ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1092/2003

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1092/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată sub nr. 1353/2001,

reclamanta S.C. A.T. 94 SRL, în contradictoriu cu C.N.V.M. pentru anularea

Ordonanței C.N.V.M. nr. 161 din 8 iunie 2001 și validată prin decizia nr. 1217

din 13 iulie 2001; anularea Ordonanței C.N.V.M. nr. 261 din 1 august 2000;

suspendarea efectelor ordonanțelor atacate până la soluționarea cauzei, cu

cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că ordonanțele

atacate cât și decizia sunt nelegale pentru motive ce țin atât de procedura

adoptării lor cât și de conținut.

Se susține că au fost încălcate prevederile art.

8, art. 10, art. 24 și art. 25 pct. 8 din Regulamentul C.N.V.M. nr. 11/1997,

ambele ordonanțe fiind nule întrucât nu s-au respectat la emiterea lor

dispozițiile citate.

Pe fond s-a arătat că pentru a tranzacționa

pachetul de 56,2% acțiuni, unitatea S.I.V.M T. S.A. a ales varianta

plasamentului secundar privat, conform art. 1 pct. 2 alin. (11) din

Regulamentul C.N.V.M. nr. 6/1997. După derularea întregii proceduri, pachetul

de acțiuni a fost achiziționat de doi investitori avizați de C.N.V.M. ca investitori

sofisticați: reclamanta și S.T.

După plata integrală a prețului tranzacției, C.N.V.M.,

prin ordonanțele atacate lipsește de efecte tranzacțiile aferente plasamentului

privat secundar, avizat de C.N.V.M. cu nr. 110 din 21 septembrie 1999. Prin decizia

nr. 1217 din 13 iulie 2001, C.N.V.M. a respins contestația formulată de S.C.

A.T. 94 SRL împotriva ordonanței C.N.V.M. nr. 161 din 8 iunie 2001, infirmându-se

practic propriile considerente din „nota” transmisă la 16 octombrie 2000, când

a recunoscut valabilitatea tranzacțiilor.

Decizia nu analizează decât argumentele cuprinse

în „actul de revocare” formulat de investitorul S.T.

La 4 septembrie 2001 s-a formulat de către S.C.

S. București SRL o cerere de intervenție în interes propriu și în interesul

pârâtei C.N.V.M.

Prin încheierea din 23 octombrie

2001, instanța a respins cererea de intervenție principală cât și cea

accesorie, reținând că nu au îndeplinit condițiile cerute de art. 49 alin. (2),

art. 50 alin. (1) și art. 112 C. proc. civ., respectiv art. 49 alin. (3) C.

proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 1609 din 27 noiembrie 2001,

s-a respins excepția de tardivitate privind cererea de anulare a Ordonanței C.N.V.M.

nr. 261 din 1 august 2000 și conexarea privind dosarele nr. 2767/2001 și

2971/2001 ale Curții de Apel Bacău, cereri formulate de pârâta C.N.V.M.

S-au admis acțiunile conexe formulate de S.C.

A.T. 94SRL în contradictoriu cu C.N.V.M.

S-a anulat ordonanța C.N.V.M. nr. 161 din 8

iunie 2001 și ordonanța C.N.V.M. nr. 261 din 1 august 2000 și Deciziile C.N.V.M.

nr. 1217 respectiv 1216 din 13 iulie 2001.

A fost obligată pârâta la plata sumei de

48.900.000 lei, cheltuieli de judecată către S.C. A.T. 94 SRL.

Pentru a pronunța astfel, instanța a avut în vedere:

Prin avizele nr. 111, 112 și 113 din 21

septembrie 1999, C.N.V.M. i-a calificat ca investitori sofisticați pe S.C. A.T.

94 SRL, S.T. și I.C.G., în măsură să participe la tranzacțiile aferente plasamentului

privat secundar din11 noiembrie 999, prin care S.C. U. S.A a scos la vânzare un

număr de 94.138 acțiuni.

La aproximativ 2 ani de la momentul în care

tranzacția intrase deja în circuitul comercial, pârâta C.N.V.M. la solicitarea

unui alt acționar a dispus anularea avizelor menționate, invocând propria culpă,

a mai dispus și lipsirea de efecte a tranzacției aferente plasamentului privat

secundar avizată cu nr. 110 din 21 septembrie 1999 urmând a se produce

repunerea părților în situația anterioară.

Pentru a tranzacționa pachetul de 56,2% acțiuni,

unitatea SIVM T. S.A., a ales varianta plasamentului secundar privat conform art.

1 pct. 2 alin. (11) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 6/1997.

În speță avizele date de C.N.V.M. au reprezentat

o condiție de încheiere valabilă a unui contract comercial, irevocabil ce se

poate desființa în condiții speciale numai de instanța de judecată.

