ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1086/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 4 iulie 2002 la Curtea

de Apel Oradea, reclamanta O.I. a chemat în judecată pe pârâta Casa Județeană

de Pensii Satu Mare, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța. să se

dispună anularea hotărârii nr. 2246 din 19 iunie 2002, emisă de pârâtă și să

fie obligată să îi recunoască drepturile și calitatea de beneficiară a

prevederilor Legii nr. 189/2000, ca soție supraviețuitoare a defunctului O.G.

În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că prin

actele depuse a demonstrat că părinții soțului său au fost supuși represiunii

etnice, fiind obligați să se refugieze în altă localitate, decât aceea a

domiciliului, unde s-a născut O.G., deci este și ea beneficiară a acestor

drepturi, ca soție supraviețuitoare a acestuia.

Curtea de Apel Oradea, secția de contencios

administrativ, prin sentința nr. 420/CA/2002/P din 2 septembrie 2002, a admis

acțiunea, a anulat hotărârea nr. 2246 din 19 iunie 2002, emisă de pârâtă și a

fost obligată să îi recunoască reclamantei, calitatea de beneficiară a O.G. nr.

105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, ca soție supraviețuitoare a

defunctului O.G.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs motivat,

pârâta Casa Județeană de Pensii Satu Mare, invocând dispozițiile art. 304 pct.

9 c. proc. civ., în sensul că hotărârea s-a pronunțat cu aplicarea greșită a

legii, copiii care nu erau născuți la data refugiului, nefiind beneficiari ai

drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.

Recursul este nefondat.

În conformitate cu prevederile art. 1 al Legii nr.

189/2000, rezultă că beneficiază de prevederile legii, persoana, cetățean

român, care, în perioada regimurilor instaurate începând cu data de 6

septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive

etnice.

Din dosar rezultă că părinții soțului decedat al

reclamantei, începând octombrie 1940, au fost obligați să-și părăsească

domiciliul și să rămână în Lupeni, județul Hunedoara și apoi în Vințu de Jos,

județul Alba, ca refugiați, până 6 martie 1945, perioadă în care la 31 august

1942, s-a născut soțul reclamantei. Această schimbare a domiciliului din

Ianculești, județul Satu Mare, s-a făcut pe criterii etnice, fiind prigoniți

pentru că erau români.

Legea nu a înțeles să acorde părinților, statutul de

refugiați, iar copiilor născuți în această perioadă să le stabilească un alt

tratament.

Că legiuitorul a urmărit să acorde drepturi

compensatorii tuturor celor care au fost victimele și/sau au avut de suferit ca

urmare a persecuțiilor din motivele etnice, rezultă și din împrejurarea că

astfel de drepturi au fost acordate prin art. 3 din O.G. nr. 105/1999, și

soțului supraviețuitor.

Cum pârâta nu contestă că soțul reclamantei s-a

născut în refugiu, fapt confirmat și cu actele depuse la dosar, în mod corect

instanța de fond a apreciat că suferind efectele persecuției etnice, ca și

părinții săi, are același statut de refugiat, aflându-se în situația prevăzută

de art. 1 lit. c) din lege.

Pe de altă parte, având în vedere că soțul

reclamantei a decedat, iar ea nu s-a recăsătorit, în baza art. 3 din O.G. nr.

105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, instanța, admițând acțiunea

reclamantei, a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, astfel că recursul

declarat în cauză urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa Județeană de

Pensii Satu Mare, împotriva sentinței civile nr. 420/CA/2002 - P din 2

septembrie 2002 a Curții de Apel Oradea, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 martie 2003.