ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 369/2015

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, la data de 02 iunie 2008, reclamanta C.C.I.N.A. Constanța i-a chemat în judecată pe pârâții M. Constanța prin P. și P.M. Constanța pentru ca, pe cale de contestație împotriva refuzului de a restitui imobilul situat în Constanța, str. Cuza Vodă, sa se dispună obligarea pârâților la restituirea în natură a imobilului format din teren în suprafață de 281 mp. și construcții parter și etaj, obligarea la masuri reparatorii prin echivalent bănesc, atribuirea unui teren de aceeași valoare cu cel deținut anterior anului 1950, obligarea pârâților la plata despăgubirilor reprezentând valoarea de circulație a terenului sau compensarea cu alte bunuri sau servicii și valoarea construcțiilor, cu plata cheltuielilor de judecată.

S-a arătat că, anterior anului 1949, fosta Cameră de Comerț și Industrie Constanța a deținut în calitate de proprietară imobilul dobândit prin actul, de vânzare cumpărare nr. 3498 din 06 iulie 1922 transcris la grefa Tribunalului sub nr. 3066/1922; dovada acestui fapt o constituie Registrul de proprietăți al orașului Constanța din anul 1936 voi. II, în care acest imobil figurează ca proprietate particulară conform adresei nr. 134.402/22 noiembrie 2005 emisă de D.P.P.M. Constanța; ulterior acest imobil apare trecut în Registrul matricol manual din perioada 1942-1950 preluat de la A.F., ca fiind proprietatea reclamantei, preluarea fiind abuzivă de către stat în temeiul decretului 266/1948, ca urmare a desființării fostei C.C.I.

Constanța prin Decretul Prezidențial nr. 74/i 949; în perioada comunistă;în acest imobil au funcționat pe rând Liceul Comercial în perioada 1952-1966 și Școala Populară de Artă în perioada 1966-1992. În argumentarea acțiunii, reclamanta a mai susținut că, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 a formulat notificare înregistrată cu nr. 2221 din 13 august 2001 la B.E.J. S.A., prin care a solicitat, restituirea în natură a imobilului; prin decizia civilă nr. 1209/C/2002 a Curții de Apel Constanța s-a constatat faptul că actuala C.C.I.N.A. Constanța este continuatoarea fostei C.C.I. Constanța înființată în baza Decretului Domnesc 1363 potrivit legii nr. 1225 din 14 octombrie 1949. Prin sentința civilă nr. 223 din 20 februarie 2009, Tribunalul Constanța a admis, în parte, acțiunea și a obligat pârâții să înainteze dosarul C.C.

S.D. în vederea acordării reclamantei măsurilor reparatorii prin echivalent bănesc, respingând celelalte pretenții, ca nefondate. Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că reclamanta este continuatoarea fostei Camere de Comerț și Industrie Constanța, aspect stabilit irevocabil prin decizia civilă nr. 1209/C/2002 a Curți* de Apei Constanța, iar conform art. 3 lit. a) coroborat cu art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 sunt îndreptățite, în înțelesul prezentei legi, la măsuri reparatorii constând în restituire în natură sau, după caz, prin echivalent persoanele fizice, moștenitorii legali sau testamentari ai proprietarilor imobilelor ia data preluării în mod abuziv a acestora.

Reclamanta deține un titlu valabil asupra imobilului în speță, modul de dobândire fiind prin vânzare cumpărare de la o persoana fizică, actul de proprietate având nr. 3498 din 06 iulie 1922 transcris la grefa Tribunalului Constanța sub nr. 3066 din 06 iulie 1922, imobilul în litigiu intrând în categoria celor preluate abuziv de către Statul român, conform art. 2 din Legea nr. 10/2001. Pentru a ajunge la concluzia obligării pârâților să înainteze dosarul C.C.S.D. în vederea acordării reclamantei măsurilor reparatorii prin echivalent bănesc, tribunalul a apreciat că restituirea în natură este imposibilă deoarece în prezent terenul în suprafață de 281 mp este ocupat parțial de o alee de acces din spatele blocului MV 3A, respectiv 153,50 mp.