Legiuitorul a conferit C.N.V.M. puterea de a

anula autorizarea unei tranzacții doar în ipoteza unei oferte publice de valori

mobiliare și doar dacă autorizarea a fost obținută în baza unor informații

false ori care au indus în eroare [art. 31. alin. (3) și art. 32 alin. (3) din

Legea nr. 52/1994, împrejurări ce nu au fost invocate și nu s-au dovedit].

Pentru considerentele enumerate s-au anulat

ordonanțele C.N.V.M. nr. 261/2000, 161/2001 și deciziile C.N.V.M. nr. 1216 și

1217 din 13 iulie 2001 prin care s-au respins contestațiile reclamanților.

În plus contrar argumentării C.N.V.M., SVM T. 94

S.A. Bacău a confirmat virarea contravalorii acțiunilor.

Prin încheierea din 23 octombrie 2001 s-a

respins cererea de intervenție a S.C. S.B. SRL pentru lipsa dovedirii

interesului iar cererea de intervenție accesorie pentru că nu se sprijină

apărarea pârâtei ci se invocă doar nerespectarea unor proceduri legale.

Împotriva sentinței a formulat recurs pârâta C.N.V.M.

și intervenienta S.C. S.B. SRL care a atacat și încheierea din 23 octombrie 2001,

Ord. 261/2000 constituie un act distinct în raport de Ordonanța nr. 161/2001.

C.N.V.M. a criticat sentința astfel:

Cu referire la Ordonanța C.N.V.M. nr. 261/2000, S.C.

A.T. 94 SRL a introdus acțiunea direct în instanța de contencios administrativ

fără a fi îndeplinit procedura prealabilă prevăzută de art. 5 din Legea nr. 29/1990.

Pe fondul cauzei măsura anulării avizelor C.N.V.M.

nr. 111/1999, 112/1999 și 113/1999 a fost perfect legală atâta vreme cât intimații

nu au dovedit că au „capacitatea să evalueze caracteristicile de risc și

randament al valorilor mobiliare și nu au resursele necesare pentru a-și asuma

riscul economic: și, pe cale de consecință, nu îndeplinesc o condiție

obligatorie și esențială stabilită de reglementările în materie aflate în

vigoare .

Actele emise de C.N.V.M. în îndeplinirea

atribuțiilor legale sunt acte administrative fiind indubitabil faptul că are

posibilitatea să își revoce propriile acte.

Intimata S.C. A. S.A. nu a suferit nici un

prejudiciu ca urmare a măsurilor adoptate de C.N.V.M.

Deși s-a cerut, instanța de fond în mod

nejustificat nu a admis introducerea în cauză a S.I.V. T. Bacău, societatea ce

a intermediat tranzacția acțiunilor cheltuielilor de judecată nu au fost corect

evaluate.

Intervenienta S.C. S.B. SRL a criticat sentința:

La data de 16octombrie 2001, recurenta a

formulat o cerere de intervenție principală, în interes propriu și accesorie în

interesul C.N.V.M., cerere respinsă de instanța de fond prin încheierea din 23octombrie

2001.

Respingerea cererii de intervenție principală este

nemotivată pentru că nu s-a arătat ce condiție prevăzută de art. 12 sau art. 50

alin. (1) C. proc. civ. nu s-a întrunit.

Instanța de fond a considerat că potrivit art. 49

alin. (2) C. proc. civ., intervenienta nu a învederat un interes propriu, în

sensul necesității apărării dreptului său de acționar majoritar, drept ce s-ar

fi pierdut prin admiterea cererii.

Nu s-a arătat în ce constă nerespectarea formei

pentru cererea de chemare în judecată conform art. 112 C. proc. civ.

Cu referire la cererea de intervenție accesorie

în interesul C.N.V.M. instanța de fond a apreciat că nu îndeplinește condițiile

prevăzute de art. 49 alin. (3) C. proc. civ., ignorând apărările de fond formulate

de intervenientă în sprijinul C.N.V.M.

Solicitarea respectării unor prevederi legale incidente

în speță nu exclude apărarea intereselor părților.

Pe fondul cauzei a interpretat greșit

actul juridic dedus judecății, schimbând natura și înțelesul lămurit și vădit

neîndoielnic al acestuia.

Natura actului juridic dedus judecății,

respectiv Ordonanța nr. 261 din 1 august 2000, poate fi stabilită numai prin

raportarea la cadrul juridic aplicabil acestui act.

Ordonanțele C.N.V.M. sunt acte administrative

sancționatoare din domeniul pieței de capital și care beneficiază de un regim

juridic propriu, instituit prin legislația pieței de valori mobiliare din

România, fiind prioritară față de legislația administrativă ce constituie

dreptul comun în materie.

Procedura și termenele de exercitare a căilor de

atac sunt cele prevăzute în Regulamentul nr. 11 din 28octombrie 1997 a C.N.V.M.

