ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2434/2003
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2434/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
La data de 15 aprilie 2003 s-a luat în
examinare recursul declarat de pârâta Primăria Municipiului Tg. Mureș împotriva
deciziei nr.287A din 5 iunie 2001 a Curții de Apel Tg. Mureș-Secția comercială
și de contencios administrativ.
Dezbaterile au fost consemnate în încheierea
cu data de 15 aprilie 2003 iar pronunțarea deciziei s-a amânat la 22 aprilie
2003.
C U R
T E A
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată
următoarele:
Prin sentința nr.1412 din 23 octombrie 2000,
Tribunalul Mureș a admis în parte acțiunea formulată și precizată de reclamanta
S.C. „R.” SRL- în prezent S.C. MTSC. SRL Tg. Mureș, în contradictoriu cu
pârâtul Consiliul Local Tg. Mureș, cu consecința obligării acestuia din urmă la
plata sumei de 3.807.887.049 lei contravaloare lucrări construcții efectuate și
facturate în beneficiul pârâtului precum și a sumei de 12.627.387.343 lei
penalități de întârziere. Au fost respinse ca prematur formulate pretențiile în
sumă de 2.407.656.046 lei reprezentând lucrări de construcții efectuate și
nefacturate. Pretențiile în sumă de 1.119.284.319 lei solicitate cu titlu de daune
au fost respinse ca nefondate. Acțiunea reconvențională formulată de pârâtă
având ca obiect obligarea reclamantei la restituirea sumei de 555.618.054 lei a
fost respinsă ca nefondată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond
a reținut că între părți s-a încheiat contractul comercial nr.473/1995, având
ca obiect efectuarea lucrărilor de remediere și Complexului de Agrement și
Sport Mureșul, lucrări cuprinse în „M.”inventarul-grafic de lucrări nr.1124 din
16 aprilie 1995, conform graficului de lucrări întocmit de către pârâtă prin
Direcția Domeniului Public și Privat, înregistrat sub nr.612/20 octombrie 1995.
În baza acestui contract, reclamanta a
procedat la executarea lucrărilor de construcții.
S-a dispus efectuarea unei expertize tehnice
construcții, reținându-se că reclamanta a efectuat o serie de lucrări, în
baza unor comenzi date de beneficiar, care le-a recepționat fără obiecțiuni.
S-a mai reținut că din adresele emise de S.C.”
P.” SA a rezultat că executarea lucrărilor corespunde condițiilor de calitate
prevăzute de proiectant, că dosarele de recepție finală au fost predate
beneficiarului conform adreselor aflate la dosar, precum și că lucrările au
fost date în funcțiune, o parte din ele încă din anul 1996, aspect constatat de
expert.
Instanța de fond a înlăturat apărările
pârâtei, care a refuzat plata lucrărilor invocând necorespunderea lor
cantitativă, executarea acestora fără autorizație de construcție, fără a fi
respectate proiectele de lucrări și fără a fi existat o evidență a lucrărilor,
având în vedere că lucrările au fost predate, preluate fără obiecțiuni și puse
în funcțiune. Totodată a argumentat că potrivit art.30 din Hotărârea privind
Regulamentul de recepție a lucrărilor de construcții și instalații aferente,
după acceptarea recepției cu sau fără obiecțiuni, beneficiarul investitor nu
mai poate emite alte solicitări, decât cele privind viciile ascunse. Or, în
speță s-a invocat neobservarea viciilor construcției, datorită lipsei de
informare, de experiență ori de nepricepere a celui ce a preluat lucrările,
împrejurare ce nu poate antrena răspunderea constructorului.
Din cuantumul sumei datorate cu titlu de
contravaloare facturi pentru lucrări executate, tribunalul a constatat că
pârâtul mai datorează o diferență de 3.807.887.099 lei. Pentru restul sumei de
2.407.656.046 lei, astfel cum a fost stabilită prin expertiză, instanța a
apreciat că, potrivit art.4 lit.b din contract, obligația de plată se naște din
momentul emiterii facturii, ori suma nefiind facturată, pretențiile au fost
respinse ca prematur formulate.
