ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 369/2015

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 369/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului Constanța, la data de 02 iunie 2008,

reclamanta C.C.I.N.A. Constanța i-a

chemat în judecată pe pârâții M. Constanța prin P. și P.M. Constanța pentru ca,

pe cale de contestație împotriva refuzului de a restitui imobilul situat în

Constanța, str. Cuza Vodă, sa se dispună obligarea pârâților la restituirea în natură

a imobilului format din teren în suprafață de 281 mp. și construcții parter și

etaj, obligarea la masuri reparatorii prin echivalent bănesc, atribuirea unui

teren de aceeași valoare cu cel deținut anterior anului 1950, obligarea

pârâților la plata despăgubirilor reprezentând

valoarea de circulație a terenului sau compensarea cu alte bunuri sau servicii

și valoarea construcțiilor, cu plata

cheltuielilor de judecată.

S-a arătat că, anterior anului 1949,

fosta Cameră de Comerț și Industrie Constanța a deținut în calitate de

proprietară imobilul dobândit prin actul, de

vânzare

cumpărare nr. 3498 din 06 iulie 1922 transcris la grefa Tribunalului sub nr.

3066/1922;

dovada acestui fapt o constituie Registrul de proprietăți al

orașului Constanța din anul 1936 voi.

II,

în care acest

imobil figurează ca

proprietate

particulară conform adresei nr. 134.402/22 noiembrie 2005 emisă de D.P.P.M.

Constanța; ulterior acest imobil apare trecut în Registrul matricol manual din

perioada 1942-1950 preluat de

la A.F., ca

fiind proprietatea reclamantei, preluarea fiind abuzivă de către stat în

temeiul decretului 266/1948, ca urmare a desființării fostei C.C.I. Constanța

prin Decretul Prezidențial nr.

74/i

949; în perioada comunistă;în acest imobil au funcționat pe rând Liceul

Comercial

în perioada 1952-1966 și Școala Populară de Artă în perioada 1966-1992.

În argumentarea

acțiunii, reclamanta a mai susținut că, odată cu intrarea

în vigoare a Legii nr. 10/2001 a

formulat notificare înregistrată cu nr. 2221 din 13 august 2001 la B.E.J. S.A.,

prin care a solicitat, restituirea în natură a imobilului; prin decizia civilă

nr. 1209/C/2002 a Curții de Apel Constanța s-a constatat faptul că actuala

C.C.I.N.A. Constanța este continuatoarea fostei C.C.I. Constanța înființată în

baza Decretului Domnesc 1363 potrivit legii nr. 1225 din 14 octombrie 1949.

Prin sentința civilă nr. 223 din 20

februarie 2009, Tribunalul Constanța

a

admis, în parte, acțiunea și a obligat pârâții să înainteze dosarul C.C.

S.D. în vederea acordării reclamantei măsurilor

reparatorii prin echivalent bănesc, respingând celelalte pretenții, ca

nefondate.

Pentru a

pronunța această soluție, tribunalul a reținut că reclamanta este

continuatoarea fostei Camere de Comerț și Industrie Constanța, aspect stabilit

irevocabil prin decizia civilă nr. 1209/C/2002 a Curți* de Apei Constanța, iar

conform art. 3 lit. a) coroborat cu

art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 sunt îndreptățite, în înțelesul

prezentei legi, la măsuri reparatorii constând în restituire în natură sau,

după caz, prin echivalent persoanele fizice, moștenitorii legali sau

testamentari ai proprietarilor imobilelor ia data preluării în mod abuziv a

acestora.

Reclamanta

deține un titlu valabil asupra imobilului în speță, modul de

dobândire fiind prin vânzare cumpărare

de la o persoana fizică, actul de proprietate având nr. 3498 din 06 iulie 1922

transcris la grefa Tribunalului Constanța sub nr. 3066 din 06 iulie 1922,

imobilul în litigiu intrând în categoria celor preluate abuziv de către Statul

român, conform art. 2 din Legea nr. 10/2001.

