ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 158/2003

Decizia nr. 158

Dosar nr.  5442/2001

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

G.M. a chemat în judecată Consiliul local al

municipiului Constanța și Municipiul Constanța prin primar pentru ca în

contradictoriu cu pârâții să i se constate dreptul de proprietate asupra casei

de locuit, anexelor gospodărești și a terenului aferent de 194,30 mp imobile

situate în Constanța.

În motivarea acțiunii reclamanta a susținut că

imobilele în discuție au fost posedate de mama sa C.A. cu începere din anul

1966 care de altfel a edificat și construcțiile situate pe teren, aspect

confirmat și de certificatul de atestare fiscală nr. 66398 din 17 octombrie 1986.

La 1 ianuarie 1998 autoarea C.A. a decedat, posesia acestuia fiind continuată

de reclamantă care este și succesoarea mamei sale conform certificatului de

calitate de moștenitor nr. 10 din 14 ianuarie 1998.

A mai precizat reclamanta că posesia întrunea

cerințele art.1847 C. civ.

Judecătoria Constanța, prin sentința civilă nr. 10699

din 27 septembrie 2000 a declinat competența de soluționare a cauzei în

favoarea Tribunalului Constanța motivat de faptul că valoarea imobilului în

discuție depășea 150.000.000 lei.

Tribunalul Constanța, secția civilă, prin

sentința nr. 128 din 5 martie 2001 a admis acțiunea și a constatat că reclamanta

a dobândit prin uzucapiune dreptul de proprietate asupra imobilului compus din

teren de 194,30 mp și construcția formată din 3 camere, 2 holuri, baie,

bucătărie în suprafață construită de 94 mp și anexă – șopron, garaj în

suprafață de 16 mp.

Au fost evidențiate dimensiunile și vecinătățile

imobilului conform expertizei tehnice efectuate în cauză de ing. I.T., parte

integrantă din sentință.

În motivarea soluției instanța a reținut că

potrivit certificatului fiscal nr. 66398 din 17 octombrie 1996 imobilul în

discuție a fost declarat la organul fiscal din 1 ianuarie  1968 data de la care

a fost stăpânit continuu sub nume de proprietar de autoarea reclamantei C.A. posesia

acesteia întrunind cerințele art. 1847 C. civ.

S-a mai stabilit și că autoarea reclamantei

împreună cu reclamanta au posedat imobilul de așa natură încât au dobândit

dreptul de proprietate prin uzucapiunea de 30 de ani.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel

Consiliul local Constanța prin primar susținând în esență că posesia exercitată

de autoarea reclamantei a fost viciată fiind discontinuă. Astfel, s-a învederat

că deși reclamanta a afirmat că a ridicat o construcție pe terenul în suprafață

de 194,30 mp., nu s-a depus la dosar nici un proces verbal de constatare a

contravenției și nici vreun certificat de atestare fiscală din care să rezulte

plata la zi a impozitelor și taxelor.

Curtea de Apel Constanța, secția civilă, prin

decizia nr. 258/C din 17 octombrie 2001 a admis apelul Consiliului local

Constanța împotriva sentinței civile nr. 128 din 5 martie 2001 a Tribunalului

Constanța, secția civilă pe care a schimbat-o în tot în sensul respingerii

acțiunii.

Instanța de apel a stabilit că reclamanta  nu a

probat îndeplinirea cerințelor art. 1890 C. civ. referitoare la prescripția

achizitivă, posesia reclamantei fiind din 1996.

În contra acestei decizii a declarat recurs

reclamanta G.M. invocând motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 5, 9, 10

și 11 C. proc. civ. susținând în esență că în raport de probele administrate respectiv

Ordinul nr. 683 din6 aprilie 1966 emis de fostul Sfat popular al orașului

Constanța, adeverința nr. 5648 din 25 noiembrie 1999 eliberată de Primăria

municipiului Constanța și respectiv certificatul fiscal nr. 1443 din 8

noiembrie 2001 a făcut dovada dobândirii prin uzucapiune a dreptului de

proprietate cu privire la imobilul în litigiu.

De asemenea, a susținut că au fost încălcate

dispozițiile art. 287 pct. 5 C. proc. civ. referitor la semnarea cererii de

apel întrucât conform adresei nr. 83005 22 iunie 2001 emisă de Municipiul

Constanța prin primar, serviciul juridic, nu mai deținea atribuții de

reprezentare a Consiliului local Constanța și a Municipiului Constanța la

nivelul instanțelor judecătorești, iar din această perspectivă apelul trebuia

semnat de primar ceea ce în speță nu a avut loc.

