ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 253/2003
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 253/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
D E C
I Z I A NR. 253 DOSAR
NR. 2301/2001
La
10 decembrie 2002 s-a luat în examinare recursul în anulare declarat de
procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție
împotriva sentinței penale nr.85 din 27 mai 1999 a Judecătoriei Orăștie,
deciziei penale nr. 1481 din 22 decembrie 1999 a Tribunalului Hunedoara și
deciziei penale nr.403 din 25 mai 2000 a Curții de Apel Alba-Iulia, privind pe
inculpatul B.P.
Dezbaterile
au fost consemnate în încheierea din data de 10 decembrie 2002 iar pronunțarea
deciziei s-a amânat la 17 decembrie 2002, 20 decembrie 2002, apoi la 21
ianuarie 2003.
C U R T E A
Asupra
recursului în anulare de față;
În
baza lucrărilor din dosar, constată următoarele :
Prin
sentința penală nr.85 din 27 mai 1999 a Judecătoriei Orăștie, inculpatul B.P.,
a fost condamnat după cum urmează :
- 6 luni
închisoare pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată
prevăzută și pedepsită de art.290 Cod penal, prin schimbarea încadrării
juridice a faptei din infracțiunile de fals intelectual prevăzută și pedepsită
de art. 289 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal și uz de fals
prevăzută și pedepsită de art.291 Cod penal cu aplicarea art.41 Cod penal;
-
4 luni închisoare pentru infracțiunea de rupere de sigilii prevăzută și
pedepsită de art.243 alin.1 Cod penal.
În
baza art.1 din Legea nr.137/1997 s-a constatat că pedepsele aplicate
inculpatului sunt grațiate integral și condiționat.
În
baza art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.d Cod procedură penală,
inculpatul B.P. a fost achitat de sub învinuirea săvârșirii infracțiunilor de:
-
evaziune fiscală prevăzută și pedepsită de art.12 din Legea nr.87/1994 cu
aplicarea art.41 alin.2 Cod penal;
-
evaziune fiscală prevăzută și pedepsită de art.13 din Legea nr.87/1994 cu
aplicarea art.41 alin.2 Cod penal;
-
folosirea creditului societății în alte scopuri și în favoarea acestuia
prevăzută și pedepsită de art.194 pct.5 din Legea nr.31/1990 cu aplicarea
art.41 alin.2 Cod penal.
În
baza art.160/5 Cod procedură penală, s-a dispus restituirea către inculpat a
cauțiunii în sumă de 4.000.000 lei, achitată cu recipisa CEC nr.1/2533601 din 2
martie 1998 la Agenția CEC Orăștie.
S-a
dispus încetarea stării de liberare provizorie.
S-a
dispus ridicarea sechestrului asigurator instituit prin încheierea din data de
10 septembrie 1998 a Judecătoriei Orăștie asupra apartamentului situat în
Orăștie, str.Eroilor, bl.2 bis, et.2, ap.34, județul Hunedoara.
Inculpatul
a fost obligat la 800.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
S-a
reținut în fapt că inculpatul este asociat unic al S.C. ”S.C.” societate
înființată de inculpat la data de 29 decembrie 1994.
La
data de 11 august 1995 Guvernul României a emis Ordonanța nr.23, prin care s-a
instituit obligativitatea importatorilor sau producătorilor de a marca
țigaretele prin aplicarea unor timbre, începând cu data de 1 martie 1996, dată
de la care se interzicea vânzarea acestor produse fără elementele de marcare
specifice.
Întrucât
până la data de 1 martie 1996 s-a constatat că stocurile de țigări aflate la
producători și comercianți nu au fost epuizate, acest termen a fost prelungit
cu încă două luni, respectiv până la 1 mai 1996.
Consecința
imediată a acestei ordonanțe a fost că persoanele vizate trebuiau să-și
lichideze stocurile de țigări netimbrate, până la data limită de 1 mai 1996,
ulterior vânzarea acestora fiind interzisă sub sancțiunea confiscării
țigaretelor netimbrate și aplicarea unor amenzi.
Cu
toate acestea, în perioada anterioară datei de 1 mai 1996, inculpatul s-a
aprovizionat în continuare cu cantități mari de țigări netimbrate, profitând de
prețul mai scăzut al acestora și sperând că termenul limită va mai fi prelungit
în continuare.
