ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3621/2003

Asupra recursului

de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 283 din 4 octombrie

2001 pronunțată de Tribunalul Prahova s-a admis acțiunea precizată formulată de

reclamanții G.I., G.M.S. și G.Ș. în contradictoriu cu pârâta Regia Autonomă de

Transport Public Ploiești și în consecință pârâta a fost obligată să plătească

reclamanților echivalentul în lei a sumei de 23.734, 18 USD la momentul plății,

cât și la plata echivalentului în lei a sumei de 1.292,12 USD la cursul zilei,

din momentul efectuării plății, precum și 27.094.212 lei cheltuieli de

judecată.

În justificarea soluției, instanța a învederat

calitatea de proprietar a reclamanților asupra  terenului în suprafață de

12.390 mp. situat în Ploiești,    folosit de pârâtă, care  pe ultimii 3 ani,

raportat la data sesizării instanței, datorează, conform expertizei efectuate

suma menționată în dispozitivul sentinței, iar pentru viitor suma de 1.292,19

USD lunar.

Împotriva sentinței au declarat apel ambele

părți.

Prin decizia nr. 30 din 9 aprilie 2002,

pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția civilă,  s-a respins apelul

reclamanților, dovedit ca nefondat și s-a admis apelul pârâtei, s-a schimbat în

parte sentința, în sensul că s-a înlăturat obligarea pârâtei la plata

echivalentului în lei a sumei de 1.292,19 USD la cursul zilei din momentul

efectuării  plății, menținând restul dispozițiilor sentinței apelate.

Instanța de apel a apreciat ca întemeiat motivul

de apel formulat de pârâtă privitor la suma datorată lunar în viitor, reținând

că părțile au convenit la 5 martie 2001 asupra chiriei  datorate, fixată la

17.346.600 lei, au încheiat în acest sens contractul de închiriere, așadar este

greșită obligarea apelantei pârâte la suma de 1.299,19 USD, care a fost

înlăturată din dispozitivul sentinței apelate.

Celelalte critici formulate de apelanta pârâtă

au fost respinse. Astfel, chiar dacă titlu de proprietate s-a emis la 19

octombrie 2000, intimații reclamanți au fost puși în posesia terenului prin

sentința civilă nr. 494 din 25 iunie 1995 a Tribunalului Prahova, dată la care

apelanta pârâtă folosea deja terenul, iar stabilirea cuantumului chiriei prin

expertiză pe o perioadă de 3 ani anterioară sesizării instanței, cu ignorarea

chiriei menționate în  protocolul încheiat la 10 noiembrie 2000, a fost

necesară întrucât apelanta pârâtă nu a achitat chiria stipulată în protocol,

care oricum nu s-a fixat decât pentru intervalul 10 noiembrie 2000 – 1 martie 2001.

Decizia instanței de apel a fost atacată cu

recurs de pârâta Regia Autonomă Transport Public Ploiești.

Nelegalitatea hotărârii, susține recurenta,

constă în acordarea mai mult decât s-a cerut, intimații reclamanți au pretins

190.000.000 lei și instanța a acordat 23.734,18 USD, s-au interpretat greșit

actele deduse judecății, protocolul a fost semnat de doi reclamanți și

contractul de închiriere tot de doi reclamanți, iar pentru al treilea a semnat

unul din cei doi în baza unei procuri.

De asemenea, instanța a aplicat greșit legea,

înlăturând convenția  părților care a stabilit suma de 17.346.000 lei pe lună și

a acceptat concluziile expertizei, fixând unilateral o altă sumă, de 1.292,19

USD pe lună. Instanța nu s-a pronunțat asupra  protocolului și contractului de

închiriere, acte hotărâtoare în dezlegarea pricinii și a apreciat greșit

probele, invocând în acest sens art. 304 pct.11 C. proc. civ.

Recurenta solicită admiterea recursului, casarea

ambelor hotărâri și respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Criticile recurentei sunt nefondate.

În cererea introductivă de instanță intimații

reclamanți au solicitat obligarea recurentei pârâte la plata echivalentului

lipsei de folosință pe ultimii 3 ani în „sumă de aproximativ 190.000.000 lei”.

După depunerea raportului de expertiză,

intimații reclamanți au majorat cuantumul pretenției, posibilitate juridică

oferită de art. 132 alin. (2) C. proc. civ. care prevede că cererea  nu se

socotește modificată și nu se va da termen ci se vor trece în încheierea de

ședință  declarațiile verbale făcute în instanță când reclamantul mărește

câtimea obiectului cererii.

Aspectul relevat privitor la semnarea

protocolului doar de doi reclamanți și  a antecontractului de închiriere cu

semnătura unui reclamant și pentru cel absent, nu are nici o consecință asupra

justeței soluției recurate, câtă vreme acela dintre reclamanții intimați, care

se pretinde că nu a semnat, nu ridică nici o obiecțiune.

Reproșul adus instanței în stabilirea

unilaterală a altei sume (1.292,19 USD) decât cea convenită de părți

(17.346.000 lei) este, în această fază procesuală, gratuit. Aceasta deoarece

hotărârea recurată, ca urmare a admiterii apelului recurentului pârât, nu mai

conține obligarea lui la plata lunară a sumei de 1.292,19 USD, această

dispoziție fiind înlăturată de instanța de apel din partea  dispozitivă a

sentinței.

Neîntemeiată apare critica recurentei relativ la

omisiunea instanței de a se pronunța asupra protocolului și contractului de

închiriere, instanțele au făcut referire la aceste acte, le-au analizat, ele

servind la stabilirea unei stări de fapt reale și la dezlegarea corectă a

pricinii supuse judecății.

Aprecierea greșită a probelor, ultima critică

formulată de recurentă, nu poate fi acceptată ca motiv de recurs, față de

abrogarea prevederilor art. 304 pct. 11  C. proc. civ. prin O.U.G. nr. 138/2000.

În consecință, recursul pârâtei se va respinge

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta

Regia Autonomă de Transport Public Ploiești împotriva deciziei nr. 30 din 9

aprilie 2002 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă.

Obligă pe recurentă să plătească

intimaților-reclamanți G.I., G.Ș. O. și G.M.S. suma de 8 milioane lei

cheltuieli de judecată în instanța de recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi  24 septembrie  2003.