ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2434/2003

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2434/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

La data de 15 aprilie 2003 s-a luat în

examinare recursul declarat de pârâta Primăria Municipiului Tg. Mureș împotriva

deciziei nr.287A din 5 iunie 2001 a Curții de Apel Tg. Mureș-Secția comercială

și de contencios administrativ.

Dezbaterile au fost consemnate în încheierea

cu data de 15 aprilie 2003 iar pronunțarea deciziei s-a amânat la 22 aprilie

2003.

C U R

T E A

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința nr.1412 din 23 octombrie 2000,

Tribunalul Mureș a admis în parte acțiunea formulată și precizată de reclamanta

S.C. „R.” SRL- în prezent S.C. MTSC. SRL Tg. Mureș, în contradictoriu cu

pârâtul Consiliul Local Tg. Mureș, cu consecința obligării acestuia din urmă la

plata sumei de 3.807.887.049 lei contravaloare lucrări construcții efectuate și

facturate în beneficiul pârâtului precum și a sumei de 12.627.387.343 lei

penalități de întârziere. Au fost respinse ca prematur formulate pretențiile în

sumă de 2.407.656.046 lei reprezentând lucrări de construcții efectuate și

nefacturate. Pretențiile în sumă de 1.119.284.319 lei solicitate cu titlu de daune

au fost respinse ca nefondate. Acțiunea reconvențională formulată de pârâtă

având ca obiect obligarea reclamantei la restituirea sumei de 555.618.054 lei a

fost respinsă ca nefondată.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond

a reținut că între părți s-a încheiat contractul comercial nr.473/1995, având

ca obiect efectuarea lucrărilor de remediere și Complexului de Agrement și

Sport Mureșul, lucrări cuprinse în „M.”inventarul-grafic de lucrări nr.1124 din

16 aprilie 1995, conform graficului de lucrări întocmit de către pârâtă prin

Direcția Domeniului Public și Privat, înregistrat sub nr.612/20 octombrie 1995.

În baza acestui contract, reclamanta a

procedat la executarea lucrărilor de construcții.

S-a dispus efectuarea unei expertize tehnice

construcții,    reținându-se că reclamanta a efectuat o serie de lucrări, în

baza unor comenzi date de beneficiar, care le-a recepționat fără obiecțiuni.

S-a mai reținut că din adresele emise de S.C.”

P.” SA a rezultat că executarea lucrărilor corespunde condițiilor de calitate

prevăzute de proiectant, că dosarele de recepție finală au fost predate

beneficiarului conform adreselor aflate la dosar, precum și că lucrările au

fost date în funcțiune, o parte din ele încă din anul 1996, aspect constatat de

expert.

Instanța de fond a înlăturat apărările

pârâtei, care a refuzat plata lucrărilor invocând necorespunderea lor

cantitativă, executarea acestora fără autorizație de construcție, fără a fi

respectate proiectele de lucrări și fără a fi existat o evidență a lucrărilor,

având în vedere că lucrările au fost predate, preluate fără obiecțiuni și puse

în funcțiune. Totodată a argumentat că potrivit art.30 din Hotărârea privind

Regulamentul de recepție a lucrărilor de construcții și instalații aferente,

după acceptarea recepției cu sau fără obiecțiuni, beneficiarul investitor nu

mai poate emite alte solicitări, decât cele privind viciile ascunse. Or, în

speță s-a invocat neobservarea viciilor construcției, datorită lipsei de

informare, de experiență ori de nepricepere a celui ce a preluat lucrările,

împrejurare ce nu poate antrena răspunderea constructorului.

Din cuantumul sumei datorate cu titlu de

contravaloare facturi pentru lucrări executate, tribunalul a constatat că

pârâtul mai datorează o diferență de 3.807.887.099 lei. Pentru restul sumei de

2.407.656.046 lei, astfel cum a fost stabilită prin expertiză, instanța a

apreciat că, potrivit art.4 lit.b din contract, obligația de plată se naște din

momentul emiterii facturii, ori suma nefiind facturată, pretențiile au fost

respinse ca prematur formulate.