Deoarece
acest lucru nu s-a întâmplat, inculpatul împreună cu martorul U.O. au întocmit
la data de 5 mai 1996 un proces verbal prin care au consemnat că au distrus
prin ardere o cantitate de țigări netimbrate în valoare de 130.855.637 lei.
Acest
proces verbal nu îndeplinea condițiile prevăzute la pct.119, cap.III al
Regulamentului privind aplicarea Legii nr.82/1991 și ca atare, nu putea fi
înregistrat în contabilitate ca document justificativ.
Controalele
efectuate ulterior au scos în evidență împrejurarea că din dispoziția scrisă a
inculpatului pe procesul verbal, martora Prostean Ileana care
îndeplinea funcția de contabil, a trecut suma de 130.855.637 lei pe
cheltuieli, scăzând astfel baza de impozitare, deși în realitate distrugerea
țigărilor nefiind o cheltuială aferentă, este nedeductibilă din punct de vedere
fiscal.
Această
împrejurare este reglementată legal în art.5 și 6 din Ordonanța Guvernului
nr.70 din 29 august 1994 privind impozitul pe profit.
S-a
reținut, de asemenea, că la cumpărarea țigărilor netimbrate, S.C. ”S.C.” a
plătit T.V.A-ul aferent furnizorului, urmând ca la vânzarea acestora sau
scoaterea lor din circuitul comercial, prețul stabilit să fie purtător de
T.V.A., care la rândul său trebuia virat la stat.
Țigările
respective prin presupusa distrugere au fost scoase din circuitul comercial și
în momentul în care, contabila P.I. a încercat să includă în decontul privind
T.V.A-ul și suma de 23.053.582 lei, inculpatul a refuzat să plătească această
sumă, contrar prevederilor Ordonanței Guvernului nr.3/1992 privind plata
T.V.A-ului.
S-a
reținut la data trimiterii în judecată că prin aceste operațiuni, inculpatul a
adus statului un prejudiciu în sumă de 73.278.724 lei, sumă care s-a considerat
că ar fi reprezentat impozitul pe profit + T.V.A-ul aferent contravalorii
țigărilor, respectiv suma de 130.855.637 lei.
Inițial,
partea civilă Direcția Generală a Finanțelor Publice și Controlului Financiar
de Stat Deva, s-a constituit parte civilă cu suma de 43.938.433 lei, constatând
totodată că T.V.A-ul în sumă de 23.553.528 lei a fost de fapt achitat în luna
iulie 1996, fiind astfel exclus din prejudiciul constatat.
Ulterior,
inculpatul a contestat acest prejudiciu la organele financiare competente, care
în final au concluzionat că, referitor la infracțiunea de evaziune fiscală
prevăzută și pedepsită de art.13 din Legea nr.87/1994, nu există prejudiciu,
plângerile inculpatului conform Legii nr.105/1997 fiind admise, rămânând de
plătit doar suma de 5.550.282 lei reprezentând impozitul pe profit aferent
cantității de țigări.
Din
adresa nr.173406 din 14 aprilie 1999 a Ministerului Finanțelor – Direcția
Generală Juridică, a rezultat că această sumă a fost considerată ca o abatere
de la disciplina financiară privind impozitul pe profit, aplicându-i-se
inculpatului o amendă contravențională, care a fost achitată.
Partea
civilă D.G.F.P.C.F.S. a concluzionat că neexistând prejudiciu, nu se constituie
parte civilă.
A
concluzionat instanța că din concluziile părții civile depuse la dosar a
rezultat că inculpatul nu s-a sustras de la plata obligațiilor fiscale către
stat, astfel că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de
evaziune fiscală prevăzută de art.13 din Legea nr.87/1994 și se impune achitarea
în conformitate cu art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.d din Codul de
procedură penală.
În
legătură cu infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art.12 din Legea
nr.87/1994 constând în aceea că inculpatul nu a achitat către stat suma de 5.215.759
lei reprezentând impozitul aferent salariilor achitate persoanelor angajate
la societatea inculpatului instanța a reținut că nu sunt
îndeplinite elementele constitutive și se impune achitarea.