Pentru a ajunge la concluzia obligării

pârâților să înainteze dosarul C.C.S.D. în vederea acordării reclamantei

măsurilor reparatorii prin echivalent bănesc, tribunalul a apreciat

că restituirea în natură este imposibilă deoarece

în prezent terenul în suprafață

de 281 mp este ocupat parțial de o alee

de acces din spatele blocului MV 3A, respectiv 153,50 mp. (domeniu public) și 7

garaje auto, respectiv 127,50 mp., fapt ce a reieșit din expertiza întocmită în

cauză. Expertul a arătat că

trenul este

parțial ocupat de 7 garaje tip „S.” care aparțin unor persoane

fizice,

amplasate pe baza autorizațiilor cu valabilitate de 3 ani, emise în anul 1992.

Împotriva acestei hotărâri a declarat

apel reclamanta, prin care a solicitat schimbarea hotărârii în sensul de a se

dispune restituirea în natură, în parte, a imobilului notificat, în ceea ce

privește suprafața de teren de 127,50 mp.

Prin decizia nr. 208/ C din 16 martie

201 1, Curtea de Apel Constanța

a

admis apelul formulat și a schimbat, în parte, sentința apelată, în sensul

obligării pârâților să restituie reclamantei, în natură, suprafața de teren de

127,50 mp identificata în Constanța, strada Cuza Vodă, prin raportul de

expertiză

B.E., precizând că obligația de

despăgubire conform Titlului VII din

Legea nr. 247/2005 se referă doar

la diferența de teren de 153,50 mp ce nu poate fi restituită în natură, fiind

menținute restul dispozițiilor sentinței.

Recursul reclamantei împotriva

deciziei nr. 208/C/2011 a Curții de

Apel

Constanța a fost admis de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia

civilă

nr. 4893 din 27 mai 2012, prin care s-a dispus trimiterea cauzei spre

rejudecare.

Pentru a adopta această soluție,

Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că, în legătură cu modalitatea de

reparație prin restituire în natură,

reclamanta

a depus în recurs noi documente, relevând împrejurări de drept de

natură

să influențeze situația de fapt a imobilului revendicat,

Instanța de recurs a reținut că din

încheierea pronunțată de Tribunalul Constanța, la 22 iunie 1993, în dosarul nr.

5344/1993 și din raportul de expertiză efectuat în acel dosar rezultă că s-a

admis o acțiune formulată de numitul S.I. și s-a constatat că dimensiunile

locative deținute de acesta (care locuia în Str. Cuza Vodă) sunt de 210 rn

2

suprafață totală din care 324,20 m

:

sunt ocupați de construcția

casei iar 16,92 m

2

de construcția unui garaj.

În acest context, Înalta Curte a

stabilit că, având în vedere că expertul B.E., pentru suprafața de teren de

127,50 m

2

- ocupată de 7 garaje, a indicat că nu se poate pronunța

asupra regimului juridic, concluzia instanței

în

sensul că pentru 127,50 m

2

se impune măsura restituirii terenului în

natură,

apare ca nelegală în raport de lipsa de claritate a demersului

expertului și, respectiv, în raport de înscrisurile depuse de recurentă în

recurs.

Înalta Curte a

statuat că pentru aplicarea soluției prevăzute de Legea nr.

10/2001 pentru terenul solicitat prin

notificare se impunea stabilirea situației de fapt și de drept a acestuia,

delimitarea fostei proprietăți a autorilor reclamantei față de vecinătățile

acesteia, cu precădere față de proprietatea privată din Str. Cuza Vodă. În

imediata vecinătate, pentru care s-a recunoscut un drept de proprietate unei

persoane fizice.

De asemenea, s-a constatat că

reclamantei i s-a înrăutățit situației în propria cale de atac, deoarece prin

notificarea supusă examinării aceasta a

solicitat

măsuri reparatorii pentru un imobil format din teren și o construcție demolată,

prima instanță a acordat despăgubiri bănești pentru întreg imobilul,

iar

în soluționarea apelului declarat numai de reclamantă instanța de apel a tăcut

o limitare a obiectului măsurilor reparatorii reducând despăgubirile

bănești numai pentru terenul imposibil de

restituit în natură, cu încălcarea

dispozițiilor art. 296 C. proc. civ.