(domeniu public) și 7 garaje auto, respectiv 127,50 mp., fapt ce a reieșit din expertiza întocmită în cauză. Expertul a arătat că trenul este parțial ocupat de 7 garaje tip „S.” care aparțin unor persoane fizice, amplasate pe baza autorizațiilor cu valabilitate de 3 ani, emise în anul 1992. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta, prin care a solicitat schimbarea hotărârii în sensul de a se dispune restituirea în natură, în parte, a imobilului notificat, în ceea ce privește suprafața de teren de 127,50 mp.

Prin decizia nr. 208/ C din 16 martie 201 1, Curtea de Apel Constanța a admis apelul formulat și a schimbat, în parte, sentința apelată, în sensul obligării pârâților să restituie reclamantei, în natură, suprafața de teren de 127,50 mp identificata în Constanța, strada Cuza Vodă, prin raportul de expertiză B.E., precizând că obligația de despăgubire conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005 se referă doar la diferența de teren de 153,50 mp ce nu poate fi restituită în natură, fiind menținute restul dispozițiilor sentinței. Recursul reclamantei împotriva deciziei nr. 208/C/2011 a Curții de Apel Constanța a fost admis de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia civilă nr. 4893 din 27 mai 2012, prin care s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare.

Pentru a adopta această soluție, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că, în legătură cu modalitatea de reparație prin restituire în natură, reclamanta a depus în recurs noi documente, relevând împrejurări de drept de natură să influențeze situația de fapt a imobilului revendicat, Instanța de recurs a reținut că din încheierea pronunțată de Tribunalul Constanța, la 22 iunie 1993, în dosarul nr. 5344/1993 și din raportul de expertiză efectuat în acel dosar rezultă că s-a admis o acțiune formulată de numitul S.I. și s-a constatat că dimensiunile locative deținute de acesta (care locuia în Str. Cuza Vodă) sunt de 210 rn 2 suprafață totală din care 324,20 m : sunt ocupați de construcția casei iar 16,92 m 2 de construcția unui garaj.

În acest context, Înalta Curte a stabilit că, având în vedere că expertul B.E., pentru suprafața de teren de 127,50 m 2 - ocupată de 7 garaje, a indicat că nu se poate pronunța asupra regimului juridic, concluzia instanței în sensul că pentru 127,50 m 2 se impune măsura restituirii terenului în natură, apare ca nelegală în raport de lipsa de claritate a demersului expertului și, respectiv, în raport de înscrisurile depuse de recurentă în recurs. Înalta Curte a statuat că pentru aplicarea soluției prevăzute de Legea nr. 10/2001 pentru terenul solicitat prin notificare se impunea stabilirea situației de fapt și de drept a acestuia, delimitarea fostei proprietăți a autorilor reclamantei față de vecinătățile acesteia, cu precădere față de proprietatea privată din Str. Cuza Vodă.

În imediata vecinătate, pentru care s-a recunoscut un drept de proprietate unei persoane fizice. De asemenea, s-a constatat că reclamantei i s-a înrăutățit situației în propria cale de atac, deoarece prin notificarea supusă examinării aceasta a solicitat măsuri reparatorii pentru un imobil format din teren și o construcție demolată, prima instanță a acordat despăgubiri bănești pentru întreg imobilul, iar în soluționarea apelului declarat numai de reclamantă instanța de apel a tăcut o limitare a obiectului măsurilor reparatorii reducând despăgubirile bănești numai pentru terenul imposibil de restituit în natură, cu încălcarea dispozițiilor art. 296 C. proc. civ. Cauza a fost reînregistraiă pe rolul Curții de Apel Constanța, sub același număr.

La 20 noiembrie 2013 instanța a dispus efectuarea unei expertize tehnice imobiliară pentru identificarea terenului în suprafață de 281 mp. situat în Constanța, str. Cuza Vodă, în raport de încheierea pronunțată de Tribunalul Constanța la 22 iunie 1993 în dosarul nr. 5344/1993 și de constatările raportului de expertiză tehnică efectuat în acest dosar, referitoare la imobilul deținut de numitul S.I., cu identificarea exactă a tuturor tipurilor de construcții sau utilități care efectuează această suprafață. Prin decizia nr. 65/ C din 3 iulie 2014, Curtea de Apel Constanța, secția 1 civilă, a admis apelul reclamantei C.C.I.N. A.C., împotriva sentinței civile nr, 223 din 20 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Constanța, având ca obiect contestație în temeiul Legii nr. 10/2001, în contradictoriu cu intimații pârâți M. Constanța prin P. și P.M.