Persoanele
menționate în anexa 2 bis al procesului verbal încheiat la data de 8 mai 1997
nu figurează pe statele de plată ale S.C. ”S.C.” Persoanele în cauză nu au
contracte de muncă și contracte de prestări servicii, iar sumele menționate în
anexa 2 bis nu au fost incluse pe cheltuielile agentului economic. În
consecință, suma reținută ca impozit pe salariu neplătit către stat, respectiv
3.286.986 + 1.082.672 lei majorări întârziere, a fost exonerată de la plata de
către inculpat, așa cum rezultă din adresa D.G.F.P.C.F.S. Deva.
Această
faptă a fost luată în examinare și de către Direcția Generală de Muncă și
Protecție Socială a Jud. Hunedoara care a arătat că prestările de servicii nu
sunt raporturi de muncă care cad sub incidența legislației muncii, ci sunt
raporturi de drept civil, persoanele astfel angajate nu au drepturile și
obligațiile de asigurări sociale. S-a reținut că totuși, inculpatul a săvârșit
o contravenție prin neîncheierea și neînregistrarea contractelor de prestări
servicii și a fost sancționat pentru această faptă cu amenda de 500.000 lei.
Nici
această parte civilă nu s-a constituit parte civilă în procesul penal,
considerând că nu există prejudiciu aferent pentru care inculpatul a fost
trimis în judecată.
A
mai reținut instanța că inculpatul nu a folosit creditele în alte scopuri, și
deci, nu a săvârșit nici infracțiunea prevăzută de art.194 pct.5 din Legea
nr.31/ 1990.
S-a
reținut însă că inculpatul a săvârșit infracțiunea de fals în înscrisuri sub
semnătură privată prin întocmirea procesului verbal de ardere a unor țigări
netimbrate, care a servit la producerea de consecințe juridice.
În
sfârșit, s-a reținut în fapt, că în data de 12 martie 1997 organele de poliție
au efectuat un control la barul „P” aparținând S.C. ”S.C.” și au constatat că
sunt expuse spre vânzare pachete de țigări având aplicate necorespunzător
timbrele de marcare.
Deoarece
acest control a avut loc la o oră târzie, organele de control au sigilat barul
cu scopul de a veni ulterior pentru verificarea pachetelor respective.
La
scurt timp după sigilarea barului, inculpatul s-a prezentat la fața locului și
a rupt sigiliile cu justificarea că organele de poliție nu au dreptul să aplice
asemenea sigilii.
Prima
instanță s-a bazat pe actele de constatare întocmite în cauză, pe expertiza
contabilă judiciară și pe declarațiile martorilor și inculpatului.
Împotriva
acestei sentințe au declarat apel, Parchetul de pe lângă Judecătoria Orăștie și
inculpatul B.P.
În
apelul parchetului s-a susținut că hotărârea este netemeinică și nelegală ca
urmare a achitării inculpatului, întrucât acesta a săvârșit toate infracțiunile
pentru care a fost trimis în judecată și, în mod deosebit, există probe
concludente că s-a sustras de la plata impozitelor prin întocmirea în fals a
procesului verbal de distrugere a unei cantități importante de țigări fără
timbre emise de Ministerul Finanțelor.
De
asemenea, s-a susținut că faptele de fals au fost corect încadrate în
rechizitor în dispozițiile art.289 și 291 Cod penal.
În sfârșit, sentința a fost criticată în ceea ce privește
individualizarea pedepselor considerate prea mici.
În
apelul inculpatului s-a susținut că hotărârea este netemeinică și nelegală în
privința condamnării acestuia, deoarece nu a comis infracțiunea de fals și nu
sunt îndeplinite cerințele infracțiunii de rupere de sigilii.
Prin
decizia penală nr.1481 din 22 decembrie 1999 a Tribunalului Hunedoara a fost
admis apelul inculpatului, s-a desființat sentința atacată și în baza art.11
pct.2 lit.a și art.10 lit.a Cod procedură penală, s-a dispus achitarea
inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art.290 Cod penal, iar în baza
art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.d Cod procedură penală, s-a dispus
achitarea și pentru infracțiunea prevăzută de art.243 Cod penal, menținându-se
restul dispozițiilor sentinței atacate.