Cauza a fost reînregistraiă pe rolul

Curții de Apel Constanța, sub același număr.

La 20 noiembrie 2013 instanța a dispus

efectuarea unei expertize tehnice imobiliară pentru identificarea terenului în

suprafață de 281 mp. situat în Constanța, str. Cuza Vodă, în raport de

încheierea pronunțată de Tribunalul Constanța la 22 iunie 1993 în dosarul nr.

5344/1993 și de constatările raportului de expertiză tehnică efectuat în acest

dosar, referitoare

la imobilul deținut de

numitul S.I., cu identificarea exactă a tuturor

tipurilor de construcții

sau utilități care efectuează această suprafață.

Prin decizia nr.

65/ C din 3 iulie 2014, Curtea de Apel Constanța, secția 1 civilă,

a admis apelul

reclamantei C.C.I.N.

A.C., împotriva sentinței civile nr, 223 din 20 februarie

2009

pronunțată de

Tribunalul Constanța, având ca obiect contestație în temeiul Legii nr. 10/2001,

în contradictoriu cu intimații pârâți M. Constanța prin P. și P.M. Constanța. A

schimbat sentința atacată,

în sensul că a obligat

pârâții să restituie reclamantei, în natură, suprafața de 78

mp.

identificată în suplimentul la raportul de expertiză M.A.S., aflat la dosarul

de apel în perimetrul 2 -

X

- 1 - E. A obligat

pârâții să facă propunere de acordare a măsurilor reparatorii de compensare

prin puncte conform Legii nr. 165/2013 pentru suprafața de 141,18 identificată

în schița anexă raportului de expertiză de la fila nr. 44

dosar apel în perimetrul 1-

X

-

1

- A - B - 4 și

pentru construcția demolată. A respins restul pretențiilor, ca nefondate. A

admis, în parte, cererea de majorare

a

onorariului de expert cu suma de 500 lei. A obligat intimații la 1.000 lei

cheltuieli de judecată către apelanta reclamantă.

La pronunțarea soluției instanța de

rejudecare a avut în vedere următoarele considerente:

Conform raportului de expertiză,

terenul care a aparținut reclamantei, situat în Constanța, str. Cuza Vodă nr.

în suprafață de 281 mp. a fost identificat în perimetrul determinat de punctele

1-2-3-4; pe această suprafață de teren expertul a constatat existența a 7

garaje pe latura sud-vestică și a unui spațiu verde, iar pe latura

nord-estică» a unei alei care facilitează accesul

din str. Cuza Vodă către blocul

x, precum și a unei părți a trotuarului

aferent acestei alei.

Conform adresei

nr. 69806 din 28 mai 2014 a D.P. din cadru

P. Constanța, terenul astfel identificat este proprietate

privată a numitului S.I., domeniu public, alei și domeniu privat.

Referitor la această suprafață care se

pretinde a fi domeniul privat al

orașului,

instanța a reținut că, în conformitate cu H.C.L.M. nr. 521/28 septembrie 2008

anexa

46, autoritățile au inclus aici și

suprafața

aferentă garajelor 1-3 și spațiul verde

care s~au dovedit a fi

proprietatea privată a numitului S.I., conform încheierii din 22 iunie 1993 a

Judecătoriei Constanța din dosarul nr. 5344/1993, având ca obiect acțiune în

constatare.

Teoretic, din suprafața de 281 mp mai

pot face obiectul analizei posibilității restituirii în natură doar suprafețele

ocupate de garaje și, respectiv, cele ocupate de alee și trotuar deoarece

suprafața cuprinsă în perimetrul A-E-3-B se găsește, din anul 1993, în

proprietatea privată a unei persoane fizice.

