ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1147/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Colegiul jurisdicțional Arad al Curții de Conturi,

prin sentința nr. 20 din 17 aprilie 2002, a admis contestația formulată de

N.O., împotriva deciziei de imputare nr. 143 din 26 septembrie 2001, emisă de

sucursala Î.F. Arad, pentru suma de 2.115.380 lei, reprezentând diferență preț

în aprovizionarea cu materiale, a anulat decizia și a obligat sucursala, la

500.000 lei, cheltuieli de judecată.

Instanța a reținut că N.O. a îndeplinit funcția de

director al sucursalei Î.F. Arad, în perioada 24 mai – 9 ianuarie 2001, fiind

numit în funcție prin ordin al administratorului unic al S.N. Î.F. SA.

În perioada 17 - 31 iulie 2001, Biroul de Audit

Intern al S.N. Î.F. SA a efectuat auditul intern la sucursala Arad a S.N. Î.F.

SA, verificare ce a vizat anul 2000 și primul semestru al anului 2001 și unde

s-au reținut fapte, ce au fost considerate ca prejudiciabile pentru unitate.

S-a reținut că s-au aprovizionat cu diferite

materiale de la SC S. SRL, cu prețuri mai mari decât de la producătorul direct,

E. București, favorizând acest furnizor, drept urmare fiind adus un prejudiciu

de 7.190.857 lei, sucursalei Arad.

Pentru această sumă, reprezentând diferență preț

achitată nelegal, s-a considerat că se fac răspunzători N.O., fost director,

N.M., director economic, T.M., fost director tehnic și A.S., fost tehnician

birou aprovizionare.

În baza actului de control, conducerea sucursalei

Arad a S.N. Î.F. SA a emis decizia de imputare nr. 143 din 26 septembrie 2001,

prin care a imputat directorului economic N.O., suma de 2.115.380 lei, cotă

parte din prejudiciul de 7.190.587 lei.

Judecătoria Arad, prin sentința nr. 6996 din 8

noiembrie 2001, a declinat competența de soluționare a contestației, în

favoarea Tribunalului București.

Împotriva hotărârii, N.O. a declarat recurs, iar

Tribunalul Arad. prin decizia nr. 164/R din 5 februarie 2002, a admis recursul

și și-a declinat competența de soluționare, în favoarea Colegiului

jurisdicțional Arad, care, din probe, a reținut că decizia de imputare a fost

emisă cu încălcarea dispozițiilor privitoare la competența de emitere, în

același timp decizia fiind și tardiv emisă.

S.N. Î.F. SA a declarat recurs, susținând că decizia

de imputare a fost emisă în termen și că la data emiterii ei, contestatorul nu

mai îndeplinea funcția de director și ca atare, competența de emitere a

deciziei revenea directorului sucursalei Arad, care în fapt, a și procedat la

emiterea acesteia.

Secția jurisdicțională a Curții de

Conturi, prin decizia nr. 409 din 17 septembrie 2002, a admis recursul

jurisdicțional declarat de recurentă și a modificat sentința recurată, în

sensul că a anulat decizia de imputare, ca nelegal emisă,(pentru lipsa

competenței emitentului și a menținut celelalte dispoziții ale sentinței

.

S-a reținut că N.O. îndeplinea funcția de director

economic. la data producerii pagubei, funcție în care a fost numit prin ordin

al administratorului unic al S.N. Î.F. SA; numai acesta trebuia să emită

decizia, și nu directorul sucursalei Arad a S.N. Î.F. SA, așa cum s-a procedat

în cauză.

S-a constatat că excepția lipsei calității

emitentului deciziei este întemeiată și ca atare, fiind reținută, nu s-a mai

discutat excepția tardivității emiterii deciziei.

Considerând netemeinică și nelegală decizia

pronunțată, S.N. Î.F. SA, prin sucursala Arad, a declarat recurs, susținând că

decizia de imputare a fost legal emisă, întrucât la data constatării pagubei,

N.O. nu mai deținea funcția de director.

Cum secția jurisdicțională s-a pronunțat numai asupra

excepției nelegalității emiterii deciziei, ca urmare a lipsei competenței

emitentului și cum această excepție o consideră nefondată, solicită a se

analiza apărările făcute în sensul respingerii și a excepției tardivității,

întrucât decizia de imputare a fost emisă în termenul de 60 de zile, prevăzut

de art. 108 alin. (3) C. muncii, de la încheierea procesului-verbal de

constatare a pagubei nr. 2487 din 31 iulie 2001.

Recursul este nefondat.

Potrivit art. 107 alin. (1) C. muncii, obligarea la

plata despăgubirilor sau a contravalorii bunurilor, precum și la restituirea

sumelor încasate fără drept, se face prin decizie de imputare, emisă de

conducătorul unității. Când plata sau restituirea urmează a se face de

conducătorul unității sau de alte persoane încadrate în muncă de organul

ierarhic superior, singure sau împreună cu alte persoane, decizia de imputare

se emite de către acest organ.

De aici, rezultă că regula este ca decizia de

imputare prin care se reține unei persoane încadrată în muncă, o pagubă cauzată

unității, se emite de conducătorul acestei unități.

Excepția este că atunci când cel ce a produs paguba,

a fost conducătorul unității sau alte persoane care au fost numite în funcție

de organul ierarhic superior, decizia de imputare se emite de către acest

organ.

În legătură cu aplicarea excepției, din dispozițiile

textului de lege, nu se poate susține că cel ce a comis paguba, trebuie să

îndeplinească funcția de conducător al subunității sau de alt salariat numit în

funcție de organul ierarhic superior și la data emiterii deciziei, fiind

necesar și suficient ca această funcție să o fi îndeplinit la data producerii

prejudiciului, fapt ce atrage obligativitatea ca decizia de imputare să fie

emisă de organul ierarhic superior.

În speță, N.O. îndeplinea funcția de director. la

data producerii pagubei, funcție în care a fost numit prin ordin al

administratorului unic al S.N. Î.F. SA.

Ca atare, decizia de imputare trebuia emisă de cel ce

l-a numit în funcție, iar nu de directorul sucursalei Arad.

În aceste condiții, soluția pronunțată de secția

jurisdicțională este temeinică și legală, fapt ce duce la neanalizarea, dacă

excepția tardivității emiterii deciziei de imputare poate sau nu fi primită,

iar recursul fiind nefondat, în baza art. 312 C. proc. civ., urmează a fi

respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de S.N. Î.F. SA, prin

sucursala Arad, împotriva deciziei nr. 409 din 17 septembrie 2002 a Curții de

Conturi a României, secția jurisdicțională, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 martie 2003.