ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1347/2003

Asupra recursului se rețin următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Mehedinți, sub nr. 94 din 1997, SC R. SRL Timișoara a solicitat instanței ca, prin sentința ce o va da, în contradictoriu cu SC G.T. SA Orșova și F.P.S., filiala Mehedinți, să oblige prima pârâtă să-i predea imobilul A. Orșova, ce a făcut obiectul licitației din 26 august 1994, și să primească contravaloarea acestui imobil, reclamanta dobândind astfel, dreptul de proprietate asupra acestuia, cu data de 26 august 1994, să fie obligată pârâta la plata unor daune moratorii de 0,4% din valoarea imobilului, pentru fiecare zi de întârziere în calcularea contravalorii acestuia și predarea lui către reclamantă, începând cu data introducerii și până la predarea efectivă.

În contradictoriu cu pârâtul F.P.S., filiala Mehedinți, să se constate că măsura prin care s-a dispus anularea licitației din 26 august 1994 este sancționată cu nulitatea absolută, întrucât nu era de competența acesteia, ci de cea a instanțelor judecătorești, să dispună anularea licitației, cu cheltuieli de judecată. Tribunalul Mehedinți, prin sentința civilă nr. 724 din 24 septembrie 1997, a admis în parte acțiunea, a constatat valabilă licitația organizată la data de 26 august 1994 și a obligat pârâta, SC G.T. SA Orșova, să predea reclamantei imobilul A. Orșova la prețul de 386.400.000 lei, actualizat conform H.G. nr. 500/1994. S-a respins capătul din acțiunea cu privire la daunele moratorii, luându-se act că renunță la judecarea acestuia.

Pârâtele au fost obligate la 23.025.000 lei cheltuieli de judecată. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut din actele dosarului, că, la data de 26 august 1994, SC G.T. SA Orșova a scos la licitație imobilul A. Orșova, evaluat la suma de 195.365.000 lei, iar la licitație a participat și reclamanta, care l-a adjudecat, în procesul-verbal de adjudecare menționându-se că va fi vândut după reactualizarea prețului în raport cu dispozițiile H.G. nr. 500/1994, și s-a stabilit astfel un preț de 386.400.000 lei, ce a fost acceptat de reclamantă. La data de 3 octombrie 1994, F.P.S. București comunică SC G.T. Orșova anularea licitației, măsură ce nu putea fi dispusă în raport cu dispozițiile Legii nr. 58/1991 și H.G.

nr. 1228/1990, motiv pentru care licitația fiind legală, a fost admisă acțiunea, având în vedere și dispozițiile H.G. nr. 634/1991, conform cărora contractul de vânzare-cumpărare al imobilului respectiv trebuia încheiat în 15 zile. Curtea de Apel Craiova, prin decizia civilă nr. 1175 din 3 octombrie 2000, a respins excepția privind competența materială în primă instanță a Curții de Apel Craiova, formulată de reclamantă, precum și cererile făcute în apel de aceasta, privind reactualizarea prețului și pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act de vânzare-cumpărare. S-a admis apelurile pârâtelor, declarate împotriva sentinței mai sus menționate, s-a schimbat în tot sentința și a fost respinsă acțiunea, cu 320.000.000 lei cheltuieli de judecată în favoarea SC G.T.

SA Orșova. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, în raport cu obiectul acțiunii, nu sunt aplicabile normele de procedură, inclusiv cele de drept material, privind competența materială prevăzută de Legea nr. 99/1999. Pe fond, s-a stabilit că, în cadrul licitației, au fost încălcate dispoziții ale H.G. nr. 634/1991 și ale H.G. nr. 500/1994, prevăzute sub sancțiunea nulității absolute, iar pârâtele au invocat nulitatea, ca apărare, în acțiunea reclamantei și putea fi reținută de instanță, chiar dacă destinatara licitației nu este atributul F.P.S. –ului. SC R. SRL Timișoara a declarat recurs împotriva deciziei, invocând dispozițiile art. 304 pct. 3, 9 și 11 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că: - Greșit reține instanța de apel inexistența raportului de evaluare a imobilului, potrivit dispozițiilor H.G.

