ÎCCJ, Decizia nr. 58/2003

Asupra recursului în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Alba, prin sentința penală nr. 135 din 18 iunie 2001, a condamnat pe inculpații: - G.V, la 17 ani închisoare și 4 ani interzicerea unor drepturi pentru complicitate la infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 26 raportat la art. 211 alin. (2 1 ) lit . a) - e) și alin. (3) cu aplicarea art. 41 C. pen.; - A.E.G.I., la 22 ani închisoare și 4 ani interzicerea unor drepturi pentru infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2 1 ) lit. a) - e) alin. (3) cu aplicarea art. 41 alin. (2) și a art. 37 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 61 din același cod, a revocat liberarea condiționată și, prin contopirea restului neexecutat de 770 zile închisoare din pedeapsa de 4 ani și 10 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 126/1998 a Tribunalului Alba, cu pedeapsa stabilită în cauză, a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 22 ani închisoare și 4 ani interzicerea unor drepturi. - R.I., la 20 ani închisoare și 4 ani interzicerea unor drepturi, pentru infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2 1 ) lit. a) - e) și alin. (3) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că la 14 ianuarie 2001, în urma unei înțelegeri prealabile, inculpații A.E.G.I.

și R.I., înarmați cu bâte și mascați cu cagule, au pătruns în locuința victimei G.I. După ce au aplicat acestuia mai multe lovituri în zona capului, inculpații au sustras un radiocasetofon și un șerpar. Cei doi inculpați au predat bunurile inculpatului G.V., care asigura paza și s-au reîntors la locul faptei, unde l-au lovit pe O.I. pentru a afla locul unde sunt păstrați banii. Totodată, inculpații au sustras 11 oi pe care, a doua zi, le-au vândut cu 6.500.000 lei. În urma agresiunilor exercitate de inculpați, G.I. a decedat, la 15 ianuarie 2001, iar O.I. a suferit leziuni ce au necesitat, pentru vindecare, 8-9 zile îngrijiri medicale. Apreciind că situația de fapt a fost corect reținută și că pedepsele aplicate celor trei inculpați au fost corect individualizate, Curtea de Apel Alba Iulia, prin decizia penală nr. 320/A/2001 din 25 februarie 2001, a respins apelurile declarate de către inculpați, ca nefondate.

Totodată, instanța de apel a apreciat că încadrarea juridică este deficitară în ce privește aplicarea în cauză a art. 41 alin. (2) C. pen. S-a reținut că infracțiunea de tâlhărie comisă în dauna victimei O.I. constituie o faptă distinctă, aflată în concurs real cu cea îndreptată împotriva victimei G.I. Însă, în lipsa apelului parchetului, nu se poate schimba încadrarea juridică a faptelor, cu reținerea concursului de infracțiuni și crearea unei situații mai grele inculpaților în propria cale de atac. Curtea Supremă de Justiție, secția penală, prin decizia nr. 974 din 21 februarie 2002, a respins recursurile declarate de către inculpați împotriva acestei din urmă hotărâri, ca nefondate. Împotriva tuturor celor trei hotărâri pronunțate în cauză, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare, întemeiat pe dispozițiile art. 409, art. 410 alin. (1) partea I pct. 7 C. proc.

pen., susținând că faptei săvârșite i s-a dat o greșită încadrare juridică. S-a susținut că aplicarea unor lovituri repetate, de mare intensitate, cu corpuri contondente (bâte) asupra unor zone vitale ale corpului, având drept consecință numeroase fracturi costale, traumatism cranio-cerebral cu hematom subdural compresiv și alte leziuni, conduc la concluzia că inculpații au avut reprezentarea suprimării vieții victimei și, chiar dacă nu au urmărit rezultatul letal, au acceptat producerea acestuia. Ca atare, fapta inculpaților A.E.G.I. și R.I. de a exercita violențe asupra victimei, cauzându-i leziuni grave ce au determinat decesul acesteia, în scopul de a sustrage diverse bunuri, constituie infracțiunile de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 176 lit. d) și respectiv tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2 1 ) lit. a) - e) C. pen.