În ceea ce privește penalitățile de întârziere
de 0,4 % pe zi, stipulate în art.5 lit.b din contract, instanța le-a acordat
reclamantei, constatându-se că pârâta nu și-a onorat obligațiile la
termenele și în condițiile convenției, respectiv de a achita imediat facturile
emise, la valoarea lucrărilor efectuate, penalități stabilite de expert în
cuantum de 12.627.387.343 lei.
Daunele pretinse de reclamantă constând în
penalități ce ar urma să le achite pentru neplata în termen a obligațiilor
fiscale către stat, au fost respinse de către instanță ca nefondate, întrucât
nu s-a dovedit plata acestor daune și nu a fost probată existența și întinderea
prejudiciului.
Și pretențiile din cererea reconvențională au
fost respinse, având în vedere că reclamanta a făcut dovada executării
lucrărilor stabilite prin contract, lucrări recepționate fără obiecțiuni,
valoarea acestora fiind mult mai mare decât cea achitată, astfel că restituirea
sumei de 555.618.056 lei nu se justifică.
S-au acordat și cheltuieli de judecată,
potrivit art.274 Cod procedură civilă.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel
ambele părți, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Curtea de Apel Tg. Mureș, prin decizia
nr.287/A din 5 iunie 2001, a admis apelul declarat de reclamanta S.C. MTSC.
SRL, a schimbat în parte sentința atacată și pe cale de consecință a obligat
pârâtul Consiliul Local Tg. Mureș să plătească reclamantei și suma de
5.406.374.907 lei reprezentând penalități de întârziere calculate la suma de
3.807.887.040 lei pentru perioada 30 mai 2000- 21 mai 2001, în continuare
penalități de întârziere de 0,4 % pe zi, calculate la suma datorată, până la
achitarea integrală a debitului, cu cheltuieli de judecată.
A admis și apelul declarat de pârâtă și
evocând fondul acțiunii reconvenționale acesteia, a respins-o ca nefondată.
În considerentele deciziei, instanța de apel a
motivat că prima instanță a reținut o stare de fapt corectă, fiind sesizată cu
o acțiune în pretenții bazată pe existența contractului nr.473/1995 ale cărei
părți sunt: Consiliul Municipal Tg. Mureș, Serviciul Gospodăriei Comunale și
Locative, în calitate de beneficiar pe de o parte și S.C.” R.” SRL Tg. Mureș,
în calitate de executant, pe de altă parte.
Obiectul contractului rezultă din cap.II lit.b
pct.1, care face trimitere la graficul de lucrări, înregistrat la Consiliul
Municipal sub nr.612/20 octombrie 1995 și care se referă la continuarea
lucrărilor pe anul 1995-1996 la stația de filtrare a apei și a rețelelor de
canalizare la Complexul de Agrement și Sport „M.l”, cuprinse în inventarul
grafic de lucrări nr.1124/26 aprilie 1995.
Pentru valoarea lucrărilor s-a făcut trimitere
la deviz.
S-a mai reținut că din raportul de expertiză
tehnică construcții, întocmit de ing. D. S. a rezultat că pretențiile
reclamantei sunt justificate, lucrările efectuându-se conform graficului, iar
calitatea acestora fiind atestată de proiectanți, iar pentru o altă parte de
lucrări, preluarea lor fără obiecțiuni de către Administrația CAS „M.”l,
îndreptățește reclamanta la solicitarea sumelor, astfel cum au fost stabilite
prin expertiză.
Pentru lucrările efectuate în afara graficului
de lucrări, instanța de apel a reținut că pentru acestea s-au încheiat procese
verbale de predare-primire, fără obiecțiuni calitative din partea
administrației imobilelor.