Ordonanța C.N.V.M. nr. 261/01 august 2000

îndeplinește toate condițiile de fond și formă pentru a avea forță juridică.

Ordonanțele cu caracter sancționator se

comunică numai „persoanei vizate” conform art. 27 din Regulamentul C.N.V.M. nr.

11/1997 .

Intimații-reclamanți nefiind persoane fizice sau

juridice de tipul celor supuse autorității C.N.V.M., deci nu există obligația

să li se comunice ordonanța

Intimatul-reclamant nu a îndeplinit procedura

prealabilă administrativă conform art. 5 din Legea nr. 29/1990.

Termenul de îndeplinire a procedurii prealabile

era de 15 zile conform Regulamentului nr. 11/1997 și nu de 30de zile.

Instanța de fond a constatat lipsa de interes a

intimaților de a ataca ordonanța deși nu a fost anulată ordonanța ci doar suspendată.

Întrucât nu s-a îndeplinit procedura prealabilă administrativă

împotriva Ordonanței C.N.V.M. nr. 261/2000 nu se putea aprecia că efectuarea

acestuia implicită.

Interpretarea în sensul că poziția C.N.V.M. i-ar

absolvi pe reclamanți de obligația îndeplinirii procedurii prealabile, nu poate

fi primită legea fiind legală pentru toți.

Respingerea cererii de conexare a dosarelor

277/221 și 2971/2001 aflate pe rolul Curții de Apel Bacău, este contradictorie.

Faptul că tranzacția intrase deja în circuitul

comercial de aproximativ 2 ani nu are relevanță juridică în cazul nulității

absolute ca și relative a tranzacțiilor.

Pentru restabilirea situației de legalitate se

impunea ca C.N.V.M. recunoscând eroarea să revină asupra avizelor.

Culpa majoră aparține societății T. SA care a

intermediat vânzarea-cumpărare.

Instanța a reținut în mod eronat că nu era

necesară emiterea de către C.N.V.M. a avizelor de investitori sofisticați deși

aceasta se menține și în cazul plasamentului secundar privat.

S-a reținut eronat că Tribunalul București, secția

comercială, și de Curtea de Apel, secția comercială, s-au pronunțat prin

sentința civilă nr. 1438 din 9 martie 2000 și decizia civilă nr. 2405 din 18 septembrie

2000, asupra legalității tranzacției întrucât la Tribunalul București, sentința

pronunțată nu a fost motivată în drept și în fapt și pronunțarea în ambele hotărâri

menționate mai sus s-au anulat pentru insuficiența timbrajului.

Atât S.C. A.T. 94 SRL ca și S.T. nu au

îndeplinit condițiile pentru a fi calificați drept „investitori sofisticați”

motiv pentru care C.N.V.M. nu trebuia să emită avizarea.

Instanța de fond a făcut o confuzie privind

problema bonității investitorilor sofisticați cu problema posibilității plății

acțiunilor.

Bonitatea se referă la capacitatea de a evalua caracteristicile

de risc și randament ale valorilor mobiliare precum și dovada deținerii

resurselor financiare necesare pentru a-și asuma riscul economic, această

măsură fiind de natură a proteja interesele și drepturile societății emitente dar

și a celorlalți acționari ai acesteia.

Plata prețului acțiunilor de către S.C. A.T. 94

și S.T. nu este suficientă pentru preluarea pachetului majoritar de acțiuni.

Intimații reclamanți au solicitat

suspendarea ordonanțelor atacate, aspect asupra căruia instanța nu s-a

pronunțat.

Analizându-se actele și lucrările dosarului,

constată următoarele:

Cu privire la recursul declarat de C.N.V.M.:

S.C. A.T. 94 SRL a făcut dovada procedurii prealabile

privind Ordonanța nr. 261 din 1 august 2000, care de altfel nu i-a fost comunicată,

termenul de 15 zile pentru formularea contestației curge de la comunicare, fapt

ce în cauză nu a avut loc.

Despre ordonanța nr. 261/2000, s-a făcut vorbire

în conținutul ordonanței nr. 161 din 8 iunie 2001 prin care s-a revenit asupra

măsurii suspendării efectelor ordonanței nr. 26172000.

Singura comunicare făcută de C.N.V.M. este

legată de tranzacționarea acțiunilor emise de S.C. U. S.A intitulată „notă”

comunicată la 16 octombrie 2000 unde se analizează derularea tranzacțiilor din

12 mai 1999 și.11 noiembrie 1999.

În această notă nu s-a făcut nici o referire la

Ordonanța nr. 261/2000.

Societatea a depus prima contestație la 23

octombrie 2000 sub nr. 24212 la 6 zile de la comunicarea notei, iar a doua s-a

depus la 18 iunie 2001 înregistrată sub nr. 13430, Ordonanța nr. 161 fiind

emisă la l8 iunie 2001.

