ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4893/2012

Deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursului civil de față, constată următoarele: 1. Instanța de recurs Tribunalul Constanța prin Sentința civilă nr. 223 din 20 februarie 2009 a admis în parte acțiunea formulată la 2 iunie 2008 de reclamanta Camera de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură Constanța împotriva pârâților Municipiul Constanța și Primarul Municipiului Constanța. Au fost obligați pârâții să înainteze dosarul reclamantei către Comisia Centrală pentru stabilirea Despăgubirilor în vederea acordării măsurilor reparatorii prin echivalent bănesc. Au fost respinse ca nefondate celelalte pretenții. În motivarea acestei sentințe Tribunalul a reținut în esență următoarele: Reclamanta este continuatoarea autoarei sale, Camera de Comerț și Industrie Constanța (conform Deciziei civile nr. 1209/C/2002 a Curții de Apel Constanța, decizie irevocabilă), care a deținut în proprietate imobilul din Str. C.V.

nr. X (fost nr. Y) Constanța, compus din teren 281 m 2 și construcție parter și etaj. Titlul autorilor reclamantei este Contractul de vânzare-cumpărare nr. 3498 din 6 iulie 1922 transcris la grefa Tribunalului Constanța sub nr. 3066 din 6 iulie 1922. Imobilul a fost preluat abuziv ca urmare a desființării fostei Camere de Comerț și Industrie Constanța, prin Decret nr. 74/1949 pentru desființarea Camerelor de comerț și industrie. Imobilul - care a adăpostit în perioada 1952 - 1966 Liceul Comercial și în perioada 1966 - 1992 Școala Populară de Artă - a fost revendicat prin Notificarea nr. 2221 din 13 august 2001 în temeiul Legii nr. 10/2001, de reclamanta care a solicitat restituirea în natură.

Instanța de fond a constatat că sunt îndeplinite cerințele Legii nr. 10/2001 cât privește calitatea reclamantei de persoană îndreptățită - în temeiul art. 3 lit. a) și art. 4 alin. (2), precum și natura imobilului, ca fiind din categoria prevăzută de art. 2 lit. h) din Legea nr. 10/2001, adică preluat abuziv de stat. S-a mai observat că restituirea în natură nu este posibilă deoarece terenul de 281 m 2 este ocupat parțial de o alee de acces din spatele blocului nr… (153,50 m 2 - domeniu public) și de 7 garaje auto (127,50 m 2 ). S-a făcut aplicarea art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 și pentru ca Primarul Municipiului Constanța, care nu a urmat procedura prevăzută de acest articol, să se conformeze și să înainteze dosarul reclamantei la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

2. Instanța de apel Curtea de Apel Constanța prin Decizia nr. 208 C din 16 martie 2011 a admis apelul reclamanților și a schimbat în parte Sentința civilă nr. 223 din 20 februarie 2008 în sensul că a obligat pe pârâți să restituie în natură suprafața de teren de 127,50 m 2 identificată în Str. C.V. nr. X Constanța prin raportul de expertiză B.E. S-a stabilit că obligația de despăgubire conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005 se referă doar la diferența de teren de 153,50 m 2 ce nu poate fi restituită în natură. Au fost menținute restul dispozițiilor și a fost respinsă cererea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată ca nefondată. Pentru a pronunța această soluție instanța de apel a reținut în esență următoarele: S-a constatat că Legea nr. 10/2001 instituie prevalența principiului restituirii în natură a imobilelor ce fac obiectul notificării și în mod subsidiar, dacă nu este posibilă restituirea în natură se acordă celelalte măsuri reparatorii.

Instanța de apel a reținut din expertiza efectuată B.E. precum și din Adresa nr. 186851 din 29 ianuarie 2004 emisă de autoritatea administrativă că o suprafață de 127,50 m 2 din terenul în litigiu este ocupată de 7 garaje construite din elemente prefabricate deținute de persoane fizice în baza unor autorizații de construire cu valabilitate de un an, emise în 1992 de Primăria Municipiului Constanța. Cealaltă suprafață din teren, de 153,50 m 2 este ocupată de alei pietonale și constituie domeniu public. S-a constatat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 în raport de împrejurarea că din imobilul ce a aparținut autoarei reclamantei a mai rămas doar terenul, clădirea fiind demolată anterior exproprierii terenului pentru realizarea unor blocuri de locuințe.