Cu privire la suprafața ocupată de

garaje în perimetrul 2-E-X-I (însumând 78 mp., conform schiței de la dosar),

s-a constatat că pe

acest teren se găsesc

mai multe garaje (G4-G7) care au fost amplasate în baza

unor autorizații

de construire provizorie cu valabilitate un an, emise în anul 1992.

Potrivit art.

I

alin. (1) – (3)

din Legea nr. 10/2001, imobilele preluate în mod

abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de

orice alte persoane juridice în perioada 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989,

precum și cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechizițiilor

și nerestituite se restituie, de regulă în natură, în condițiile acestei legi.

În cazurile în care restituirea în

natură nu este posibilă, se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent.

Masurile reparatorii prin echivalent vor

consta

în compensarea cu bunuri oferite în echivalent de entitatea învestită cu

soluționarea

cererii formulate în baza Legii nr. 10/2001 sau măsura compensării prin puncte,

prevăzută în cap. Iii [(art. 3 alin. (2) din Legea nr. 165/2013)].

Conform art. 7 alin. (1) din Legea nr.

10/2001, de regulă, imobilele preluate în mod abuziv se restituie în natură; de

asemenea, potrivit art. 9 alin. (

1)

imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent,

se restituie în natura în starea în care se află la data cererii de

restituire și libere de orice sarcini.

Corespunzător, în temeiul art. 10

alin. (2), în cazul în care pe terenurile pe care s-au aflat construcții

preluate în mod abuziv s-au edificat noi construcții, autorizate, persoana

îndreptățită va obține restituirea în natură a părții de teren ramase liberă,

iar pentru suprafața ocupată de construcții noi, cea afectată servituților

legale și cea afectată altor amenajări de utilitate publică ale localităților

urbane șt rurale, masurile reparatorii se stabilesc în echivalent.

De aceea, pentru o parte din temui

revendicat de reclamantă, trebuie aplicate dispozițiile privind imposibilitatea

restituirii în natură a suprafeței afectate de servituțile legale alee de acces

auto și pietonală și trotuar spre blocul x de pe str. Cuza Vodă (sunt vizate

aici dispozițiile art. 612 și 613 C. civ. de la 1864).

Astfel, solicitarea de restituire în

natură a suprafeței aferente aleii de acces auto și pietonală și trotuar a fost

respinsă, împreună cu suprafața aferentă proprietății lui S.I., așa cum sunt

identificate în schița de

la dosar

rejudecare apel în perimetrul cuprins între punctele L4-3-E-T-

X-I.

Instanța de rejudecare a considerat că se poate

restitui reclamantei doar

suprafața de 78 mp. identificată între

punctele X-2-E-I, avându-se în vedere dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea

nr. 10/2001 conform cărora se restituie în

natură

terenurile pe care s~au ridicat construcții neautorizate în condițiile legii

după data de 1 ianuarie 1990, precum și

construcții ușoare sau demontabile și situația că cele 5 garaje au destinația

de „construcții provizorii”.

În acest context, având în vedere că,

după cum chiar reclamanta a probat în recurs, o suprafață de teren se găsește încă

din anul 1993 în proprietatea unei persoane fizice, iar de această situație nu

se face vinovată

unitatea deținătoare,

rezultă că din totalul preluat abuziv de stat de 281 mp, reclamanta este

îndreptățită la măsuri reparatorii de compensare prin puncte,

conform

Legii nr. 165/2013, corespunzător valorii terenului de 141,18 mp. (281

mp. minus 78 mp. restituiți în natură minus 61,82

mp. aferent suprafeței E-A-

B-3) la care se adaugă valoarea construcției

demolate, pentru care s-a reconstituit reclamantei dreptul la măsuri

reparatorii în echivalent, prin sentința civilă nr. 223 din 20 februarie 2009,

iar această dispoziție nu a făcut obiectul apelului reclamantei, prin care s-a

contestat doar refuzul restituirii suprafeței de 281 mp., astfel încât

acordarea de măsuri reparatorii a trecut în autoritate

de lucru judecat, în temeiul principiului tanium devolutum quantum

apel

fatum.

Împotriva acestei, decizii a declarat

recurs reclamanta C.