În ceea ce privește penalitățile de întârziere

de 0,4 % pe zi, stipulate în art.5 lit.b din contract, instanța le-a acordat

reclamantei,    constatându-se că pârâta nu și-a onorat obligațiile la

termenele și în condițiile convenției, respectiv de a achita imediat facturile

emise, la valoarea lucrărilor efectuate, penalități stabilite de expert în

cuantum de 12.627.387.343 lei.

Daunele pretinse de reclamantă constând în

penalități ce ar urma să le achite pentru neplata în termen a obligațiilor

fiscale către stat, au fost respinse de către instanță ca nefondate, întrucât

nu s-a dovedit plata acestor daune și nu a fost probată existența și întinderea

prejudiciului.

Și pretențiile din cererea reconvențională au

fost respinse, având în vedere că reclamanta a făcut dovada executării

lucrărilor stabilite prin contract, lucrări recepționate fără obiecțiuni,

valoarea acestora fiind mult mai mare decât cea achitată, astfel că restituirea

sumei de 555.618.056 lei nu se justifică.

S-au acordat și cheltuieli de judecată,

potrivit art.274 Cod procedură civilă.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel

ambele părți, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Curtea de Apel Tg. Mureș, prin decizia

nr.287/A din 5 iunie 2001, a admis apelul declarat de reclamanta S.C. MTSC.

SRL, a schimbat în parte sentința atacată și pe cale de consecință a obligat

pârâtul Consiliul Local Tg. Mureș să plătească reclamantei și suma de

5.406.374.907 lei reprezentând penalități de întârziere calculate la suma de

3.807.887.040 lei pentru perioada 30 mai 2000- 21 mai 2001, în continuare

penalități de întârziere de 0,4 % pe zi, calculate la suma datorată, până la

achitarea integrală a debitului, cu cheltuieli de judecată.

A admis și apelul declarat de pârâtă și

evocând fondul acțiunii reconvenționale acesteia, a respins-o ca nefondată.

În considerentele deciziei, instanța de apel a

motivat că prima instanță a reținut o stare de fapt corectă, fiind sesizată cu

o acțiune în pretenții bazată pe existența contractului nr.473/1995 ale cărei

părți sunt: Consiliul Municipal Tg. Mureș, Serviciul Gospodăriei Comunale și

Locative, în calitate de beneficiar pe de o parte și S.C.” R.” SRL Tg. Mureș,

în calitate de executant, pe de altă parte.

Obiectul contractului rezultă din cap.II lit.b

pct.1, care face trimitere la graficul de lucrări, înregistrat la Consiliul

Municipal sub nr.612/20 octombrie 1995 și care se referă la continuarea

lucrărilor pe anul 1995-1996 la stația de filtrare a apei și a rețelelor de

canalizare la Complexul de Agrement și Sport „M.l”, cuprinse în inventarul

grafic de lucrări nr.1124/26 aprilie 1995.

Pentru valoarea lucrărilor s-a făcut trimitere

la deviz.

S-a mai reținut că din raportul de expertiză

tehnică construcții, întocmit de ing. D. S. a rezultat că pretențiile

reclamantei sunt justificate, lucrările efectuându-se conform graficului, iar

calitatea acestora fiind atestată de proiectanți, iar pentru o altă parte de

lucrări, preluarea lor fără obiecțiuni de către Administrația CAS „M.”l,

îndreptățește reclamanta la solicitarea sumelor, astfel cum au fost stabilite

prin expertiză.

Pentru lucrările efectuate în afara graficului

de lucrări, instanța de apel a reținut că pentru acestea s-au încheiat procese

verbale de predare-primire, fără obiecțiuni calitative din partea

administrației imobilelor.

