ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1112/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea

de Apel Alba Iulia, sub nr. 3384 din 4 iulie 2002, reclamantul L.C., primarul

comunei Poiana Sibiului, județul Sibiu, în contradictoriu cu pârâta Direcția

Generală a Finanțelor Publice a județului Sibiu, a solicitat ca prin hotărârea

ce se va pronunța, să dispună anularea deciziei nr. 1 din 11 iunie 2002, emisă

de pârâtă, prin care a fost menținută în sarcina primăriei, măsura recuperării

sumei de 2.929.085 lei, reprezentând sporuri salariale, de la beneficiara

plății acestei sume, așa cum s-a stabilit prin procesu-verbal de inspecție

pentru audit intern nr. 996 din 16 mai 2002, întocmit de Serviciul Control și

Audit Public Intern al Direcției Generale a Finanțelor Publice a județului

Sibiu.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat următoarele:

- prin dispoziția nr. 25 din 4

aprilie 2002, primarul comunei Poiana Sibiului a dispus ca începând cu data de

11 februarie 2002, atribuțiile postului de agent fiscal, post vacant la acea

dată, să fie preluate de H.M., agent agricol, până la ocuparea, prin concurs a

postului vacant;

- prin dispoziția nr. 35 din 27

aprilie 2002, primarul a aprobat plata celor 105 ore suplimentare efectuate de

agentul agricol, H.M., în perioada februarie – martie 2002, justificat de

faptul că numărul redus de personal din aparatul propriu al primăriei, nu a

permis acordarea de timp liber corespunzător pentru orele suplimentare

efectuate de H.M., ca urmare a sporirii sarcinilor de serviciu ale acesteia;

- prin procesul-verbal de inspecție

pentru audit intern nr. 996 din 16 mai 2002, încheiat ca urmare a refuzului

vizei de control financiar preventiv, pentru operațiunile efectuate pe proprie

răspundere de ordonatorul de credite al bugetului local, s-a stabilit ca suma

de 2.929.085 lei, reprezentând sporuri salariale pentru lunile februarie

–martie 2002, să fie recuperată de la beneficiara plății, respectiv H.M.

căreia, în funcție de evaluarea activității desfășurată, urmează să i acorde

timp liber. corespunzător muncii suplimentare efectuate;

- împotriva măsurii dispuse prin

procesul-verbal de inspecție pentru audit intern, Primăria comunei Poiana

Sibiului, prin primar, a formulat contestație la Direcția Generală a Finanțelor

Publice Sibiu, în conformitate cu art. 26 alin. (7) din O.G. nr. 119/1999,

aprobată prin Legea nr. 301/2002, contestația fiind respinsă prin decizia nr. 1

din 11 iunie 2002;

- respingerea contestației pe

motivul că pentru evidența timpului efectiv de lucru nu s-a utilizat formularul

tipizat, intitulat „listă de prezență colectivă”, precum și pentru faptul că

dispoziția de efectuare a orelor suplimentare a fost dată verbal, este

neîntemeiată în raport cu prevederile art. 15 din Legea nr. 40/1991 și art. 66

din Legea nr. 215/2001, a administrației publice locale.

Pârâta, prin întâmpinarea depusă, a

solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

Instanța de fond, Curtea de Apel

Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința

civilă nr. 163 din 27 septembrie 2002, a admis acțiunea formulată de reclamant,

a anulat decizia nr. 1 din 11 iunie 2002, emisă de pârâtă, precum și procesul

verbal de inspecție pentru audit intern, în partea privind măsurile stabilite

la pct. 1 și 2.

Pentru a pronunța astfel, instanța a

reținut următoarele:

- faptul că prestarea orelor

suplimentare nu a fost consemnată pe formulare tipizate, nu constituie motiv de

nulitate, întrucât prezența zilnică la program a întregului personal al

primăriei a fost consemnată pe documente folosite până la data controlului și

confirmate de primar;

- dispoziția verbală dată de către

primarul comunei, pentru prestarea orelor suplimentare, nu contravine

dispozițiilor legale, șeful ierarhic având competența de a da atât dispoziții

scrise, cât dispoziții verbale, cu privire la activitățile pe care salariații

urmează să le aducă la îndeplinire, art. 15 din Legea nr. 40/1991 neprevăzând

în mod expres ca dispoziția șefului ierarhic să fie dată numai în scris;

- efectuarea orelor suplimentare a

fost dispusă de primar în baza art. 66 din Legea nr. 215/2001, a administrației

publice locale.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului

Sibiu, invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

când hotărârea pronunțată a fost dată cu aplicarea greșită a legii.