C.I.N.A. Constanța,

întemeiat în

drept pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. și solicitând

modificarea în

parte a

hotărârii atacate, în sensul obligării pârâților să facă propunerea de acordare

a măsurilor reparatorii de compensare prin puncte conform Legii nr. 165/2013

pentru suprafața de 203 m și pentru construcția demolată, cu cheltuieli de

judecată.

Recurenta reclamantă a criticat

decizia atacată pentru următoarele aspecte;

hotărâre nelegală întrucât prin soluția adoptată i-a înrăutățit situația

reclamantei apelante în propria sa cale de atac, încălcând astfel dispozițiile art.

296 alin. (2) C. proc. civ.

Sub acest aspect

s-a susținut că deși în primul ciclu procesual i-au fost

acordate reclamantei măsuri

reparatorii pentru suprafața de 281 mp,

modificându-se

modalitatea concreta de despăgubire, respectiv obligarea

pârâților la

restituirea în natură a suprafeței de teren de 127,50 mp și

acordarea de despăgubiri până la diferența de 28

1

mp, în re

judecarea apelului,

instanța i-a acordat măsuri reparatorii numai pentru

suprafața de 219,18 mp,

respectiv

78 mp în natură și 141,18 mp prin compensare prin puncte,

neacordând despăgubiri pentru suprafața de 61,82

mp, ceea ce echivalează cu

înrăutățirea situației apelantei în propria

sa cale de atac.

limitele deciziei de casare nr.

4893 din 27

mai 2012, pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție, care a

trimis cauza spre rejudecare numai în vederea

efectuării unei noi identificări,

complete a imobilului din Constanta,

str. Cuza Vodă pentru a se

determina cât

din acesta se poate restitui în natură. Dosarul s-a trimis spre rejudecare în

mod exclusiv spre a se determina suprafața care se poate restitui

în

natură din terenul de 281 mp, instanța de casare considerând că pentru 127,50

mp este nelegală restituirea în natură, în raport de lipsa de claritate a

demersului expertului și, respectiv, în raport de înscrisurile depuse de

recurentă în recurs.

Curtea de Apel Constanța, în

rejudecare avea doar obligația de a realiza o noua identificare a terenului în

litigiu pentru a se stabili exact suprafața liberă și care se putea restitui în

natură.

Instanța de apel

nu putea modifica întinderea dreptului de proprietate al

reclamantei și nici măsurile

reparatorii în ansamblul lor, ci exclusiv

modalitatea

de individualizare a acestor măsuri reparatorii în natură sau prin

echivalent.

greșit dispozițiile art. 1 alin. (l), art. 7

alin.

(1), art. 18, art. 29 alin. (4) din Legea nr. 10/200 și ale H.G. nr. 250/2007.

Curtea a dispus

în mod corect restituirea în natura în ceea ce privește

suprafața de 78 m.p., dar masurile

reparatorii trebuiau acordare pentru

suprafața

de 203 mp, iar nu numai pentru suprafața de 141,18 mp. Chiar dacă

bunul

nu mai exista în patrimoniul pârâților-intimați, respectiv suprafața de 61,82

mp pentru această suprafață trebuiau să fie acordate măsuri reparatorii prin

echivalent prevăzute de Legea nr. 165/2013.Din cele 7 garaje ce ocupa suprafața

de 127,50 mp din proprietatea reclamantei de 281 mp, 3 garaje au trecut în

proprietatea celor care le folosesc și aveau calitatea de beneficiari ai

autorizațiilor de construire provizorii, pe cale judecătorească.

Prin încheierea

din 22 iunie 1993 pronunțata de Judecătoria Constanța, în

dosar nr. 5344/1993, a fost admisa

acțiunea formulata de S.I. în contradictoriu cu C.L. Constanța și s-a constatat

că „dimensiunile locative deținute de acesta sunt de 17,50 ml la strada, 12 m

adâncime,

suprafața totala fiind de 210 mp”.

Instanța a constatat ca „din aceasta suprafața

124,20 mp sunt ocupați de

construcția casei și 16,92 mp de construcția garajului”.