Așa cum s-a constatat ordonanțele 261/2000 și

161/2001 nu au fost comunicate intimaților, încât în mod judicios instanța de

fond a respins excepția de tardivitate.

Într-adevăr prin întâmpinarea depusă la dosar,

s-a solicitat introducerea în cauză a SIVM T. Bacău, societatea ca intermediat

tranzacției acțiunilor, cerere care nu s-a pus în discuția părților și asupra

căreia instanța nu s-a pronunțat.

Față de acest ultim aspect se impune admiterea recursului,

casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe când

se vor avea în vedere și celelalte motive invocate.

Cu privire la recursul declarat de S.C.

S.B. SRL, constată:

Recurenta a formulat recurs împotriva încheierii

din 23 octombrie 2001 și a sentinței civile nr. 1609 din 27 noiembrie 2001.

Prin încheierea atacată s-a respins cererea de

intervenție în interes propriu și cererea de intervenție accesorie formulate de

S.C. S.B. SRL prima cerere pe considerentul că nu a întrunit condițiile cerute de

art. 49 alin. (2), art. 50 alin. (1) și art. 112 C. proc. civ., iar a doua

cerere pe considerentul că nu a îndeplinit cerințele art. 49 alin. (3) C. proc.

civ.

Instanța de fond într-adevăr nu a motivat în ce

constă nerespectarea formelor procedurale conform art. 112 C. proc. civ. de

cele două cereri de intervenție.

Analizându-se cele două cereri se constată îndeplinirea

condițiilor cerute de art. 112 C. proc. civ. instanța de fond nu și-a, motivat

constatarea.

Potrivit art. 49 alin. (2) C. proc. civ. „intervenția

este în interes propriu când cel care intervine invocă un drept al său”.

S.C. S.B. SRL și-a argumentat interesul propriu

prin aceea că:

Actele administrative a căror anulare s-a solicitat

se referă la o singură societate comercială, a cărei structură a acționariatului

o influențează decisiv : S.C. U. S.A

În prezent S.C. U. S.A a fost divizată, astfel că

unitatea supusă acestei proceduri a fost radiată din evidențele Registrului

Comerțului, printr-o decizie definitivă și irevocabilă.

Acțiunea privind anularea actelor administrative

privitoare la o societate inexistentă juridic ca persoană, este lipsită de

interes și pe cale de consecință reclamanta nu are calitatea procesuală activă.

Interesul propriu ca și vătămarea suferită s-au învederat

de recurentă în sensul că s-a încălcat legea cu ocazia autorizării și derulării

plasamentului privat secundar, principalul prejudiciu pricinuit tuturor

acționarilor, inclusiv intervenientei materializându-se în schimbarea ilegală a

structurii acționariat și a procentelor din capitalul social deținute în

societate, în reducerea forței juridice a dreptului de vot în adunările

generale și a puterii decizionale de a numi conducerea și administrarea

societății în diminuarea dividendelor aferente pachetului de acțiuni.

Este indiscutabil faptul că recurenta și-a

demonstrat „interesul propriu” în momentul introducerii cererii de intervenție.

Pentru cererea de intervenție accesorie s-a

considerat de instanța de fond că nu s-au realizat cerințele prevăzute de art. 49

alin. (3) C. proc. civ.

Art. citat prevede în alin. (3) că „ea este în

interesul uneia din părți când se sprijină numai apărarea acesteia”

Din motivarea cererii rezultă că actele administrative

atacate au fost emise de C.N.V.M. ca urmare a memoriului adresat recurenta primului

ministru al României, motiv pentru care a solicitat admiterea intervenției

pentru a sprijini pct. de vedere elaborat care sunt în sprijinul și interesul C.N.V.M.,

apărările pe fondul cauzei fiind în același spirit.

Așa fiind, se constată realizată condiția ce în

mod neîntemeiat a constituit temeiul respingerii cererii de intervenție

accesorie.

Cu privire la tardivitatea acțiunii introduse de

S.C. A.T. 94 SRL, s-a răspuns cu ocazia analizării primului recurs.

Pentru considerentele expuse privind respingerea

cererilor de intervenție în principiu și în fond, se impune admiterea

recursului, casarea sentinței și încheierii atacate, cu trimiterea cauzei spre

rejudecare la aceeași instanță când se vor avea în vedere și celelalte motive

de recurs invocate de parte.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile declarate de C.N.V.M. și S.C. S.B. SRL împotriva

sentinței civile nr. 1609 din 27 noiembrie 2001 a Curții de Apel București, secția

de contencios administrativ, și încheierii de ședință din 23 octombrie 2001 a

Curții de Apel București, secția de contencios administrativ.

Casează

sentința și încheierea atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași

instanțe.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 martie

2003.