Prin
aceeași decizie s-a respins ca nefondat apelul declarat de Parchetul de pe
lângă Judecătoria Orăștie.
A
motivat instanța de apel că din întregul material probator nu rezultă că
procesul verbal întocmit de către inculpat în asistența unui martor, ar
constitui un act care nu reflecta realitatea.
În
ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art.194 din Legea nr.31/1990,
aceasta nu este dovedită prin nici un fel de probe.
Cu
privire la infracțiunile de evaziune fiscală, soluția instanței de fond prin
care a dispus achitarea este corectă.
S-a
constatat astfel că apelul declarat de parchet nu este fondat.
În
ceea ce privește apelul declarat de inculpat prin care a solicitat achitarea
pentru infracțiunile prevăzute de art.290 Cod penal, art.243 alin.1 Cod penal
s-a apreciat că este întemeiat.
Inculpatul
a fost greșit condamnat pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură
privată, neexistând probe care să dovedească că inculpatul ar fi atestat fapte
neadevărate.
În
cauză nu sunt întrunite nici elementele constituite ale infracțiunii de rupere
de sigilii prevăzută de art.243 Cod penal.
Organele
de poliție s-au prezentat la barul „P” și au întocmit procesul verbal la orele
23,25 în care au consemnat că au găsit expuse la vânzare 6 cartușe de țigări
tip LM și 9 cartușe de țigări ASSOS care prezentau timbre incorect aplicate.
În
aceste condiții s-au ridicat toate țigările de către organele de poliție și s-a
aplicat pe ușa barului un sigiliu tip M.I., care a fost rupt de către inculpat
după un interval de 30 de minute.
A
motivat instanța de apel că sigiliul nu a fost legal aplicat întrucât nu a
existat nici o ordonanță emisă de organul de cercetare penală sau de către
procuror iar pe de altă parte aplicarea sigiliului nu se încadrează nici în procedura
prevăzută de art.96 și art.99 și urm. din Codul de procedură penală, nefiind
vorba de conservarea vreunei probe, mai ales că cele 15 cartușe de țigări
fuseseră ridicate.
Împotriva
acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara și
inculpatul.
Parchetul
a invocat greșita achitare a inculpatului întrucât probele administrate
confirmă vinovăția acestuia pentru toate infracțiunile pentru care a fost
trimis în judecată.
Inculpatul
a declarat că își retrage recursul.
Curtea
de Apel Alba Iulia prin decizia penală nr.403 din 25 mai 2000 a respins ca
nefondat recursul declarat de parchet.
A
motivat instanța de recurs că în cauză s-a reținut o corectă stare de fapt și
s-a dispus în mod temeinic achitarea inculpatului pentru infracțiunile reținute
în rechizitoriu. Acuzarea inculpatului s-a bazat pe prezumții, neexistând probe
care să confirme vinovăția inculpatului.
Împotriva
acestor hotărâri procurorul general a declarat recurs în anulare în temeiul
art.409 și art.410 alin.1 partea I, pct.7
1
teza I din Codul de
procedură penală cu motivarea că achitarea inculpatului B.P. pentru
infracțiunile prevăzute de art.12 și art.13 din Legea nr.87/1994 este contrară
legii.
S-a
arătat că greșit instanțele au apreciat că faptele inculpatului constituie
contravenție și nu s-a produs prejudiciu.
Instanțele
au avut în vedere exclusiv relațiile comunicate de partea civilă, în care s-a
menționat că s-au aplicat sancțiuni contravenționale, că prejudiciul a fost
acoperit de societatea comercială și că aceeași sumă constituie obiect al unui
litigiu civil, situație față de care partea civilă a declarat că renunță la
pretențiile civile în cauza penală.
Simpla
apreciere a părții civile conform căreia faptele inculpatului constituie
contravenții nu îndreptățea instanțele să-și însușească aceste considerente.
Instanțele
trebuiau ca, dând dovadă de rol activ, să cerceteze faptele cu care au fost
sesizate în lumina dispozițiilor legale prevăzute de Ordonanța Guvernului
nr.70/1994 privind impozitul pe profit, a Legii nr.87/1994 privind evaziunea
fiscală, a Ordonanței Guvernului nr.3/1992 privind taxa pe valoarea adăugată,
în raport de care se învederează cu suficiență caracterul infracțional al
activității inculpatului.
