ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2369/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 11

octombrie 1999, reclamanta R.A. G.C. Târgoviște, a chemat în judecată pe pârâta

SC R. SA Târgoviște, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va

pronunța, s-o oblige pe aceasta să-i plătească suma de 279.933.519 lei, cu

titlu de majorări de întârziere, pretinse ca urmare a achitării cu întârziere a

contravalorii serviciilor de canal furnizate în perioada aprilie1996 – septembrie

1999, pe care le datora în temeiul art. 7 din contractul nr. 4518/1995 și art.

10 din contractul nr. 181 – 182/1998.

Prin întâmpinare, pârâta SC R. SA

Târgoviște, a solicitat respingerea acțiunii, formulând în același timp cerere

reconvențională, prin care a solicitat obligarea reclamantei la plata sumei de

235.565.000 lei, reprezentând contravaloarea prejudiciului încercat din cauza SC

D.C. SA Târgoviște, care, în executarea unor lucrări care au făcut obiectul contractului

de execuție nr. 6918 din 25 februarie 1999, încheiat de aceasta cu reclamanta,

i-a cauzat, prin avarierea conductei de alimentare cu apă, daune în cuantumul

menționat, ca urmare a întreruperii producției în zilele de 9 și 10 august

1999.

La rândul ei, reclamanta, față de

cererea reconvențională formulată de pârâtă, a chemat în garanție pe

executantul lucrărilor, respectiv, SC D.C. SA Târgoviște.

Prin sentința civilă nr. 1420 din 27

decembrie 2000, Tribunalul Dâmbovița, secția comercială și de contencios

administrativ, a admis acțiunea principală și, în consecință, a obligat pe

pârâta, SC R. SA Târgoviște, să plătească reclamantei, R.A.G.C. Târgoviște,

suma de 279.933.519 lei cu titlu de penalități de întârziere în plată, plus

9.863.670 lei cheltuieli de judecată.

Prin aceeași sentință au fost

respinse atât cererea de chemare în garanție, formulată de reclamanta R.A.G.C.

Târgoviște împotriva chematei în garanție SC D.C. SA, cât și cererea

reconvențională formulată de pârâta SC R. SA Târgoviște împotriva reclamantei

R.A.G.C. Târgoviște.

Pentru a soluționa astfel, instanța

fondului a reținut, în baza expertizei contabile efectuată de expertul M.I., că

pretențiile reclamantei sunt întemeiate pentru penalități de întârziere în sumă

de 279.933.519 lei, adică, atât cât s-a solicitat prin cerere.

În ceea ce privește cererea

reconvențională, formulată de pârâtă împotriva reclamantei, prima instanță a

reținut, în baza probatoriului administrat în cauză, cu precădere a

concluziilor expertizei tehnice, că aceasta nu este întemeiată, în condițiile

în care pârâta nu a putut face dovada producerii efective a prejudiciului

estimat la 235.565.000 lei și care ar fi fost generat, potrivit susținerilor

sale, din cauza avarierii conductei de alimentare cu apă a pârâtei de către

executantul lucrărilor, respectiv, chemata în garanție SC D.C. SA.

Referitor la cererea de chemare în

garanție, formulată de reclamanta R.A.G.C. Târgoviște împotriva chematei în

garanție SC D.C. SA Târgoviște, tribunalul a reținut că nici aceasta nu este întemeiată,

din moment ce pârâta, care și-a dat acordul pentru executarea lucrării, nu a încunoștințat

constructorul că, pe traseul modificat de montare a conductei de alimentare cu

apă, se afla propria sa conductă și, ca urmare, în măsura în care s-a produs,

prejudiciul are la origine lipsa acestei informații.

Apelul declarat împotriva sus

menționatei sentințe de pârâta SC R. SA Târgoviște a fost respins, a nefondat,

prin decizia nr. 571 din 17 aprilie 2001, pronunțată de Curtea de Apel

Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

apel a reținut, în esență, că, în contradicție cu cele susținute de apelantă,

prima instanță s-a pronunțat cu privire la obligațiile asumate și neîndeplinite

de aceasta, izvorâte din contractul nr. 181-182 din 1998, astfel cum rezultă

din considerentele sentinței, în care s-a arătat dispozițiile încălcate și, ca

urmare, bine a fost obligată la plata majorărilor aferente și acestui contract.

A mai reținut instanța de apel că,

pe parcursul procesului în fața tribunalului, apelanta-pârâtă, nu a formulat

nici o apărare privind reeșalonarea obligațiilor de plată sau a majorărilor și

nici nu a propus ca obiectiv pentru expertiza contabilă, ca majorările de

întârziere să fie recalculate în raport cu reeșalonarea, pretins convenită de

părți.

În ceea ce privește critica

referitoare la respingerea cererii reconvenționale, instanța de apel a considerat

că bine tribunalul a apreciat, în baza concluziilor expertizei tehnice, că

pârâta nu a putut dovedi că, în zilele de 9 și 10 august, ar fi suferit, așa

cum a pretins, un prejudiciu legat de avarierea conductei de alimentare cu apă.

Dar, criticile vizând însușirea

concluziilor expertizei tehnice de către tribunal, a reținut instanța de apel

în continuare, nu sunt întemeiate și sub aspectul că apelanta-pârâtă a declarat

prin reprezentantul său, după depunerea lucrării, conform încheierii din 22 decembrie

2000, că nu mai au cereri de formulat, ceea ce înseamnă că aceasta a achiesat

la concluziile expertizei, pe care le-a contestat ulterior fără nici o

justificare.

