ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2434/2003

La data de 15 aprilie 2003 s-a luat în examinare recursul declarat de pârâta Primăria Municipiului Tg. Mureș împotriva deciziei nr.287A din 5 iunie 2001 a Curții de Apel Tg. Mureș-Secția comercială și de contencios administrativ. Dezbaterile au fost consemnate în încheierea cu data de 15 aprilie 2003 iar pronunțarea deciziei s-a amânat la 22 aprilie 2003. C U R T E A Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr.1412 din 23 octombrie 2000, Tribunalul Mureș a admis în parte acțiunea formulată și precizată de reclamanta S.C. „R.” SRL- în prezent S.C. MTSC. SRL Tg. Mureș, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local Tg. Mureș, cu consecința obligării acestuia din urmă la plata sumei de 3.807.887.049 lei contravaloare lucrări construcții efectuate și facturate în beneficiul pârâtului precum și a sumei de 12.627.387.343 lei penalități de întârziere.

Au fost respinse ca prematur formulate pretențiile în sumă de 2.407.656.046 lei reprezentând lucrări de construcții efectuate și nefacturate. Pretențiile în sumă de 1.119.284.319 lei solicitate cu titlu de daune au fost respinse ca nefondate. Acțiunea reconvențională formulată de pârâtă având ca obiect obligarea reclamantei la restituirea sumei de 555.618.054 lei a fost respinsă ca nefondată. Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că între părți s-a încheiat contractul comercial nr.473/1995, având ca obiect efectuarea lucrărilor de remediere și Complexului de Agrement și Sport Mureșul, lucrări cuprinse în „M.”inventarul-grafic de lucrări nr.1124 din 16 aprilie 1995, conform graficului de lucrări întocmit de către pârâtă prin Direcția Domeniului Public și Privat, înregistrat sub nr.612/20 octombrie 1995. În baza acestui contract, reclamanta a procedat la executarea lucrărilor de construcții.

S-a dispus efectuarea unei expertize tehnice construcții, reținându-se că reclamanta a efectuat o serie de lucrări, în baza unor comenzi date de beneficiar, care le-a recepționat fără obiecțiuni. S-a mai reținut că din adresele emise de S.C.” P.” SA a rezultat că executarea lucrărilor corespunde condițiilor de calitate prevăzute de proiectant, că dosarele de recepție finală au fost predate beneficiarului conform adreselor aflate la dosar, precum și că lucrările au fost date în funcțiune, o parte din ele încă din anul 1996, aspect constatat de expert. Instanța de fond a înlăturat apărările pârâtei, care a refuzat plata lucrărilor invocând necorespunderea lor cantitativă, executarea acestora fără autorizație de construcție, fără a fi respectate proiectele de lucrări și fără a fi existat o evidență a lucrărilor, având în vedere că lucrările au fost predate, preluate fără obiecțiuni și puse în funcțiune.

Totodată a argumentat că potrivit art.30 din Hotărârea privind Regulamentul de recepție a lucrărilor de construcții și instalații aferente, după acceptarea recepției cu sau fără obiecțiuni, beneficiarul investitor nu mai poate emite alte solicitări, decât cele privind viciile ascunse. Or, în speță s-a invocat neobservarea viciilor construcției, datorită lipsei de informare, de experiență ori de nepricepere a celui ce a preluat lucrările, împrejurare ce nu poate antrena răspunderea constructorului. Din cuantumul sumei datorate cu titlu de contravaloare facturi pentru lucrări executate, tribunalul a constatat că pârâtul mai datorează o diferență de 3.807.887.099 lei. Pentru restul sumei de 2.407.656.046 lei, astfel cum a fost stabilită prin expertiză, instanța a apreciat că, potrivit art.4 lit.b din contract, obligația de plată se naște din momentul emiterii facturii, ori suma nefiind facturată, pretențiile au fost respinse ca prematur formulate.

În ceea ce privește penalitățile de întârziere de 0,4 % pe zi, stipulate în art.5 lit.b din contract, instanța le-a acordat reclamantei, constatându-se că pârâta nu și-a onorat obligațiile la termenele și în condițiile convenției, respectiv de a achita imediat facturile emise, la valoarea lucrărilor efectuate, penalități stabilite de expert în cuantum de 12.627.387.343 lei. Daunele pretinse de reclamantă constând în penalități ce ar urma să le achite pentru neplata în termen a obligațiilor fiscale către stat, au fost respinse de către instanță ca nefondate, întrucât nu s-a dovedit plata acestor daune și nu a fost probată existența și întinderea prejudiciului. Și pretențiile din cererea reconvențională au fost respinse, având în vedere că reclamanta a făcut dovada executării lucrărilor stabilite prin contract, lucrări recepționate fără obiecțiuni, valoarea acestora fiind mult mai mare decât cea achitată, astfel că restituirea sumei de 555.618.056 lei nu se justifică.

