ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2231/2003

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul Municipiul București, reprezentat legal de Primarul General împotriva deciziei nr.43 din 1 februarie 2001 a Curții de Apel București, Secția a IV-a Civilă. La apelul nominal s-au prezentat recurentul-pârât Municipiul București, reprezentat legal de Primarul General, prin consilier juridic O.O.și intimatul-reclamant T.V., personal și asistat de avocat N.R. Procedura completă. Curtea ia act de depunerea de către avocatul N.R. a certificatului de moștenitor nr.18 din 7 februarie 2003 emis de Biroul Notarial “L.”, înscris care a fost comunicat în ședință publică și acordă cuvântul în dezbaterea recursului cu care a fost investită. Consilier juridic O.O.solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.

Avocat N.R. solicită respingerea recursului ca nefondat, în temeiul art.312 alin.(1) teza a II-a din C.proc.civ.. C U R T E A Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: T.V. a chemat în judecată Primăria Generală a Municipiului București solicitând să fie obligată la retrocedarea suprafeței de 150 m.p. teren situat în București, str.Țițeica (fostă Glucozei) nr.65, sectorul 2. În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că este moștenitorul testamentar al defunctei T.G., proprietara terenului în litigiu conform contractului autentic de vânzare-cumpărare nr.18624/1949, teren expropriat prin Decretul nr.112/26.04.1989 dar care, după demolarea construcțiilor, nu a fost folosit în scopul pentru care a fost expropriat fiind, în prezent liber (viran) și neafectat vreunor detalii de sistematizare.

Judecătoria Sectorului 2 București a respins acțiunea prin sentința civilă nr.9775 din 5 iulie 1999, dar, în urma admiterii apelului declarat de reclamant, această hotărâre a fost desființată de Tribunalul București, Secția a IV-a civilă, prin decizia nr.6 A din 5 ianuarie 2000, pentru încălcarea normelor privind competența materială a instanței. În primă instanță, același tribunal, prin sentința civilă nr.613 din 2 iunie 2000, a admis acțiunea astfel cum a fost formulată reținând că, potrivit înscrisurilor administrate, singura parte care a dovedit dreptul său de proprietate asupra imobilului este reclamantul. Municipiul București reprezentat de primarul general a declarat apel împotriva sentinței invocând lipsa calității procesuale pasive a Primăriei Municipiului București, această calitate aparținând primarului, ca organ executiv, potrivit dispozițiilor Legii aministrației publice locale nr.69/1991.

În subsidiar, apelantul a solicitat proba cu acte, respectiv Decretul de expropriere nr.112/1989, pentru a putea fi comparat titlul său cu cel al reclamantului. Apelul a fost respins de Curtea de Apel București, Secția a IV-a civilă, prin decizia nr.43 din 1 februarie 2001, cu motivarea că primarul general al capitatei reprezintă persoana juridică chemată în judecată, iar pe fondul cauzei, că terenul în cauză a fost expropriat pe numele autoarei reclamantului, conform anexei La Decretul nr.112/1989, poziția nr.18.

Împotriva deciziei instanței de apel Municipiul București reprezentat de primarul general a declarat recurs susținând că primarul general reprezintă Municipiul București iar nu Consiliul General al Municipiului București, care nu poate sta în justiție în nume propriu decât în cazul prevăzut de art.12 alin.5 din Legea nr.213/998, text inaplicabil în cauză întrucât bunul în litigiu nu face parte din domeniul public ci din cel privat al unității administrativ teritoriale. Pe fondul cauzei, recurentul reiterează susținerea potrivit căreia titlul statului îl constituie Decretul de expropriere nr.112/1989. Recursul nu este fondat.

În adevăr, în condițiile în care nu s-a făcut dovada afirmației că terenul în litigiu ar aparține altui domeniu decât cel public, iar prin Decretul nr.112/1989 imobilele expropriate au fost date în administrarea directă a Comitetului Executiv al Consiliului popular al municipiului București, nu poate fi primită susținerea potrivit căreia în cauză nu ar fi aplicabile dispozițiile art.12 (5) din Legea nr.213/1998, în conformitate cu care unitatea administrativ teritorială în speță, respectiv Municipiul București, este reprezentată în justiție de Consiliul General al Municipiului București, „care dă mandat scris, în fiecare caz, președintelui consiliului județean sau primarului. Acesta poate desemna un alt funcționar de stat sau un avocat să-l reprezinte în instanță”.

