ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2486/2003

Decizia nr. 2486 Dosar nr. 374/2002 Asupra recursului de față. Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 20 decembrie 2000 reclamanta S.I.M. a solicitat obligarea pârâtei S.C. M. S.A. la plata sumei de 89.669.894 lei cu titlu de dividende pe anul 1996 și 344.759.400 lei pentru anul 1997 și la daune pentru neplata acestora. Reclamanta și-a precizat capătul 2 de cerere în sensul că solicită obligarea pârâtei și la 337.021.174 lei reprezentând daune pentru dividendele neîncasate.

Tribunalul București, secția comercială, prin sentința civilă nr. 900 din 8 februarie 2001 a admis în parte acțiunea reclamantei, a admis excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantei pentru plata dividendelor și dobânzilor aferente pentru anul 1996; a obligat pârâta la plata sumei de 344.759.400 lei reprezentând dividende pentru anul 1997, la 241.331.580 lei dobânzi legale și la 21.366.819 lei cheltuieli de judecată reprezentând taxă de timbru și timbru judiciar. Prin decizia civilă nr. 1404 din 22 noiembrie 2001 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, s-au respins ca nefondate apelurile declarate de reclamantă și pârâtă împotriva sentinței tribunalului. Pentru a hotărî astfel s-a reținut că excepția prescripției dreptului la acțiune privind plata dividendelor și dobânzilor aferente anului 1996 a fost corect admisă de instanță, întrucât data nașterii obligației de plată a dividendelor de către acționari este data la care a avut loc A.G.

care a aprobat bilanțul și distribuirea dividendelor. Că aceasta a avut loc în luna martie 1997 iar acțiunea a fost înregistrată la poștă la 19 decembrie 2000. În ceea ce privește apelul pârâtei s-a reținut că este nefondat deoarece de la data repartizării dividendelor dreptul societății la beneficii se transformă în drept de creanță, acestuia fiindu-i aplicabile prevederile art. 43 C. com. În termen legal, reclamanta și pârâta au declarat recurs împotriva acestei decizii, susținând că este nelegală și netemeinică. Reclamanta S.I.F.M. cu sediul în București a susținut în recursul său, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. că în mod greșit ambele instanțe au reținut că acțiunea este prescrisă în ceea ce privește plata dividendelor aferente anului 1996, deoarece Legea nr. 31/1990 republicată nu a reglementat data până la care trebuie achitate dividendele.

Că O.G. nr. 26/1995 a stabilit că impozitul pe dividende trebuie achitat odată cu distribuirea acestora, cel mai târziu până la 31 decembrie și pentru simetrie de raționament și logică juridică ar rezulta că și dividendul trebuie achitat până la sfârșitul anului economico-financiar în care s-a prelevat, în speță 31 decembrie 1997. S-a susținut că de această dată societatea datorează acționarilor și dobânzi pentru neplata la timp a creanței. În recursul său pârâta S.C. M. S.A. cu sediul în București a susținut că în mod greșit ambele instanțe au acordat reclamantei daune pentru neachitarea dividendelor pe anul 1997 întrucât conform legislației în vigoare (Legile nr. 29/1993, 48/1994 și O.G. nr. 26/1995) nu există un termen stabilit pentru plata dividendelor și deci nu se poate stabili exigibilitatea datoriei.

S-a susținut că i s-au acordat reclamantei daune calculate conform O.G. nr. 9/2000, act normativ ce nu era în vigoare la data la care dreptul reclamantei de a cere dobânzi s-ar fi născut. Prin întâmpinare pârâta a solicitat respingerea recursului ca nefondat. La termenul de azi recurenta-reclamantă a invocat nulitatea recursului declarat de pârâtă întrucât acesta nu este motivat în drept. Curtea constată că excepția nu este întemeiată deoarece criticile formulate de pârâtă care se referă la aplicarea greșită a legii în ceea ce privește obligarea la plata daunelor privind neachitarea dividendelor pentru anul 1997 pot fi încadrate la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Examinând recursurile declarate de reclamantă și pârâtă prin prisma motivelor invocate, Curtea constată că acestea nu sunt întemeiate.

În ceea ce privește recursul reclamantei, Curtea constată că în mod corect ambele instanțe au reținut excepția prescripției dreptului la acțiune privind plata dividendelor și a dobânzilor aferente anului 1996. Potrivit art. 67 alin. (5) din Legea nr. 31/1990 republicată, dreptul la acțiune privind plata dividendelor se prescrie în termenul general al prescripției de 3 ani. Momentul de la care a început să curgă prescripția îl constituie data nașterii dreptului subiectiv al reclamantei și care în speță este data aprobării bilanțului de către A.G. a societății. Art. 111 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 31/1990 prevede că A.G. se întrunește cel puțin o dată pe an, în cel mult 3 luni de la încheierea exercițiului financiar și este obligată să aprobe sau să modifice bilanțul contabil și să fixeze dividendele.

Din interpretarea acestor prevederi legale rezultă că data scadentă plății dividendelor este data aprobării bilanțului contabil de A.G. a societății. Din momentul stabilirii de către A.G.A. a dividendelor cuvenite acționarilor dreptul la beneficii se transformă într-un drept de creanță a acționarului față de societate cu toate consecințele ce decurg din acest fapt. În speță, față de data aprobării bilanțului contabil martie 1997, acțiunea înregistrată de reclamantă la 19 decembrie 2000 este prescrisă pentru plata dividendelor și dobânzilor aferente anului 1996. Susținerea recurentei că prevederile O.G.

nr. 26/1995 care au stabilit că impozitul pe dividende trebuie achitat odată cu distribuirea acestora, cel mai târziu până la 31 decembrie, trebuie aplicată prin analogie și în ceea ce privește plata dividendelor va fi înlăturată cît timp acest act normativ se referă numai la termenul în care se achită impozitul asupra dividendelor și nu poate fi extins și la alte situații juridice. În ceea ce privește recursul declarat de pârâta S.C.M. S.A., susținerea acesteia în sensul că nu există un termen stabilit pentru plata dividendelor va fi înlăturată pentru considerentele reținute în motivarea recursului reclamantei. Critica recurentei în sensul că i s-au acordat reclamantei daune calculate conform O.G.

nr. 9/2000, act normativ ce nu era în vigoare la data la care dreptul reclamantei s-ar fi născut nu poate fi examinată direct în recurs deoarece s-ar încălca principiul „non omiso medio” și aceasta nu a făcut obiectul verificărilor instanței de apel. De altfel, așa cum în mod corect s-a reținut în considerentele deciziei, pârâta a susținut că nu și-a putut îndeplini obligațiile datorate lipsei de lichidități și deci a recunoscut că datorează suma pretinsă de reclamantă. Față de toate aceste considerente, Curtea constată că decizia instanței de apel este legală și temeinică, urmează ca potrivit dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., să respingă ca nefondate recursurile reclamantei și pârâtei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E : Respinge recursul declarat de reclamanta S.I.F.M. S.A. București, prin administrator S.A. I.M.I. S.A. București împotriva deciziei nr. 1404 din 22 noiembrie 2001, a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, precum și recursul declarat de pârâta S.C. M. S.A. București împotriva aceleiași decizii, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 mai 2003.