S-au acordat și cheltuieli de judecată, potrivit art.274 Cod procedură civilă. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel ambele părți, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Curtea de Apel Tg. Mureș, prin decizia nr.287/A din 5 iunie 2001, a admis apelul declarat de reclamanta S.C. MTSC. SRL, a schimbat în parte sentința atacată și pe cale de consecință a obligat pârâtul Consiliul Local Tg. Mureș să plătească reclamantei și suma de 5.406.374.907 lei reprezentând penalități de întârziere calculate la suma de 3.807.887.040 lei pentru perioada 30 mai 2000- 21 mai 2001, în continuare penalități de întârziere de 0,4 % pe zi, calculate la suma datorată, până la achitarea integrală a debitului, cu cheltuieli de judecată.

A admis și apelul declarat de pârâtă și evocând fondul acțiunii reconvenționale acesteia, a respins-o ca nefondată. În considerentele deciziei, instanța de apel a motivat că prima instanță a reținut o stare de fapt corectă, fiind sesizată cu o acțiune în pretenții bazată pe existența contractului nr.473/1995 ale cărei părți sunt: Consiliul Municipal Tg. Mureș, Serviciul Gospodăriei Comunale și Locative, în calitate de beneficiar pe de o parte și S.C.” R.” SRL Tg. Mureș, în calitate de executant, pe de altă parte. Obiectul contractului rezultă din cap.II lit.b pct.1, care face trimitere la graficul de lucrări, înregistrat la Consiliul Municipal sub nr.612/20 octombrie 1995 și care se referă la continuarea lucrărilor pe anul 1995-1996 la stația de filtrare a apei și a rețelelor de canalizare la Complexul de Agrement și Sport „M.l”, cuprinse în inventarul grafic de lucrări nr.1124/26 aprilie 1995. Pentru valoarea lucrărilor s-a făcut trimitere la deviz.

S-a mai reținut că din raportul de expertiză tehnică construcții, întocmit de ing. D. S. a rezultat că pretențiile reclamantei sunt justificate, lucrările efectuându-se conform graficului, iar calitatea acestora fiind atestată de proiectanți, iar pentru o altă parte de lucrări, preluarea lor fără obiecțiuni de către Administrația CAS „M.”l, îndreptățește reclamanta la solicitarea sumelor, astfel cum au fost stabilite prin expertiză. Pentru lucrările efectuate în afara graficului de lucrări, instanța de apel a reținut că pentru acestea s-au încheiat procese verbale de predare-primire, fără obiecțiuni calitative din partea administrației imobilelor. Sub aspectul naturii comerciale a raporturilor dintre părți, invocarea propriei culpe la încheierea și derularea contractului nu este justificată, instanța de apel reținând că viciile de fond și formă arătate de pârât, exced cadrului juridic dedus judecății.

În ceea ce privește cuantumul pretențiilor de întârziere, Curtea de apel, văzând că în dosarul nr.6219/1997 al Tribunalului Mureș reclamanta a solicitat ca acestea să curgă în continuare, până la achitarea întregului debit iar instanța de fond nu a dispus în sensul celor solicitate, a schimbat în parte hotărârea apelată și a obligat pârâtul și la plata sumei de 5.406.374.907 lei, aferente perioadei 30 mai 2000- 21 mai 2001 și în continuare, până la stingerea obligației de plată. La baza acestui calcul a stat completarea la expertiza contabilă, dispusă de instanța de apel.

Cu privire la validitatea contractului încheiat de părți, instanța de apel a motivat că într-adevăr instanța de fond a omis să se pronunțe atunci când a soluționat cererea reconvențională, astfel că, potrivit noilor modificări ale Codului de procedură civilă, respectiv art.297 alin.1 Cod procedură civilă, a admis apelul pârâtului, invocând fondul acțiunii reconvenționale și a respins capătul de cerere privind constatarea nulității contractului, având în vedere că acesta conține elementele esențiale (voință, obiect, cauză), nu emană de la o persoană lipsită de capacitate de folosință, obiectul sau cauza nu încalcă dispoziții legale imperative, iar actul nu trebuie încheiat într-o formă solemnă a cărei lipsă să-i afecteze validitatea.