Sub aspectul naturii comerciale a raporturilor
dintre părți, invocarea propriei culpe la încheierea și derularea contractului
nu este justificată, instanța de apel reținând că viciile de fond și formă
arătate de pârât, exced cadrului juridic dedus judecății.
În ceea ce privește cuantumul pretențiilor de
întârziere, Curtea de apel, văzând că în dosarul nr.6219/1997 al Tribunalului
Mureș reclamanta a solicitat ca acestea să curgă în continuare, până la
achitarea întregului debit iar instanța de fond nu a dispus în sensul celor
solicitate, a schimbat în parte hotărârea apelată și a obligat pârâtul și la
plata sumei de 5.406.374.907 lei, aferente perioadei 30 mai 2000- 21 mai 2001
și în continuare, până la stingerea obligației de plată.
La baza acestui calcul a stat completarea la
expertiza contabilă, dispusă de instanța de apel.
Cu privire la validitatea contractului
încheiat de părți, instanța de apel a motivat că într-adevăr instanța de fond a
omis să se pronunțe atunci când a soluționat cererea reconvențională, astfel
că, potrivit noilor modificări ale Codului de procedură civilă, respectiv
art.297 alin.1 Cod procedură civilă, a admis apelul pârâtului, invocând fondul
acțiunii reconvenționale și a respins capătul de cerere privind constatarea
nulității contractului, având în vedere că acesta conține elementele esențiale
(voință, obiect, cauză), nu emană de la o persoană lipsită de capacitate de
folosință, obiectul sau cauza nu încalcă dispoziții legale imperative, iar
actul nu trebuie încheiat într-o formă solemnă a cărei lipsă să-i afecteze
validitatea. Deficiențele de formă ale contractului invocate de pârât, sunt
datorate propriei culpe a celui ce le invocă, respectiv beneficiarului
lucrării.
Cu petiția înregistrată la data de 14 iunie
2001, pârâta Primăria municipiului Tg. Mureș a declarat recurs împotriva
deciziei instanței de apel, cu respectarea termenelor prevăzute de art.301 și
303 Cod procedură civilă.
Recurenta și-a întemeiat cererea pe
prevederile art.304 pct.9,10 și 309-316 Cod procedură civilă.
Criticile formulate în temeiul pct.9 al
art.304 Cod procedură civilă „hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal
ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii”, privesc greșita
reținere de către ambele instanțe a existenței unui contract valabil încheiat
între părți.
În dezvoltarea acestui motiv de casare,
recurenta arată că, contractul nr.473/1995 a fost încheiat în numele
Consiliului Local Tg. Mureș de Primarul municipiului Tg. Mureș, acesta neavând
o împuternicire în acest sens și a fost semnat de o altă persoană, pentru
primar.
De asemenea se susține că nu a fost avut în
vedere faptul că în contract nu s-a prevăzut obiectul și valoarea precizându-se
numai că valoarea contractului este cuprinsă în devizul ofertei, dar acest
deviz nu există.
S-a mai susținut, tot în sprijinul acestei
critici că la încheierea contractului nu au fost respectate dispozițiile legale
privind procedurile de organizare a licitațiilor, prezentarea ofertelor și
adjudecarea investițiilor publice.
Împrejurarea că nerespectarea acestor
dispoziții legale s-ar datora și pârâtei recurente nu este de natură să acopere
viciile de fond și formă ale actului invocat, astfel că se impune constatarea
nulității contractului.
Motivul de casare invocat de reclamantă,
potrivit pct.10 al aceluiași art.304 din Codul de procedură civilă se referă la
nepronunțarea asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei dovezi
administrate, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.
Astfel, recurenta arată că reclamanta a emis
facturi pentru încasarea contravalorii lucrărilor pe baza unor situații de
lucrări, care nu au fost confirmate în totalitate de beneficiar, cum greșit a
reținut expertiza tehnică, unele fiind chiar restituite executantului, împreună
cu facturile.
