ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5147/2003
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5147/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 8 mai 2000 la Curtea de Apel București, S.C. P. S.A. Câmpulung – Argeș a formulat contestație în anulare împotriva deciziei nr. 1550 din 26 aprilie 2000 a Curții de Apel București, cerere care nu a fost motivată deoarece decizia nu era încă redactată la data înregistrării contestației în anulare. Pentru termenul din 21 iunie 2000, contestatoarea a fost citată cu mențiunea de a achita taxa legală de timbru de 75.000 lei și 3000 lei timbru judiciar, obligație pe care nu a îndeplinit-o și astfel prin decizia civilă nr. 2311 din 21 iunie 2000 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, s-a anulat ca netimbrată contestația în anulare formulată de S.C.
P. S.A. Câmpulung – Argeș împotriva deciziei nr. 1550 din 26 aprilie 2000. Împotriva acestei decizii a declarat recurs contestatoarea S.C. P. S.A. Câmpulung – Argeș. Recurenta solicită casarea deciziei, invocând nelegalitatea ei, care constă în încălcarea dreptului la apărare prin neacordarea unui nou termen de judecată cerut prin telegrama din 20 iunie 2000, ședința fiind programată pentru 21 iunie 2000 și încălcarea prevederilor Legii nr. 146/1997, soluția de anulare a contestației în anulare ca netimbrată s-a pronunțat deși a achitat taxa de timbru datorată cu două zile înaintea termenului de judecată. În drept se invocă prevederile art. 320 alin. (3) C. proc. civ. Recursul declarat este inadmisibil.
Potrivit prevederilor art. 320 alin. (3) C. proc. civ., hotărârea dată în contestația în anulare este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată. În prezenta cauză, hotărârea atacată prin contestația în anulare este decizia civilă nr. 1550/2000 pronunțată de Curtea de Apel București, prin care s-a respins ca nefondat recursul formulat de contestatoarea-recurentă împotriva deciziei civile nr. 3290/1999 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă. În conformitate cu prevederile art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., sunt irevocabile hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul cauzei. Drept urmare, hotărârea dată în contestația în anulare este, ca și hotărârea atacată, irevocabilă, nefiind susceptibilă de apel sau recurs, considerent pentru care recursul se va respinge ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamanta S.C. P. S.A. împotriva deciziei nr. 2311/R din 21 iunie 2000 a Curții de Apel București secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 decembrie 2003.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.