ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4502/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată și înregistrată la Curtea de Apel Oradea, reclamanta B.S. a chemat în judecată pe pârâta Casa Județeană de Pensii Satu Mare, pentru ca instanța, prin sentința ce o va pronunța, să dispună anularea hotărârii nr. 808/2002 și să o oblige pe pârâtă să-i stabilească drepturile ce i se cuvin în conformitate cu prevederile O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că soțul său s-a născut în perioada în care părinții lui erau refugiați. Curtea de Apel Oradea, prin sentința civilă nr. 257/2003, a admis acțiunea, a anulat hotărârea nr. 808/2002 și a obligat-o pe pârâtă, să-i recunoască reclamantei calitatea de soție supraviețuitoare a defunctului B.Ș., aflat în situația prevăzută de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, calitatea de beneficiară a O.G.

nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că în privința copiilor născuți în perioada de refugiu a părinților acestuia, dobândesc același statut de refugiat, având domiciliul la părinții lor. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Satu Mare. În motivarea recursului, recurenta-pârâtă a susținut că nu beneficiază de prevederile O.G. nr. 105/1999, copiii născuți în perioada de refugiu a părinților lor, deoarece nu aveau un domiciliu de unde să fie strămutați. Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate și în raport de prevederile art. 304și 304 1 C. proc. civ., îl va respinge pentru următoarele considerente: Recursul nu este fondat.

În conformitate cu dispozițiile art. 14 din Decretul nr. 31 din 30 ianuarie 1954 privitor la persoanele fizice și persoanele juridice, domiciliul minorului este la părinții săi, iar potrivit art. 100 C. fam., copilul minor locuiește la părinții săi. Exercitarea drepturilor și îndatoririlor părinților față de minori impune, pe lângă existența, de regulă, a unui domiciliu comun, în cadrul căruia să poată fi realizată paza fizică și juridică a minorului și asigurarea nemijlocită de către părinți a unor alte cerințe cu privire la obligația de întreținere, de îngrijire, de dezvoltare, de educație, inclusiv îndatorirea de a administra bunurile minorului. Drepturile și obligațiile părintești sunt enumerate generic în conținutul art. 101, 105, 107 ș.a.

C. fam., texte aflate sub Titlul III privind „Ocrotirea celor lipsiți de capacitate, a celor cu capacitate restrânsă și a altor persoane” C. fam. În raport cu dispozițiile legale mai sus citate, ca și, în general, cu economia reglementărilor aduse prin Codul familiei, care impun în mod imperativ o conduită juridică de protecție, ajutor și pază a părinților față de minor, se impune cu rigoare concluzia că minorul trebuie să trăiască de regulă alături de părinții săi, precum și că orice separare de aceștia nu este validă decât în cazuri de excepție, anume prevăzute de lege și reglementate prin lege. Despărțirea copilului de părinți, afară de asemenea cazuri de excepție, este un act imoral și antisocial, după cum și instituirea sau confirmarea prin măsuri de fapt a statutului juridic al minorului din cadrul familiei, în despărțire de statutul juridic al părinților care-l au în îngrijire, constituie în aceeași măsură o încălcare a principiilor legii.

Din această perspectivă, concluzia la care se ajunge prin asumarea raționamentului propus de recurent că un minor, mai ales de o vârstă foarte fragedă, nu împărtășește condiția grav restrictivă impusă părinților săi, este eronată și nu poate fi acceptată, fiind contrară ordinei publice și bunelor moravuri (art. 5 C. civ.). Soluția, ca și motivarea adusă de prima instanță hotărârii pronunțare sunt în afară de orice critică și exprimă un mod corect și uman de înțelegere a legii în resorturile și finalitatea sa. Față de considerentele mai sus expuse recursul declarat se vădește nefondat și urmează a fi respins ca atare, menținându-se sentința criticată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Satu Mare împotriva sentinței nr. 257/CA/2003 - P din 16 iunie 2003 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 decembrie 2003.