S.I. dobândise acest teren în anul

1912 prin contract de vânzare-cumpărare, act transcris la Grefa Tribunalului

Constanta sub nr. 32/1912, în acest act menționându-se suprafața de 210 coți

pătrați ceea ce înseamnă 147 mp în loc de 210 mp.

Din raportul de expertiză efectuat în

dosar nr. 5344/1993 de ing. B.D. rezultă că suprafața de teren proprietatea lui

S. este de 210 mp, formată din 124,70 mp construcție cărămidă și beton și 23,48

mp spațiu acces interior, 16,92 mp garaj S. și 18,37 mp garaj terți.

În condițiile în care casa și spațiul

de acces interior ocupa 148,18 mp

rezultă

că diferența de 61,82 mp face parte atât din proprietatea lui S.

conform

hotărârii judecătorești și este ocupata de 3 garaje, cât și din terenul

proprietatea recurentei.

Prin urmare, din

281 mp teren proprietatea reclamantei 61,82 mp nu se

mai afla în prezent în proprietatea

municipiului Constanța ci în proprietatea unor terțe persoane, care nu sunt

părți în prezenta cauză.

Instanța de apel a încălcat dispozițiile

art. 21 din Legea nr. 165/2013

care impun

acordarea de măsuri reparatorii sub forma compensării prin puncte

pentru

toate imobilele preluate în mod abuziv în perioada comunistă.

Înstanța de apel nu s-a pronunțat în

legătură cu motivul de apel vizând acordarea cheltuielilor de judecată, fond și

apel.

Cu privire la

cheltuielile de judecată neacordate, recurenta subliniază

faptul că în mod greșit s-a consemnat

în încheierea de ședința din data de 06 februarie 2009 ca nu s-au solicitat

cheltuieli de judecată, pe când concluziile au fost formulate în sensul

acordării acestora. Ca urmare a acestei consemnări instanța de fond a luat act

în dispozitivul sentinței atacate despre faptul că nu se solicită cheltuieli de

judecata,

Recurenta a solicitat acordarea cheltuielilor

de judecată constând în onorariu expert în cuantum de 900 lei, cât și onorariu

de avocat, efectuate în fata Tribunalului Constanta, în primul ciclu procesual.

Astfel, instanța de apel a apreciat în

mod greșit în primul ciclu

procesual că, în

speță, prin reprezentantul convențional, reclamanta și-a manifestat

voința de a nu solicita în cadrul acestui proces

cheltuielile de judecată, instanța

luând

act de această solicitare în mod corect. Acest aspect a reprezentat motiv de

recurs al reclamantei și trebuia analizat în

rejudecare de către instanța de apel. În petitul cererii de chemare în judecată

se află menționat un capăt distinct de

cerere prin care se solicită

obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Analizând decizia în raport de criticile

formulate, Înalta Curte constata că acestea sunt fondate,

potrivit argumentelor ce succed.

Criticile de recurs referitoare la

întinderea suprafeței de teren pentru

care

recurenta reclamantă susține că este îndreptățită la masuri reparatorii sub forma

compensării prin puncte potrivit Legii nr. 165/2013, ce se circumscriu

motivului

de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., sunt fondate, în

considerarea celor ce se vor arata.

Prin sentința civilă nr. 223 din 20

februarie 2009 pronunțata în prima instanța de

către Tribunalul Constanța i-au fost acordate reclamantei măsuri

reparatorii pentru întreg imobilul solicitat, în suprafață totală de 281. mp,

modificându-se

doar modalitatea concretă de despăgubire, respectiv

obligarea pârâților la restituirea în natură a suprafeței de teren de 127,50 mp

și acordarea de despăgubiri până la diferența de 281 mp,

Împotriva acestei hotărâri a promovat

calea de atac a apelului reclamanta, iar prin decizia nr. 208/ C din 16 martie

2011, Curtea de Apel

Constanța a admis

apelul, a schimbat, în parte, sentința în sensul că a obligat

pârâții să

restituie în natură suprafața de teren de 127,50 mp identificată prin raportul

de expertiză B.E. S-a stabilit că obligația de despăgubire conform Titlului VII

din Legea nr. 247/2005 se referă doar la suprafața de teren din domeniul

public, ocupată de alei pietonale, de 153,50 mp, ce nu poate fi restituită în

natură. Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței și a fost respinsă

cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, ca nefondată.