În raport de situația de fapt și de norma de drept incidentă s-a constatat că este nelegală soluția instanței de fond, de constatare că măsurile reparatorii care se impun sunt despăgubiri prin echivalent bănesc. În cauză o parte din teren este ocupat de construcții ușoare, demontabile. S-a constatat că măsurile reparatorii prin echivalent în temeiul Titlului VII se cuvin numai pentru suprafața de teren din domeniul public, ocupată de alei pietonale care nu se poate restitui în natură de 153,50 m 2 . A fost respinsă critica referitoare la greșita neacordare a cheltuielilor de judecată. S-a constatat că acțiunea a fost formulată de reclamantă prin reprezentant legal - avocatul - care a și semnat acțiunea potrivit împuternicirii.

Instanța sub aspectul cheltuielilor de judecată - a verificat în mod legal dacă reprezentantul legal era sau nu împuternicit, potrivit mandatului primit, să renunțe la cheltuielile de judecată (în încheiere de dezbateri s-a consemnat declarația avocatului reclamantei că nu solicită cheltuieli de judecată). În speță s-a constatat că reclamanta și-a manifestat voința de a nu solicita cheltuieli de judecată în cadrul acestui proces, declarație de care instanța a luat act în mod corect. S-a constatat că în apel avocatul reclamantei a depus dovezi numai cât privește împuternicirea de reprezentare în această fază procesuală fără să atașeze și chitanța de plată a onorariului încasat ceea ce a condus la respingerea cererii de obligare a intimatului la plata cheltuielilor de judecată în apel.

3. Recursul Reclamanta a declarat recurs împotriva Deciziei nr. 208/2011 a Curții de Apel Constanța invocând în drept motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. cât privește dispozițiile art. 7 și 9 din Legea nr. 10/2001 și H.G. nr. 250/2007. În fapt s-a criticat decizia pentru nelegalitate și netemeinicie sub următoarele aspecte: Din suprafața de 127,50 m 2 nu se pot restitui în natură decât 65,18 m 2 întrucât pentru suprafața de 61,82 m 2 a fost recunoscut dreptul de proprietate pe cale judecătorească în favoarea actualilor ocupanți pentru trei dintre garajele construite pe acest loc - lucru necunoscut în apel. S-a indicat, ca act nou, Încheierea din 22 iunie 1993 pronunțată de Judecătoria Constanța în Dosarul nr. 5344/1993 în favoarea numitului S.I.

pentru un teren de 147 m 2 identificat de expertul B.D. - numit în acel dosar - situat în Str. C.V. nr. Z din Constanța. Concluziile acelui expert au fost în sensul că fosta proprietate a lui S.I., de 183,47 m 2 cuprinde și o suprafață de 16,92 garaj ce îi aparține acestuia și 28,37 m 2 garaje provizorii ale unor terți. Recurenta a arătat că din suprafața ce i-a fost restituită, 127,50 m 2 - o porțiune de 61,82 m 2 nu se mai află în proprietatea Municipiului Constanța ci în proprietatea unor persoane fizice, care nu sunt părți în cauză și deci față de care hotărârea judecătorească nu produce efecte astfel încât acele persoane nu vor putea fi obligate să respecte măsurile dispuse de predare a terenului în natură către reclamantă.

Ca urmare s-a solicitat modificarea deciziei în sensul de a se restitui în natură numai 65,18 m 2 iar pentru o suprafață totală de teren de 215,32 m 2 (cuprinzând restul de 61,82 m 2 imposibil de restituit din suprafața de 127,50 m 2 precum și suprafața 153,50 m 2 recunoscută în cele două hotărâri) să se acorde despăgubiri prin echivalent conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005. S-a mai criticat soluția din apel pentru împrejurarea că nu s-au acordat despăgubiri pentru construcția demolată înrăutățindu-se astfel situația reclamantei în propria cale de atac, deși pârâții nu au atacat sentința cu apel. În sprijinul acestei critici s-a invocat împrejurarea că Notificarea înregistrată la nr. 2221 din 13 august 2008 a privit imobilul fosta proprietate a reclamantei (teren și construcție situat în Str. C.V.

nr. X) precum și „Foaia de date pentru cota funciară” întocmită în anul 1940 din care rezultă că imobilul din Str. C.V. nr. X este compus din teren de 281 m 2 pe care se află amplasată o construcție parter și etaj având 6 camere, sală cu scară și dependințe la parter și la etaj, 6 camere și dependințe. Construcția a fost demolată în 1985 și pentru aceasta legea instituie despăgubiri, indicate în raportul de expertiză efectuat în cauză, la suma de 202.120 RON. A treia critică adusă deciziei atacate a privit greșita respingere a cererii reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată. S-a susținut că în mod greșit s-a reținut de instanțele de apel că reclamanta prin mandatarul convențional și-a manifestat voința de a nu solicita cheltuieli de judecată, deși prin acțiune s-a indicat printr-un capăt distinct solicitarea acordării cheltuielilor de judecată în cuantum de 900 RON cât și onorariu de avocat.