S-a
solicitat, pentru faptele inculpatului de a dispune înregistrarea sumei de
130.855.637 lei drept cheltuială deductibilă și pentru neplata T.V.A. să se
rețină infracțiunea prevăzută de art.12 din Legea nr.87/1994 cu aplicarea
art.41 alin.2 Cod penal, dispunând schimbarea încadrării juridice în acest
sens.
Pentru
fapta inculpatului care în perioada iunie 1996 – martie 1997 a retribuit un
număr de 9 persoane fără a înscrie în evidența patrimonială a societății
comerciale întreaga sumă plătită, s-a solicitat a se reține că inculpatul se
face vinovat de infracțiunea prevăzută de art.12 din Legea nr.87/1994 săvârșită
în condițiile prevăzute de art.41 alin.2 din Codul penal.
Examinând
recursul în anulare declarat, se constată următoarele :
În
cauză nu se contestă că după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr.23
din 11 august 1995, prin care se solicita lichidarea stocurilor de țigări
netimbrate până la data limită – 1 mai 1996 – , inculpatul B.P. a întocmit la
data de 5 mai 1996 un proces verbal prin care a consemnat că a distrus prin
ardere, o cantitate de țigări netimbrate în valoare de 130.855.637 lei.
Realitatea
celor consemnate în acest proces verbal nu face obiectul recursului în anulare
declarat, astfel că sub acest aspect dispoziția de achitare a inculpatului
pentru infracțiunea prevăzută de art.290 Cod penal, a intrat în puterea
lucrului judecat.
Conform
art.4 alin.2 din Ordonanța Guvernului nr.70/1994 privind impozitul pe profit,
pentru determinarea profitului impozabil, cheltuielile sunt deductibile numai
dacă sunt aferente realizării veniturilor.
Potrivit
acestei dispoziții, rezultă că din baza impozabilă se deduc numai cheltuielile
efectuate pentru obținerea unui venit și numai în măsura în care venitul a fost
realizat efectiv.
În
cauză, cheltuiala pe care a făcut-o S.C. ”S.C.” al cărei administrator și
asociat unic era inculpatul B.P. cu achiziționarea țigărilor, respectiv suma de
130.855.637 lei – reprezentând prețul și T.V.A. achitată vânzătorului – , nu a
fost urmată de realizarea unui venit, astfel că nu a dobândit natura de
cheltuiala deductibilă, în sensul dispoziției legale mai sus arătate.
Pe
de altă parte, potrivit art.2 alin.1 lit.a din Ordonanța Guvernului nr.3/1992
privind taxa pe valoarea adăugată, în sfera de aplicare a T.V.A. se cuprind, ca
operațiuni impozabile, operațiunile cu plată și cele asimilate acestora privind
livrările de bunuri.
Conform
art.2 pct.2.2 al aceluiași articol, este asimilată cu livrarea de bunuri
preluarea de către agentul economic a unor bunuri în vederea folosirii sub orice
formă.
Operațiunile
scutite de T.V.A. sunt expres și limitativ prevăzute de art.6 din Ordonanța
Guvernului nr.3/1992
Conform
art.10 din același act normativ, obligația plății T.V.A. ia naștere la data
efectuării livrării de bunuri, ori a operațiunilor asimilate livrării.
Scoaterea
din circuitul economic a cantității de țigări netimbrate prin distrugerea
acesteia, constituie o preluare a bunurilor în vederea folosirii, fiind
asimilată livrării de bunuri și constituie o operațiune impozabilă care generează
obligația de plată a T.V.A.
Se
constată astfel că T.V.A aferentă prețului țigărilor distruse trebuia
considerată T.V.A. colectat și trecut în contabilitatea societății în decontul
de T.V.A. pe luna în care s-a făcut operațiunea, urmând ca ea să se adauge la
T.V.A. datorată.
Potrivit
art. 25 pct. c lit. a din Ordonanța Guvernului nr.3/1992, plătitorii de T.V.A.
au obligația să țină în mod regulat evidența contabilă care să le permită să
determine T.V.A. pentru livrările și serviciile efectuate.
