ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 158/2003

Decizia nr. 158 Dosar nr. 5442/2001 Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: G.M. a chemat în judecată Consiliul local al municipiului Constanța și Municipiul Constanța prin primar pentru ca în contradictoriu cu pârâții să i se constate dreptul de proprietate asupra casei de locuit, anexelor gospodărești și a terenului aferent de 194,30 mp imobile situate în Constanța. În motivarea acțiunii reclamanta a susținut că imobilele în discuție au fost posedate de mama sa C.A. cu începere din anul 1966 care de altfel a edificat și construcțiile situate pe teren, aspect confirmat și de certificatul de atestare fiscală nr. 66398 din 17 octombrie 1986. La 1 ianuarie 1998 autoarea C.A.

a decedat, posesia acestuia fiind continuată de reclamantă care este și succesoarea mamei sale conform certificatului de calitate de moștenitor nr. 10 din 14 ianuarie 1998. A mai precizat reclamanta că posesia întrunea cerințele art.1847 C. civ. Judecătoria Constanța, prin sentința civilă nr. 10699 din 27 septembrie 2000 a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța motivat de faptul că valoarea imobilului în discuție depășea 150.000.000 lei. Tribunalul Constanța, secția civilă, prin sentința nr. 128 din 5 martie 2001 a admis acțiunea și a constatat că reclamanta a dobândit prin uzucapiune dreptul de proprietate asupra imobilului compus din teren de 194,30 mp și construcția formată din 3 camere, 2 holuri, baie, bucătărie în suprafață construită de 94 mp și anexă – șopron, garaj în suprafață de 16 mp.

Au fost evidențiate dimensiunile și vecinătățile imobilului conform expertizei tehnice efectuate în cauză de ing. I.T., parte integrantă din sentință. În motivarea soluției instanța a reținut că potrivit certificatului fiscal nr. 66398 din 17 octombrie 1996 imobilul în discuție a fost declarat la organul fiscal din 1 ianuarie 1968 data de la care a fost stăpânit continuu sub nume de proprietar de autoarea reclamantei C.A. posesia acesteia întrunind cerințele art. 1847 C. civ. S-a mai stabilit și că autoarea reclamantei împreună cu reclamanta au posedat imobilul de așa natură încât au dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiunea de 30 de ani. Împotriva acestei sentințe a declarat apel Consiliul local Constanța prin primar susținând în esență că posesia exercitată de autoarea reclamantei a fost viciată fiind discontinuă.

Astfel, s-a învederat că deși reclamanta a afirmat că a ridicat o construcție pe terenul în suprafață de 194,30 mp., nu s-a depus la dosar nici un proces verbal de constatare a contravenției și nici vreun certificat de atestare fiscală din care să rezulte plata la zi a impozitelor și taxelor. Curtea de Apel Constanța, secția civilă, prin decizia nr. 258/C din 17 octombrie 2001 a admis apelul Consiliului local Constanța împotriva sentinței civile nr. 128 din 5 martie 2001 a Tribunalului Constanța, secția civilă pe care a schimbat-o în tot în sensul respingerii acțiunii. Instanța de apel a stabilit că reclamanta nu a probat îndeplinirea cerințelor art. 1890 C. civ. referitoare la prescripția achizitivă, posesia reclamantei fiind din 1996. În contra acestei decizii a declarat recurs reclamanta G.M.

invocând motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 5, 9, 10 și 11 C. proc. civ. susținând în esență că în raport de probele administrate respectiv Ordinul nr. 683 din6 aprilie 1966 emis de fostul Sfat popular al orașului Constanța, adeverința nr. 5648 din 25 noiembrie 1999 eliberată de Primăria municipiului Constanța și respectiv certificatul fiscal nr. 1443 din 8 noiembrie 2001 a făcut dovada dobândirii prin uzucapiune a dreptului de proprietate cu privire la imobilul în litigiu. De asemenea, a susținut că au fost încălcate dispozițiile art. 287 pct. 5 C. proc. civ. referitor la semnarea cererii de apel întrucât conform adresei nr. 83005 22 iunie 2001 emisă de Municipiul Constanța prin primar, serviciul juridic, nu mai deținea atribuții de reprezentare a Consiliului local Constanța și a Municipiului Constanța la nivelul instanțelor judecătorești, iar din această perspectivă apelul trebuia semnat de primar ceea ce în speță nu a avut loc.