Constanța. A schimbat sentința atacată, în sensul că a obligat pârâții să restituie reclamantei, în natură, suprafața de 78 mp. identificată în suplimentul la raportul de expertiză M.A.S., aflat la dosarul de apel în perimetrul 2 - X - 1 - E. A obligat pârâții să facă propunere de acordare a măsurilor reparatorii de compensare prin puncte conform Legii nr. 165/2013 pentru suprafața de 141,18 identificată în schița anexă raportului de expertiză de la fila nr. 44 dosar apel în perimetrul 1- X - 1 - A - B - 4 și pentru construcția demolată. A respins restul pretențiilor, ca nefondate. A admis, în parte, cererea de majorare a onorariului de expert cu suma de 500 lei. A obligat intimații la 1.000 lei cheltuieli de judecată către apelanta reclamantă.

La pronunțarea soluției instanța de rejudecare a avut în vedere următoarele considerente: Conform raportului de expertiză, terenul care a aparținut reclamantei, situat în Constanța, str. Cuza Vodă nr. în suprafață de 281 mp. a fost identificat în perimetrul determinat de punctele 1-2-3-4; pe această suprafață de teren expertul a constatat existența a 7 garaje pe latura sud-vestică și a unui spațiu verde, iar pe latura nord-estică» a unei alei care facilitează accesul din str. Cuza Vodă către blocul x, precum și a unei părți a trotuarului aferent acestei alei. Conform adresei nr. 69806 din 28 mai 2014 a D.P. din cadru P. Constanța, terenul astfel identificat este proprietate privată a numitului S.I., domeniu public, alei și domeniu privat.

Referitor la această suprafață care se pretinde a fi domeniul privat al orașului, instanța a reținut că, în conformitate cu H.C.L.M. nr. 521/28 septembrie 2008 anexa 46, autoritățile au inclus aici și suprafața aferentă garajelor 1-3 și spațiul verde care s~au dovedit a fi proprietatea privată a numitului S.I., conform încheierii din 22 iunie 1993 a Judecătoriei Constanța din dosarul nr. 5344/1993, având ca obiect acțiune în constatare. Teoretic, din suprafața de 281 mp mai pot face obiectul analizei posibilității restituirii în natură doar suprafețele ocupate de garaje și, respectiv, cele ocupate de alee și trotuar deoarece suprafața cuprinsă în perimetrul A-E-3-B se găsește, din anul 1993, în proprietatea privată a unei persoane fizice.

Cu privire la suprafața ocupată de garaje în perimetrul 2-E-X-I (însumând 78 mp., conform schiței de la dosar), s-a constatat că pe acest teren se găsesc mai multe garaje (G4-G7) care au fost amplasate în baza unor autorizații de construire provizorie cu valabilitate un an, emise în anul 1992. Potrivit art. I alin. (1) – (3) din Legea nr. 10/2001, imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum și cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechizițiilor și nerestituite se restituie, de regulă în natură, în condițiile acestei legi. În cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă, se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent.

Masurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensarea cu bunuri oferite în echivalent de entitatea învestită cu soluționarea cererii formulate în baza Legii nr. 10/2001 sau măsura compensării prin puncte, prevăzută în cap. Iii [(art. 3 alin. (2) din Legea nr. 165/2013)]. Conform art. 7 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, de regulă, imobilele preluate în mod abuziv se restituie în natură; de asemenea, potrivit art. 9 alin. ( 1) imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natura în starea în care se află la data cererii de restituire și libere de orice sarcini.

Corespunzător, în temeiul art. 10 alin. (2), în cazul în care pe terenurile pe care s-au aflat construcții preluate în mod abuziv s-au edificat noi construcții, autorizate, persoana îndreptățită va obține restituirea în natură a părții de teren ramase liberă, iar pentru suprafața ocupată de construcții noi, cea afectată servituților legale și cea afectată altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane șt rurale, masurile reparatorii se stabilesc în echivalent. De aceea, pentru o parte din temui revendicat de reclamantă, trebuie aplicate dispozițiile privind imposibilitatea restituirii în natură a suprafeței afectate de servituțile legale alee de acces auto și pietonală și trotuar spre blocul x de pe str. Cuza Vodă (sunt vizate aici dispozițiile art. 612 și 613 C. civ.