Art.36
din actul normativ mai sus arătat stabilește că nerespectarea prevederilor din
art.25 referitoare la obligația plătitorilor de T.V.A. se sancționează conform
Legii nr.87/1994 privind combaterea evaziunii fiscale.
În
legătură cu fapta inculpatului de a înscrie suma de 130.855.637 lei
reprezentând contravaloarea țigărilor distruse, drept cheltuială deductibilă,
urmează a se analiza dacă această operațiune a fost făcută cu intenția de a se
sustrage de la plata obligațiunilor fiscale fiind îndeplinite elementele
constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art.12 din Legea
nr.87/1994 ori inculpatul a acționat din culpă, împrejurare față de care fapta
este contravenție.
Probatoriul
administrat confirmă că inculpatul a fost încunoștiințat de contabila sa,
respectiv martora Prostean Ileana că înregistrarea sumei de 130.855.637 lei
reprezentând contravaloarea țigărilor distruse, la cheltuieli deductibile nu
este legală și că trebuie plătit T.V.A. aferentă țigărilor distruse.
Fără
să țină seama de propunerile contabilei societății, în condițiile în care
legalitatea înregistrării avea consecințe asupra plății impozitului pe profit
și a T.V.A. datorată, inculpatul B.P. a dat dispoziție expresă, impunând
martorei să înregistreze suma la cheltuieli deductibilă.
Pentru
a nu suporta consecințe de natură penală ori contravențională, contabila P.I. a
refuzat înregistrarea sumei de 130.855.667 lei în modalitatea impusă de
inculpat și i-a solicitat dispoziție scrisă, ceea ce s-a și întâmplat. La
sfârșitul procesului verbal, inculpatul a menționat „Se va înregistra pe
pierderi la deductibile” semnând și aplicând ștampila societății (fila 61 dosar
urmărire penală). Ulterior martora a făcut înregistrarea conform voinței
inculpatului.
Aceste
aspecte rezultă din declarațiile constante ale martorei Prostean Ileana de la
urmărirea penală și instanță „Eu i-am spus că nu trebuie să trec la cheltuieli
deductibile pentru a nu scădea baza de impozitare, iar acesta mi-a spus să-i
execut dispozițiile și să le trec la cheltuieli deductibile” (fila 74 dosar
instanță).
Modul
în care inculpatul a impus înregistrarea sumei la cheltuieli deductibile,
ignorând dispozițiile legale, pe acest aspect, aduse la cunoștință de către
contabila societății comerciale, conduce la concluzia că a acționat în acest
fel în scopul de a se sustrage de la plata obligațiilor fiscale.
Cu
privire la modalitatea înregistrării sumei, inculpatul a justificat că s-a
consultat cu juristul societății, afirmație care nu are relevanță și nici nu a
fost probată.
Pe
de altă parte, materialul probator administrat în cauză confirmă că inculpatul
obișnuia să impună angajaților și alte operațiuni nelegale în activitatea
desfășurată de S.C. ”S.C.” cu consecința obținerii de câștiguri ilicite.
Astfel,
martorul T.I. – șofer – a declarat că după 1 mai 1996 a transportat cu
inculpatul baxuri cu țigări netimbrate în garajul acestuia, care ulterior
au fost distribuite la unități de desfacere, fiind vândute de sub teșghea.
Aceste aspecte sunt confirmate și de martorii C.A. și C.C. – vânzători – care
au relatat că după 1 mai 1996, inculpatul le-a impus să vândă țigări fără
timbru la un preț mai mic decât cel care se practica.
Aceste
aspecte sunt de natură să întărească convingerea că inculpatul impunea
angajaților și efectuarea de operațiuni nelegale cu consecința diminuării
impozitelor și a altor taxe datorate statului.
Fapta
inculpatului de a înregistra suma de 130.855.637 lei la cheltuieli deductibile,
în împrejurările arătate, operațiune efectuată în scopul sustragerii de la
plata obligațiilor fiscale și de a ascunde obiectul impozabil pentru a nu plăti
T.V.A. datorată, îndeplinește elementele constitutive ale infracțiunii
prevăzute de art.12 din Legea nr.87/1994 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal.
