ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 429/2003

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data

de 14 martie 2002, reclamantele S.N.Tc. R. SA și S.N.Tc. R. SA – Direcția de

Telecomunicații Buzău, au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul

Finanțelor Publice, Direcția Generală a Vămilor și Direcția Regională Vamală

Interjudețeană Galați:

- suspendarea executării deciziei

nr. 182 din 25 februarie 2002, emisă de primul pârât;

- anularea sus-menționatei decizii,

a procesului-verbal de control nr. 220/891 din 28 ianuarie 2002, întocmit de

ultima pârâtă, ca și a proceselor-verbale nr. 3835 din 14 februarie 2002 și nr.

4903 din 28 februarie 2002, prin care s-au calculat majorări de întârziere și

penalități, la sumele stabilite prin procesul-verbal de control.

În motivarea acțiunii, reclamantele

au arătat că, în mod nelegal, pârâtele au stabilit și menținut în sarcina lor,

obligația de plată a unei diferențe de impozit pe profit și T.V.A., în sumă de

10.558.156.753 lei, precum și a 16.841.529.337 lei, majorări de întârziere

aferente T.V.A.

Impunerea este incorectă, provenind

dintr-o diferență de curs de schimb valutar între moneda coreeană KRW și leul

românesc. Astfel, urmare a derulării unui proiect de modificare a

telecomunicațiilor în județul Buzău, rezultat al unor înțelegeri guvernamentale

româno-coreene, s-au derulat un număr de 89 de importuri definitive de

echipamente de telecomunicații, de la firma din Republica Coreea, cu plata în

moneda coreeană KRW. Întrucât această monedă nu era inclusă în lista cursurilor

de referință publicate de Banca Națională a României, în vederea stabilirii

valorii în vamă a mărfurilor importate, s-a determinat cursul de schimb

KRW/LEU, utilizând cursul de schimb KRW/dolari SUA, transmis de B.P. SA și

cursul de schimb ROL/dolari SUA, comunicat de Banca Națională a României,

aferent datelor la care s-au realizat importurile.

La controlul efectuat, organele

vamale au reținut că valoarea în vamă a mărfurilor a fost eronat stabilită prin

metoda sus menționată și au calculat în sarcina sa, obligațiile fiscale

contestate.

Curtea de Apel București, secția de

contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 483 din 8 mai 2002, a admis

acțiunea, a anulat decizia Ministerului Finanțelor Publice nr. 183/2002 și

procesul-verbal de control nr. 220/891 din 28 ianuarie 2002, emis de Direcția

Regională Vamală Interjudețeană Galați, precum și procesul-verbal de control

nr. 3835 din 14 februarie 2002 și nr. 4903 din 28 februarie 2002.

Motivându-și soluția, prima instanță

a reținut că reclamanta a folosit cotația comunicată oficial de bănci

autorizate, modificarea ulterioară a poziției celor două bănci nefiindu-i

imputabilă societății.

Împotriva sentinței au declarat

recurs, în termen legal, atât pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, cât și

pârâta Direcția Generală a Vămilor.

În susținerea recursurilor, pârâții

au învederat, în esență, nelegalitatea sentinței, instanța încălcând

dispozițiile art. 3 lit. s) din Legea nr. 141/1997, privind Codul vamal al

României și ale art. 40 din H.G. nr. 626/1997, pentru aprobarea Regulamentului

de aplicare a Codului vamal al României.

În plus, recurenta pârâtă Direcția

Generală a Vămilor a criticat hotărârea instanței fondului, și pentru motivul

prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., arătând că aceasta

cuprinde motive străine de natura pricinii.

Analizând motivele de casare

invocate, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile

normative incidente, se constată că recursurile sunt nefondate.

Judecând fondul pricinii și

pronunțând sentința atacată, instanța de fond nu a încălcat nici dispozițiile

Codului vamal și nici pe cele ale Regulamentului de aplicare a acestuia.

Într-adevăr, completând declarația

vamală, societatea intimată-reclamantă și-a asumat responsabilitatea pentru

corecta declarare a valorii în vamă, însoțind-o de documentele justificative

cerute de lege.

Intimata-reclamantă a utilizat

pentru completarea declarației vamale și stabilirea valorii mărfii în vamă,

relațiile comunicate de către B.P. SA, printr-o adresă din 16 martie 1999, care

stabilea o paritate de 1690 KRW pentru 1 dolar SUA.

Faptul că, la doi ani după aceea,

prin adresa nr. 501/50 dn 9 ianuarie 2002, aceiași bancă transmite o altă

cotație KRW/dolar SUA, determină aprecierea că declarația vamală ar cuprinde

date inexacte și că valoarea declarată în vamă s-ar fi stabilit incorect.

Este de reținut în acest sens că și

în fața instanței de control judiciar, Banca Națională a României a avut - față

de problema cotației monedei coreene în raport cu ROL și dolarul SUA - o

poziție evazivă.

Astfel, în adresa nr. V/8629 din 2

decembrie 2002, comunicată acestei Curți, Banca Națională a României preciza că

nu-și poate exprima punctul de vedere cu privire la modul în care B.P. SA a

determinat cursul dolar SUA/KRW, „acesteia revenindu-i întreaga răspundere

pentru datele comunicate clienților săi și pentru sursele utlizate”.

Prin urmare, datele comunicate în

prima adresă de către B.P. SA nu puteau fi cenzurate de societatea intimată,

care le-a utilizat ca pe niște relații oficiale, transmise de o instituție

competentă.

Revenirea ulterioară asupra acestor

relații nu numai că nu îi este imputabilă intimatei, dar nici nu se pot reține

ca fiind corecte, datele din a doua adresă, întrucât nu există nici un criteriu

legal, obiectiv de apreciere a acestora.

Așadar, în mod corect a reținut

prima instanță că nu se poate angaja răspunderea reclamantei, urmare a unor

fluctuații de cotații valutare, comunicate la interval de timp de aceiași

instituție bancară.

Nu poate fi reținut ca fondat, nici

motivul de casare privind invocarea unor motive străine de natura pricinii, în

considerentele sentinței.

Este de necontestat că, în

conformitate cu dispozițiile art. 61 alin. (3) din Legea nr. 141/1997,

autoritatea vamală poate lua măsuri de completare a taxelor vamale în cazul în

care constată că, datorită unor date cuprinse în declarația vamală, s-au

încălcat reglementările legale.

Apreciind că datele comunicate prima

dată de bancă și folosite la completarea declarației vamale sunt mai veridice

decât cele ulterioare și că acestea nu puteau reveni asupra afirmațiilor

dovedite, instanța nu a reținut un motiv străin de natura pricinii, întrucât

tocmai corectitudinea acestor relații e în discuție.

Având în vedere că instanța de fond

a pronunțat o soluție, reținând exact situația de fapt dedusă judecății și aplicând

corect dispozițiile legale incidente, sentința se privește ca legală și

temeinică, urmând ca, în considerarea dispozițiilor art. 312 teza I C. proc.

civ., Curtea să respingă recusurile, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de

Direcția Generală a Vămilor și Ministerul Finanțelor Publice, împotriva

sentinței civile nr. 438 din 8 mai 2002, a Curții de Apel București, secția de

contencios administrativ, ca nefondate.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 4 februarie 2003.