ÎCCJ, Decizia nr. 58/2003

ÎCCJ, Decizia nr. 58/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursului în anulare de

față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Tribunalul Alba, prin sentința

penală nr. 135 din 18 iunie 2001, a condamnat pe inculpații:

- G.V, la 17 ani închisoare și 4 ani

interzicerea unor drepturi pentru complicitate la infracțiunea de tâlhărie,

prevăzută de art. 26 raportat la art. 211

alin. (2

1

) lit

. a) - e) și alin. (3) cu aplicarea

art. 41 C. pen.;

- A.E.G.I., la 22 ani închisoare și

4 ani interzicerea unor drepturi pentru infracțiunea de tâlhărie prevăzută de

art. 211 alin. (2

1

) lit. a) - e) alin. (3) cu aplicarea art. 41 alin.

(2) și a art. 37 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 61 din același cod, a

revocat liberarea condiționată și, prin contopirea restului neexecutat de 770

zile închisoare din pedeapsa de 4 ani și 10 luni închisoare, aplicată prin

sentința penală nr. 126/1998 a Tribunalului Alba, cu pedeapsa stabilită în

cauză, a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 22 ani

închisoare și 4 ani interzicerea unor drepturi.

- R.I., la 20 ani închisoare și 4

ani interzicerea unor drepturi, pentru infracțiunea de tâlhărie prevăzută de

art. 211 alin. (2

1

) lit. a) - e) și alin. (3) cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut că la 14 ianuarie 2001, în urma unei înțelegeri prealabile,

inculpații A.E.G.I. și R.I., înarmați cu bâte și mascați cu cagule, au pătruns

în locuința victimei G.I. După ce au aplicat acestuia mai multe lovituri în

zona capului, inculpații au sustras un radiocasetofon și un șerpar.

Cei doi inculpați au predat bunurile

inculpatului G.V., care asigura paza și s-au reîntors la locul faptei, unde l-au

lovit pe O.I. pentru a afla locul unde sunt păstrați banii.

Totodată, inculpații au sustras 11

oi pe care, a doua zi, le-au vândut cu 6.500.000 lei.

În urma agresiunilor exercitate de

inculpați, G.I. a decedat, la 15 ianuarie 2001, iar O.I. a suferit leziuni ce

au necesitat, pentru vindecare, 8-9 zile îngrijiri medicale.

Apreciind că situația de fapt a fost

corect reținută și că pedepsele aplicate celor trei inculpați au fost corect

individualizate, Curtea de Apel Alba Iulia, prin decizia penală nr. 320/A/2001

din 25 februarie 2001, a respins apelurile declarate de către inculpați, ca

nefondate.

Totodată, instanța de apel a

apreciat că încadrarea juridică este deficitară în ce privește aplicarea în

cauză a art. 41 alin. (2) C. pen. S-a reținut că infracțiunea de tâlhărie

comisă în dauna victimei O.I. constituie o faptă distinctă, aflată în concurs

real cu cea îndreptată împotriva victimei G.I. Însă, în lipsa apelului

parchetului, nu se poate schimba încadrarea juridică a faptelor, cu reținerea

concursului de infracțiuni și crearea unei situații mai grele inculpaților în

propria cale de atac.

Curtea Supremă de Justiție, secția penală,

prin decizia nr. 974 din 21 februarie 2002, a respins recursurile declarate de

către inculpați împotriva acestei din urmă hotărâri, ca nefondate.

Împotriva tuturor celor trei

hotărâri pronunțate în cauză, procurorul general al Parchetului de pe lângă

Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare, întemeiat pe

dispozițiile art. 409, art. 410 alin. (1) partea I pct. 7 C. proc. pen.,

susținând că faptei săvârșite i s-a dat o greșită încadrare juridică.

S-a susținut că aplicarea unor

lovituri repetate, de mare intensitate, cu corpuri contondente (bâte) asupra

unor zone vitale ale corpului, având drept consecință numeroase fracturi

costale, traumatism cranio-cerebral cu hematom subdural compresiv și alte

leziuni, conduc la concluzia că inculpații au avut reprezentarea suprimării

vieții victimei și, chiar dacă nu au urmărit rezultatul letal, au acceptat

producerea acestuia.

Ca atare, fapta inculpaților A.E.G.I.

