ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2013/2003

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 9/2002 a

Colegiului jurisdicțional al Camerei de Conturi Județene Iași, a fost admisă

contestația formulată de Ș.P. și a fost anulată decizia de imputare nr.

495/2001, emisă pentru suma de 7.677.104 lei, de S.N. T.R. SA.

Pentru a fi pronunțată această

sentință, s-a reținut că în urma verificărilor efectuate de Serviciul Central

General și Financiar Propriu al S.N. T.R. SA, la Fabrica de Țigarete Iași, a

fost încheiat procesul-verbal nr. 2507 din 09 mai 2001, fiind constatată o

pagubă de 17.124.935 lei, evidențiată în contul 623.01 „Cheltuieli de

protocol”. Potrivit actului de constatare s-a considerat că vinovate de

producerea pagubei sunt mai multe persoane, între care și fostul director

economic (până la data de 15 februarie 2001), Ș.P., față de care s-a stabilit

răspunderea materială pentru suma de 7.677.108 lei, în raport cu prevederile

art. 102 alin. (1) și art. 105 alin. (2) C. muncii. În timpul controlului, suma

totală de 9.447.831 lei a fost achitată prin plată valutară de către A.L., B.M.

și S.C., iar în legătură cu diferența de 7.667.104 lei, a fost emis actul de

imputație contestat de către Ș.P.

Colegiul jurisdicțional și-a motivat

hotărârea prin faptul că H.G. nr. 402/2000, pentru aprobarea Instrucțiunilor

privind metodologia de calcul al impozitului pe profit, cu referire la art. 6

alin. (1) lit. c) din O.G. nr. 70/1994, republicată, privind impozitul pe

profit, definește cheltuielile de protocol ca fiind cheltuielile ocazionate de

acordarea de cadouri și tratații, efectuate în scopul afacerii și stabilește

limita acestora la procentul de 1% asupra diferenței rezultate din totalul

veniturilor și cheltuielilor înregistrate conform Regulamentului de aplicare a

Legii contabilității nr. 82/1991, la care se adaugă cheluielile cu impozitul pe

profit și cheltuielile de protocol înregistrate în contabilitatea proprie. În

consecință, s-a considerat că sumele cheltuite pentru procurarea de „produse

igienico-sanitare” care ulterior au fost oferite ca efecte de protocol, sunt

justificate, fiind corect înregistrate în contul 623.01, pe baza documentelor

justificative care îndeplinesc cerințele prevăzute de lege în materie, iar în

cauză nu a fost depășită limita de 1% prevăzută prin Ordinul Ministerului

Finanțelor nr. 577 din 24 iunie 1999, abrogat prin art. 3 din Ordinul

Ministerului Finanțelor nr. 321/2001 (M. Of. nr. 178/09.04.2001).

Prin decizia nr. 505/2002 a Curții

de Conturi, secția jurisdicțională, a fost admis recursul jurisdicțional

declarat de S.N. T.R. SA, s-a modificat sentința și s-a respins contestația.

S-a reținut că petenta a avut funcția de director economic și fapta sa ilicită

cauzatoare de prejudiciu, a constat în trecerea cheltuielilor gospodărești în

rândul celor de protocol, contrar prevederilor care reglementează activitatea

financiar-contabilă, iar consecința s-a materializat prin trecerea unor

cheltuieli nedeductibile, în categoria celor deductibile, sub aspectul

determinării impozitului pe profit.

S-a mai reținut că instanțele Curții

de Conturi au competență de soluționare, deoarece la data înregistrării

prejudiciului, S.N. T.R. SA îi erau aplicabile dispozițiile art. 18 lit. d) din

Legea nr. 94/1992.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs în termen Procurorul general financiar, criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie.

S-a arătat în motivarea recursului

că instanțele Curții de Conturi nu erau competente să soluționeze cauza,

deoarece de la data de 21 decembrie 2001, S.N. T.R. SA și-a modificat structura

capitalului social, 53% din acesta fiind deținut de un investitor privat, motiv

pentru care nu sunt aplicabile dispozițiile art. 18 lit. d) și ale art. 41 din

Legea nr. 94/1992.

Verificând cauza în funcție de

motivarea recursului, Curtea constată că recursul este fondat.

La data înregistrării prejudiciului,

S.N. T.R. SA nu avea capital privat majoritar. Acest aspect nu este. Însă.

relevant în rezolvarea problemei referitoare la competența materială a

instanțelor Curții de Conturi. Determinant este faptul că decizia de imputare a

fost emisă în urma unui control efectuat de organele proprii ale S.N. T.R. SA,

și nu a unui control efectuat de organele specializate ale Curții de Conturi.

Ca urmare, nu sunt întrunite cerințele art.18 și 41 ale Legii nr. 94/1992,

modificată, instanțele Curții de Conturi nefiind competente să soluționeze

pricina. Numai în cazul în care este efectuat un control de către Curtea de

Conturi și ca urmare, a acestuia se emite o decizie de imputare, contestația

deciziei de imputare se soluționează de instanțele Curții de Conturi. În acest

sens sunt dispozițiile art. 41 și 1 ale Legii nr. 94/1992, modificată, textul

art. 41 neputând fi desprins de spiritul și scopul legii.

Pentru considerentele expuse,

recursul va fi admis, hotărârile se vor desființa și cauza va fi trimisă spre

competentă soluționare, Tribunalului Iași, secția conflicte de muncă, în baza

art. 2 pct. 1 lit. b

1

) C. proc. civ., întrucât litigiul are caracter

de conflict de muncă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de

Procurorul general financiar și Ș.P., împotriva deciziei nr. 505 din 8

octombrie 2002 a Curții de Conturi, secția jurisdicțioanală.

Casează sentința nr. 9 din 26 martie

2002 a Colegiului jurisdicțional Iași și decizia atacată și trimite cauza spre

competentă soluționare, Tribunalului Iaș, secția conflicte de muncă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 27 mai 2003.