de la 1864). Astfel, solicitarea de restituire în natură a suprafeței aferente aleii de acces auto și pietonală și trotuar a fost respinsă, împreună cu suprafața aferentă proprietății lui S.I., așa cum sunt identificate în schița de la dosar rejudecare apel în perimetrul cuprins între punctele L4-3-E-T- X-I. Instanța de rejudecare a considerat că se poate restitui reclamantei doar suprafața de 78 mp. identificată între punctele X-2-E-I, avându-se în vedere dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 conform cărora se restituie în natură terenurile pe care s~au ridicat construcții neautorizate în condițiile legii după data de 1 ianuarie 1990, precum și construcții ușoare sau demontabile și situația că cele 5 garaje au destinația de „construcții provizorii”.

În acest context, având în vedere că, după cum chiar reclamanta a probat în recurs, o suprafață de teren se găsește încă din anul 1993 în proprietatea unei persoane fizice, iar de această situație nu se face vinovată unitatea deținătoare, rezultă că din totalul preluat abuziv de stat de 281 mp, reclamanta este îndreptățită la măsuri reparatorii de compensare prin puncte, conform Legii nr. 165/2013, corespunzător valorii terenului de 141,18 mp. (281 mp. minus 78 mp. restituiți în natură minus 61,82 mp.

aferent suprafeței E-A- B-3) la care se adaugă valoarea construcției demolate, pentru care s-a reconstituit reclamantei dreptul la măsuri reparatorii în echivalent, prin sentința civilă nr. 223 din 20 februarie 2009, iar această dispoziție nu a făcut obiectul apelului reclamantei, prin care s-a contestat doar refuzul restituirii suprafeței de 281 mp., astfel încât acordarea de măsuri reparatorii a trecut în autoritate de lucru judecat, în temeiul principiului tanium devolutum quantum apel fatum. Împotriva acestei, decizii a declarat recurs reclamanta C. C.I.N.A. Constanța, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. și solicitând modificarea în parte a hotărârii atacate, în sensul obligării pârâților să facă propunerea de acordare a măsurilor reparatorii de compensare prin puncte conform Legii nr. 165/2013 pentru suprafața de 203 m și pentru construcția demolată, cu cheltuieli de judecată.

Recurenta reclamantă a criticat decizia atacată pentru următoarele aspecte; 1. Instanța de apel a pronunțat o hotărâre nelegală întrucât prin soluția adoptată i-a înrăutățit situația reclamantei apelante în propria sa cale de atac, încălcând astfel dispozițiile art. 296 alin. (2) C. proc. civ. Sub acest aspect s-a susținut că deși în primul ciclu procesual i-au fost acordate reclamantei măsuri reparatorii pentru suprafața de 281 mp, modificându-se modalitatea concreta de despăgubire, respectiv obligarea pârâților la restituirea în natură a suprafeței de teren de 127,50 mp și acordarea de despăgubiri până la diferența de 28 1 mp, în re judecarea apelului, instanța i-a acordat măsuri reparatorii numai pentru suprafața de 219,18 mp, respectiv 78 mp în natură și 141,18 mp prin compensare prin puncte, neacordând despăgubiri pentru suprafața de 61,82 mp, ceea ce echivalează cu înrăutățirea situației apelantei în propria sa cale de atac.

2. Instanța de apel a încălcat limitele deciziei de casare nr. 4893 din 27 mai 2012, pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție, care a trimis cauza spre rejudecare numai în vederea efectuării unei noi identificări, complete a imobilului din Constanta, str. Cuza Vodă pentru a se determina cât din acesta se poate restitui în natură. Dosarul s-a trimis spre rejudecare în mod exclusiv spre a se determina suprafața care se poate restitui în natură din terenul de 281 mp, instanța de casare considerând că pentru 127,50 mp este nelegală restituirea în natură, în raport de lipsa de claritate a demersului expertului și, respectiv, în raport de înscrisurile depuse de recurentă în recurs. Curtea de Apel Constanța, în rejudecare avea doar obligația de a realiza o noua identificare a terenului în litigiu pentru a se stabili exact suprafața liberă și care se putea restitui în natură.

