ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4893/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4893/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Deliberând în

condițiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursului civil de față, constată

următoarele:

Tribunalul Constanța prin Sentința civilă nr.

223 din 20 februarie 2009 a admis în parte acțiunea formulată la 2 iunie 2008

de reclamanta Camera de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură Constanța

împotriva pârâților Municipiul Constanța și Primarul Municipiului Constanța. Au

fost obligați pârâții să înainteze dosarul reclamantei către Comisia Centrală

pentru stabilirea Despăgubirilor în vederea acordării măsurilor reparatorii

prin echivalent bănesc.

Au fost respinse ca

nefondate celelalte pretenții.

În motivarea acestei

sentințe Tribunalul a reținut în esență următoarele:

Reclamanta este

continuatoarea autoarei sale, Camera de Comerț și Industrie Constanța (conform

Deciziei civile nr. 1209/C/2002 a Curții de Apel Constanța, decizie

irevocabilă), care a deținut în proprietate imobilul din Str. C.V. nr. X (fost

nr. Y) Constanța, compus din teren 281 m

2

și construcție parter și

etaj. Titlul autorilor reclamantei este Contractul de vânzare-cumpărare nr.

3498 din 6 iulie 1922 transcris la grefa Tribunalului Constanța sub nr. 3066

din 6 iulie 1922.

Imobilul a fost

preluat abuziv ca urmare a desființării fostei Camere de Comerț și Industrie

Constanța, prin Decret nr. 74/1949 pentru desființarea Camerelor de comerț și

industrie.

Imobilul - care a

adăpostit în perioada 1952 - 1966 Liceul Comercial și în perioada 1966 - 1992

Școala Populară de Artă - a fost revendicat prin Notificarea nr. 2221 din 13

august 2001 în temeiul Legii nr. 10/2001, de reclamanta care a solicitat

restituirea în natură.

Instanța de fond a

constatat că sunt îndeplinite cerințele Legii nr. 10/2001 cât privește

calitatea reclamantei de persoană îndreptățită - în temeiul art. 3 lit. a) și

art. 4 alin. (2), precum și natura imobilului, ca fiind din categoria prevăzută

de art. 2 lit. h) din Legea nr. 10/2001, adică preluat abuziv de stat.

S-a mai observat că

restituirea în natură nu este posibilă deoarece terenul de 281 m

2

este ocupat parțial de o alee de acces din spatele blocului nr. ... (153,50 m

2

- domeniu public) și de 7 garaje auto (127,50 m

2

).

S-a făcut aplicarea

art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 și pentru ca Primarul Municipiului

Constanța, care nu a urmat procedura prevăzută de acest articol, să se

conformeze și să înainteze dosarul reclamantei la Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor.

Curtea de Apel

Constanța prin Decizia nr. 208 C din 16 martie 2011 a admis apelul

reclamanților și a schimbat în parte Sentința civilă nr. 223 din 20 februarie

2008 în sensul că a obligat pe pârâți să restituie în natură suprafața de teren

de 127,50 m

2

identificată în Str. C.V. nr. X Constanța prin raportul

de expertiză B.E.

S-a stabilit că

obligația de despăgubire conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005 se referă

doar la diferența de teren de 153,50 m

2

ce nu poate fi restituită în

natură.

Au fost menținute

restul dispozițiilor și a fost respinsă cererea reclamantei de acordare a

cheltuielilor de judecată ca nefondată.

Pentru a pronunța

această soluție instanța de apel a reținut în esență următoarele:

S-a constatat că

Legea nr. 10/2001 instituie prevalența principiului restituirii în natură a

imobilelor ce fac obiectul notificării și în mod subsidiar, dacă nu este

posibilă restituirea în natură se acordă celelalte măsuri reparatorii.

Instanța de apel a

reținut din expertiza efectuată B.E. precum și din Adresa nr. 186851 din 29

ianuarie 2004 emisă de autoritatea administrativă că o suprafață de 127,50 m

2

din terenul în litigiu este ocupată de 7 garaje construite din elemente

prefabricate deținute de persoane fizice în baza unor autorizații de construire

cu valabilitate de un an, emise în 1992 de Primăria Municipiului Constanța.

Cealaltă suprafață din teren, de 153,50 m

2

este ocupată de alei

pietonale și constituie domeniu public.

S-a constatat că în

cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 în

raport de împrejurarea că din imobilul ce a aparținut autoarei reclamantei a

mai rămas doar terenul, clădirea fiind demolată anterior exproprierii terenului

pentru realizarea unor blocuri de locuințe.

În raport de situația

de fapt și de norma de drept incidentă s-a constatat că este nelegală soluția

instanței de fond, de constatare că măsurile reparatorii care se impun sunt

despăgubiri prin echivalent bănesc. În cauză o parte din teren este ocupat de

construcții ușoare, demontabile.