și R.I. de a exercita violențe asupra victimei, cauzându-i leziuni grave ce au

determinat decesul acesteia, în scopul de a sustrage diverse bunuri, constituie

infracțiunile de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 176 lit. d) și

respectiv tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2

1

) lit. a) - e) C.

pen.

Pe de altă parte, din probele

dosarului rezultă că, ulterior agresiunii exercitate asupra victimei G.I.,

constatând că nu au găsit banii pe care îi căutau, inculpații s-au decis să

sustragă oile, părții vătămate, scop în care l-au lovit pe O.I., cauzându-i

acestuia leziuni ce au necesitat 8-9 zile îngrijiri medicale și i-au sustras un

șerpar.

Această stare de fapt demonstrează

că inculpații au acționat în baza unor rezoluții distincte atunci când au

agresat cele două părți vătămate, ceea ce impune reținerea în sarcina acestora,

în funcție de tipul de participație, a două infracțiuni de tâlhărie și

respectiv a două fapte de complicitate la tâlhărie.

În concluzie, procurorul general a

solicitat admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor atacate,

schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2

1

)

lit. a)

-

e) și alin. (3) cu aplicarea art. 41

alin. (2) în infracțiunea de omor deosebit de grav prevăzută de art. 174, art. 176

lit. d) și două infracțiuni de tâlhărie, prevăzute de art. 211 alin. (2

1

)

lit. a) - e), toate cu aplicarea art. 33 lit. a) și b), a art. 37 lit. a) și b)

C. pen. pentru inculpatul A.E.G.I.; infracțiunea de omor deosebit de grav,

prevăzută de art. 174, art. 176 lit. d) și două infracțiuni de tâlhărie

prevăzute de art. 211 alin. (2

1

) lit. a) - e) cu aplicarea art. 33 lit.

a) și b) C. pen.; din complicitate la infracțiunea prevăzută de art. 26

raportat la art. 211 alin. (2

1

) lit. a) - e) și alin. (3) cu

aplicarea art. 41 alin. (2) în complicitate la infracțiunea de omor deosebit de

grav prevăzută de art. 26 raportat la art. 174, art. 176 lit. d) și

complicitate la două infracțiuni de tâlhărie, prevăzute de art. 26 raportat la

art. 211 alin. (2) lit. a) - e) cu aplicarea art. 33 lit. a) și b) C. pen. pentru

inculpatul G.V. și aplicarea unor pedepse în limitele textelor de lege

menționate.

Recursul în anulare este fondat,

pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Pentru ca mai multe acțiuni sau

inacțiuni, săvârșite la intervale diferite de timp și care, fiecare în parte,

întrunesc elementele constitutive ale aceleiași infracțiuni, să constituie

unitatea infracțională legală reglementată de art. 41 alin. (2) C. pen. este

necesară îndeplinirea condiției privind săvârșirea acestora în baza aceleiași

rezoluții infracționale.

Or, în cauză rezoluția infracțională

nu este unică.

Astfel, negăsind banii pe care îi

căutau, inculpații s-au decis să sustragă oile, părții vătămate, scop în care

l-au lovit pe O.I. căruia i-au sustras și șerparul căzut pe jos.

Rezultă așadar, că hotărârea privind

furtul prin întrebuințare de violențe, cu referire la victima O.I., apare

ulterior.

Ca atare, acestor fapte le lipsește

omogenitatea bazată pe un scop și pe o strategie coerentă, elaborată cel puțin

în linii generale, urmărite consecvent de către inculpați, cu referire la

întreaga activitate infracțională.

În consecință, cele două fapte,

susceptibile de aceeași încadrare juridică, fiind săvârșite în baza unor

rezoluții infracționale distincte, nu întrunesc condițiile prevăzute de art. 41

alin. (2) C. pen.

Așadar încadrarea, de către prima

instanță, a activității infracționale în infracțiunea de tâlhărie în formă

continuată, în loc de două infracțiuni de tâlhărie aflate în concurs real,

situație sesizată de altfel de către instanța de apel, este greșită.

Se constată astfel că, în cauză „faptei

săvârșite i s-a dat o greșită încadrare juridică", astfel că, sub acest

aspect, recursul în anulare este fondat, în cauză fiind incident cazul de

casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17 C. proc. pen., corespunzător

cazului prevăzut de art. 410 alin. (1) partea I pct. 7 din același cod.

