ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2958/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe data

de 5 noiembrie 2002 la Tribunalul Cluj, secția comercială și de contencios

administrativ, reclamantul J.V. a solicitat anularea hotărârii nr. 3553 din 7

octombrie 2002 emisă de Casa Județeană de Pensii Cluj, prin care i s-a respins

cererea de stabilire a calității de beneficiar al O.G. nr. 105/1999, aprobată

prin Legea nr. 189/2000 și O.G. nr. 242/2000, aprobată prin Legea nr. 367/2001,

precum și al H.G. nr. 127/2000 privind aprobarea Normelor de aplicare a O.G.

nr. 105/1999.

În motivarea acțiunii introduse,

J.V. a învederat că părinții, împreună cu cei 2 frați ai săi, au fost expulzați

de autoritățile horthyste din localitatea de domiciliu Cluj, aflată pe

teritoriul Ardealului de Nord, vremelnic cedat, și obligați astfel să se refugieze

în orașul Turda și ulterior în Mediaș, unde s-a născut reclamantul la data de

12 februarie 1942.

Prin încheierea civilă nr. 5354/C

din 19 noiembrie 2002, Tribunalul Cluj, secția comercială și de contencios

administrativ, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții

de Apel Cluj, având în vedere dispozițiile art. 3 pct. 4 C. proc. civ.

Instanța sesizată, prin sentința nr

152 din 13 februarie 2003, a admis acțiunea, a anulat hotărârea atacată și a

obligat-o pe pârâtă să-i recunoască reclamantului statutul de refugiat în

perioada 12 februarie 1942 – 6 martie 1945 și să-i achite indemnizația legală,

începând cu 1 noiembrie 2002.

În considerentele sentinței

pronunțate, prima instanță a reținut că strămutarea din localitatea de domiciliu

într-o alta din afara teritoriului ocupat, este o modalitate de persecuție

etnică și că această persecuție a durat pe toată perioada strămutării, constând

în privarea celor strămutați de folosința locuinței lor, ca și de cea a

bunurilor. Totodată, instanța a apreciat că și copiii născuți în localitatea în

care părinții au fost strămutați ,au același statut cu aceștia, respectiv că au

suferit persecuții din motive etnice pe toată perioada strămutării, care este

sinonimă cu refugiul și care este cuprinsă între data nașterii și data

retrocedării teritoriului românesc, când a încetat motivul strămutării.

Sentința a fost recurată de către

Casa Județeană de Pensii Cluj.

Prin motivele de casare formulate în

scris, recurenta a susținut că intimatul nu și-a schimbat domiciliul și nu a

suferit persecuții din motive etnice, fiind încadrat abuziv de prima instanță

în categoria persoanelor refugiate.

Recursul nu este fondat.

În conformitate cu dispozițiile art.

14 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice și persoanele

juridice, domiciliul minorului este la părinții săi, iar potrivit art. 100 C.

fam., copilul minor locuiește la părinții săi.

Exercitarea drepturilor și

îndatoririlor părinților față de minori impune, pe lângă existența, de regulă,

a unui domiciliu comun, în cadrul căruia să poată fi realizată paza fizică și

juridică a minorului și asigurarea nemijlocită de către părinți a unor alte

cerințe cu privire la obligația de întreținere, de îngrijire, de dezvoltare, de

educație, inclusiv îndatorirea de a administra bunurile minorului.

Drepturile și obligațiile părintești

sunt enumerate generic în conținutul art. 101, 105, 107 ș.a. C. fam., texte

aflate sub Titlul III privind „Ocrotirea celor lipsiți de capacitate, a celor

cu capacitate restrânsă și a altor persoane” C. fam.

În raport cu dispozițiile legale mai

sus citate, ca și, în general, cu economia reglementărilor aduse prin Codul

familiei, care impun în mod imperativ o conduită juridică de protecție, ajutor

și pază a părinților față de minor, se impune cu rigoare concluzia că minorul

trebuie să trăiască de regulă alături de părinții săi, precum și că orice

separare de aceștia nu este validă decât în cazuri de excepție, anume prevăzute

de lege și reglementate prin lege. Despărțirea copilului de părinți, afară de

asemenea cazuri de excepție, este un act imoral și antisocial, după cum și

instituirea sau confirmarea prin măsuri de fapt a statutului juridic al

minorului din cadrul familiei, în despărțire de statutul juridic al părinților

care-l au în îngrijire, constituie în aceeași măsură o încălcare a principiilor

legii.

Din această perspectivă, concluzia

la care se ajunge prin asumarea raționamentului propus de recurentă în sensul

că un minor, mai ales de o vârstă foarte fragedă nu împărtășește condiția grav

restrictivă impusă părinților săi, este eronată și nu poate fi acceptată, fiind

contrară ordinii publice și bunelor moravuri (art. 5 C. civ.).

Argumentele aduse de recurentă prin

invocarea prevederilor Decretului nr. 31/1954 sunt străine pricinii.

Soluția, ca și motivarea adusă de

prima instanță hotărârii pronunțate sunt în afară de orice critică și exprimă

un mod corect și uman de înțelegere a legii în resorturile și finalitatea sa.

De asemenea, potrivit prevederilor

art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de

prevederile acestui act normativ persoana, cetățean român care, în perioada 6

septembrie 1940 – 6 martie 1945, a suferit persecuții etnice, aflându-se în una

din cele 6 situații enumerate, în dispozițiile normative menționate.

Din interpretarea teleologică a

prevederilor ordonanței, rezultă că atât obiectul cât și scopul reglementării

îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile

suferite de persoanele persecutate de regimurile respective, din motive etnice,

în perioada arătată.

Având în vedere că legiuitorul a

urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele,

cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate

din motive etnice, prin persoane persecutate trebuie înțeles atât persoanele

care au suferit acele persecuții în mod nemijlocit, cât și acelea care au

suferit persecuțiile respective în mod indirect, prin consecințele care s-au

răsfrânt nemijlocit asupra lor.

Acesta este cazul copiilor care s-au

născut în perioada în care părinții lor s-au refugiat sau au fost strămutați,

ca urmare a unor persecuții din motive etnice și au suferit astfel toate

consecințele nefavorabile care au decurs din această situație.

În cauză, este necontestat că

reclamantul, care s-a născut ulterior datei la care părinții săi au fost

nevoiți să se refugieze din localitatea de domiciliu, a suferit aceleași

consecințe nefavorabile și prejudicii pe care le-a suferit familia sa ca urmare

a persecuțiilor etnice exercitate.

Față de considerentele mai sus

expuse, recursul declarat se vădește nefondat și urmează a fi respins ca atare,

menținându-se sentința criticată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa

Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 152 din 13 februarie

2003 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ,

ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 1 octombrie 2003.