Reclamanta a promovat recurs, care a

fost admis prin decizia nr. 4893 din 27 iunie 2012 de către Înalta Curte de

Casație și Justiție, s-a casat decizia, cauza fiind trimisă spre rejudecare

aceleiași instanțe de apel.

Înstanța de recurs a reținut că, din

încheierea pronunțată de Tribunalul Constanța, la 22 iunie 1993, în dosarul nr.

5344/1993 și din raportul de expertiză efectuat în acel dosar, rezultă că s-a

admis o acțiune formulată de numitul S.I. și s-a constatat că dimensiunile

locative deținute de acesta (care locuia în Str. Cuza Vodă) sunt de 210 m

3

suprafață totală din care 1.24,20 m

2

sunt ocupați de construcția

casei, iar 16,92 ni

2

de construcția unui garaj. Având în vedere că

expertul B.E., pentru suprafața de teren de 127,50 m

2

, ocupată de 7

garaje, a indicat că nu se poate pronunța asupra regimului juridic, concluzia

instanței în sensul că pentru 127,50 m

2

” se impune măsura

restituirii terenului în natură, apare ca

nelegală

în raport de lipsa de claritate a demersului expertului și, respectiv, în

raport de înscrisurile depuse de recurentă în recurs. Pentru aplicarea soluției

prevăzute de Legea nr. 10/2001 în ceea ce privește terenul solicitat

prin notificare se impune stabilirea situației de fapt și de drept a acestuia,

delimitarea fostei proprietăți a autorilor reclamantei față de vecinătățile

acesteia, cu precădere față de proprietatea privată din Str. Cuza Vodă,

în imediata vecinătate, pentru care s~a recunoscut

un drept de proprietate unei

persoane fizice.

Cu toate

acestea, în rejudecarea apelului, instanța i-a acordat măsuri

reparatorii reclamantei numai pentru

suprafața de 219,18 mp, respectiv 78 mp în natură și 141,18 mp în compensare

prin puncte, neacordând despăgubiri și pentru suprafața de 61,87 mp, din

perimetrul A-E-3-B, astfel

cum a fost

identificată prin raportul de expertiză, anexa nr. 2, aflată la

dosar

apel, ceea ce echivalează cu înrăutățirea situației apelantei în propria sa

cale de atac.

Nu poate fi reținută constatarea

instanței de apel în sensul că din suprafața de 281 mp mai pot face obiectul

analizei posibilității restituirii în natură doar suprafețele ocupate de garaje

și, respectiv, cele ocupate de alee și

trotuar

deoarece suprafața cuprinsă în perimetrul A-E-3-B se găsește, din anul

1993,

în proprietatea privată a unei persoane fizice.

Chiar dacă suprafața de 61,87 mp nu

mai există în proprietatea

intimaților,

recurenta reclamantă are dreptul Ia acordarea măsurilor reparatorii

sub

forma compensării prin puncte prevăzute de Legea nr. 165/2013 întrucât acesteia

i-a fost recunoscut dreptul de proprietate pentru întreg imobilul solicitat,

necontestat de părțile litigante și nu i se putea înrăutăți situația în propria

cale de atac.

Potrivit art. 296 C. proc. civ.,

instanța de apel poate păstra ori schimba în tot sau în parte, hotărârea

atacată. Apelantului nu i se poate, însă, crea în propria cale de atac o

situație mai grea decât aceea din hotărârea atacată.

În conformitate cu art. 336 din

același cod dispozițiile de procedură

privind

judecata în apel se aplică și în instanța de recurs, în măsura în care nu

sunt

potrivnice celor cuprinse în acest capitol.