Instanța de apel nu putea modifica întinderea dreptului de proprietate al reclamantei și nici măsurile reparatorii în ansamblul lor, ci exclusiv modalitatea de individualizare a acestor măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent. 3. Instanța de apel a aplicat în mod greșit dispozițiile art. 1 alin. (l), art. 7 alin. (1), art. 18, art. 29 alin. (4) din Legea nr. 10/200 și ale H.G. nr. 250/2007. Curtea a dispus în mod corect restituirea în natura în ceea ce privește suprafața de 78 m.p., dar masurile reparatorii trebuiau acordare pentru suprafața de 203 mp, iar nu numai pentru suprafața de 141,18 mp.

Chiar dacă bunul nu mai exista în patrimoniul pârâților-intimați, respectiv suprafața de 61,82 mp pentru această suprafață trebuiau să fie acordate măsuri reparatorii prin echivalent prevăzute de Legea nr. 165/2013.Din cele 7 garaje ce ocupa suprafața de 127,50 mp din proprietatea reclamantei de 281 mp, 3 garaje au trecut în proprietatea celor care le folosesc și aveau calitatea de beneficiari ai autorizațiilor de construire provizorii, pe cale judecătorească. Prin încheierea din 22 iunie 1993 pronunțata de Judecătoria Constanța, în dosar nr. 5344/1993, a fost admisa acțiunea formulata de S.I. în contradictoriu cu C.L. Constanța și s-a constatat că „dimensiunile locative deținute de acesta sunt de 17,50 ml la strada, 12 m adâncime, suprafața totala fiind de 210 mp”.

Instanța a constatat ca „din aceasta suprafața 124,20 mp sunt ocupați de construcția casei și 16,92 mp de construcția garajului”. S.I. dobândise acest teren în anul 1912 prin contract de vânzare-cumpărare, act transcris la Grefa Tribunalului Constanta sub nr. 32/1912, în acest act menționându-se suprafața de 210 coți pătrați ceea ce înseamnă 147 mp în loc de 210 mp. Din raportul de expertiză efectuat în dosar nr. 5344/1993 de ing. B.D. rezultă că suprafața de teren proprietatea lui S. este de 210 mp, formată din 124,70 mp construcție cărămidă și beton și 23,48 mp spațiu acces interior, 16,92 mp garaj S. și 18,37 mp garaj terți. În condițiile în care casa și spațiul de acces interior ocupa 148,18 mp rezultă că diferența de 61,82 mp face parte atât din proprietatea lui S. conform hotărârii judecătorești și este ocupata de 3 garaje, cât și din terenul proprietatea recurentei.

Prin urmare, din 281 mp teren proprietatea reclamantei 61,82 mp nu se mai afla în prezent în proprietatea municipiului Constanța ci în proprietatea unor terțe persoane, care nu sunt părți în prezenta cauză. Instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 21 din Legea nr. 165/2013 care impun acordarea de măsuri reparatorii sub forma compensării prin puncte pentru toate imobilele preluate în mod abuziv în perioada comunistă. Înstanța de apel nu s-a pronunțat în legătură cu motivul de apel vizând acordarea cheltuielilor de judecată, fond și apel. Cu privire la cheltuielile de judecată neacordate, recurenta subliniază faptul că în mod greșit s-a consemnat în încheierea de ședința din data de 06 februarie 2009 ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecată, pe când concluziile au fost formulate în sensul acordării acestora.

Ca urmare a acestei consemnări instanța de fond a luat act în dispozitivul sentinței atacate despre faptul că nu se solicită cheltuieli de judecata, Recurenta a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată constând în onorariu expert în cuantum de 900 lei, cât și onorariu de avocat, efectuate în fata Tribunalului Constanta, în primul ciclu procesual. Astfel, instanța de apel a apreciat în mod greșit în primul ciclu procesual că, în speță, prin reprezentantul convențional, reclamanta și-a manifestat voința de a nu solicita în cadrul acestui proces cheltuielile de judecată, instanța luând act de această solicitare în mod corect. Acest aspect a reprezentat motiv de recurs al reclamantei și trebuia analizat în rejudecare de către instanța de apel.