Recursul nu este fondat.

Din dosar a rezultat că prin ordinul nr. 685 16

aprilie .1966 emis de fostul Sfat popular al orașului Constanța, autoarei

reclamantei, C.A., i s-a repartizat imobilul situat în Constanța fără ca în

cuprinsul respectivului act să se specifice suprafața terenului și numărul de

camere.

Martorii audiați în cauză, la propunerea

reclamantei, au relatat că la data respectivă, mama reclamantei lucra la ICRAL Constanța

și că în ceea ce privește construcția, aceasta era într-o stare avansată de

degradare motiv pentru care autoarea reclamantei a reconstituit camerele

existente edificând practic o nouă locuință care a fost stăpânită de atunci de

către autoare și fiica acesteia.

Expertiza tehnică efectuată în cauză a

specificat faptul că în fișa bunului imobil în discuție, cu ocazia realizării

cadastrului municipiului Constanța în 1994, sunt consemnate pentru teren și

construcție, deținător C.A.(ICRAL) și suprafața de teren aparținând imobilului

de 194,30 mp.

Potrivit art. 1847 C. civ. ca să se poată

prescrie, se cere o posesiune continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și

sub nume de proprietar.

În speță, posesia exercitată de autoarea

reclamantei C.A. nu întrunea aceste caracteristici.

Astfel, probele dosarului atestă că mama

reclamantei a preluat locuința în litigiu în calitate de locatară, proprietar

la acea dată fiind statul, care prin organele sale abilitate i-a și predat-o în

folosință.

Prin urmare, C.A. nu a exercitat asupra

imobilului în discuție o posesie sub nume de proprietar ci o posesie precară.

Pe de altă parte, în sistemul Constituției din

1965 dreptul de proprietate de stat era un drept absolut, exclusiv,

inalienabil, imprescriptibil și insesizabil. Din aceste atribute rezultă

consecința  că bunurile proprietate de stat nu puteau fi dobândite prin

uzucapiune de către o persoană fizică sau de o organizație cooperatistă ori de

o altă organizație obștească.

Din această perspectivă, împrejurarea că

autoarea reclamantei ar fi avut număr de rol și figura în evidențele fiscale cu

imobilul în litigiu este irelevantă pentru invocarea prescripției achizitive.

De altfel, certificatul de atestare fiscală nr. 66398

din 14 octombrie 1996 emis de D.G.F.P.C.F.S. Constanța  menționează că la

cererea – declarație a autoarei reclamantei și a verificărilor făcute, C.A. pentru

moștenitorii Ș., figura în evidențe cu imobilul din Constanța impus de la 1

ianuarie 1968, construcție abuzivă și teren de 150 mp.

Așadar din conținutul acestui certificat rezultă

că autoarea reclamantei a fost înscrisă în evidențele fiscale la cererea

acesteia dar pentru moștenitorii Ș. Prin urmare, chiar dacă imobilul în litigiu

nu ar fi aparținut statului, ceea ce însă în cauză nu s-a probat cu certitudine,

încă reclamanta nu ar fi putut invoca prescripția achizitivă ca mod de

dobândire a dreptului de proprietate din moment ce autoarea sa a fost înscrisă

în evidențele fiscale nu în nume propriu ci pentru moștenitorii Ș. și prin

urmare și din această perspectivă apare că a exercitat o posesie precară.

În fine, susținerea recurentei că cererea de

apel a Consiliului local Constanța ar fi nulă întrucât nu a fost semnată de

primar este de asemenea neîntemeiată.

Adresa nr. 83005 din 22 iunie 2001 emisă de

Consiliul local Constanța și Municipiul Constanța prin primar, prin care s-a

învederat că începând cu data de 25 iunie 2001, consilierii serviciului juridic

nu mai aveau atribuții de reprezentare a respectivului consiliu și a

municipiului Constanța la nivelul instanțelor judecătorești nu era de natură a

conduce la sancțiunea nulității apelului.

Astfel, cererea de apel a fost formulată la 19

aprilie 2001, anterior măsurii de retragere a mandatului de reprezentare pentru

consilierii juridici și oricum fusese semnat și de directorul Direcției

administrației publice locale din cadrul Primăriei municipiului Constanța

căruia nu i-a fost retras mandatul.

Față de cele ce preced recursul reclamantei G.M.

urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamanta G.M. împotriva deciziei nr. 258/C din 17 octombrie 2001

a Curții de Apel Constanța, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22

ianuarie 2003.