Deficiențele de formă ale contractului invocate de pârât, sunt datorate propriei culpe a celui ce le invocă, respectiv beneficiarului lucrării. Cu petiția înregistrată la data de 14 iunie 2001, pârâta Primăria municipiului Tg. Mureș a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, cu respectarea termenelor prevăzute de art.301 și 303 Cod procedură civilă. Recurenta și-a întemeiat cererea pe prevederile art.304 pct.9,10 și 309-316 Cod procedură civilă. Criticile formulate în temeiul pct.9 al art.304 Cod procedură civilă „hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii”, privesc greșita reținere de către ambele instanțe a existenței unui contract valabil încheiat între părți.

În dezvoltarea acestui motiv de casare, recurenta arată că, contractul nr.473/1995 a fost încheiat în numele Consiliului Local Tg. Mureș de Primarul municipiului Tg. Mureș, acesta neavând o împuternicire în acest sens și a fost semnat de o altă persoană, pentru primar. De asemenea se susține că nu a fost avut în vedere faptul că în contract nu s-a prevăzut obiectul și valoarea precizându-se numai că valoarea contractului este cuprinsă în devizul ofertei, dar acest deviz nu există. S-a mai susținut, tot în sprijinul acestei critici că la încheierea contractului nu au fost respectate dispozițiile legale privind procedurile de organizare a licitațiilor, prezentarea ofertelor și adjudecarea investițiilor publice.

Împrejurarea că nerespectarea acestor dispoziții legale s-ar datora și pârâtei recurente nu este de natură să acopere viciile de fond și formă ale actului invocat, astfel că se impune constatarea nulității contractului. Motivul de casare invocat de reclamantă, potrivit pct.10 al aceluiași art.304 din Codul de procedură civilă se referă la nepronunțarea asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei dovezi administrate, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii. Astfel, recurenta arată că reclamanta a emis facturi pentru încasarea contravalorii lucrărilor pe baza unor situații de lucrări, care nu au fost confirmate în totalitate de beneficiar, cum greșit a reținut expertiza tehnică, unele fiind chiar restituite executantului, împreună cu facturile.

Tot greșit instanțele, însușindu-și concluziile expertizei, au reținut că lucrările executate au fost recepționate de beneficiar fără obiecțiuni, deși la dosar nu există asemenea procese-verbale de recepție. Respingerea cererii privind efectuarea unei noi expertize tehnico-contabile, care să stabilească situația reală a lucrărilor executate de reclamantă și evaluarea acestora, este o soluție greșită, necesitatea acesteia impunându-se în raport de starea de fapt incorect stabilită de instanțele de judecată. Tot în acest temei de casare, recurenta susține că nici penalitățile de întârziere pretinse și acordate de instanțe nu se justifică având în vedere nulitatea contractului, pentru motivele mai sus arătate.

În subsidiar, recurenta arată că dacă s-ar trece peste această susținere, penalitățile nu ar putea fi calculate decât pentru decontarea cu întârziere a lucrărilor contractate, respectiv pentru cele menționate în graficul de lucrări nr.612/1995, la care face trimitere cap.B art.1 din contract și numai pentru cele executate în perioada 15 decembrie 1995- 31 decembrie 1996, în acel grafic specificându-se că executarea lucrărilor se face pe această perioadă. S-ar impune așadar, susține recurenta o expertiză care să elimine din calculul penalizărilor obiectivele necontractate și perioada în care nu a existat contract. Pe de altă parte, se critică și acordarea actualizării valorii penalităților de întârziere, în sensul că în acest fel apare o dublă sancțiune în sarcina pârâtei recurente.

Pentru aceste motive, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate, cu trimitere spre rejudecare altei instanțe, egale în grad, cu consecința admiterii apelului și desființării sentinței pronunțate la fond. Recursul este fondat pentru motivul de casare, întemeiat pe pct.10 al art.304 Cod procedură civilă și va fi admis pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Curtea, examinând excepția de nulitate a deciziei atacate, invocată de recurentă prin petiția înregistrată sub nr.6347 din 28 februarie 2003 (fila 81 dosar recurs) în sensul că minuta (dispozitivul) deciziei este semnată de alți judecători decât cei ce au luat parte la judecata în fond a cauzei, constată că este nefondată, având în vedere că art.258 Cod procedură civilă nu prevede ca acest act procedural să cuprindă mențiuni cu privire la nume, prenume și calitatea persoanelor, aceste mențiuni regăsindu-se doar în hotărârea judecătorească.

Controlul judiciar privind legala compunere a instanței nu poate fi prejudiciat în nici un fel, câtă vreme nu au fost încălcate normele procedurale în materie. Cu privire la fondul cauzei, Curtea a fost investită cu examinarea legalității și temeiniciei deciziei Curții de Apel Tg. Mureș, sub două motive de casare și anume în temeiul pct.9 și al pct.10 al articolului 306 Cod procedură civilă. Primul motiv de casare invocat de recurenta pârâtă nu este întemeiat, Curtea apreciind că în mod corect instanța de apel a respins capătul de cerere privind constatarea nulității contractului nr.473/1995. Viciile de formă și fond susținute de recurentă nu sunt de natură a conduce la invalidarea actului juridic încheiat de părți.