Cum
pentru aceste fapte, sesizarea prin rechizitoriu s-a făcut cu infracțiunea
prevăzută de art.13 din Legea nr.87/1994 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal,
se va dispune schimbarea încadrării juridice în infracțiunea menționată mai
sus.
În
legătură cu prejudiciul cauzat de inculpat, partea civilă D.G.F.P.C.F.S.
Hunedoara se află în litigiu civil cu inculpatul la Curtea de Apel Alba Iulia.
La
individualizarea pedepsei ce se va aplica inculpatului urmează a se avea în
vedere pericolul social concret al faptei comisă de inculpat și datele ce
caracterizează persoana acestuia, aflându-se la prima încălcare a legii penale,
urmând a-i aplica o pedeapsă orientată la limita minimă a textului de lege
sancționator.
Se
apreciază că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea acesteia în
detenție, fiind îndeplinite și celelalte condiții prevăzute de art.81 Cod
penal, astfel că se va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei
aplicate.
Motivul
recursului în anulare cu privire la condamnarea inculpatului pentru
infracțiunea prevăzută de art.12 din Legea nr.87/1994 cu aplicarea art.41
alin.2 Cod penal constând în aceea că a retribuit în perioada iunie 1996 –
martie 1997 un număr de 9 persoane fără a înscrie în evidența patrimonială a
societății întreaga sumă plătită, nu este întemeiat.
Probatoriul
administrat nu confirmă această învinuire.
Raportul
de expertiză contabilă efectuat în faza de urmărire penală a stabilit că în
evidențele contabile ale S.C. ”S.C.” în perioada 1995 – 1997, ștatele de plată
au fost corect întocmite reținându-se impozitul pe salarii în conformitate cu
prevederile legale.
Nici
o altă probă nu confirmă că inculpatul a retribuit personalul angajat cu sume
mai mari decât cele evidențiate în statele de plată. Soluția de achitare pentru
această infracțiune este corectă.
Recursul
în anulare declarat urmează a fi admis în conformitate cu art.414
1
cu referire la art.385
15
pct.2 lit.d din Codul de procedură penală,
în sensul celor reținute.
În
raport de dispozițiile art.7 din Legea nr.26/1990 se va dispune trimiterea unei
copii legalizate de pe dispozitivul prezentei decizii la Registrul Comerțului,
pentru efectuarea înregistrărilor.
PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Admite recursul în
anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea
Supremă de Justiție împotriva sentinței penale nr.85 din 27 mai 1999 a
Judecătoriei Orăștie, deciziei penale nr.1481 din 22 decembrie 1999 a
Tribunalului Hunedoara și deciziei penale nr.403 din 25 mai 2000 a Curții de
Apel Alba Iulia, privind pe inculpatul B.P.
Casează
hotărârile atacate cu privire la achitarea inculpatului B.P. pentru
infracțiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art.13 din Legea nr.87/1994,
dispoziție pe care o înlătură și cu privire la temeiul achitării pentru
infracțiunea prevăzută de art.12 din Legea nr.84/1994.
În
baza art.334 C.proc.pen., schimbă încadrarea juridică a faptei din infracțiunea
prevăzută de art.13 din Legea nr.87/1994 în infracțiunea prevăzută de art.12
din Legea nr.87/1994, cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen. și îl condamnă pe
inculpat la 2 ani închisoare și 1 an interzicerea drepturilor prevăzute de
art.64 lit.a,b C.pen.
În
baza art.81 C.pen. dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un
termen de încercare de 4 ani.
Face
în cauză, aplicarea art.359 C.proc.pen.
Schimbă
temeiul juridic al achitării dispuse în cauză pentru infracțiunea prevăzută de
art.12 din Legea nr.87/1994, din art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.d
C.proc.pen. în art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.a C.proc.pen.
Constată
că inculpatul a fost reținut și arestat preventiv de la 22 ianuarie 1998 până
la punerea efectivă în libertate.
În
baza art.7 din Legea nr.26/1990, dispune trimiterea unei copii legalizate de pe
dispozitivul prezentei decizii la Registrul Comerțului, pentru efectuarea
înregistrărilor.
Onorariul
apărătorului din oficiu, în sumă de 300.000 lei, se va plăti din fondul
Ministerului Justiției.
Pronunțată,
în ședință publică, azi 21 ianuarie 2003.