Sub aspectul naturii comerciale a raporturilor

dintre părți, invocarea propriei culpe la încheierea și derularea contractului

nu este justificată, instanța de apel reținând că viciile de fond și formă

arătate de pârât, exced cadrului juridic dedus judecății.

În ceea ce privește cuantumul pretențiilor de

întârziere, Curtea de apel, văzând că în dosarul nr.6219/1997 al Tribunalului

Mureș reclamanta a solicitat ca acestea să curgă în continuare, până la

achitarea întregului debit iar instanța de fond nu a dispus în sensul celor

solicitate, a schimbat în parte hotărârea apelată și a obligat pârâtul și la

plata sumei de 5.406.374.907 lei, aferente perioadei 30 mai 2000- 21 mai 2001

și în continuare, până la stingerea obligației de plată.

La baza acestui calcul a stat completarea la

expertiza contabilă, dispusă de instanța de apel.

Cu privire la validitatea contractului

încheiat de părți, instanța de apel a motivat că într-adevăr instanța de fond a

omis să se pronunțe atunci când a soluționat cererea reconvențională, astfel

că, potrivit noilor modificări ale Codului de procedură civilă, respectiv

art.297 alin.1 Cod procedură civilă, a admis apelul pârâtului, invocând fondul

acțiunii reconvenționale și a respins capătul de cerere privind constatarea

nulității contractului, având în vedere că acesta conține elementele esențiale

(voință, obiect, cauză), nu emană de la o persoană lipsită de capacitate de

folosință, obiectul sau cauza nu încalcă dispoziții legale imperative, iar

actul nu trebuie încheiat într-o formă solemnă a cărei lipsă să-i afecteze

validitatea. Deficiențele de formă ale contractului invocate de pârât, sunt

datorate propriei culpe a celui ce le invocă, respectiv beneficiarului

lucrării.

Cu petiția înregistrată la data de 14 iunie

2001, pârâta Primăria municipiului Tg. Mureș a declarat recurs împotriva

deciziei instanței de apel, cu respectarea termenelor prevăzute de art.301 și

303 Cod procedură civilă.

Recurenta și-a întemeiat cererea pe

prevederile art.304 pct.9,10 și 309-316 Cod procedură civilă.

Criticile formulate în temeiul pct.9 al

art.304 Cod procedură civilă „hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal

ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii”, privesc greșita

reținere de către ambele instanțe a existenței unui contract valabil încheiat

între părți.

În dezvoltarea acestui motiv de casare,

recurenta arată că, contractul nr.473/1995 a fost încheiat în numele

Consiliului Local Tg. Mureș de Primarul municipiului Tg. Mureș, acesta neavând

o împuternicire în acest sens și a fost semnat de o altă persoană, pentru

primar.

De asemenea se susține că nu a fost avut în

vedere faptul că în contract nu s-a prevăzut obiectul și valoarea precizându-se

numai că valoarea contractului este cuprinsă în devizul ofertei, dar acest

deviz nu există.

S-a mai susținut, tot în sprijinul acestei

critici că la încheierea contractului nu au fost respectate dispozițiile legale

privind procedurile de organizare a licitațiilor, prezentarea ofertelor și

adjudecarea investițiilor publice.

Împrejurarea că nerespectarea acestor

dispoziții legale s-ar datora și pârâtei recurente nu este de natură să acopere

viciile de fond și formă ale actului invocat, astfel că se impune constatarea

nulității contractului.

Motivul de casare invocat de reclamantă,

potrivit pct.10 al aceluiași art.304 din Codul de procedură civilă se referă la

nepronunțarea asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei dovezi

administrate, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.

Astfel, recurenta arată că reclamanta a emis

facturi pentru încasarea contravalorii lucrărilor pe baza unor situații de

lucrări, care nu au fost confirmate în totalitate de beneficiar, cum greșit a

reținut expertiza tehnică, unele fiind chiar restituite executantului, împreună

cu facturile.