Tot greșit instanțele, însușindu-și
concluziile expertizei, au reținut că lucrările executate au fost recepționate
de beneficiar fără obiecțiuni, deși la dosar nu există asemenea procese-verbale
de recepție.
Respingerea cererii privind efectuarea unei
noi expertize tehnico-contabile, care să stabilească situația reală a
lucrărilor executate de reclamantă și evaluarea acestora, este o soluție
greșită, necesitatea acesteia impunându-se în raport de starea de fapt incorect
stabilită de instanțele de judecată.
Tot în acest temei de casare, recurenta
susține că nici penalitățile de întârziere pretinse și acordate de instanțe nu
se justifică având în vedere nulitatea contractului, pentru motivele mai sus
arătate.
În subsidiar, recurenta arată că dacă s-ar
trece peste această susținere, penalitățile nu ar putea fi calculate decât
pentru decontarea cu întârziere a lucrărilor contractate, respectiv pentru cele
menționate în graficul de lucrări nr.612/1995, la care face trimitere cap.B
art.1 din contract și numai pentru cele executate în perioada 15 decembrie
1995- 31 decembrie 1996, în acel grafic specificându-se că executarea
lucrărilor se face pe această perioadă.
S-ar impune așadar, susține recurenta o
expertiză care să elimine din calculul penalizărilor obiectivele necontractate
și perioada în care nu a existat contract.
Pe de altă parte, se critică și acordarea
actualizării valorii penalităților de întârziere, în sensul că în acest fel
apare o dublă sancțiune în sarcina pârâtei recurente.
Pentru aceste motive, recurenta a solicitat
admiterea recursului, casarea deciziei atacate, cu trimitere spre rejudecare
altei instanțe, egale în grad, cu consecința admiterii apelului și desființării
sentinței pronunțate la fond.
Recursul este fondat pentru motivul de casare,
întemeiat pe pct.10 al art.304 Cod procedură civilă și va fi admis pentru
considerentele ce se vor arăta în continuare.
Curtea, examinând excepția de nulitate a
deciziei atacate, invocată de recurentă prin petiția înregistrată sub nr.6347
din 28 februarie 2003 (fila 81 dosar recurs) în sensul că minuta (dispozitivul)
deciziei este semnată de alți judecători decât cei ce au luat parte la judecata
în fond a cauzei, constată că este nefondată, având în vedere că art.258 Cod
procedură civilă nu prevede ca acest act procedural să cuprindă mențiuni cu
privire la nume, prenume și calitatea persoanelor, aceste mențiuni regăsindu-se
doar în hotărârea judecătorească.
Controlul judiciar privind legala compunere a
instanței nu poate fi prejudiciat în nici un fel, câtă vreme nu au fost
încălcate normele procedurale în materie.
Cu privire la fondul cauzei, Curtea a fost
investită cu examinarea legalității și temeiniciei deciziei Curții de Apel Tg.
Mureș, sub două motive de casare și anume în temeiul pct.9 și al pct.10 al
articolului 306 Cod procedură civilă.
Primul motiv de casare invocat de recurenta
pârâtă nu este întemeiat, Curtea apreciind că în mod corect instanța de apel a
respins capătul de cerere privind constatarea nulității contractului
nr.473/1995.
Viciile de formă și fond susținute de
recurentă nu sunt de natură a conduce la invalidarea actului juridic încheiat
de părți. În cauză, contractul comercial mai sus arătat a fost încheiat cu
respectarea prevederilor Legii 69/1991 privind administrația publică locală,
poartă ștampila Consiliului Local Tg. Mureș, obiectul și prețul sunt cel puțin
determinabile, făcându-se trimitere la graficul de lucrări cu indicarea actului
nr.612/20 octombrie 1995 și a adresei nr.14809/13 decembrie 1995, respectiv
pentru prețul lucrării, făcându-se trimitere la devizul ofertă, comunicat
pârâtului, așa cum rezultă din actele dosarului de fond.