S-a constatat că

măsurile reparatorii prin echivalent în temeiul Titlului VII se cuvin numai

pentru suprafața de teren din domeniul public, ocupată de alei pietonale care

nu se poate restitui în natură de 153,50 m

2

.

A fost respinsă

critica referitoare la greșita neacordare a cheltuielilor de judecată.

S-a constatat că

acțiunea a fost formulată de reclamantă prin reprezentant legal - avocatul -

care a și semnat acțiunea potrivit împuternicirii.

Instanța sub aspectul

cheltuielilor de judecată - a verificat în mod legal dacă reprezentantul legal

era sau nu împuternicit, potrivit mandatului primit, să renunțe la cheltuielile

de judecată (în încheiere de dezbateri s-a consemnat declarația avocatului

reclamantei că nu solicită cheltuieli de judecată).

În speță s-a

constatat că reclamanta și-a manifestat voința de a nu solicita cheltuieli de

judecată în cadrul acestui proces, declarație de care instanța a luat act în

mod corect.

S-a constatat că în

apel avocatul reclamantei a depus dovezi numai cât privește împuternicirea de

reprezentare în această fază procesuală fără să atașeze și chitanța de plată a

onorariului încasat ceea ce a condus la respingerea cererii de obligare a

intimatului la plata cheltuielilor de judecată în apel.

Reclamanta a declarat

recurs împotriva Deciziei nr. 208/2011 a Curții de Apel Constanța invocând în

drept motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. cât privește

dispozițiile art. 7 și 9 din Legea nr. 10/2001 și H.G. nr. 250/2007.

În fapt s-a criticat

decizia pentru nelegalitate și netemeinicie sub următoarele aspecte:

Din suprafața de

127,50 m

2

nu se pot restitui în natură decât 65,18 m

2

întrucât pentru suprafața de 61,82 m

2

a fost recunoscut dreptul de

proprietate pe cale judecătorească în favoarea actualilor ocupanți pentru trei

dintre garajele construite pe acest loc - lucru necunoscut în apel.

S-a indicat, ca act

nou, Încheierea din 22 iunie 1993 pronunțată de Judecătoria Constanța în

Dosarul nr. 5344/1993 în favoarea numitului S.I. pentru un teren de 147 m

2

identificat de expertul B.D. - numit în acel dosar - situat în Str. C.V. nr. Z

din Constanța. Concluziile acelui expert au fost în sensul că fosta proprietate

a lui S.I., de 183,47 m

2

cuprinde și o suprafață de 16,92 garaj ce

îi aparține acestuia și 28,37 m

2

garaje provizorii ale unor terți.

Recurenta a arătat că

din suprafața ce i-a fost restituită, 127,50 m

2

- o porțiune de

61,82 m

2

nu se mai află în proprietatea Municipiului Constanța ci în

proprietatea unor persoane fizice, care nu sunt părți în cauză și deci față de

care hotărârea judecătorească nu produce efecte astfel încât acele persoane nu

vor putea fi obligate să respecte măsurile dispuse de predare a terenului în

natură către reclamantă.

Ca urmare s-a solicitat

modificarea deciziei în sensul de a se restitui în natură numai 65,18 m

2

iar pentru o suprafață totală de teren de 215,32 m

2

(cuprinzând

restul de 61,82 m

2

imposibil de restituit din suprafața de 127,50 m

2

precum și suprafața 153,50 m

2

recunoscută în cele două hotărâri) să

se acorde despăgubiri prin echivalent conform Titlului VII din Legea nr.

247/2005.

S-a mai criticat

soluția din apel pentru împrejurarea că nu s-au acordat despăgubiri pentru

construcția demolată înrăutățindu-se astfel situația reclamantei în propria

cale de atac, deși pârâții nu au atacat sentința cu apel.

În sprijinul acestei

critici s-a invocat împrejurarea că Notificarea înregistrată la nr. 2221 din 13

august 2008 a privit imobilul fosta proprietate a reclamantei (teren și construcție

situat în Str. C.V. nr. X) precum și „Foaia de date pentru cota funciară”

întocmită în anul 1940 din care rezultă că imobilul din Str. C.V. nr. X este

compus din teren de 281 m

2

pe care se află amplasată o construcție

parter și etaj având 6 camere, sală cu scară și dependințe la parter și la

etaj, 6 camere și dependințe.

Construcția a fost

demolată în 1985 și pentru aceasta legea instituie despăgubiri, indicate în

raportul de expertiză efectuat în cauză, la suma de 202.120 RON.

A treia critică adusă

deciziei atacate a privit greșita respingere a cererii reclamantei de acordare

a cheltuielilor de judecată.