Pe de altă parte, din actele

dosarului rezultă că inculpatul G.V., cunoscând victima și știind că era un om

bătrân și bolnav, a atras atenția inculpaților să nu o lovească prea tare,

întrucât ar putea deceda.

Acțiunile inculpaților A.E.G.I. și R.I.

de a se înarma, de a pătrunde în locuința victimei G.I. și de a aplica acesteia

mai multe lovituri în zona capului, agresiune ce a cauzat decesul, după care au

sustras un radiocasetofon și un șerpar au fost încadrate de prima instanță în

infracțiunea de tâlhărie care a produs consecințe grave, prevăzută de art. 211 alin.

(3) C. pen.

Or, distincția dintre infracțiunea

de omor deosebit de grav prevăzută de art. 176 lit. d) C. pen. și infracțiunea

de tâlhărie care a avut ca urmare moartea victimei este dată de latura

subiectivă.

Astfel, rezultatul letal se produce

din culpă în cazul infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (3) C.

pen., în timp ce în cazul infracțiunii de omor deosebit de grav acesta este

particularizat de existența intenției în una din formele sale.

În cauză, deși inculpații au fost

atenționați asupra vârstei înaintate și stării precare de sănătate a victimei,

aceștia au lovit-o cu intensitate.

Astfel, în timp ce inculpatul G.V.

asigura paza, inculpații R.I. și A.E.G.I. au intrat în casă și au aplicat

lovituri victimei G.I. până ce acesta a ajuns în stare de inconștiență, după

care l-au legat de mâini și de picioare. Ulterior, după ce au revenit în

locuința victimei, deși au observat starea critică în care se găsea aceasta,

cei doi inculpați au lovit-o din nou.

Or, aplicarea unor lovituri

repetate, de mare intensitate, cu corpuri contondente asupra unor zone vitale

ale corpului, cu consecința producerii a numeroase fracturi costale, traumatism

cranio-cerebral cu hematom subdural compresiv precum și alte leziuni grave,

arată că cei doi inculpați au avut reprezentarea suprimării vieții victimei.

Ca atare, fapta inculpaților A.E.G.I.

și R.I. de a exercita violențe asupra victimei G.I., cauzându-i leziuni grave

care au determinat decesul acesteia, în scopul de a sustrage diverse bunuri, nu

constituie infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2

1

)

lit. a) - e) și alin. (3) C. pen., ci infracțiunea de omor deosebit de grav

prevăzută de art. 174, art. 176 lit. d) C. pen. și infracțiunea de tâlhărie

prevăzută de art. 211 alin. (2

1

) lit. a) - e) C. pen., aflate în

concurs ideal.

Rezultă că recursul în anulare este

fondat și sub aspectul acestei critici.

În raport însă de această încadrare

juridică a faptelor săvârșite de cei doi inculpați, în cauză devin incidente

dispozițiile art. 117 C. proc. pen. privitoare la expertiza psihiatrică

obligatorie.

În consecință, pentru considerentele

ce preced, în vederea rejudecării cauzei în limitele arătate, Curtea va admite

recursul în anulare, va casa hotărârile atacate și va trimite dosarul cauzei la

Tribunalul Alba pentru efectuarea expertizei psihiatrice, va menține starea de

arest a intimaților-inculpați și va dispune plata din fondul Ministerului

Justiției a onorariului de avocat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în anulare declarat

de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție

împotriva sentinței penale nr. 135 din 18 iunie 2001 a Tribunalului Alba, deciziei

penale nr. 320/A din 25 septembrie 2001 a Curții de Apel Alba Iulia și deciziei

nr. 974 din 21 februarie 2002 a Curții Supreme de Justiție, secția penală,

privind pe inculpații G.V., A.E.G.I. și R.I.

Casează hotărârile atacate și

trimite dosarul cauzei la Tribunalul Alba pentru efectuarea expertizei

psihiatrice.

Menține starea de arest a

inculpaților G.V., A.E.G.I. și R.I.

Onorariul de avocat cuvenit

apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 450.000 lei pentru fiecare

inculpat, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 7 aprilie 2003.