În petitul cererii de chemare în judecată se află menționat un capăt distinct de cerere prin care se solicită obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată. Analizând decizia în raport de criticile formulate, Înalta Curte constata că acestea sunt fondate, potrivit argumentelor ce succed. Criticile de recurs referitoare la întinderea suprafeței de teren pentru care recurenta reclamantă susține că este îndreptățită la masuri reparatorii sub forma compensării prin puncte potrivit Legii nr. 165/2013, ce se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., sunt fondate, în considerarea celor ce se vor arata.

Prin sentința civilă nr. 223 din 20 februarie 2009 pronunțata în prima instanța de către Tribunalul Constanța i-au fost acordate reclamantei măsuri reparatorii pentru întreg imobilul solicitat, în suprafață totală de 281. mp, modificându-se doar modalitatea concretă de despăgubire, respectiv obligarea pârâților la restituirea în natură a suprafeței de teren de 127,50 mp și acordarea de despăgubiri până la diferența de 281 mp, Împotriva acestei hotărâri a promovat calea de atac a apelului reclamanta, iar prin decizia nr. 208/ C din 16 martie 2011, Curtea de Apel Constanța a admis apelul, a schimbat, în parte, sentința în sensul că a obligat pârâții să restituie în natură suprafața de teren de 127,50 mp identificată prin raportul de expertiză B.E.

S-a stabilit că obligația de despăgubire conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005 se referă doar la suprafața de teren din domeniul public, ocupată de alei pietonale, de 153,50 mp, ce nu poate fi restituită în natură. Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței și a fost respinsă cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, ca nefondată. Reclamanta a promovat recurs, care a fost admis prin decizia nr. 4893 din 27 iunie 2012 de către Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a casat decizia, cauza fiind trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe de apel. Înstanța de recurs a reținut că, din încheierea pronunțată de Tribunalul Constanța, la 22 iunie 1993, în dosarul nr. 5344/1993 și din raportul de expertiză efectuat în acel dosar, rezultă că s-a admis o acțiune formulată de numitul S.I.

și s-a constatat că dimensiunile locative deținute de acesta (care locuia în Str. Cuza Vodă) sunt de 210 m 3 suprafață totală din care 1.24,20 m 2 sunt ocupați de construcția casei, iar 16,92 ni 2 de construcția unui garaj. Având în vedere că expertul B.E., pentru suprafața de teren de 127,50 m 2 , ocupată de 7 garaje, a indicat că nu se poate pronunța asupra regimului juridic, concluzia instanței în sensul că pentru 127,50 m 2 ” se impune măsura restituirii terenului în natură, apare ca nelegală în raport de lipsa de claritate a demersului expertului și, respectiv, în raport de înscrisurile depuse de recurentă în recurs.

Pentru aplicarea soluției prevăzute de Legea nr. 10/2001 în ceea ce privește terenul solicitat prin notificare se impune stabilirea situației de fapt și de drept a acestuia, delimitarea fostei proprietăți a autorilor reclamantei față de vecinătățile acesteia, cu precădere față de proprietatea privată din Str. Cuza Vodă, în imediata vecinătate, pentru care s~a recunoscut un drept de proprietate unei persoane fizice. Cu toate acestea, în rejudecarea apelului, instanța i-a acordat măsuri reparatorii reclamantei numai pentru suprafața de 219,18 mp, respectiv 78 mp în natură și 141,18 mp în compensare prin puncte, neacordând despăgubiri și pentru suprafața de 61,87 mp, din perimetrul A-E-3-B, astfel cum a fost identificată prin raportul de expertiză, anexa nr. 2, aflată la dosar apel, ceea ce echivalează cu înrăutățirea situației apelantei în propria sa cale de atac.

Nu poate fi reținută constatarea instanței de apel în sensul că din suprafața de 281 mp mai pot face obiectul analizei posibilității restituirii în natură doar suprafețele ocupate de garaje și, respectiv, cele ocupate de alee și trotuar deoarece suprafața cuprinsă în perimetrul A-E-3-B se găsește, din anul 1993, în proprietatea privată a unei persoane fizice. Chiar dacă suprafața de 61,87 mp nu mai există în proprietatea intimaților, recurenta reclamantă are dreptul Ia acordarea măsurilor reparatorii sub forma compensării prin puncte prevăzute de Legea nr. 165/2013 întrucât acesteia i-a fost recunoscut dreptul de proprietate pentru întreg imobilul solicitat, necontestat de părțile litigante și nu i se putea înrăutăți situația în propria cale de atac.