Susținerea recurentei privind nerespectarea
dispozițiilor legale în materie de licitație, este de asemenea nefondată, cât
timp valoarea devizului nu depășea la data contractării suma de 500 milioane
lei pe de o parte, iar pe de altă parte pârâta a solicitat prezentarea unei
oferte de preț, în continuarea celor deja comandate de RALP, anterior anului
1995.
De altfel, neregularitățile semnalate privind
încheierea contractului, nu pot fi opuse reclamantei și nici nu pot justifica
refuzul de plată al contravalorii lucrărilor executate de aceasta și
recepționate de beneficiara pârâtă.
Critica deciziei instanței de apel, întemeiată
pe prevederile art.304 pct.10, formulată de recurentă este fondată numai în
ceea ce privește penalitățile de întârziere, pretinse și acordate de instanța
de fond cât și din cea din apel și nu în ceea ce recurenta susține cu privire
la situația reală a lucrărilor în sensul că nu a fost pe deplin și corect
stabilită, prin expertiza tehnică în construcții efectuată în cauză.
Din examinarea actelor aflate la dosar, Curtea
reține că cele două instanțe au apreciat corect că lucrările efectuate de
reclamantă, atât cele din grafic cât și cele pe bază de comenzi, au fost
executate de către aceasta, că au fost predate beneficiarei, fără obiecțiuni,
că sunt în exploatare precum și că obligația corelativă a pârâtei de a achita
contravaloarea acestora nu a fost îndeplinită la termenele stipulate, astfel că
în mod corect instanțele au obligat-o la plata contravalorii acestor lucrări.
Pentru penalitățile de întârziere în
decontare, se impun următoarele precizări:
Prin O.G. 18/1994 avută în vedere la
încheierea contractului se prevedea că procentul de penalitate este de 0,4 % pe
zi de întârziere.
Cum, prin Legea 12/1995 publicată în Monitorul
Oficial 27 din 7 februarie 1995 de aplicare a O.G. 18/1994 s-a prevăzut că
procentul de penalitate este de 0,15 % pe zi, cu alte cuvinte s-a revenit la
procentul inițial de 0,15 % prevăzut în Legea 76/1992, rezultă că în mod greșit
instanțele au avut în vedere la stabilirea cuantumului penalităților, procentul
de 0,4 % pe zi, care nu mai putea fi aplicabil în speță.
În al doilea rând, clauza penală inserată de
părți este valabilă doar pentru lucrările cuprinse în grafic și nu poate fi
extinsă pentru lucrările ce exced cadrului contractual, cum greșit instanțele și-au
însușit calculul penalităților, stabilite prin expertiză.
Prin urmare, Curtea constată că recursul este
fondat pentru motivul întemeiat pe prevederile pct.10 al art.304 Cod procedură
civilă și pe cale de consecință îl va admite, va casa hotărârea atacată numai
în ceea ce privește penalitățile de întârziere și va trimite cauza spre
rejudecare aceleiași instanțe.
În rejudecare, Curtea de Apel Tg. Mureș, va
dispune ca, prin expertiză, cuantumul penalităților de întârziere să fie
recalculat, la procentul de 0,15 % pe zi, legal datorat de pârâtă. Totodată,
expertul va disocia valoarea lucrărilor din grafic de valoarea celor executate
în afara acesteia și va calcula penalități în cuantumul procentual legal numai
pentru lucrările contractate în baza graficului.
De asemenea, în rejudecare, Curtea de Apel Tg.
Mureș va face aplicarea prevederilor art.725
2
Cod procedură civilă,
cauza beneficiind deja de trei grade de jurisdicție.
PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta Primăria
Municipiului Târgu Mureș, împotriva deciziei nr.287/A din 5 iunie 2001,
pronunțată de Curtea de Apel Tg. Mureș-secția comercială și de contencios
administrativ, casează decizia atacată și trimite cauza la aceeași instanță,
pentru rejudecare.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 22
aprilie 2003.