Dispozițiile art. 296 C. proc. civ.,

consacră astfel principiul neînrăutățirii situației părții în propria sa cale

de atac, care este una din regulile comune și

general

valabile privitoare ia instituirea și exercitarea cailor legale de atac.

Principiul non reformatio in peius este

limitat de atitudinea procesuală a părții și se aplică în toate acele situații

în care partea a atacat hotărârea

pronunțată,

caz în care, instanța de control judiciar nu poate pronunța o soluție

prin

care să-i creeze reclamantului o situație mai grea decât aceea stabilită prin

hotărârea atacată.

Principiul presupune neagravarea

situației unei părți în propria cale de atac, astfel încât, instanța de apel nu

putea schimba hotărârea primei instanțe, în sensul de a constata dreptul

reclamantei la despăgubiri pentru o altă suprafață de teren mai mică decât cea

pentru care se stabiliseră deja măsurile reparatorii, respectiv 281 mp.

Constatând, prin

urmare, că sunt fondate criticile formulate în ceea ce

privește suprafața de teren de 61,87

mp, Înalta Curte urmează să facă

aplicarea

dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dispunând în consecință.

Motivul de

recurs ce vizează cheltuielile de judecată aferente dosarului

primei instanțe și neacordate este

fondat, urmând a fi admis.

Instanța de apel

s-a pronunțat la rejudecarea cauzei numai cu privire la

cheltuielile de judecată constând în

onorariu de expert în rejudecare, fără să

mai

analizeze motivul de apei vizând cheltuielile de judecată efectuate în fața

instanței de fond, solicitate prin cererea, de chemare în judecată, acestea

fiind

dovedite cu chitanța nr. 2538183 din 1 din 29 octombrie 2008 prin

care s-a achitat onorariului pentru expertiza efectuată în cauză, în cuantum de

900 lei

.

Faptul că în

primul ciclu procesual, prin reprezentantul convențional,

reclamanta și-a

manifestat voința de a nu solicita în cadrul acestui proces cheltuieli

de judecată nu are relevanță în cauză.

Atâta vreme cât reclamanta a solicitat

cheltuielile de judecată prin cererea introductivă de instanță, numai partea

personal și expres putea renunța la acordarea acestora și nu avocatul acesteia,

care putea face acest

lucru numai în baza

unui mandat special conform art. 69

alin. (l)

C. proc. civ.

Prin urmare, în condițiile în care nu

exista o renunțare expresă formulată în acest sens de către reclamantă la

dosarul cauzei, instanța era obligată să se pronunțe și asupra acestui capăt de

cerere.

Față de cele mai

sus redate și cum acțiunea reclamantei a fost admisă, pârâții, în calitate de

parte căzută în pretenții, vor fi obligați la plata către reclamantă a sumei de

900 iei cu titlu de cheltuieli de judecată aferente dosar

prima instanța, prin raportare la

dispozițiile art. 274 C. proc. civ.

În consecință, cu aplicarea și a

dispozițiilor art. 312 alin. (l) C. proc. civ.,

Înalta Curte urmează să admită recursul și să dispună în sensul mai sus

arătat,

prin modificarea în parte a deciziei, cu menținerea celorlalte

dispoziții ale acesteia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta

C.C.I.N.A. Constanța împotriva deciziei nr. 65/C din data de 03 iulie 2014 a

Curții de Apel Constanța, secția l civilă, pronunțată în dosarul nr. 4150/118/2008.

Modifică, în parte, decizia în sensul

că;

Obliga pe pârâți să facă propunere de

acordare a măsurilor reparatorii de compensare prin puncte conform Legii nr.

165/2013 pentru suprafața de 203 mp identificată în schița anexă raportului de

expertiză de la

dosar apel în perimetrul

X-1-4-B-3-

E-A-l și pentru construcția demolată.

Obligă pe pârâți

la plata către reclamantă a sumei de 900 lei cu titlu de

cheltuieli de judecată aferente dosar

prima instanță,

Menține celelalte dispoziții ale

deciziei.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

3 februarie 2015.