ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 248/2003
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 248/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta S.C. „M.I.” SRL Craiova împotriva deciziei nr.1002 din 20 iunie 2001 a Curții de Apel București-Secția VI Comercială. La apelul nominal nu s-au prezentat părțile. Procedura legal îndeplinită. S-a referit de către magistratul asistent că recursul este netimbrat, după care, Curtea, a reținut cauza în pronunțare pe excepția de netimbrare. C U R T E A Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul București prin sentința civilă nr.714 din1 februarie 2001 a admis acțiunea introdusă de reclamanta S.C. „Mo.Ro.”București împotriva pârâtei S.C. „M.I” SRL Craiova pe care a obligat-o la plata sumei de 8.479.816 lei reprezentând facturi neachitate și la 8.479.816 lei penalități.
Apelul declarat de pârâtă a fost anulat ca netimbrat prin decizia civilă nr.1002 din 20 iunie 2001 pronunțată de Curtea de Apel București. Împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs pârâta S.C. „M.I.” SRL care, invocând motivele de casare prevăzute de art.304 pct.5 și 10 Cod procedură civilă ,a susținut că s-au încălcat dispozițiile art.105 Cod procedură civilă, deoarece procedura a fost viciată pentru termenul de judecată, s-a respins greșit cererea pentru lipsă de apărare și nu s-a analizat cererea pentru acordarea posibilității de a plăti taxa judiciară de timbru. La termenul din 22 ianuarie 2003, când părțile au fost lipsă, recurenta trebuia să depună taxa de timbru de 30.000 lei și timbru judiciar de 1.500 lei.
Potrivit art.20 pct.1,2 și 3 din Legea 146/1997 ,taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar dacă nu au fost plătite cu ocazia formulării cererii, instanța pune în vedere părții să achite suma datorată până la primul termen sub sancțiunea anulării cererii. În speță, recurenta pârâtă nu a timbrat recursul la data promovării lui, fiind citată pentru termenul din 22 ianuarie 2003 cu mențiunea achitării taxei de timbru în sumă de 30.000 lei și a timbrului judiciar în sumă de 1.500 lei (fila 8 recurs). Deoarece recurenta nu a achitat sumele comunicate prin citație, recursul, conform art.20 (3) din Legea 146/1997 ,urmează să fie anulat ca netimbrat. PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII DECIDE: Anulează ca netimbrat recursul declarat de pârâta S.C. „M.I.” SRL Craiova împotriva deciziei nr.1002 din 20 iunie 2000 a Curții de Apel București-Secția a VI-a Comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 ianuarie 2003.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.