Prin motivele de recurs formulate în

scris, recurenta a arătat, în esență, următoarele:

- la adoptarea soluției de admitere

a acțiunii, instanța de fond nu ar fi ținut seama de reglementarea art. 15

alin. (2) din Legea nr. 40/1991, potrivit căreia prestarea muncii suplimentare

se poate fae numai cu aprobarea prealabilă a persoanelor abilitate. În

susținerea acestui motiv de recurs, recurenta a arătat că prin dispoziția nr.

25/2002 a primarului comunei Poiana Sibiului, i-au fost delegate atribuții de agent

fiscal unei persoane încadrată într-o funcție de execuție, fără ca prin această

dispoziție să se stabilească plata orelor suplimentare;

- instanța de fond nu a ținut seama

de faptul că actul de dispoziție al primarului, privind efectuarea orelor

suplimentare, trebuie să fie în formă scrisă, această formă fiind impusă de

caracterul prealabil al aprobării date de primar.

Examinând sentința atacată în raport

cu criticile formulate, cu actele și lucrările dosarului, precum și cu

dispozițiile legale incidente cauzei, inclusiv cele ale art. 304

1

C.

proc. civ., această instanță constată că recursul este nefondat, după cum se va

arăta în cele ce urmează.

Potrivit art. 66 din Legea nr.

215/2001, a administrației publice locale, primarul îndeplinește o funcție de autoritate

publică, el fiind șeful administrației publice locale și al aparatului propriu

de specialitate al autorității administrației publice locale, aparat pe care îl

conduce și îl controlează.

O altă reglementare incidentă cauzei

este cea a art. 15 din Legea nr. 40/1991.

Conform alin. (1) al articolului

sus-menționat, orele prestate peste durata normală a timpului de lucru, de

personalul Președinției, Guvernului României și al celorlalte organe ale

puterii executive, încadrat în funcții de execuție, se compensează cu timp

liber corespunzător, iar dacă munca astfel prestată nu a putut fi compensată cu

timp liber corespunzător, orele suplimentare se vor salariza cu un spor din

salariul de bază.

Alin. (2) al aceluiași articol

prevede că munca peste durata normală poate fi prestată și sporul prevăzut la

alin. (1) se poate plăti, numai dacă efectuarea orelor suplimentare a fost

dispusă de șeful ierarhic, fără a depăși 120 ore anual.

Din actele aflate la dosarul cauzei, rezultă că în perioada

februarie – martie 2002, când s-au făcut plăți reprezentând spor salarial în

favoarea unei persoane încadrate într-o funcție de execuție, căreia primarul

i-a delegat, în temeiul art. 66 din Legea nr. 215/2001, atribuții de agent

fiscal, activitatea primăriei înregistra un volum mare de muncă, în raport cu

numărul redus de personal din aparatul propriu, personal care în acea perioadă

s-a ocupat atât de activitățile curente, cât și de recensământul populației și

al locuințelor.

Prin procesul-verbal de inspecție

pentru audit intern nr. 996 din 16 mai 2002 nu se contestă faptul că persoana

care a beneficiat de spor salarial, a efectuat orele suplimentare

corespunzătoare plății făcute în favoarea sa.

Critica prezentată de recurentă prin

motivele de recurs, cum că nu ar fi existat o aprobare prealabilă a primarului

privind efectuarea orelor suplimentare de către persoana căreia i-au fost

delegate atribuțiile de agent fiscal, este nefondată.

La pag. 2 – „constatări” din

procesul-verbal de inspecție pentru audit intern, se consemnează că între

documentele justificative și statele de plată pe lunile februarie și martie

2002, nu există neconcordanțe între timpul de muncă și orele plătite persoanei

căreia i-au fost delegate atribuțiile de agent fiscal și că nu există dovezi

care să infirme că aceasta a efectuat ore suplimentare în perioada respectivă.

Atât dispoziția nr. 25 din 4 aprilie

2002 dată de primarul comunei Poiana Sibiului, cât și documentele justificative

care au stat la baza plății și care au fost confirmate de primar, fac pe deplin

dovada aprobării prealabile cu privire la efectuarea orelor suplimentare.

Nici cea de-a doua critică

prezentată de recurentă, cum că actul de dispoziție al primarului ar fi trebuit

să îmbrace o formă scrisă, nu poate fi acceptată, întrucât Legea nr. 215/2001

nu impune o astfel de formă, iar actul de dispoziție al primarului s-a

materializat atât prin însușirea documentelor justificative care au stat la

baza plății orelor suplimentare, cât și prin dispoziția nr. 35 din 27 aprilie

2002, privind aprobarea plății orelor suplimentare.

Față de considerentele expuse și în

conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat

în cauză, urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Sibiu, împotriva sentinței

civile nr. 163 din 27 septembrie 2002 a Curții de Apel Alba Iulia, secția

comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

19 martie 2003.