarea invocării actului adițional nr.1 la contractul de asociere, s-a considerat corect respinsă cererea conexă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs S.C. S. S.A. București care invocând motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 9, 10 și 11 C. proc. civ. a susținut în esență următoarele: 1. Greșit instanțele au justificat neplata cotei de profit de către pârâta din acțiunea conexă și asta ca urmare a neemiterii facturilor de recurentă, încălcându-se astfel clauzele contractului de asociere în participațiune, cât și prevederile O.G. nr. 3/1992 arătându-se expres în contractul semnat de ambele părți că plata cotei de profit se face prin emiterea unor bilete la ordin, așa cum s-a procedat dealtfel cu cotele ce s-au plătit. Se mai arată că până la data litigiului, pârâta din cererea conexă nu a invocat niciodată ca motiv de neplată a cotei de profit, neemiterea facturilor fiscale.

2. Instanța de apel, chiar prin schimbarea motivării, a ignorat atât conținutul contractului de asociere în participațiune cât și al actului adițional nr. 1 din 10 februarie 1993, deoarece intimata din recursul de față s-a obligat prin art. 2 pct. 2.2. din actul adițional nr. 1/1993 să asigure reparația clădirii pe care o utilizează, preluând această obligație din sarcina recurentei. 3. Instanța de apel nu s-a pronunțat asupra apărărilor formulate de recurentă cu privire la condițiile în care ar fi trebuit să aibă loc vânzarea, dat fiind neachitarea de către intimată a cotelor de profit și a cheltuielilor pentru utilități, prin acesta dând dovadă că este un rău platnic și că nu a respectat clauzele contractului, ceea ce exclude încadrarea acesteia în prevederile Legii nr. 133/1999, cum greșit a considerat instanța de apel.

În cadrul acestui motiv de recurs se invocă și nepronunțarea instanței asupra cererii de introducere în cauză a F.P.S. pentru a se judeca litigiul și în contradictoriu cu statul – acționarul majoritar - și nici asupra dovezilor, care conduceau la rezilierea contractului de asociere în participațiune. Recursul este fondat. Mai înainte de a se analiza motivele de recurs, trebuie menționat că la termenul din 5 iunie 2002, față de decizia nr. 495/2000 a Curții de Apel București care a dispus deschiderea procedurii falimentului în condițiile Legii nr. 64/1995, cauza a fost suspendată, dar repusă pe rol ca urmare a anulării deciziei de mai sus prin admiterea cererii de revizuire formulată de intimata din acest dosar.

Revenind la analiza recursului se impune verificarea criticilor raportat distinct la cele două acțiuni care au fost conexate și care urmăreau efecte diferite vizând raporturile dintre părți. Astfel, acțiunea introdusă de S.C. E.S. SRL București a fost admisă invocându-se exclusiv art. 12 din Legea nr. 133/1999 care are norme imperative, obligatorii pentru proprietarul activelor (în cauză recurenta) care trebuie să se supusă necondiți0onat de nici o altă analiză a cererii utilizatorului spațiului, dacă acesta se încadrează în categoria de I.M.M. uri. Tocmai în preluarea generică a conținutului art. 12 din Legea nr. 133/1999 și a necoroborării acestuia cu art. 13 din aceeași lege, constă greșeala instanței de apel și incidența motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Este netăgăduit că instanța de apel a reprodus corect prevederile art. 12 din Legea nr. 133/1999, numai că s-a grăbit să tragă concluzia cu privire la obligația recurentei, în mod automat, fără ca aceasta să mai aibă vreun drept de verificare a cererii de cumpărare, și fără ca intimata să mai fi îndeplinit și alte condiții, cerute de același text, și tot cu caracter imperativ. Simpla lectură a art. 12 din Legea nr. 133/1999 arată că I.M.M. urile (intimata în cauza de față) au acces la activele disponibile ale societăților comerciale etc. în condițiile arătate în continuare la lit. a) - c), pentru că la lit. d) să se menționeze că au și prioritate și la cumpărarea activelor disponibile. Pentru facilitățile ce s-au acordat de legiuitor întreprinderilor mici și mijlocii se constată că accesul și prioritatea la cumpărare se referă permanent la activele disponibile condiție de esență, în lipsa căreia conținutul textului rămâne fără eficiență.

Tocmai datorită importanței acestei condiții, legiuitorul a simțit nevoia ca în art. 13 din Legea nr. 133/1999 să explice ce se înțelege prin active disponibile și cum se stabilesc acestea de către proprietarii lor (în cauză de recurentă), și nu de utilizator. Cu alte cuvinte, un litigiu cu obiectul celui de față, nu se poate soluționa prin aplicarea automată a prevederilor art. 12 din Legea nr. 133/1999, dacă nu este coroborat și cu art. 13 din aceeași lege. Ori instanța de apel nefăcând acest lucru a pronunțat o hotărâre cu încălcarea legii, pentru că art. 13 din Legea nr. 133/1999 obligă proprietarii de active să stabilească și să întocmească listele cuprinzând activele disponibile, în termen de 60 zile de la data intrării în vigoare a legii, liste ce se transmit la camerele de comerț și industrie județene și a municipiului București unde se și afișează, având caracter public.

O asemenea dovadă nu s-a făcut de S.C. E. SRL, existând în schimb memoriul adresat de recurentă la 10 aprilie 2000 acționarului majoritar, F.P.S., că activul nu este disponibil fiindu-i necesar acesteia pentru o serie de oportunități de afaceri. Deci, activele în discuție, nu sunt cuprinse în nici o listă care să fie afișată la camera de comerț pentru a se putea vorbi de un activ disponibil cum cere legea. Dealtfel nici instanța de apel nu a putut să ignore total chiar condițiile cerute de art. 12 din Legea nr. 133/1999 pe care s-a întemeiat hotărârea, dar recunoscând că prioritatea la vânzare [ cum prevede art. 12 lit. d)] și obligarea proprietarului de active să le vândă nu este același lucru, trage o concluzie contrară constatării de mai sus, și anume că diferența nu are relevanță, ceea ce este total greșit.