Potrivit art. 296 C. proc. civ., instanța de apel poate păstra ori schimba în tot sau în parte, hotărârea atacată. Apelantului nu i se poate, însă, crea în propria cale de atac o situație mai grea decât aceea din hotărârea atacată. În conformitate cu art. 336 din același cod dispozițiile de procedură privind judecata în apel se aplică și în instanța de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în acest capitol. Dispozițiile art. 296 C. proc. civ., consacră astfel principiul neînrăutățirii situației părții în propria sa cale de atac, care este una din regulile comune și general valabile privitoare ia instituirea și exercitarea cailor legale de atac.

Principiul non reformatio in peius este limitat de atitudinea procesuală a părții și se aplică în toate acele situații în care partea a atacat hotărârea pronunțată, caz în care, instanța de control judiciar nu poate pronunța o soluție prin care să-i creeze reclamantului o situație mai grea decât aceea stabilită prin hotărârea atacată. Principiul presupune neagravarea situației unei părți în propria cale de atac, astfel încât, instanța de apel nu putea schimba hotărârea primei instanțe, în sensul de a constata dreptul reclamantei la despăgubiri pentru o altă suprafață de teren mai mică decât cea pentru care se stabiliseră deja măsurile reparatorii, respectiv 281 mp. Constatând, prin urmare, că sunt fondate criticile formulate în ceea ce privește suprafața de teren de 61,87 mp, Înalta Curte urmează să facă aplicarea dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., dispunând în consecință. Motivul de recurs ce vizează cheltuielile de judecată aferente dosarului primei instanțe și neacordate este fondat, urmând a fi admis. Instanța de apel s-a pronunțat la rejudecarea cauzei numai cu privire la cheltuielile de judecată constând în onorariu de expert în rejudecare, fără să mai analizeze motivul de apei vizând cheltuielile de judecată efectuate în fața instanței de fond, solicitate prin cererea, de chemare în judecată, acestea fiind dovedite cu chitanța nr. 2538183 din 1 din 29 octombrie 2008 prin care s-a achitat onorariului pentru expertiza efectuată în cauză, în cuantum de 900 lei . Faptul că în primul ciclu procesual, prin reprezentantul convențional, reclamanta și-a manifestat voința de a nu solicita în cadrul acestui proces cheltuieli de judecată nu are relevanță în cauză.

Atâta vreme cât reclamanta a solicitat cheltuielile de judecată prin cererea introductivă de instanță, numai partea personal și expres putea renunța la acordarea acestora și nu avocatul acesteia, care putea face acest lucru numai în baza unui mandat special conform art. 69 alin. (l) C. proc. civ. Prin urmare, în condițiile în care nu exista o renunțare expresă formulată în acest sens de către reclamantă la dosarul cauzei, instanța era obligată să se pronunțe și asupra acestui capăt de cerere. Față de cele mai sus redate și cum acțiunea reclamantei a fost admisă, pârâții, în calitate de parte căzută în pretenții, vor fi obligați la plata către reclamantă a sumei de 900 iei cu titlu de cheltuieli de judecată aferente dosar prima instanța, prin raportare la dispozițiile art. 274 C. proc.

civ. În consecință, cu aplicarea și a dispozițiilor art. 312 alin. (l) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să admită recursul și să dispună în sensul mai sus arătat, prin modificarea în parte a deciziei, cu menținerea celorlalte dispoziții ale acesteia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta C.C.I.N.A. Constanța împotriva deciziei nr. 65/C din data de 03 iulie 2014 a Curții de Apel Constanța, secția l civilă, pronunțată în dosarul nr. 4150/118/2008. Modifică, în parte, decizia în sensul că; Obliga pe pârâți să facă propunere de acordare a măsurilor reparatorii de compensare prin puncte conform Legii nr. 165/2013 pentru suprafața de 203 mp identificată în schița anexă raportului de expertiză de la dosar apel în perimetrul X-1-4-B-3- E-A-l și pentru construcția demolată. Obligă pe pârâți la plata către reclamantă a sumei de 900 lei cu titlu de cheltuieli de judecată aferente dosar prima instanță, Menține celelalte dispoziții ale deciziei.

Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 februarie 2015.