ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4502/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată și

înregistrată la Curtea de Apel Oradea, reclamanta B.S. a chemat în judecată pe

pârâta Casa Județeană de Pensii Satu Mare, pentru ca instanța, prin sentința ce

o va pronunța, să dispună anularea hotărârii nr. 808/2002 și să o oblige pe

pârâtă să-i stabilească drepturile ce i se cuvin în conformitate cu prevederile

O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că soțul său s-a născut în perioada în care părinții lui erau refugiați.

Curtea de Apel Oradea, prin sentința

civilă nr. 257/2003, a admis acțiunea, a anulat hotărârea nr. 808/2002 și a

obligat-o pe pârâtă, să-i recunoască reclamantei calitatea de soție

supraviețuitoare a defunctului B.Ș., aflat în situația prevăzută de art. 1 lit.

c) din Legea nr. 189/2000, calitatea de beneficiară a O.G. nr. 105/1999,

aprobată prin Legea nr. 189/2000.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța de fond a reținut că în privința copiilor născuți în perioada de

refugiu a părinților acestuia, dobândesc același statut de refugiat, având

domiciliul la părinții lor.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Satu Mare.

În motivarea recursului,

recurenta-pârâtă a susținut că nu beneficiază de prevederile O.G. nr. 105/1999,

copiii născuți în perioada de refugiu a părinților lor, deoarece nu aveau un

domiciliu de unde să fie strămutați.

Analizând recursul formulat prin

prisma motivelor invocate și în raport de prevederile art. 304și 304

1

C. proc. civ., îl va respinge pentru următoarele considerente:

Recursul nu este fondat.

În conformitate cu dispozițiile art.

14 din Decretul nr. 31 din 30 ianuarie 1954 privitor la persoanele fizice și

persoanele juridice, domiciliul minorului este la părinții săi, iar potrivit

art. 100 C. fam., copilul minor locuiește la părinții săi.

Exercitarea drepturilor și

îndatoririlor părinților față de minori impune, pe lângă existența, de regulă,

a unui domiciliu comun, în cadrul căruia să poată fi realizată paza fizică și

juridică a minorului și asigurarea nemijlocită de către părinți a unor alte

cerințe cu privire la obligația de întreținere, de îngrijire, de dezvoltare, de

educație, inclusiv îndatorirea de a administra bunurile minorului.

Drepturile și obligațiile părintești

sunt enumerate generic în conținutul art. 101, 105, 107 ș.a. C. fam., texte

aflate sub Titlul III privind „Ocrotirea celor lipsiți de capacitate, a celor

cu capacitate restrânsă și a altor persoane” C. fam.

În raport cu dispozițiile legale mai

sus citate, ca și, în general, cu economia reglementărilor aduse prin Codul

familiei, care impun în mod imperativ o conduită juridică de protecție, ajutor

și pază a părinților față de minor, se impune cu rigoare concluzia că minorul

trebuie să trăiască de regulă alături de părinții săi, precum și că orice

separare de aceștia nu este validă decât în cazuri de excepție, anume prevăzute

de lege și reglementate prin lege. Despărțirea copilului de părinți, afară de

asemenea cazuri de excepție, este un act imoral și antisocial, după cum și instituirea

sau confirmarea prin măsuri de fapt a statutului juridic al minorului din

cadrul familiei, în despărțire de statutul juridic al părinților care-l au în

îngrijire, constituie în aceeași măsură o încălcare a principiilor legii.

Din această perspectivă, concluzia

la care se ajunge prin asumarea raționamentului propus de recurent că un minor,

mai ales de o vârstă foarte fragedă, nu împărtășește condiția grav restrictivă

impusă părinților săi, este eronată și nu poate fi acceptată, fiind contrară

ordinei publice și bunelor moravuri (art. 5 C. civ.).

Soluția, ca și motivarea adusă de

prima instanță hotărârii pronunțare sunt în afară de orice critică și exprimă

un mod corect și uman de înțelegere a legii în resorturile și finalitatea sa.

Față de considerentele mai sus

expuse recursul declarat se vădește nefondat și urmează a fi respins ca atare,

menținându-se sentința criticată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa

Județeană de Pensii Satu Mare împotriva sentinței nr. 257/CA/2003 - P din 16

iunie 2003 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios

administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 9 decembrie 2003.