ÎCCJ, Decizia nr. 607/2003

Asupra recursului în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 627 din 18 noiembrie 1999, Tribunalul București, secția I penală, a condamnat pe inculpatul B.A. la 8 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), d) și f) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) din același cod. În baza art. 83 C. pen. a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată acestuia prin sentința penală nr. 5171 din 4 octombrie 1995 a Tribunalului militar București și a dispus executarea acesteia, în întregime, alături de pedeapsa aplicată în cauză, în final, inculpatul B.A.

urmând să execute 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. În baza art. 88 C. pen., din pedeapsa aplicată inculpatului a dedus prevenția de la 20 noiembrie 1997 la 30 iunie 1998. În baza art. 14 și a art. 346 C. proc. pen., cu referire la art. 998 și urm. C. civ., a obligat pe inculpatul B.A. să plătească 546.390 lei părții civile, Spitalul Universitar București și 831.306 lei părții civile, Spitalul Clinic N. Gh. Lupu, plus dobânda medie interbancară de la rămânerea definitivă a hotărârii și până la achitarea integrală a debitelor. A constatat acoperit, în parte, prejudiciul cauzat părții civile P.C., prin restituirea unui telefon marca Siemens, cu seria 924859-C2510-A1-1.

A admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă P.C. și a obligat inculpatul să plătească acesteia 600.000 lei cu titlu de despăgubiri civile. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt: În perioada lunilor octombrie – noiembrie 1997, partea vătămată a început o afacere comercială, având ca obiect cumpărarea de telefoane mobile, defecte sau în stare de funcționare, la preț redus, repararea celor defecte și apoi revânzarea lor. Drept urmare, aceasta a fost contactată de mai multe persoane, printre care și inculpatul B.A. (împreună cu alți inculpați, față de care s-a disjuns urmărirea penală). În ziua de 13 noiembrie 1997, partea vătămată P.C. a primit un telefon, în cursul dimineții, prin care era anunțată că vor veni două persoane care intenționează să cumpere un telefon mobil.

Cele două persoane au fost aduse în locuință, la cererea părții vătămate, de martorul G.Ș. Cei doi au discutat cu partea vătămată, convenind să vină a doua zi, cu banii, pentru a cumpăra mai multe telefoane mobile. În cursul serii aceleiași zile, 13 noiembrie 1997, partea vătămată a primit din nou vizita unui pretins cumpărător, identificat ulterior ca fiind inculpatul B.A. În ziua de 14 noiembrie 1997, în jurul orei 19.20, la locuința părții vătămate s-au prezentat cei doi indivizi, cu care acesta convenise în ziua precedentă, vânzarea mai multor telefoane mobile. Au discutat aproximativ 10 minute, timp în care cei doi indivizi au examinat mai multe telefoane mobile și, în care, unul dintre cei doi a primit un apel, ce s-a dovedit ulterior a fi semnalul de pătrundere în locuință a celorlalți inculpați.

Peste câteva clipe, în locuință au pătruns 4–5 indivizi, care l-au agresat fizic pe P.C., l-au imobilizat prin aplicare de bandaje de scotch la mâini, la picioare și la gură. Când victima a încercat să se dezlege, a fost din nou lovită și legată. În acest timp, indivizii pătrunși în locuința părții vătămate au furat 19 telefoane mobile și o haină de piele, îmblănită, în care se afla suma de 600.000 lei, precum și cheile casei, după care au părăsit locuința. Victima a rămas imobilizată în locuință, a cărei ușă de intrare a fost încuiată de inculpați cu cheia aflată în haina sustrasă. Partea vătămată a reușit să se dezlege, dar nu a putut părăsi locuința decât după venirea soției sale, moment în care a sesizat organele de poliție cu privire la cele întâmplate.

Ulterior, victima a fost internată în spital, certificatul medico-legal atestând că necesită 14-16 zile de îngrijiri medicale pentru însănătoșire. Apelul declarat de inculpatul B.A. împotriva hotărârii primei instanțe a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr. 84 din 6 martie 2000 a Curții de Apel București, secția I penală. Curtea Supremă de Justiție, secția penală, prin decizia nr. 3298 din 22 iunie 2001, a respins recursul declarat de inculpat împotriva acestei din urmă decizii, ca nefondat. Prin aceeași decizie, instanța de recurs a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul deținerii și arestării preventive de la 20 noiembrie 1997 la 22 iunie 2001. Împotriva celor trei hotărâri pronunțate în cauză, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare, întemeiat pe dispozițiile art. 409 și ale art. 410 alin. (1) partea I pct. 7 1 teza I C. proc.

pen. S-a susținut că, prin nededucerea arestării preventive executate de inculpat, instanțele au pronunțat hotărâri contrare legii. În acest sens, s-a arătat că instanțele au aplicat corect dispozițiile art. 83 C. pen., însă au omis să deducă perioada executată din pedeapsa anterioară. Ca atare, se impune ca, din pedeapsa de 10 ani închisoare, să se scadă și perioada executată, de o lună și 21 zile închisoare, alături de deducerea arestului preventiv dispus în cauza dedusă judecății. În concluzie, procurorul general a solicitat admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor atacate și rejudecarea cauzei, în limitele arătate. Recursul în anulare este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Pedeapsa aplicată inculpatului este rezultatul operațiunii de adaptare a acesteia, realizată în cadrul individualizării judiciare, în raport de criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen.

