ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2231/2003

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul

Municipiul București, reprezentat legal de Primarul General împotriva deciziei

nr.43 din 1 februarie 2001 a Curții de Apel București, Secția a IV-a Civilă.

La apelul nominal s-au prezentat recurentul-pârât

Municipiul București, reprezentat legal de Primarul General, prin consilier

juridic O.O.și intimatul-reclamant T.V., personal și asistat de avocat N.R.

Procedura completă.

Curtea ia act de depunerea de către avocatul N.R. a

certificatului de moștenitor nr.18 din 7 februarie 2003 emis de Biroul Notarial

“L.”, înscris care a fost comunicat în ședință publică și acordă cuvântul în

dezbaterea recursului cu care a fost investită.

Consilier juridic O.O.solicită admiterea recursului,

astfel cum a fost formulat.

Avocat N.R. solicită respingerea recursului ca

nefondat, în temeiul art.312 alin.(1) teza a II-a din C.proc.civ..

C U R T E A

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

T.V. a chemat în

judecată Primăria Generală a Municipiului București solicitând să fie obligată

la retrocedarea suprafeței de 150 m.p. teren situat în București, str.Țițeica

(fostă Glucozei) nr.65, sectorul 2.

În motivarea acțiunii

reclamantul a arătat că este moștenitorul testamentar al defunctei T.G.,

proprietara terenului în litigiu conform contractului autentic de

vânzare-cumpărare nr.18624/1949, teren expropriat prin Decretul

nr.112/26.04.1989 dar care, după demolarea construcțiilor, nu a fost folosit în

scopul pentru care a fost expropriat fiind, în prezent liber (viran) și

neafectat vreunor detalii de sistematizare.

Judecătoria Sectorului 2

București a respins acțiunea prin sentința civilă nr.9775 din 5 iulie 1999,

dar, în urma admiterii apelului declarat de reclamant, această hotărâre a fost

desființată de Tribunalul București, Secția a IV-a civilă, prin decizia nr.6 A

din 5 ianuarie 2000, pentru încălcarea normelor privind competența materială a

instanței.

În primă instanță, același

tribunal, prin sentința civilă nr.613 din     2 iunie 2000, a admis acțiunea

astfel cum a fost formulată reținând că, potrivit înscrisurilor administrate,

singura parte care a dovedit dreptul său de proprietate asupra imobilului este

reclamantul.

Municipiul București

reprezentat de primarul general a declarat apel împotriva sentinței invocând

lipsa calității procesuale pasive a Primăriei Municipiului București, această

calitate aparținând primarului, ca organ executiv, potrivit dispozițiilor Legii

aministrației publice locale nr.69/1991.

În subsidiar, apelantul a

solicitat proba cu acte, respectiv Decretul de expropriere nr.112/1989, pentru

a putea fi comparat titlul său cu cel al reclamantului.

Apelul a fost respins de

Curtea de Apel București, Secția a IV-a civilă, prin decizia nr.43 din 1

februarie 2001, cu motivarea că primarul general al capitatei reprezintă

persoana juridică chemată în judecată, iar pe fondul cauzei, că terenul în

cauză a fost expropriat pe numele autoarei reclamantului, conform anexei La

Decretul nr.112/1989, poziția nr.18.

Împotriva deciziei

instanței de apel Municipiul București reprezentat de primarul general a

declarat recurs susținând că primarul general reprezintă Municipiul București

iar nu Consiliul General al Municipiului București, care nu poate sta în

justiție în nume propriu decât în cazul prevăzut de art.12 alin.5 din Legea

nr.213/998, text inaplicabil în cauză întrucât bunul în litigiu nu face parte

din domeniul public ci din cel privat al unității administrativ teritoriale.

Pe fondul cauzei,

recurentul reiterează susținerea potrivit căreia titlul statului îl constituie

Decretul de expropriere nr.112/1989.

Recursul nu este fondat.

În adevăr, în condițiile în

care nu s-a făcut dovada afirmației că terenul în litigiu ar aparține altui

domeniu decât cel public, iar prin Decretul nr.112/1989 imobilele expropriate

au fost date în administrarea directă a Comitetului Executiv al Consiliului

popular al municipiului București, nu poate fi primită susținerea potrivit

căreia în cauză nu ar fi aplicabile dispozițiile art.12 (5) din Legea

nr.213/1998, în conformitate cu care unitatea administrativ teritorială în

speță, respectiv Municipiul București, este reprezentată în justiție de

Consiliul General al Municipiului București, „care dă mandat scris, în fiecare

caz, președintelui consiliului județean sau primarului. Acesta poate desemna un

alt funcționar de stat sau un avocat să-l reprezinte în instanță”.

În concordanță cu

dispozițiile citate, în fața instanțelor de fond, (filele 10, 12, 18, 22, 31

dosar judecătorie și fila 8 dosar tribunal nr.5637/1999), au fost prezenți la

dezbateri, alternativ, Primăria Municipiului București și Consiliul General al

Municipiului București, prin consilier juridic delegat de șeful Departamentului

Juridic, Contencios din cadrul Primăriei Municipiului București, același care,

în numele primarului general, a semnat apelul și recursul declarat de

Municipiul București reprezentat legal de primarul general.