Câtă vreme partea nu a înțeles să renunțe expres la cheltuielile de judecată nu se poate lua act de declarația avocatului făcută în acest sens. S-a criticat greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., în sensul de a se verifica voința mandatarului cât privește executarea mandatului. S-a solicitat obligarea pârâților la cheltuieli de judecată în cele trei faze procesuale. 4. Analiza instanței de recurs Examinând decizia atacată - prin prisma criticilor formulate în susținerea motivului prevăzut de art. 304, pct. 9 C. proc. civ.

- se constată că aceasta este nelegală, motivul de recurs indicat, impunând admiterea recursului și casarea deciziei atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel pentru următoarele considerente: Instanța de apel a fost învestită cu apelul reclamantei care a privit două aspecte: primul referitor la modalitatea de restituire în natură a terenului disponibil iar secundul referitor la cheltuielile de judecată. Instanța de apel soluționând cauza a considerat că modalitatea de acordare a măsurilor reparatorii se impunea a fi modificată, terenul putând fi restituit în natură în limita suprafeței de 127,50 m 2 . Instanța de apel a făcut totodată mențiunea că obligația de despăgubire prin echivalent (dispusă de Tribunal pentru întregul imobil) se referă doar la diferența de teren de 153,50 m 2 care nu se poate restitui în natură.

În recurs, reclamanta, în legătură cu modalitatea de reparație prin restituire în natură, a depus noi documente, relevând împrejurări de drept de natură să influențeze situația de fapt a imobilului revendicat. Din Încheierea pronunțată de Tribunalul Constanța la 22 iunie 1993 în Dosarul nr. 5344/1993 și din raportul de expertiză efectuat în acel dosar rezultă că s-a admis o acțiune formulată de numitul S.I. și s-a constatat că dimensiunile locative deținute de acesta (care locuia în Str. C.V. nr. Y) sunt de 210 m 2 suprafață totală din care 124,20 m 2 sunt ocupați de construcția casei iar 16,92 m 2 de construcția unui garaj. Având în vedere că expertul B.E.

pentru suprafața de teren de 127,50 m 2 - ocupată de 7 garaje - a indicat că nu se poate pronunța asupra regimului juridic, concluzia instanței în sensul că pentru 127,50 m 2 se impune măsura restituirii terenului în natură, apare ca nelegală în raport de lipsa de claritate a demersului expertului și, respectiv, în raport de înscrisurile depuse de recurentă în recurs. Ca urmare pentru aplicarea soluției prevăzute de Legea nr. 10/2001 pentru terenul solicitat prin notificare se impune stabilirea situației de fapt și de drept a acestuia, delimitarea fostei proprietăți a autorilor reclamantei față de vecinătățile acesteia, cu precădere față de proprietatea privată din Str. C.V. nr. Y în imediata vecinătate, pentru care s-a recunoscut un drept de proprietate unei persoane fizice.

Se constată întemeiată și critica referitoare la înrăutățirea situației reclamantei în propria cale de atac. Prin notificarea supusă examinării reclamanta a solicitat măsuri reparatorii pentru un imobil format din teren și o construcție demolată, cererea soluționată în prima instanță prin acordarea de despăgubiri bănești pentru întreg imobilul. În soluționarea apelului declarat numai de reclamantă instanța de apel a făcut - fără să motiveze - o limitare a obiectului măsurilor reparatorii reducând despăgubirile bănești numai pentru terenul imposibil de restituit în natură, cu încălcarea dispozițiilor art. 296 C. proc. civ. Ca urmare, constatând fondate criticile aduse deciziei curții de apel în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., s-a admis recursul în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și s-a casat decizia atacată cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță în vederea stabilirii situației de fapt care, sub aspectele mai sus arătate nu a fost pe deplin lămurită. Cu ocazia rejudecării pentru motivele arătate se vor examina și criticile referitoare la soluționarea cererii de acordare a cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta Camera de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură Constanța împotriva Deciziei nr. 208 C din 16 martie 2011 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale. Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 iunie 2012. Procesat de GGC - LM