Individualizarea judiciară corectă are ca rezultat asigurarea finalității răspunderii penale, prin aplicarea unei pedepse corespunzătoare gravității infracțiunii săvârșite, pericolul social concret al acesteia și al autorului ei, împrejurărilor care atenuează sau agravează răspunderea penală, în limitele determinate de legiuitor prin norma incriminatoare, în cadrul individualizării legale a pedepselor. Ca atare, operațiunea de individualizare a pedepselor privește nu numai aplicarea pedepsei, prin hotărârea de condamnare, pentru infracțiunile săvârșite, ci și determinarea corectă a pedepsei ce urmează a fi efectiv executată. Când pedeapsa aplicată este cea a închisorii, printre altele, se pune și problema calculării timpului pe care inculpatul l-a executat, din durata pedepsei aplicate, prin reținere sau arest preventiv, în legătură cu fapta pentru care a fost condamnat.

Pentru a se evita executarea unei pedepse în alte limite decât cele stabilite prin hotărârea de condamnare, prin art. 88 C. pen. legiuitorul a prevăzut computarea reținerii și arestării preventive, în sensul scăderii timpului astfel executat din durata pedepsei închisorii pronunțate. Dată fiind importanța executării efective numai a pedepsei, așa cum a fost individualizată de către instanța de judecată, prin art. 343 alin. (2) C. proc. pen. s-a stabilit că deliberarea poartă, printre altele, asupra computării reținerii și arestării preventive. În cauză, instanța de judecată, sesizată cu judecarea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), d) și f) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) din același cod, săvârșită la data de 14 noiembrie 1997, a constatat că inculpatul B.A.

a săvârșit infracțiunea dedusă judecății în cadrul termenului de încercare stabilit de Tribunalul militar București, prin sentința penală nr. 517 din 4 octombrie 1995, hotărâre prin care acest inculpat a fost condamnat la 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj, prevăzută de art. 321 alin. (2) cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., cu referire la care, conform art. 81 și art. 82 din același cod, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pe o perioadă de 4 ani. Prin sentința menționată, definitivă prin neapelare, prima instanță a dispus și deducerea duratei arestării preventive de la 12 februarie 1995 la 3 aprilie 1995. Nedispunând, prin hotărârile atacate cu recurs în anulare, ca din pedeapsa de 10 ani închisoare să se scadă și perioada menționată, instanțele au pronunțat hotărâri contrare legii, supuse cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 1 C. proc.

pen., corespunzător temeiului prevăzut de art. 410 alin. (1) partea I pct. 7 1 teza I din același cod, invocat de procurorul general. Pe de altă parte, cu referire la cererea de extindere a recursului în anulare, prin art. 1 lit. a) din Legea nr. 137/1997 sa stabilit că ,,se grațiază în întregime pedepsele cu închisoarea până la 2 ani inclusiv”. Inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârșirea în 1995 a infracțiunii prevăzute de art. 321 C. pen. La data apariției actului normativ invocat, inculpatul nu era recidivist, iar infracțiunea săvârșită de acesta nu era dintre cele excluse de la beneficiul grațierii, prin art. 5 din Legea nr. 137/1997. Ca atare, se va constata că pedeapsa de 2 ani închisoare a fost grațiată prin actul normativ menționat.

În consecință, pentru considerentele ce preced, potrivit art. 414 1 , cu referire la art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., Înalta Curtea va admite recursul în anulare și va casa hotărârile atacate numai cu privire la această omisiune. Totodată, în baza art. 192 alin. (3) din Codul de procedură penală, se va dispune plata onorariului de avocat cuvenit apărătorului din oficiu, conform dispozitivului, din fondul Ministerului de Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva sentinței penale nr. 627 din 18 noiembrie 1999 a Tribunalului București, secția I penală, deciziei penale nr. 84 din 6 martie 2000 a Curții de Apel București, secția I penală și deciziei nr. 3298 din 22 iunie 2001 a Curții Supreme de Justiție, secția penală, privind pe inculpatul B.A. Casează hotărârile atacate numai cu privire la pedeapsa de executat, aplicarea dispozițiilor Legii nr. 137/1997 și deducerea arestării preventive. Menține dispoziția privind revocarea suspendării condiționate a pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului B.A. prin sentința penală nr. 517 din 4 octombrie 1995 a Tribunalului Militar București.

În baza art. 1 lit. a) și a art. 10 din Legea nr. 137/1997, constată că a fost grațiată în întregime, condiționat, pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința menționată. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului B.A. timpul executat de la 12 februarie 1995 la 3 aprilie 1995 și de la 20 noiembrie 1997 până la 8 decembrie 2003. Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate. Pronunțată în ședință publică, azi 8 decembrie 2003.