Împotriva acestei ultime hotărâri a

declarat recurs pârâta SC R. SA Târgoviște, criticând decizia atacată sub

aspectul menținerii sentinței în partea referitoare la respingerea cererii

reconvenționale.

Se susține, în esență, că, potrivit art.

3 din contractul nr. 181-182 din 1998, reclamanta, R.A.G.C., avea obligația să

livreze apă și să preia în rețelele sale de canalizare apele reziduale, și că

această obligație nu a fost îndeplinită în zilele de 9 și 10 august 1999,

datorită avarierii, din culpa constructorului, care se afla în raporturi

contractuale cu reclamanta, a conductei de alimentare, și că această situație a

determinat întreruperea procesului de producție și, implicit, înregistrarea,

prin nerealizarea producției planificate, a unui prejudiciu în cuantum de

235.565.000 lei.

Cu toate acestea, și contrar

probelor de la dosar, expertul tehnic, I.I. a stabilit că SC D.C. SA a procedat

la efectuarea lucrărilor numai după ce, în prealabil, a obținut toate avizele

necesare, inclusiv, de la pârâtă, acceptul verbal, deși acesta trebuia să

îmbrace forma scrisă ca, de altfel, în cazul tuturor celorlalte avize, și, ca

urmare, a concluzionat eronat că răspunzătoare pentru prejudiciul încercat este

chiar pârâta, care nu a informat constructorul despre existența și poziția

conductei de alimentare cu apă, aceasta, în afara faptului că expertul și-a depășit

competența, în sensul că, potrivit obiectivelor, nu avea dreptul să evalueze prejudiciul,

ci numai să determine condițiile tehnice în care s-a produs evenimentul și

modul în care acesta a influențat procesul de producție.

Or, instanța fondului însușindu-și

concluziile acestei expertize și respingând cererea reconvențională, ca

neîntemeiată, a pronunțat o soluție criticabilă, deoarece, în opinia recurentei,

în speță, se impunea, pentru lămurirea tuturor aspectelor cauzei deduse

judecății, cu referire specială la existența prejudiciului și stabilirea părții

care se face vinovată de producerea acestuia, efectuarea unei noi expertize

tehnice de către un alt expert.

La rândul ei, instanța de apel,

arată recurenta în continuare, respingând apelul său și menținând sentința, a

pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală.

În consecință, față de toate cele

arătate, pârâta solicită admiterea recursului, desființarea deciziei atacate și

schimbarea în parte a sentinței, în sensul admiterii cererii reconvenționale și

obligarea reclamantei la plata sumei de 235.565.000 lei, reactualizată,

reprezentând contravaloarea beneficiului nerealizat.

Recursul pârâtei nu este fondat.

Din examinarea actelor de la dosar,

rezultă că pârâta a formulat critici în recurs, pe motiv că instanțele și-au

fundamentat hotărârile, în ceea ce privește respingerea cererii reconvenționale,

pe concluziile expertizei tehnice I.I., care ar fi concluzionat eronat că

aceasta și-ar fi dat acceptul verbal pentru executarea lucrărilor de către SC

D.C. SA și, că în aceste circumstanțe, este răspunzătoare de prejudiciul

înregistrat, întrucât nu a informat constructorul despre existența și poziția

propriei sale conducte de alimentare cu apă, în scopul evitării unei eventuale

avarieri a conductei respective cu ocazia executării de chemata în garanție SC

D.C. SA a lucrărilor privind montarea unei alte conducte pe același traseu.

Criticile pârâtei, în sensul celor

de mai sus, nu pot fi reținute, față de dispozițiile art. 212 alin. (2) C.

proc. civ., care statuează că „expertiza contrarie va trebui cerută motivat la

primul termen după depunerea lucrării”.

În speță, se constată că, deși

pârâta pretinde că este nemulțumită de concluziile expertizei tehnice I.I.,

totuși, aceasta nu a solicitat, până la termenul prevăzut de textul legal

precitat, o contraexpertiză, ci, dimpotrivă, a declarat, prin reprezentantul

său, conform încheierii din 22 decembrie 2000, că nu mai are cereri de formulat

și, pe fond, a solicitat admiterea cererii reconvenționale și compensarea

penalităților solicitate prin acțiunea principală, în sumă de 279.933.519 lei,

până la nivelul sumei de 235.565.000 lei, care reprezenta, potrivit opiniei

sale, evaluarea prejudiciului pretins încercat din culpa reclamantei, respectiv,

a societății de construcții, care a executat lucrările de reabilitare, în baza

unui contract încheiat cu aceasta.

Or, în aceste circumstanțe, pârâta a

decăzut din probă, în sensul că aceasta nu mai era îndreptățită să mai solicite

completarea probelor cu o nouă expertiză tehnică, și, ca atare, cererea

formulată în acest sens în apel, reluată și în recurs, nu poate fi luată în

considerație, față de cele arătate mai sus.

Drept urmare, cum instanța fondului

s-a considerat lămurită prin expertiza tehnică efectuată în cauză, conform art.

212 alin. (1) C. proc. civ., în mod justificat și-a însușit concluziile

acesteia, care nu au fost combătute printr-o nici o altă probă și, pe cale de

consecință, a respins, ca nefondată, cererea reconvențională.

La rândul ei, instanța de apel,

respingând apelul pârâtei și menținând soluția primei instanțe, inclusiv, în

ceea ce privește respingerea cererii reconvenționale, a pronunțat o hotărâre la

adăpost de orice critică.

Așa fiind, recursul pârâtei, urmează

a fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC R. SA Târgoviște împotriva deciziei

nr. 571 din 17 aprilie 2001 a Curții de Apel Ploiești.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi, 17 aprilie 2003.