În cauză, contractul comercial mai sus arătat a fost încheiat cu respectarea prevederilor Legii 69/1991 privind administrația publică locală, poartă ștampila Consiliului Local Tg. Mureș, obiectul și prețul sunt cel puțin determinabile, făcându-se trimitere la graficul de lucrări cu indicarea actului nr.612/20 octombrie 1995 și a adresei nr.14809/13 decembrie 1995, respectiv pentru prețul lucrării, făcându-se trimitere la devizul ofertă, comunicat pârâtului, așa cum rezultă din actele dosarului de fond.

Susținerea recurentei privind nerespectarea dispozițiilor legale în materie de licitație, este de asemenea nefondată, cât timp valoarea devizului nu depășea la data contractării suma de 500 milioane lei pe de o parte, iar pe de altă parte pârâta a solicitat prezentarea unei oferte de preț, în continuarea celor deja comandate de RALP, anterior anului 1995. De altfel, neregularitățile semnalate privind încheierea contractului, nu pot fi opuse reclamantei și nici nu pot justifica refuzul de plată al contravalorii lucrărilor executate de aceasta și recepționate de beneficiara pârâtă.

Critica deciziei instanței de apel, întemeiată pe prevederile art.304 pct.10, formulată de recurentă este fondată numai în ceea ce privește penalitățile de întârziere, pretinse și acordate de instanța de fond cât și din cea din apel și nu în ceea ce recurenta susține cu privire la situația reală a lucrărilor în sensul că nu a fost pe deplin și corect stabilită, prin expertiza tehnică în construcții efectuată în cauză. Din examinarea actelor aflate la dosar, Curtea reține că cele două instanțe au apreciat corect că lucrările efectuate de reclamantă, atât cele din grafic cât și cele pe bază de comenzi, au fost executate de către aceasta, că au fost predate beneficiarei, fără obiecțiuni, că sunt în exploatare precum și că obligația corelativă a pârâtei de a achita contravaloarea acestora nu a fost îndeplinită la termenele stipulate, astfel că în mod corect instanțele au obligat-o la plata contravalorii acestor lucrări.

Pentru penalitățile de întârziere în decontare, se impun următoarele precizări: Prin O.G. 18/1994 avută în vedere la încheierea contractului se prevedea că procentul de penalitate este de 0,4 % pe zi de întârziere. Cum, prin Legea 12/1995 publicată în Monitorul Oficial 27 din 7 februarie 1995 de aplicare a O.G. 18/1994 s-a prevăzut că procentul de penalitate este de 0,15 % pe zi, cu alte cuvinte s-a revenit la procentul inițial de 0,15 % prevăzut în Legea 76/1992, rezultă că în mod greșit instanțele au avut în vedere la stabilirea cuantumului penalităților, procentul de 0,4 % pe zi, care nu mai putea fi aplicabil în speță. În al doilea rând, clauza penală inserată de părți este valabilă doar pentru lucrările cuprinse în grafic și nu poate fi extinsă pentru lucrările ce exced cadrului contractual, cum greșit instanțele și-au însușit calculul penalităților, stabilite prin expertiză.

Prin urmare, Curtea constată că recursul este fondat pentru motivul întemeiat pe prevederile pct.10 al art.304 Cod procedură civilă și pe cale de consecință îl va admite, va casa hotărârea atacată numai în ceea ce privește penalitățile de întârziere și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. În rejudecare, Curtea de Apel Tg. Mureș, va dispune ca, prin expertiză, cuantumul penalităților de întârziere să fie recalculat, la procentul de 0,15 % pe zi, legal datorat de pârâtă. Totodată, expertul va disocia valoarea lucrărilor din grafic de valoarea celor executate în afara acesteia și va calcula penalități în cuantumul procentual legal numai pentru lucrările contractate în baza graficului.

De asemenea, în rejudecare, Curtea de Apel Tg. Mureș va face aplicarea prevederilor art.725 2 Cod procedură civilă, cauza beneficiind deja de trei grade de jurisdicție. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de pârâta Primăria Municipiului Târgu Mureș, împotriva deciziei nr.287/A din 5 iunie 2001, pronunțată de Curtea de Apel Tg. Mureș-secția comercială și de contencios administrativ, casează decizia atacată și trimite cauza la aceeași instanță, pentru rejudecare. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 aprilie 2003.