nr. 500/1994, pentru că el nu este depus la dosar, iar prețul actualizat este de 196.000.000 lei și nu de 386.000.000 lei; - Nedepunerea garanției, cu trei zile înainte de ținerea licitației, nu poate fi considerată o fraudă la lege, care să atragă nulitatea absolută, mai ales că această împrejurare îi este imputabilă vânzătoarei. - Greșit a reținut Curtea de Apel că transferul de proprietate se realizează numai prin contractul de vânzare-cumpărare, deoarece momentul realizării acordului de voință al părților este marcat de încheierea procesului-verbal de adjudecare și nu de contract, în care se prevede activul ce se vinde și la ce preț, preț care, de altfel, a și fost achitat. Instanța de apel nu a distins care dintre acte este principal și care accesoriu, fără existența procesului-verbal nu se poate încheia contractul.

În acest sens, în mod imperativ, actul ce trebuie încheiat în 15 zile de la adjudecare este denumit de legiuitor „contract”, deoarece momentul realizării acordului de voință este la semnarea procesului-verbal. Legea nu prevede o situație, în sensul că transferul proprietății e marcat de contract. - Cauza trebuia judecată în primă instanță de către Curtea de Apel Craiova, având în vedere dispozițiile Legii nr. 99/1999; - Greșelile săvârșite de pârâta-vânzătoare în organizarea licitației au făcut ca sancțiunea să fie suportată de reclamanta-cumpărătoare; - Greșit s-a reținut de către instanța de apel că neregularitățile respective sunt sancționate cu nulitatea absolută a licitației. - Neîncheierea contractului în 15 zile de la data adjudecării, s-a datorat culpei vânzătorului, care a anulat abuziv licitația, pe de altă parte, trebuia reținut că termenul respectiv începe să curgă de la rămânerea irevocabilă a unei hotărâri de constatare a valabilității licitației.

Recursul a fost respins, ca nefondat, pentru următoarele motive: Potrivit dispozițiile art. 725 alin. (4) C. proc. civ.: „hotărârile pronunțate înainte de intrarea în vigoare a legii nu rămân supuse căilor de atac și termenelor prevăzute de legea sub care au fost pronunțate”. Sentința nr. 724 din 1997 a Tribunalului Mehedinți, prin care s-a soluționat, în fond, cauza a fost pronunțată înainte de apariția Legii nr. 99/1999. În această situație, Curtea de Apel Craiova era competentă să judece apelurile părților, nu fondul litigiului. Este de reținut și faptul că, prin decizia nr. 4606/1999, Curtea Supremă de Justiție a dispus rejudecarea apelurilor de către Curtea de Apel Craiova. În această situație, prin decizia recurată s-a reținut corect, având în vedere obiectul acțiunii, respectiv, „predarea unui activ”, competența în primă instanță a tribunalului de-a soluționa cauza.

Rezultă, din actele dosarelor, că, la data de 26 august 1994, SC G.T. SA a organizat o licitație pentru vânzarea magazinului A. Orșova. Potrivit dispozițiilor art. 11 din H.G. nr. 634/1991, aplicabile în speță, societatea comercială, deținătoare de active ce urmează a fi vândute, trebuie să întocmească raportul de evaluare a activului cu cel mult 60 zile înainte de ținerea licitației, iar potrivit dispozițiilor art. 1 din H.G. nr. 500/1991, în vigoare la data licitației, societățile comerciale cu capital integral sau parțial de stat „vor proceda”, în termen de 30 de zile de la data publicării actului normativ respectiv în Monitorul Oficial, la reevaluarea activelor imobiliare aflate în patrimoniul lor de la data de 31 decembrie 1993. Toate aceste dispoziții legale nu au fost îndeplinite la organizarea licitației de către vânzătoare.