În concordanță cu dispozițiile citate, în fața instanțelor de fond, (filele 10, 12, 18, 22, 31 dosar judecătorie și fila 8 dosar tribunal nr.5637/1999), au fost prezenți la dezbateri, alternativ, Primăria Municipiului București și Consiliul General al Municipiului București, prin consilier juridic delegat de șeful Departamentului Juridic, Contencios din cadrul Primăriei Municipiului București, același care, în numele primarului general, a semnat apelul și recursul declarat de Municipiul București reprezentat legal de primarul general. Or, tocmai aceste aspecte au fost avute în vedere de instanța de apel în adoptarea soluției pronunțate, și care urmează a fi menținută. Cu privire la fondul cauzei.

Reclamantul s-a legitimat sub aspect procesual depunând în acest sens: contractul autentic de vânzare-cumpărare nr.18624/1949, transcris sub nr.8428/9.12.1949 în registrul Grefei Tribunalului Ilfov, Secția Comercială, prin care T.M.și T.G. au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului situat în București, str.Glucozei (actualmente str.Țiteica) nr.65; certificatul de moștenitor nr.961/10.07.1984 eliberat de Notariatul de stat local al Sectorului 2 București, potrivit căruia bunurile rămase la decesul lui T.M.au revenit soției supraviețuitoare T.G.; testamentul autentificat de Notariatul de stat local al Sectorului 2 București cu nr.8477/8.03.1994, prin care T.G. l-a instituit pe reclamant legatar universal și certificatul de moștenitor nr.18 din 7.02.2003 eliberat de Biroul Notariat „L.”, notar R.T.G.care confirmă calitatea reclamantului de moștenitor al defunctei T.G..

În ceea ce privește „titlul” statului asupra imobilului în litigiu, a fost invocat Decretul nr.112/26.04.1989 prin care, în vederea realizării unor artere de circulație și a construirii unui ansamblu de locuințe și dotări tehnico-edilitare interesând zonele Dudești, Vitan, Foișorului și Călărașilor, au fost expropriate, trecute în proprietatea statului și date în administrarea directă a Comitetului Executiv al Consiliului popular al Municipiului București, imobilele situate în București aparținând locuitorilor prevăzuți în tabelul-anexă la decret, între care se regăsește și T.G., cu imobilul din str.Glucozei nr.65 constând din teren în suprafață de 150 m.p., din care 46,08 m.p. reprezintă construcții.

Din constatările expertului tehnic inginer C.V., numit în cauză, consemnate în raportul de expertiză întocmit și la care nu s-au formulat obiecțiuni, rezultă însă că terenul în litigiu, învecinat la Nord și Sud cu alte terenuri virane, la Est cu str.Gh. Țițeica (fostă Glucozei) și la Vest cu proprietatea din str. Vidin, este lipsit de construcții edilitare având aspectul de loc viran (filele 25-27 dosar judecătorie).

Tot astfel, din adresa nr.1034/19.01.1999 a Primăriei Municipiului București, Departamentul Patrimoniu Imobiliar, Direcția Generală de Investiții, (fila 7 același dosar), rezultă că Primăria Municipiului București nu are prevăzute investiții pentru construcția de locuințe în anul 1999 care să afecteze terenul în litigiu, iar din adresa nr.1013/9174/26.05.1999 a Primăriei Sectorului 2 București, Serviciul Cadastru, Fond Funciar (fila 21 același dosar), rezultă că reclamantul este îndreptățit să i se restituie terenul pentru care a depus cerere în temeiul Legii nr.18/1991 dar lucrarea nu a fost finalizată din cauza neprezentării certificatului de moștenitor.

Potrivit art.35 din Legea nr.33/1994, dacă bunurile imobile expropriate nu au fost utilizate în termen de un an potrivit scopului pentru care au fost preluate de la expropriat, respectiv lucrările nu au fost începute, foștii proprietari pot cere retrocedarea lor, dacă nu s-a făcut o nouă declarare de utilitate publică. Prin decizia nr.VI din 27 septembrie 1999 a Curții Supreme de Justiție – Secții Unite, s-a hotărât, în interesul legii, cu putere obligatorie, că dispozițiile citate sunt aplicabile și în cazul cererilor având ca obiect retrocedarea unor bunuri imobile expropriate anterior intrării în vigoare a Legii nr.33/1994, dacă nu s-a realizat scopul exproprierii.

În cauză, astfel cum s-a demonstrat cu materialul probator administrat, scopul exproprierii nu s-a realizat în privința imobilului autoarei reclamantei, în sensul că, chiar dacă lucrările vizate de actul de expropriere ar fi fost executate în zonă, acestea nu au afectat terenul în litigiu, care, având aspectul unui loc viran, lipsit de construcții ori utilități edilitare, poate fi restituit persoanei îndreptățite. Față de cele ce preced, recursul se privește ca nefondat și urmează a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de pârâtul Municipiul București, reprezentat legal de Primarul general împotriva deciziei 43 din 1 februarie 2001 a Curții de Apel București, Secția a IV-a Civilă, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 mai 2003.