ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4328/2003

Asupra recursului de față; Analizând actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea formulată și înregistrată la Curtea de Apel Cluj, reclamantul S.M. a chemat în judecată pe pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, pentru ca instanța. prin sentința ce o va pronunța. să dispună anularea hotărârii nr. 8310/2003 și să o oblige pe pârâtă să-i recunoască statutul de refugiat, pe perioada 15 ianuarie 1944 – 6 martie 1945, cu consecința acordării drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că s-a născut în perioada în care părinții săi erau refugiați și că el are același statut cu cel al părinților.

Curtea de Apel Cluj, prin sentința civilă nr. 520/2003, a admis acțiunea, a anulat hotărârea nr. 8310/2003 și a obligat pe pârâtă să-i recunoască statutul de refugiat pe perioada 15 ianuarie 1944 – 6 martie 1945, cu acordarea drepturilor legale cuvenite, începând de la 1 martie 2003. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că reclamantul s-a născut în perioada în care părinții săi se aflau în refugiu și că în această situație, beneficiază de același statut de refugiat, în considerarea dispozițiilor art. 14 din Decretul nr. 31/1954 și art. 100 C. fam. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj. În motivarea recursului, recurenta pârâtă a susținut că intimatul nu poate beneficia de drepturile prevăzute în Legea nr. 189/2000, deoarece el nu și-a schimbat domiciliul, fiind născut ulterior refugiului părinților săi.

Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate și în raport cu dispozițiile art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., Curtea îl va respinge, pentru următoarele considerente: În conformitate cu dispozițiile art. 14 din Decretul nr. 31/1954, privitor la persoanele fizice și persoanele juridice, domiciliul minorului este la părinții săi, iar potrivit art. 100 C. fam., copilul minor locuiește la părinții săi. Exercitarea drepturilor și îndatoririlor părinților față de minori impune, pe lângă existența, de regulă, a unui domiciliu comun, în cadrul căruia să poată fi realizată paza fizică și juridică a minorului, și asigurarea nemijlocită de către părinți a unor alte cerințe, cu privire la obligația de întreținere, de îngrijire, de dezvoltare, de educație, inclusiv îndatorirea de a administra bunurile minorului.

Drepturile și obligațiile părintești sunt enumerate generic în conținutul art. 101, 105, 107 ș.a. C. fam., texte aflate sub Titlul III privind „Ocrotirea celor lipsiți de capacitate, a celor cu capacitate restrânsă și a altor persoane” din același cod. În raport cu dispozițiile legale mai sus citate, ca și, în general, cu economia reglementărilor aduse prin Codul familiei, care impun în mod imperativ o conduită juridică de protecție, ajutor și pază a părinților față de minor, se impune cu rigoare concluzia că minorul trebuie să trăiască, de regulă, alături de părinții săi, precum și că orice separare de aceștia nu este validă decât în cazuri de excepție, anume prevăzute de lege și reglementate prin lege.

Despărțirea copilului de părinți, afară de asemenea cazuri de excepție, este un act imoral și antisocial, după cum și instituirea sau confirmarea prin măsuri de fapt a statutului juridic al minorului din cadrul familiei, în despărțire de statutul juridic al părinților care-l au în îngrijire, constituie în aceeași măsură o încălcare a principiilor legii. Din această perspectivă, concluzia la care se ajunge prin asumarea raționamentului propus de recurent, că un minor, mai ales de o vârstă foarte fragedă nu împărtășește condiția grav restrictivă impusă părinților săi, este eronată și nu poate fi acceptată, fiind contrară ordinii publice și bunelor moravuri - art. 5 C. civ. Soluția, ca și motivarea adusă de prima instanță hotărârii pronunțate, sunt în afară de orice critică și exprimă un mod corect și uman de înțelegere a legii în resorturile și finalitatea sa.

Față de considerentele mai sus expuse, recursul declarat se vădește nefondat și urmează a fi respins ca atare, menținându-se sentința criticată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Cluj, împotriva sentinței civile nr. 520 din 7 mai 2003 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 decembrie 2003.