ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3621/2003

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 283 din 4 octombrie 2001 pronunțată de Tribunalul Prahova s-a admis acțiunea precizată formulată de reclamanții G.I., G.M.S. și G.Ș. în contradictoriu cu pârâta Regia Autonomă de Transport Public Ploiești și în consecință pârâta a fost obligată să plătească reclamanților echivalentul în lei a sumei de 23.734, 18 USD la momentul plății, cât și la plata echivalentului în lei a sumei de 1.292,12 USD la cursul zilei, din momentul efectuării plății, precum și 27.094.212 lei cheltuieli de judecată. În justificarea soluției, instanța a învederat calitatea de proprietar a reclamanților asupra terenului în suprafață de 12.390 mp.

situat în Ploiești, folosit de pârâtă, care pe ultimii 3 ani, raportat la data sesizării instanței, datorează, conform expertizei efectuate suma menționată în dispozitivul sentinței, iar pentru viitor suma de 1.292,19 USD lunar. Împotriva sentinței au declarat apel ambele părți. Prin decizia nr. 30 din 9 aprilie 2002, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția civilă, s-a respins apelul reclamanților, dovedit ca nefondat și s-a admis apelul pârâtei, s-a schimbat în parte sentința, în sensul că s-a înlăturat obligarea pârâtei la plata echivalentului în lei a sumei de 1.292,19 USD la cursul zilei din momentul efectuării plății, menținând restul dispozițiilor sentinței apelate.

Instanța de apel a apreciat ca întemeiat motivul de apel formulat de pârâtă privitor la suma datorată lunar în viitor, reținând că părțile au convenit la 5 martie 2001 asupra chiriei datorate, fixată la 17.346.600 lei, au încheiat în acest sens contractul de închiriere, așadar este greșită obligarea apelantei pârâte la suma de 1.299,19 USD, care a fost înlăturată din dispozitivul sentinței apelate. Celelalte critici formulate de apelanta pârâtă au fost respinse.

Astfel, chiar dacă titlu de proprietate s-a emis la 19 octombrie 2000, intimații reclamanți au fost puși în posesia terenului prin sentința civilă nr. 494 din 25 iunie 1995 a Tribunalului Prahova, dată la care apelanta pârâtă folosea deja terenul, iar stabilirea cuantumului chiriei prin expertiză pe o perioadă de 3 ani anterioară sesizării instanței, cu ignorarea chiriei menționate în protocolul încheiat la 10 noiembrie 2000, a fost necesară întrucât apelanta pârâtă nu a achitat chiria stipulată în protocol, care oricum nu s-a fixat decât pentru intervalul 10 noiembrie 2000 – 1 martie 2001. Decizia instanței de apel a fost atacată cu recurs de pârâta Regia Autonomă Transport Public Ploiești.

Nelegalitatea hotărârii, susține recurenta, constă în acordarea mai mult decât s-a cerut, intimații reclamanți au pretins 190.000.000 lei și instanța a acordat 23.734,18 USD, s-au interpretat greșit actele deduse judecății, protocolul a fost semnat de doi reclamanți și contractul de închiriere tot de doi reclamanți, iar pentru al treilea a semnat unul din cei doi în baza unei procuri. De asemenea, instanța a aplicat greșit legea, înlăturând convenția părților care a stabilit suma de 17.346.000 lei pe lună și a acceptat concluziile expertizei, fixând unilateral o altă sumă, de 1.292,19 USD pe lună. Instanța nu s-a pronunțat asupra protocolului și contractului de închiriere, acte hotărâtoare în dezlegarea pricinii și a apreciat greșit probele, invocând în acest sens art. 304 pct.11 C. proc.

civ. Recurenta solicită admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri și respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Criticile recurentei sunt nefondate. În cererea introductivă de instanță intimații reclamanți au solicitat obligarea recurentei pârâte la plata echivalentului lipsei de folosință pe ultimii 3 ani în „sumă de aproximativ 190.000.000 lei”. După depunerea raportului de expertiză, intimații reclamanți au majorat cuantumul pretenției, posibilitate juridică oferită de art. 132 alin. (2) C. proc. civ. care prevede că cererea nu se socotește modificată și nu se va da termen ci se vor trece în încheierea de ședință declarațiile verbale făcute în instanță când reclamantul mărește câtimea obiectului cererii.

Aspectul relevat privitor la semnarea protocolului doar de doi reclamanți și a antecontractului de închiriere cu semnătura unui reclamant și pentru cel absent, nu are nici o consecință asupra justeței soluției recurate, câtă vreme acela dintre reclamanții intimați, care se pretinde că nu a semnat, nu ridică nici o obiecțiune. Reproșul adus instanței în stabilirea unilaterală a altei sume (1.292,19 USD) decât cea convenită de părți (17.346.000 lei) este, în această fază procesuală, gratuit. Aceasta deoarece hotărârea recurată, ca urmare a admiterii apelului recurentului pârât, nu mai conține obligarea lui la plata lunară a sumei de 1.292,19 USD, această dispoziție fiind înlăturată de instanța de apel din partea dispozitivă a sentinței.

Neîntemeiată apare critica recurentei relativ la omisiunea instanței de a se pronunța asupra protocolului și contractului de închiriere, instanțele au făcut referire la aceste acte, le-au analizat, ele servind la stabilirea unei stări de fapt reale și la dezlegarea corectă a pricinii supuse judecății. Aprecierea greșită a probelor, ultima critică formulată de recurentă, nu poate fi acceptată ca motiv de recurs, față de abrogarea prevederilor art. 304 pct. 11 C. proc. civ. prin O.U.G. nr. 138/2000. În consecință, recursul pârâtei se va respinge ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Regia Autonomă de Transport Public Ploiești împotriva deciziei nr. 30 din 9 aprilie 2002 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă. Obligă pe recurentă să plătească intimaților-reclamanți G.I., G.Ș. O. și G.M.S. suma de 8 milioane lei cheltuieli de judecată în instanța de recurs. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 septembrie 2003.