Recursul nu este fondat. Din dosar a rezultat că prin ordinul nr. 685 16 aprilie .1966 emis de fostul Sfat popular al orașului Constanța, autoarei reclamantei, C.A., i s-a repartizat imobilul situat în Constanța fără ca în cuprinsul respectivului act să se specifice suprafața terenului și numărul de camere. Martorii audiați în cauză, la propunerea reclamantei, au relatat că la data respectivă, mama reclamantei lucra la ICRAL Constanța și că în ceea ce privește construcția, aceasta era într-o stare avansată de degradare motiv pentru care autoarea reclamantei a reconstituit camerele existente edificând practic o nouă locuință care a fost stăpânită de atunci de către autoare și fiica acesteia.

Expertiza tehnică efectuată în cauză a specificat faptul că în fișa bunului imobil în discuție, cu ocazia realizării cadastrului municipiului Constanța în 1994, sunt consemnate pentru teren și construcție, deținător C.A.(ICRAL) și suprafața de teren aparținând imobilului de 194,30 mp. Potrivit art. 1847 C. civ. ca să se poată prescrie, se cere o posesiune continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar. În speță, posesia exercitată de autoarea reclamantei C.A. nu întrunea aceste caracteristici. Astfel, probele dosarului atestă că mama reclamantei a preluat locuința în litigiu în calitate de locatară, proprietar la acea dată fiind statul, care prin organele sale abilitate i-a și predat-o în folosință.

Prin urmare, C.A. nu a exercitat asupra imobilului în discuție o posesie sub nume de proprietar ci o posesie precară. Pe de altă parte, în sistemul Constituției din 1965 dreptul de proprietate de stat era un drept absolut, exclusiv, inalienabil, imprescriptibil și insesizabil. Din aceste atribute rezultă consecința că bunurile proprietate de stat nu puteau fi dobândite prin uzucapiune de către o persoană fizică sau de o organizație cooperatistă ori de o altă organizație obștească. Din această perspectivă, împrejurarea că autoarea reclamantei ar fi avut număr de rol și figura în evidențele fiscale cu imobilul în litigiu este irelevantă pentru invocarea prescripției achizitive. De altfel, certificatul de atestare fiscală nr. 66398 din 14 octombrie 1996 emis de D.G.F.P.C.F.S.

Constanța menționează că la cererea – declarație a autoarei reclamantei și a verificărilor făcute, C.A. pentru moștenitorii Ș., figura în evidențe cu imobilul din Constanța impus de la 1 ianuarie 1968, construcție abuzivă și teren de 150 mp. Așadar din conținutul acestui certificat rezultă că autoarea reclamantei a fost înscrisă în evidențele fiscale la cererea acesteia dar pentru moștenitorii Ș. Prin urmare, chiar dacă imobilul în litigiu nu ar fi aparținut statului, ceea ce însă în cauză nu s-a probat cu certitudine, încă reclamanta nu ar fi putut invoca prescripția achizitivă ca mod de dobândire a dreptului de proprietate din moment ce autoarea sa a fost înscrisă în evidențele fiscale nu în nume propriu ci pentru moștenitorii Ș. și prin urmare și din această perspectivă apare că a exercitat o posesie precară.

În fine, susținerea recurentei că cererea de apel a Consiliului local Constanța ar fi nulă întrucât nu a fost semnată de primar este de asemenea neîntemeiată. Adresa nr. 83005 din 22 iunie 2001 emisă de Consiliul local Constanța și Municipiul Constanța prin primar, prin care s-a învederat că începând cu data de 25 iunie 2001, consilierii serviciului juridic nu mai aveau atribuții de reprezentare a respectivului consiliu și a municipiului Constanța la nivelul instanțelor judecătorești nu era de natură a conduce la sancțiunea nulității apelului. Astfel, cererea de apel a fost formulată la 19 aprilie 2001, anterior măsurii de retragere a mandatului de reprezentare pentru consilierii juridici și oricum fusese semnat și de directorul Direcției administrației publice locale din cadrul Primăriei municipiului Constanța căruia nu i-a fost retras mandatul.

Față de cele ce preced recursul reclamantei G.M. urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta G.M. împotriva deciziei nr. 258/C din 17 octombrie 2001 a Curții de Apel Constanța, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 ianuarie 2003.