ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 17.01.2003

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 111/2003

HOTĂRÂRE
17.01.2003
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 111/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data

de 10 iulie 2001, reclamantul B.S. a solicitat anularea Ordinului nr. 953 din 1

iunie 2001, emis de Ministerul Finanțelor Publice, obligarea pârâtei de al

reîncadra în postul de director la Administrația Finanțelor Publice Alba Iulia,

cu plata drepturilor aferente și în caz de refuz, să fie obligat pârâtul la

daune cominatorii, în sumă de 500.000 lei/zi de întârziere și cheltuieli de

judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a

arătat că prin ordinul a cărui anulare o cere, a fost schimbat din funcția de

conducere pe care o deține, într-o funcție de execuție, fără să fie respectate

dispozițiile art. 92 din Legea nr. 188/1999.

Curtea de Apel Alba Iulia, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 276 din 10

octombrie 2001, a respins ca neîntemeiată, acțiunea reclamantului.

Pentru a soluționa astfel, instanța

de fond a reținut că la 1 iunie 2001, Ministerul Finanțelor a emis Ordinul nr.

953/2001, prin care reclamantul a fost eliberat din funcția de director al

Administrației Finanțelor Publice Alba Iulia. Cu aceeași dată, și până la

ocuparea prin concurs a funcției publice de director la aceiași instituție, a

fost împuternicit să exercite atribuțiile directorului, cu toate drepturile

bănești, mai puțin indemnizația de conducere.

La data de 12 iulie 2001, Direcția

Generală a Finanțelor Publice Alba a organizat concurs pentru ocuparea

posturilor de director și director adjunct la Administrația Financiară a

județului Alba.

Având în vedere că reclamantul s-a

prezentat la concursul organizat pentru postul vacant de director, pentru care

avea doar împuternicire de a funcționa până la obținerea concursului, instanța

a apreciat că măsurile dispuse de autoritatea publică sunt legale.

Nemuțumit de sentința sus-menționată

a declarat recurs B.S., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

În motivarea cererii de recurs, s-a

arătat, în esență, că instanța nu s-a pronunțat asupra legalității actului

juridic dedus judecății, aceasta făcând referire doar la împrejurări ulterioare

emiterii ordinului.

Recurentul a reținut că

reorganizarea a fost făcută înainte de eliberarea din funcție, că pentru a

putea fi eliberat din funcție, Ministerul Finanțelor trebuia să țină seama de

dispozițiile art. 92 din Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcționarului

public, iar postul să fi fost vacant.

Criticile sunt întemeiate.

În baza Ordinului nr. 224 din 28

februarie 2001, emis de Ministerul Finanțelor Publice, Direcțiile Generale ale

Finanțelor Publice se organizează și funcționează în structurile prevăzute în

Anexele 1 și 2 al acestui ordin, iar în subordinea Direcților Generale ale

Finanțelor Publice Județene funcționează Administrațiile Finanțelor Publice

municipale, orășenești și comunale, cu structura organizatorică redată în

Anexele 3, 4 și 5 al aceluiași ordin.

La pct. 9 din Ordinul Ministerului

Finanțelor nr. 224/2001, „Reîncadrarea personalului în structurile

organizatorice, conform Anexelor nr. 1-7, se realizează în maxim 45 de zile de

la data intrării în vigoare a prezentului ordin”.

Iar la pct. 11, „prezentul ordin

intră în vigoare începând cu data semnării”, adică 28 februarie 2001.

Invocând acest ordin, după trei luni

de la semnare, Ministerul Finanțelor Publice emite Ordinul nr. 953 din 1 iunie

2001, prin care eliberează din funcția publică de conducere, de director

consilier, categoria A, clasa I, gradul I la Administrația Finanțelor Publice a

municipiului Alba, pe reclamantul B.S., urmând ca acesta să-și continue

activitatea în cadrul direcției generale, pe funcția publică de execuție

deținută.

Cu aceiași dată, reclamantul este

împuternicit să execute atribuțiile funcției deținute, până la ocuparea

postului prin concurs, mai puțin indemnizația de conducere.

În speță nu s-a făcut dovada

condițiilor concrete în care a fost emis Ordinul nr. 953 din 11 iunie 2001, pe

care recurentul il contestă.

Instanța nu a analizat dacă ordinul

a fost emis în condițiile reorganizării unităților din subordinea Ministerului

Finanțelor, dacă reclamantului i s-a oferit alt loc de muncă, dacă în

condițiile organizării concursului pentru ocuparea funcției de director la

Administrația Financiară a municipiului Alba Iulia, postul era vacant, dacă au

fost respectate dispozițiile Legii nr. 188/1999, privind Statutul

funcționarului public.

Pentru completarea probatoriului în

sensul arătat, este necesară rejudecarea cauzei.

Cu ocazia rejudecării, instanța va

avea în vedere ca apărări, și celelalte aspecte invocate în motivele de recurs

și actele depuse la dosar.

În consecință, recursul fiind

întemeiat în sensul arătat, urmează a fi admis, dispunând casarea hotărârii și

trimiterea cauzei la aceiași instanță, spre rejudecare.

Admite recursul declarat de B.S.,

împotriva sentinței civile nr. 276 din 10 octombrie 2001 a Curții de Apel Alba

Iulia, secția comercială și de contencios administrativ.

Casează sentința atacată, cu

trimiterea spre rejudecare, la aceiași instanță.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 17 ianuarie 2003.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2004-05-04
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1758/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe calea contenciosului administrativ, la 10 iulie 2001, reclamantul B.Ș. a solicitat anularea Ordinului nr. 953 din 1 iunie 20
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, decizie (scj.ro #85231)
art. 92 din Legea nr.188/1999. Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 276 din 10 octombrie 2001 a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantului, reținând în considerentele hotă
ÎCCJ 2003-12-03
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4365/2003
. 1176 din 18 iunie 2001 emis de Ministerul Finanțelor Publice. A anulat decizia nr. 394 din 10 septembrie 2001, emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța și a anulat concursul-interviu din data de 12 iulie 2001, organizat d
ÎCCJ 2006-06-22
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2401/2006
obligarea prezentării Ordinului Ministerului Finanțelor Publice nr. 452/2002; excepția inadmisibilității cererii, în raport cu faptul că Ordinul nr. 1492/2001 nu mai este în vigoare din anul 2002 (când s-a emis un alt ordin, de numire a dom
ÎCCJ 2011-02-01
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 530/2011
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 13/F/CA din data de 5 mai 2010, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formula
Sursă