S-a susținut că în

mod greșit s-a reținut de instanțele de apel că reclamanta prin mandatarul

convențional și-a manifestat voința de a nu solicita cheltuieli de judecată,

deși prin acțiune s-a indicat printr-un capăt distinct solicitarea acordării

cheltuielilor de judecată în cuantum de 900 RON cât și onorariu de avocat.

Câtă vreme partea nu

a înțeles să renunțe expres la cheltuielile de judecată nu se poate lua act de

declarația avocatului făcută în acest sens.

S-a criticat greșita

interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., în sensul de a

se verifica voința mandatarului cât privește executarea mandatului.

S-a solicitat

obligarea pârâților la cheltuieli de judecată în cele trei faze procesuale.

de recurs

Examinând decizia

atacată - prin prisma criticilor formulate în susținerea motivului prevăzut de

art. 304, pct. 9 C. proc. civ. - se constată că aceasta este nelegală, motivul

de recurs indicat, impunând admiterea recursului și casarea deciziei atacate cu

trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel pentru următoarele

considerente:

Instanța de apel a

fost învestită cu apelul reclamantei care a privit două aspecte: primul

referitor la modalitatea de restituire în natură a terenului disponibil iar

secundul referitor la cheltuielile de judecată.

Instanța de apel

soluționând cauza a considerat că modalitatea de acordare a măsurilor

reparatorii se impunea a fi modificată, terenul putând fi restituit în natură

în limita suprafeței de 127,50 m

2

.

Instanța de apel a

făcut totodată mențiunea că obligația de despăgubire prin echivalent (dispusă

de Tribunal pentru întregul imobil) se referă doar la diferența de teren de

153,50 m

2

care nu se poate restitui în natură.

În recurs,

reclamanta, în legătură cu modalitatea de reparație prin restituire în natură,

a depus noi documente, relevând împrejurări de drept de natură să influențeze

situația de fapt a imobilului revendicat.

Din Încheierea

pronunțată de Tribunalul Constanța la 22 iunie 1993 în Dosarul nr. 5344/1993 și

din raportul de expertiză efectuat în acel dosar rezultă că s-a admis o acțiune

formulată de numitul S.I. și s-a constatat că dimensiunile locative deținute de

acesta (care locuia în Str. C.V. nr. Y) sunt de 210 m

2

suprafață

totală din care 124,20 m

2

sunt ocupați de construcția casei iar

16,92 m

2

de construcția unui garaj.

Având în vedere că

expertul B.E. pentru suprafața de teren de 127,50 m

2

- ocupată de 7

garaje - a indicat că nu se poate pronunța asupra regimului juridic, concluzia

instanței în sensul că pentru 127,50 m

2

se impune măsura restituirii

terenului în natură, apare ca nelegală în raport de lipsa de claritate a

demersului expertului și, respectiv, în raport de înscrisurile depuse de

recurentă în recurs.

Ca urmare pentru

aplicarea soluției prevăzute de Legea nr. 10/2001 pentru terenul solicitat prin

notificare se impune stabilirea situației de fapt și de drept a acestuia,

delimitarea fostei proprietăți a autorilor reclamantei față de vecinătățile

acesteia, cu precădere față de proprietatea privată din Str. C.V. nr. Y în

imediata vecinătate, pentru care s-a recunoscut un drept de proprietate unei

persoane fizice.

Se constată

întemeiată și critica referitoare la înrăutățirea situației reclamantei în

propria cale de atac.

Prin notificarea

supusă examinării reclamanta a solicitat măsuri reparatorii pentru un imobil

format din teren și o construcție demolată, cererea soluționată în prima

instanță prin acordarea de despăgubiri bănești pentru întreg imobilul.

În soluționarea

apelului declarat numai de reclamantă instanța de apel a făcut - fără să

motiveze - o limitare a obiectului măsurilor reparatorii reducând despăgubirile

bănești numai pentru terenul imposibil de restituit în natură, cu încălcarea

dispozițiilor art. 296 C. proc. civ.

Ca urmare, constatând

fondate criticile aduse deciziei curții de apel în temeiul art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., s-a admis recursul în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și

s-a casat decizia atacată cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași

instanță în vederea stabilirii situației de fapt care, sub aspectele mai sus

arătate nu a fost pe deplin lămurită.

Cu ocazia rejudecării

pentru motivele arătate se vor examina și criticile referitoare la soluționarea

cererii de acordare a cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de reclamanta Camera de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură

Constanța împotriva Deciziei nr. 208 C din 16 martie 2011 a Curții de Apel

Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări

sociale.

Casează decizia

recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 27 iunie 2012.

Procesat de GGC - LM