Din modul de redactare a acestora rezultă că ele sunt imperative, redactarea fiind în sensul „vor proceda”, dacă ar fi vorba de norme supletive, cum susține recurenta, redactarea era în sensul „pot proceda”. Raportul de expertiză contabilă (suplimentul) depus în cauză, invocat ca dovadă de recurentă, în sensul că cerințele legale mai sus menționate au fost respectate cu ocazia organizării licitației, nu putea fi reținut ca atare, având în vedere concluziile „referatului” întocmit de Inspectoratul de Poliție Mehedinți la data de 25 noiembrie 1999 (dosar nr. 241/1998 al Curții Supreme de Justiție). Conform prevederilor art. 4 din Regulamentul de aplicare a H.G.

nr. 634 din 16 septembrie 1991, la licitație au dreptul de a participa persoane fizice sau juridice, care au depus la sediul organizatorului licitației, cu cel puțin trei zile înainte de ținerea ei, printre alte acte, dovada achitării taxei de participare și a garanției de 10% din prețul de pornire al licitației. Aceste dispoziții sunt, de asemenea, imperative pentru că neîndeplinirea cerinței respective este sancționată cu imposibilitatea (excluderea) persoanei din categoria licitatorilor. Recurenta, la data ținerii licitației, nu îndeplinea cerințele prevăzute de dispozițiile legale mai sus menționate, astfel cum rezultă din actul aflat la dosarul nr. 241/1999 al Curții Supreme de Justiție.

Potrivit dispozițiilor art. 61 din Legea nr. 58/1991, „procedura de vânzare a activelor societății comerciale va fi considerată definitivă la data încheierii, în condițiile legii, a contractului de vânzare-cumpărare, iar conform dispozițiilor art. 13 și 14 din H.G. nr. 634/1991, „După anunțarea adjudecătorului de către licitator se declară închisă ședința de licitație. Se întocmește procesul-verbal al ședinței, care se semnează de comisia de licitație și de către adjudecător”. Câștigătorul licitației semnând contractul de vânzare-cumpărare în termen de 15 zile de la data ședinței de licitație. Rezultă, din interpretarea acestor dispoziții legale, că toate actele efectuate în cadrul licitației, inclusiv procesul-verbal întocmit la încheierea acesteia, sunt acte accesorii, ce prevăd vânzarea numai prin încheierea contractului în formă scrisă, prin care se transmite dreptul de proprietate asupra cumpărătorului.

Prin dispozițiile legale mai sus menționate nu i se recunoaște procesului verbal, efecte translative de proprietate, dacă li s-ar da o astfel de interpretare, prevederile cu privire la încheierea contractului în formă scrisă, ar fi fost inutile. Prin voința legiuitorului, vânzarea se consideră „definitivă”, în sensul transferării dreptului de proprietate, numai la data încheierii contractului în forma și termenul prevăzut în actele normative menționate. În cauză, așa cum s-a arătat și cum a reținut și instanța de apel, la ținerea licitației au fost încălcate dispozițiile imperative ale actelor ce o reglementează, sancțiunea fiind nulitatea absolută a acesteia ce poate fi invocată oricând, inclusiv pe cale de excepție, de oricine și nu poate fi acoperită.

Ea s-a produs fie din necunoașterea legii sau achiesarea la încălcarea ei, ceea ce constituie fraudă la lege, motiv pentru care sancțiunea e suportată de toate părțile. Soluția instanței de apel, de respingere a acțiunii, nu avut la bază dispoziția F.P.S. de anulare a licitației, ci, așa cum s-a arătat, apărările pârâtelor cu privire la nulitatea absolută a acesteia. Nu a reținut culpa reclamantei în neîndeplinirea obligației de-a încheia în termen de 15 zile contractul, conform prevederilor H.G. nr. 634/1991, ci faptul că, în lipsa lui, nu i se poate recunoaște un drept de proprietate asupra bunului ce solicită a fi predat. Pentru motivele arătate, reținându-se că decizia pronunțată în cauză este legală, s-a respins, ca nefondat, recursul.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC R. SRL Timișoara, împotriva deciziei nr. 1175 din 3 octombrie 2001, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 5 martie 2003.