Pe de altă parte, din probele dosarului rezultă că, ulterior agresiunii exercitate asupra victimei G.I., constatând că nu au găsit banii pe care îi căutau, inculpații s-au decis să sustragă oile, părții vătămate, scop în care l-au lovit pe O.I., cauzându-i acestuia leziuni ce au necesitat 8-9 zile îngrijiri medicale și i-au sustras un șerpar. Această stare de fapt demonstrează că inculpații au acționat în baza unor rezoluții distincte atunci când au agresat cele două părți vătămate, ceea ce impune reținerea în sarcina acestora, în funcție de tipul de participație, a două infracțiuni de tâlhărie și respectiv a două fapte de complicitate la tâlhărie.

În concluzie, procurorul general a solicitat admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor atacate, schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2 1 ) lit. a) - e) și alin. (3) cu aplicarea art. 41 alin. (2) în infracțiunea de omor deosebit de grav prevăzută de art. 174, art. 176 lit. d) și două infracțiuni de tâlhărie, prevăzute de art. 211 alin. (2 1 ) lit. a) - e), toate cu aplicarea art. 33 lit. a) și b), a art. 37 lit. a) și b) C. pen.

pentru inculpatul A.E.G.I.; infracțiunea de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174, art. 176 lit. d) și două infracțiuni de tâlhărie prevăzute de art. 211 alin. (2 1 ) lit. a) - e) cu aplicarea art. 33 lit. a) și b) C. pen.; din complicitate la infracțiunea prevăzută de art. 26 raportat la art. 211 alin. (2 1 ) lit. a) - e) și alin. (3) cu aplicarea art. 41 alin. (2) în complicitate la infracțiunea de omor deosebit de grav prevăzută de art. 26 raportat la art. 174, art. 176 lit. d) și complicitate la două infracțiuni de tâlhărie, prevăzute de art. 26 raportat la art. 211 alin. (2) lit. a) - e) cu aplicarea art. 33 lit. a) și b) C. pen. pentru inculpatul G.V. și aplicarea unor pedepse în limitele textelor de lege menționate.

Recursul în anulare este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Pentru ca mai multe acțiuni sau inacțiuni, săvârșite la intervale diferite de timp și care, fiecare în parte, întrunesc elementele constitutive ale aceleiași infracțiuni, să constituie unitatea infracțională legală reglementată de art. 41 alin. (2) C. pen. este necesară îndeplinirea condiției privind săvârșirea acestora în baza aceleiași rezoluții infracționale. Or, în cauză rezoluția infracțională nu este unică. Astfel, negăsind banii pe care îi căutau, inculpații s-au decis să sustragă oile, părții vătămate, scop în care l-au lovit pe O.I. căruia i-au sustras și șerparul căzut pe jos. Rezultă așadar, că hotărârea privind furtul prin întrebuințare de violențe, cu referire la victima O.I., apare ulterior.

Ca atare, acestor fapte le lipsește omogenitatea bazată pe un scop și pe o strategie coerentă, elaborată cel puțin în linii generale, urmărite consecvent de către inculpați, cu referire la întreaga activitate infracțională. În consecință, cele două fapte, susceptibile de aceeași încadrare juridică, fiind săvârșite în baza unor rezoluții infracționale distincte, nu întrunesc condițiile prevăzute de art. 41 alin. (2) C. pen. Așadar încadrarea, de către prima instanță, a activității infracționale în infracțiunea de tâlhărie în formă continuată, în loc de două infracțiuni de tâlhărie aflate în concurs real, situație sesizată de altfel de către instanța de apel, este greșită. Se constată astfel că, în cauză „faptei săvârșite i s-a dat o greșită încadrare juridică", astfel că, sub acest aspect, recursul în anulare este fondat, în cauză fiind incident cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 C. proc.

