ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2486/2003

Decizia nr. 2486

Dosar nr. 374/2002

Asupra recursului de față.

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 20 decembrie 2000

reclamanta S.I.M. a solicitat obligarea pârâtei S.C. M. S.A. la plata sumei de

89.669.894 lei cu titlu de dividende pe anul 1996 și 344.759.400 lei pentru

anul 1997 și la daune pentru neplata acestora.

Reclamanta și-a precizat capătul 2 de cerere în

sensul că solicită obligarea pârâtei și la 337.021.174 lei reprezentând daune

pentru dividendele neîncasate.

Tribunalul București, secția comercială, prin sentința

civilă nr. 900 din 8 februarie 2001 a admis în parte acțiunea reclamantei, a

admis excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantei pentru plata

dividendelor și dobânzilor aferente pentru anul 1996; a obligat pârâta la plata

sumei de 344.759.400 lei reprezentând dividende pentru anul 1997, la

241.331.580 lei dobânzi legale și la 21.366.819 lei cheltuieli de judecată

reprezentând taxă de timbru și timbru judiciar.

Prin decizia civilă nr. 1404 din 22 noiembrie

2001 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, s-au respins ca

nefondate apelurile declarate de reclamantă și pârâtă împotriva sentinței

tribunalului.

Pentru a hotărî astfel s-a reținut că excepția

prescripției dreptului la acțiune privind plata dividendelor și dobânzilor

aferente anului 1996 a fost corect admisă de instanță, întrucât data nașterii

obligației de plată a dividendelor de către acționari este data la care a avut

loc A.G. care a aprobat bilanțul și distribuirea dividendelor. Că aceasta a avut

loc în luna martie 1997 iar acțiunea a fost înregistrată la poștă la 19

decembrie 2000.

În ceea ce privește apelul pârâtei s-a reținut

că este nefondat deoarece de la data repartizării dividendelor dreptul

societății la beneficii se transformă în drept de creanță, acestuia fiindu-i

aplicabile prevederile art. 43 C. com.

În termen legal, reclamanta și pârâta au

declarat recurs împotriva acestei decizii, susținând că este nelegală și

netemeinică.

Reclamanta S.I.F.M. cu sediul în București a

susținut în recursul său, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. că în mod greșit ambele instanțe au reținut că acțiunea este prescrisă în

ceea ce privește plata dividendelor aferente anului 1996, deoarece Legea nr. 31/1990

republicată nu a reglementat data până la care trebuie achitate dividendele. Că

O.G. nr. 26/1995 a stabilit că impozitul pe dividende trebuie achitat odată cu

distribuirea acestora, cel mai târziu până la 31 decembrie și pentru simetrie

de raționament și logică juridică ar rezulta că și dividendul trebuie achitat

până la sfârșitul anului economico-financiar în care s-a prelevat, în speță 31

decembrie 1997.

S-a susținut că de această dată societatea

datorează acționarilor și dobânzi pentru neplata la timp a creanței.

În recursul său pârâta S.C. M. S.A. cu sediul în

București a susținut că în mod greșit ambele instanțe au acordat reclamantei

daune pentru neachitarea dividendelor pe anul 1997 întrucât conform legislației

în vigoare (Legile nr. 29/1993, 48/1994 și O.G. nr. 26/1995) nu există un

termen stabilit pentru plata dividendelor și deci nu se poate stabili

exigibilitatea datoriei.

S-a susținut că i s-au acordat reclamantei daune

calculate conform O.G. nr. 9/2000, act normativ ce nu era în vigoare la data la

care dreptul reclamantei de a cere dobânzi s-ar fi născut.

Prin întâmpinare pârâta a solicitat respingerea

recursului ca nefondat.

La termenul de azi recurenta-reclamantă a

invocat nulitatea recursului declarat de pârâtă întrucât acesta nu este motivat

în drept.

Curtea constată că excepția nu este întemeiată

deoarece criticile formulate de pârâtă care se referă la aplicarea greșită a

legii în ceea ce privește obligarea la plata daunelor privind neachitarea

dividendelor pentru anul 1997 pot fi încadrate la art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Examinând recursurile declarate de reclamantă și

pârâtă prin prisma motivelor invocate, Curtea constată că acestea nu sunt

întemeiate.

În ceea ce privește recursul reclamantei, Curtea

constată că în mod corect ambele instanțe au reținut excepția prescripției

dreptului la acțiune privind plata dividendelor și a dobânzilor aferente anului

1996.

Potrivit art. 67 alin. (5) din Legea nr. 31/1990

republicată, dreptul la acțiune privind plata dividendelor se prescrie în

termenul general al prescripției de 3 ani.

Momentul de la care a început să curgă

prescripția îl constituie data nașterii dreptului subiectiv al reclamantei și

care în speță este data aprobării bilanțului de către A.G. a societății.

Art. 111 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 31/1990

prevede că A.G. se întrunește cel puțin o dată pe an, în cel mult 3 luni de la

încheierea exercițiului financiar și este obligată să aprobe sau să modifice

bilanțul contabil și să fixeze dividendele.

Din interpretarea acestor prevederi legale rezultă

că data scadentă plății dividendelor este data aprobării bilanțului contabil de

A.G. a societății.

Din momentul stabilirii de către A.G.A. a

dividendelor cuvenite acționarilor dreptul la beneficii se transformă într-un

drept de creanță a acționarului față de societate cu toate consecințele ce

decurg din acest fapt.

În speță, față de data aprobării bilanțului

contabil martie 1997, acțiunea înregistrată de reclamantă la 19 decembrie 2000

este prescrisă pentru plata dividendelor și dobânzilor aferente anului 1996.

Susținerea recurentei că prevederile O.G. nr. 26/1995

care au stabilit că impozitul pe dividende trebuie achitat odată cu

distribuirea acestora, cel mai târziu până la 31 decembrie, trebuie aplicată

prin analogie și în ceea ce privește plata dividendelor va fi înlăturată cît

timp acest act normativ se referă numai la termenul în care se achită impozitul

asupra dividendelor și nu poate fi extins și la alte situații juridice.

În ceea ce privește recursul declarat de pârâta S.C.M.

S.A., susținerea acesteia în sensul că nu există un termen stabilit pentru

plata dividendelor va fi înlăturată pentru considerentele reținute în motivarea

recursului reclamantei.

Critica recurentei în sensul că i s-au acordat

reclamantei daune calculate conform O.G. nr. 9/2000, act normativ ce nu era în

vigoare la data la care dreptul reclamantei s-ar fi născut nu poate fi

examinată direct în recurs deoarece s-ar încălca principiul „non omiso medio”

și aceasta nu a făcut obiectul verificărilor instanței de apel.

De altfel, așa cum în mod corect s-a reținut în

considerentele deciziei, pârâta a susținut că nu și-a putut îndeplini

obligațiile datorate lipsei de lichidități și deci a recunoscut că datorează

suma pretinsă de reclamantă.

Față de toate aceste considerente, Curtea

constată că decizia instanței de apel este legală și temeinică, urmează ca

potrivit dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., să respingă ca

nefondate recursurile reclamantei și pârâtei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge recursul declarat de

reclamanta S.I.F.M. S.A. București, prin administrator S.A. I.M.I. S.A.

București împotriva deciziei nr. 1404 din 22 noiembrie 2001, a Curții de Apel

București, secția a VI-a comercială, precum și recursul declarat de pârâta S.C.

M. S.A. București împotriva aceleiași decizii, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 mai

2003.