Or, tocmai aceste aspecte

au fost avute în vedere de instanța de apel în adoptarea soluției pronunțate, și

care urmează a fi menținută.

Cu privire la fondul

cauzei.

Reclamantul s-a legitimat

sub aspect procesual depunând în acest sens: contractul autentic de

vânzare-cumpărare nr.18624/1949, transcris sub nr.8428/9.12.1949 în registrul

Grefei Tribunalului Ilfov, Secția Comercială, prin care T.M.și T.G. au dobândit

dreptul de proprietate asupra imobilului situat în București, str.Glucozei

(actualmente str.Țiteica) nr.65; certificatul de moștenitor nr.961/10.07.1984

eliberat de Notariatul de stat local al Sectorului 2 București, potrivit căruia

bunurile rămase la decesul lui T.M.au revenit soției supraviețuitoare T.G.;

testamentul autentificat de Notariatul de stat local al Sectorului 2 București

cu nr.8477/8.03.1994, prin care T.G. l-a instituit pe reclamant legatar

universal și certificatul de moștenitor nr.18 din 7.02.2003 eliberat de Biroul

Notariat „L.”, notar R.T.G.care confirmă calitatea reclamantului de moștenitor

al defunctei T.G..

În ceea ce privește

„titlul” statului asupra imobilului în litigiu, a fost invocat Decretul

nr.112/26.04.1989 prin care, în vederea realizării unor artere de circulație și

a construirii unui ansamblu de locuințe și dotări tehnico-edilitare interesând

zonele Dudești, Vitan, Foișorului și Călărașilor, au fost expropriate, trecute

în proprietatea statului și date în administrarea directă a Comitetului

Executiv al Consiliului popular al Municipiului București, imobilele situate în

București aparținând locuitorilor prevăzuți în tabelul-anexă la decret, între

care se regăsește și T.G., cu imobilul din str.Glucozei nr.65 constând din

teren în suprafață de 150 m.p., din care 46,08 m.p. reprezintă construcții.

Din constatările expertului

tehnic inginer C.V., numit în cauză, consemnate în raportul de expertiză

întocmit și la care nu s-au formulat obiecțiuni, rezultă însă că terenul în

litigiu, învecinat la Nord și Sud cu alte terenuri virane, la Est cu str.Gh.

Țițeica (fostă Glucozei) și la Vest cu proprietatea din str. Vidin, este lipsit

de construcții edilitare având aspectul de loc viran (filele 25-27 dosar

judecătorie).

Tot astfel, din adresa

nr.1034/19.01.1999 a Primăriei Municipiului București, Departamentul Patrimoniu

Imobiliar, Direcția Generală de Investiții, (fila 7 același dosar), rezultă că

Primăria Municipiului București nu are prevăzute investiții pentru construcția

de locuințe în anul 1999 care să afecteze terenul în litigiu, iar din adresa

nr.1013/9174/26.05.1999 a Primăriei Sectorului 2 București, Serviciul Cadastru,

Fond Funciar (fila 21 același dosar), rezultă că reclamantul este îndreptățit

să i se restituie terenul pentru care a depus cerere în temeiul Legii

nr.18/1991 dar lucrarea nu a fost finalizată din cauza neprezentării

certificatului de moștenitor.

Potrivit art.35 din Legea

nr.33/1994, dacă bunurile imobile expropriate nu au fost utilizate în termen de

un an potrivit scopului pentru care au fost preluate de la expropriat,

respectiv lucrările nu au fost începute, foștii proprietari pot cere

retrocedarea lor, dacă nu s-a făcut o nouă declarare de utilitate publică.

Prin decizia nr.VI din 27

septembrie 1999 a Curții Supreme de Justiție – Secții Unite, s-a hotărât, în

interesul legii, cu putere obligatorie, că dispozițiile citate sunt aplicabile

și în cazul cererilor având ca obiect retrocedarea unor bunuri imobile expropriate

anterior intrării în vigoare a Legii nr.33/1994, dacă nu s-a realizat scopul

exproprierii.

În cauză, astfel cum s-a

demonstrat cu materialul probator administrat, scopul exproprierii nu s-a

realizat în privința imobilului autoarei reclamantei, în sensul că, chiar dacă

lucrările vizate de actul de expropriere ar fi fost executate în zonă, acestea

nu au afectat terenul în litigiu, care, având aspectul unui loc viran, lipsit

de construcții ori utilități edilitare, poate fi restituit persoanei îndreptățite.

Față de cele ce preced,

recursul se privește ca nefondat și urmează a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat

de pârâtul Municipiul București, reprezentat legal de Primarul general

împotriva deciziei 43 din 1 februarie 2001 a Curții de Apel București, Secția a

IV-a Civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 28 mai 2003.