pen., corespunzător cazului prevăzut de art. 410 alin. (1) partea I pct. 7 din același cod. Pe de altă parte, din actele dosarului rezultă că inculpatul G.V., cunoscând victima și știind că era un om bătrân și bolnav, a atras atenția inculpaților să nu o lovească prea tare, întrucât ar putea deceda. Acțiunile inculpaților A.E.G.I. și R.I. de a se înarma, de a pătrunde în locuința victimei G.I. și de a aplica acesteia mai multe lovituri în zona capului, agresiune ce a cauzat decesul, după care au sustras un radiocasetofon și un șerpar au fost încadrate de prima instanță în infracțiunea de tâlhărie care a produs consecințe grave, prevăzută de art. 211 alin. (3) C. pen. Or, distincția dintre infracțiunea de omor deosebit de grav prevăzută de art. 176 lit. d) C. pen.

și infracțiunea de tâlhărie care a avut ca urmare moartea victimei este dată de latura subiectivă. Astfel, rezultatul letal se produce din culpă în cazul infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (3) C. pen., în timp ce în cazul infracțiunii de omor deosebit de grav acesta este particularizat de existența intenției în una din formele sale. În cauză, deși inculpații au fost atenționați asupra vârstei înaintate și stării precare de sănătate a victimei, aceștia au lovit-o cu intensitate. Astfel, în timp ce inculpatul G.V. asigura paza, inculpații R.I. și A.E.G.I. au intrat în casă și au aplicat lovituri victimei G.I. până ce acesta a ajuns în stare de inconștiență, după care l-au legat de mâini și de picioare.

Ulterior, după ce au revenit în locuința victimei, deși au observat starea critică în care se găsea aceasta, cei doi inculpați au lovit-o din nou. Or, aplicarea unor lovituri repetate, de mare intensitate, cu corpuri contondente asupra unor zone vitale ale corpului, cu consecința producerii a numeroase fracturi costale, traumatism cranio-cerebral cu hematom subdural compresiv precum și alte leziuni grave, arată că cei doi inculpați au avut reprezentarea suprimării vieții victimei. Ca atare, fapta inculpaților A.E.G.I. și R.I. de a exercita violențe asupra victimei G.I., cauzându-i leziuni grave care au determinat decesul acesteia, în scopul de a sustrage diverse bunuri, nu constituie infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2 1 ) lit. a) - e) și alin. (3) C. pen., ci infracțiunea de omor deosebit de grav prevăzută de art. 174, art. 176 lit. d) C. pen.

și infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2 1 ) lit. a) - e) C. pen., aflate în concurs ideal. Rezultă că recursul în anulare este fondat și sub aspectul acestei critici. În raport însă de această încadrare juridică a faptelor săvârșite de cei doi inculpați, în cauză devin incidente dispozițiile art. 117 C. proc. pen. privitoare la expertiza psihiatrică obligatorie. În consecință, pentru considerentele ce preced, în vederea rejudecării cauzei în limitele arătate, Curtea va admite recursul în anulare, va casa hotărârile atacate și va trimite dosarul cauzei la Tribunalul Alba pentru efectuarea expertizei psihiatrice, va menține starea de arest a intimaților-inculpați și va dispune plata din fondul Ministerului Justiției a onorariului de avocat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva sentinței penale nr. 135 din 18 iunie 2001 a Tribunalului Alba, deciziei penale nr. 320/A din 25 septembrie 2001 a Curții de Apel Alba Iulia și deciziei nr. 974 din 21 februarie 2002 a Curții Supreme de Justiție, secția penală, privind pe inculpații G.V., A.E.G.I. și R.I. Casează hotărârile atacate și trimite dosarul cauzei la Tribunalul Alba pentru efectuarea expertizei psihiatrice. Menține starea de arest a inculpaților G.V., A.E.G.I. și R.I. Onorariul de avocat cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 450.000 lei pentru fiecare inculpat, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 aprilie 2003.