Tot greșit instanțele, însușindu-și

concluziile expertizei, au reținut că lucrările executate au fost recepționate

de beneficiar fără obiecțiuni, deși la dosar nu există asemenea procese-verbale

de recepție.

Respingerea cererii privind efectuarea unei

noi expertize tehnico-contabile, care să stabilească situația reală a

lucrărilor executate de reclamantă și evaluarea acestora, este o soluție

greșită, necesitatea acesteia impunându-se în raport de starea de fapt incorect

stabilită de instanțele de judecată.

Tot în acest temei de casare, recurenta

susține că nici penalitățile de întârziere pretinse și acordate de instanțe nu

se justifică având în vedere nulitatea contractului, pentru motivele mai sus

arătate.

În subsidiar, recurenta arată că dacă s-ar

trece peste această susținere, penalitățile nu ar putea fi calculate decât

pentru decontarea cu întârziere a lucrărilor contractate, respectiv pentru cele

menționate în graficul de lucrări nr.612/1995, la care face trimitere cap.B

art.1 din contract și numai pentru cele executate în perioada 15 decembrie

1995- 31 decembrie 1996, în acel grafic specificându-se că executarea

lucrărilor se face pe această perioadă.

S-ar impune așadar, susține recurenta o

expertiză care să elimine din calculul penalizărilor obiectivele necontractate

și perioada în care nu a existat contract.

Pe de altă parte, se critică și acordarea

actualizării valorii penalităților de întârziere, în sensul că în acest fel

apare o dublă sancțiune în sarcina pârâtei recurente.

Pentru aceste motive, recurenta a solicitat

admiterea recursului, casarea deciziei atacate, cu trimitere spre rejudecare

altei instanțe, egale în grad, cu consecința admiterii apelului și desființării

sentinței pronunțate la fond.

Recursul este fondat pentru motivul de casare,

întemeiat pe pct.10 al art.304 Cod procedură civilă și va fi admis pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare.

Curtea, examinând excepția de nulitate a

deciziei atacate, invocată de recurentă prin petiția înregistrată sub nr.6347

din 28 februarie 2003 (fila 81 dosar recurs) în sensul că minuta (dispozitivul)

deciziei este semnată de alți judecători decât cei ce au luat parte la judecata

în fond a cauzei, constată că este nefondată, având în vedere că art.258 Cod

procedură civilă nu prevede ca acest act procedural să cuprindă mențiuni cu

privire la nume, prenume și calitatea persoanelor, aceste mențiuni regăsindu-se

doar în hotărârea judecătorească.

Controlul judiciar privind legala compunere a

instanței nu poate fi prejudiciat în nici un fel, câtă vreme nu au fost

încălcate normele procedurale în materie.

Cu privire la fondul cauzei, Curtea a fost

investită cu examinarea legalității și temeiniciei deciziei Curții de Apel Tg.

Mureș, sub două motive de casare și anume în temeiul pct.9 și al pct.10 al

articolului 306 Cod procedură civilă.

Primul motiv de casare invocat de recurenta

pârâtă nu este întemeiat, Curtea apreciind că în mod corect instanța de apel a

respins capătul de cerere privind constatarea nulității contractului

nr.473/1995.

Viciile de formă și fond susținute de

recurentă nu sunt de natură a conduce la invalidarea actului juridic încheiat

de părți. În cauză, contractul comercial mai sus arătat a fost încheiat cu

respectarea prevederilor Legii 69/1991 privind administrația publică locală,

poartă ștampila Consiliului Local Tg. Mureș, obiectul și prețul sunt cel puțin

determinabile, făcându-se trimitere la graficul de lucrări cu indicarea actului

nr.612/20 octombrie 1995 și a adresei nr.14809/13 decembrie 1995, respectiv

pentru prețul lucrării, făcându-se trimitere la devizul ofertă, comunicat

pârâtului, așa cum rezultă din actele dosarului de fond.