Din cele arătate, rezultă clar că un activ este disponibil și la acesta au acces I.M.M. urile și prioritate la cumpărare, numai în momentul în care s-au îndeplinit formalitățile prevăzute de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 133/1999. Această formalitate nu a fost îndeplinită tocmai pentru că în ședința extraordinară AGA din 30 iunie 2000 s-a hotărât ca activul Microproducție să nu se vândă decât cu aprobarea AGA, idem ședința ordinară AGA din 31 august 2000, iar aceste hotărâri nefiind contestate în termen legal, fiind publicate în Monitorul Oficial și înregistrate la ORCMB potrivit Legii nr. 31/1990 R au devenit opozabile terților (deci și intimatei) și nu cum s-a reținut greșit de instanța de apel.

De menționat, și nu este lipsit de importanță, că acțiunea în care S.C. E. SRL figurează reclamantă a fost introdusă după ce instanța a fost sesizată de recurenta de acum cu acțiune în rezilierea contractului de asociere în participațiune și evacuare. Mai trebuie relevat și faptul că deși prin art. 12 lit. a) din Legea nr. 133/1999 se arată că activele se vând la prețul negociat stabilit pe baza raportului de evaluare, ceea ce nu este cazul în speță, instanța nu numai că a preluat sumele din raportul de expertiză (deci fără negociere) a stabilit și modalitatea de plată atât cu privire la avans, cât și ulterior la achitarea și eșalonarea ratelor, încălcându-se din nou legea, cât și voința proprietarului activelor.

Pentru toate aceste motive hotărârea privind acțiunea principală este dată cu nerespectarea legii urmând a fi admis recursul, casată decizia din apel, admis apelul S.C. S. S.A. și respinsă acțiunea. Cu privire la acțiunea conexă prin care se solicita de S.C. S. S.A. rezilierea contractului de asociere în participațiune și evacuarea S.C. E. SRL instanța de apel a motivat respingerea acesteia întemeindu-se pe art. 4 din contractul de asociere și actul adițional nr. 1/1997. Ceea ce s-a omis însă de instanța de apel este verificarea actului adițional nr. 2/1998 la contractul de asociere semnat de ambele părți, prin care se modifica art. 2 alin. (1) din actul adițional nr. 1/1997 (reținut exclusiv de instanță) în sensul că pentru sumele datorate de intimată aceasta (și nu recurenta) va emite Bilet la Ordin.

Rezultă deci, că achitarea cotelor de profit stabilite prin contractul de asociere trebuia făcută prin mijlocul de plată arătat și nu prin emiterea de facturi de către proprietarul activelor, cum a motivat instanța de apel, înlăturând în acest mod culpa intimatei în nerespectarea clauzelor contractuale. Există dovadă la dosar (adresa nr. 198/1998 emisă de intimată) că anterior perioadei în litigiu cotele de profit au fost plătite prin Bilete la Ordin și nu prin facturi, această ultimă modalitate privind exclusiv plățile cuvenite pentru utilitățile spațiului ocupat care au fost emise dar nu au fost onorate. Că plata cotei de profit nu se efectua prin emiterea de facturi, rezultă din prevederile O.G.

nr. 3/1992 astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 130/1995 care la Capitolul I – Operațiuni impozabile – nu menționează cotele de profit care rezultă din contractele de asociere, pentru că prin modul său de calcul, ar însemna o dublă impozitare, aspecte care nu au fost avute în vedere de instanțe atunci când au analizat culpa intimatei în acțiunea formulată de recurentă. Tot printr-o interpretare greșită a actelor adiționale, s-a ajuns la concluzia că recurenta nu a reparat hala pusă la dispoziția intimatei, ceea ce a justificat neplata cotei de profit din partea acesteia, dacă s-ar fi analizat art. 2 pct. 2.2. din actul adițional nr. 1/1997 s-ar fi observat că intimata se obliga ca în contul cotei de profit neachitată să asigure reparația clădirii, astfel obligația fiind transferată de la recurentă la intimată.

Numai printr-o lipsă de verificare a probelor administrate de recurentă în acțiunea având ca obiect rezilierea contractului și evacuarea intimatei (ceea ce face incidente și dispozițiile art. 304 pct. 10 C. proc. civ.) s-a putut ajunge la concluzia eronată că intimata și-a îndeplinit obligațiile din contractul de asociere în participațiune și că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 17 din contract, când rezultă fără dubiu din adresele existente la dosar că au fost încălcate obligațiile ce reveneau utilizatorului activelor din art. 13 contract și asemeni din art. 17 care sunt sancțiunile. Acestea sunt considerentele pentru care se admite recursul și cu privire la acțiunea conexă, urmând a se casa decizia, a se admite apelul și prin schimbarea sentinței a se admite acțiunea, dispunându-se rezilierea contractului de asociere în participațiune și evacuarea pârâtei S.C.

E.S. SRL din spațiul în litigiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta S.C. S. S.A. București împotriva deciziei nr. 306 din 6 martie 2001 a Curții de Apel București, secția comercială, modifică decizia atacată, admite apelul și schimbă în tot sentința în sensul că respinge acțiunea principală ca nefondată, admite cererea conexă, dispune rezilierea contractului de asociere în participațiune precum și evacuarea pârâtei din spațiul în litigiu. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 februarie 2003.