Susținerea recurentei privind nerespectarea

dispozițiilor legale în materie de licitație, este de asemenea nefondată, cât

timp valoarea devizului nu depășea la data contractării suma de 500 milioane

lei pe de o parte, iar pe de altă parte pârâta a solicitat prezentarea unei

oferte de preț, în continuarea celor deja comandate de RALP, anterior anului

1995.

De altfel, neregularitățile semnalate privind

încheierea contractului, nu pot fi opuse reclamantei și nici nu pot justifica

refuzul de plată al contravalorii lucrărilor executate de aceasta și

recepționate de beneficiara pârâtă.

Critica deciziei instanței de apel, întemeiată

pe prevederile art.304 pct.10, formulată de recurentă este fondată numai în

ceea ce privește penalitățile de întârziere, pretinse și acordate de instanța

de fond cât și din cea din apel și nu în ceea ce recurenta susține cu privire

la situația reală a lucrărilor în sensul că nu a fost pe deplin și corect

stabilită, prin expertiza tehnică în construcții efectuată în cauză.

Din examinarea actelor aflate la dosar, Curtea

reține că cele două instanțe au apreciat corect că lucrările efectuate de

reclamantă, atât cele din grafic cât și cele pe bază de comenzi, au fost

executate de către aceasta, că au fost predate beneficiarei, fără obiecțiuni,

că sunt în exploatare precum și că obligația corelativă a pârâtei de a achita

contravaloarea acestora nu a fost îndeplinită la termenele stipulate, astfel că

în mod corect instanțele au obligat-o la plata contravalorii acestor lucrări.

Pentru penalitățile de întârziere în

decontare, se impun următoarele precizări:

Prin O.G. 18/1994 avută în vedere la

încheierea contractului se prevedea că procentul de penalitate este de 0,4 % pe

zi de întârziere.

Cum, prin Legea 12/1995 publicată în Monitorul

Oficial 27 din 7 februarie 1995 de aplicare a O.G. 18/1994 s-a prevăzut că

procentul de penalitate este de 0,15 % pe zi, cu alte cuvinte s-a revenit la

procentul inițial de 0,15 % prevăzut în Legea 76/1992, rezultă că în mod greșit

instanțele au avut în vedere la stabilirea cuantumului penalităților, procentul

de 0,4 % pe zi, care nu mai putea fi aplicabil în speță.

În al doilea rând, clauza penală inserată de

părți este valabilă doar pentru lucrările cuprinse în grafic și nu poate fi

extinsă pentru lucrările ce exced cadrului contractual, cum greșit instanțele și-au

însușit calculul penalităților, stabilite prin expertiză.

Prin urmare, Curtea constată că recursul este

fondat pentru motivul întemeiat pe prevederile pct.10 al art.304 Cod procedură

civilă și pe cale de consecință îl va admite, va casa hotărârea atacată numai

în ceea ce privește penalitățile de întârziere și va trimite cauza spre

rejudecare aceleiași instanțe.

În rejudecare, Curtea de Apel Tg. Mureș, va

dispune ca, prin expertiză, cuantumul penalităților de întârziere să fie

recalculat, la procentul de 0,15 % pe zi, legal datorat de pârâtă. Totodată,

expertul va disocia valoarea lucrărilor din grafic de valoarea celor executate

în afara acesteia și va calcula penalități în cuantumul procentual legal numai

pentru lucrările contractate în baza graficului.

De asemenea, în rejudecare, Curtea de Apel Tg.

Mureș va face aplicarea prevederilor art.725

2

Cod procedură civilă,

cauza beneficiind deja de trei grade de jurisdicție.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta Primăria

Municipiului Târgu Mureș, împotriva deciziei nr.287/A din 5 iunie 2001,

pronunțată de Curtea de Apel Tg. Mureș-secția comercială și de contencios

administrativ, casează decizia atacată și trimite cauza la aceeași instanță,

pentru rejudecare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22

aprilie 2003.