ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 405/2003

Decizia nr.405                                                                                                                                                                           Dosar

nr.3631/2002

S-a luat în examinare recursul în anulare declarat de

Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție

împotriva sentinței civile nr. 3445 din 30 aprilie 2001 a Judecătoriei

Sectorului 5 București, deciziei civile nr. 1232/R din 5 septembrie 2001 a

Tribunalului București – secția a IV – a civilă.

La apelul

nominal s-au prezentat: intimata contestatoare U.P.A.personal și intimatul

Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei Informațiilor reprezentat de avocat

A.R..

Procedura

completă.

Reprezentanta

Ministerului Public solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.

Intimata

contestatoare U.P.A.solicită respingerea recursului în anulare.

Avocat A.R.

solicită admiterea recursului în anulare și depune concluzii scrise.

C U R T E A

Asupra

recursului în anulare de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată la Tribunalul București – secția a IV – a civilă în 9 februarie

2001, contestatoarea U.P.A.a solicitat, în contradictoriu cu intimatul

Ministerul Comunicației și Tehnologiei Informației, în calitate de succesor al

Agenției Naționale pentru Comunicații și Informatică, reintegrarea în funcția

deținută anterior cu plata drepturilor salariale de la 10 ianuarie 2001 până la

efectiva integrare.

În motivarea

contestației se arată că la 19 ianuarie 2001, Agenția Națională pentru

Comunicații și Informatică  i-a comunicat contestatoarei adresa nr. 654 din 9

ianuarie 2001, prin care se aduce la cunoștință că în baza art. 130 alin.1 lit.

b și art. 131 C. mun. i se acordă un preaviz de 15 zile, contestatoarea fiind

încadrată ca referent gradul 1 la agenție.

În carnetul de

muncă al contestatoarei se menționează că a fost eliberată din funcție în

temeiul art. 92 lit. b din Legea nr.188/1999, ca urmare a desființării Agenției

Naționale pentru Comunicații și Informatică, în baza art. 14 din

O.U.G.nr.2/2001.

Prin sentința

nr. 192 din 28 februarie 2001, Tribunalul București, secția a IV – a civilă, a

declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului

5, invocând prevederile art. 1 C.proc.civ.și art. 70 din Legea nr.168/1999.

Contestația a

fost respinsă de Judecătoria Sectorului 5 ca neîntemeiată prin sentința civilă

nr. 3445 din 30 aprilie 2001.

În motivarea

sentinței, se arată că Agenția Națională pentru Comunicații și Informatică, a

cărei angajată a fost contestatoarea, s-a desființat, măsura desființării

contractului ei de muncă este legală și ea avea posibilitatea de a se angaja pe

bază de examen la Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei Informației.

Recursul

declarat de contestatoare a fost admis prin decizia nr. 1232/R din 5 septembrie

2001, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV – a, s-a modificat în tot

sentința recurată, în sensul admiterii contestației, s-a dispus reintegrarea

contestatoarei în funcția deținută anterior, cu obligarea intimatei de a plăti

contestatoarei drepturile salariale cuvenite, începând cu 10 ianuarie 2001 până

la efectiva reintegrare.

S-a respins

capătul de cerere formulat de recurentă privind acordarea cheltuielilor de

judecată.

Procurorul

General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs

în anulare împotriva sentinței civile nr. 3445 din 30 aprilie 2001 a

Judecătoriei Sectorului 5 București și deciziei nr. 1232 din 5 septembrie 2001

a Tribunalului București – Secția a IV – a civilă.

Hotărârile

judecătorești, se arată în motivarea recursului în anulare, au fost pronunțate

cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a

cauzei pe fond, fiind, totodată, vădit netemeinice.

Agenția

Națională pentru Comunicații și Informatică, în care intimata contestatoare

ocupa postul de referent gradul I, s-a desființat potrivit art. 14 din

O.U.G.nr. 2/2001, iar Hotărârea de Guvern nr.20/2001 privind organizarea și

funcționarea Ministerului Comunicațiilor și Tehnologiei Informații a prevăzut

în art. 6 alin. 3 un număr de 70 de posturi, stabilind că personalul va fi

încadrat numai pe bază de examen în condițiile legii.

Potrivit art.

130 alin. 1 lit. b C.mun., contractul de muncă poate fi desfăcut din inițiativa

unității în cazul în care unitatea își încetează activitatea prin dizolvare,

iar în cazul funcționarului public, art. 92 lit. b din Legea nr.188/1999

stabilește că funcționarul public va fi eliberat din funcție atunci când

autoritatea sau instituția publică își încetează activitatea.

Întrucât

intimata contestatoare avea calitatea de funcționar public, competența de

soluționare a litigiilor privind eliberarea din funcție aparține instanței de

contencios administrativ, potrivit prevederilor art. 95 din Legea nr.188/1999,

iar instanțele judecătorești au pronunțat hotărâri nelegale soluționând cauze

care nu erau în competența lor.

Se solicită în

baza art. 313 C.proc.civ.admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor

criticate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța competentă.

Recursul în

anulare este întemeiat și se va admite pentru motivele care se vor expune.

Intimata

contestatoare U.P.A.a ocupat funcția de referent gradul I la Agenția Națională

pentru Comunicații și Informatică.

La data de 9

ianuarie 2001, cu actul nr. 654 agenția îi comunică acordarea unui preaviz de

15 zile, începând cu 10 ianuarie 2001, iar în carnetul de muncă al

contestatoarei se menționează la poziția 55 “eliberat din funcție în temeiul

art.92 lit. b din Legea nr.188/1999, urmare a desființării agenției”.

Prin derogare

de la normele de competență materială referitoare la judecarea conflictelor de

muncă prevăzute în art.2 pct. 1 litera b

1

C.proc.civ., art. 95 din

Legea nr.188/1999 privind statutul funcționarilor publici stabilește că în

cazul eliberării din funcție, funcționarul public poate cere instanței de

contencios administrativ anularea ordinului sau a dispoziției de eliberare din

funcție.

Calitatea de

funcționar public a intimatei contestatoare impunea aplicarea dispozițiilor

evocate, cuprinse într-o lege specială dispoziții care au caracter imperativ,

fiind obligatorie și soluționarea cauzei de o altă instanță decât cea de

contencios administrativ,ceea ce atrage casarea hotărârilor pronunțate cu

încălcarea normelor de competență de ordine publică.

În consecință,

recursul în anulare se va admite, se vor casa hotărârile recurate și se va

trimite cauza pentru soluționare în primă instanță la Curtea de Apel București

– secția contencios administrativ, competentă potrivit art. 3 pct. 1

C.proc.civ., așa cum a fost modificat prin O.U.G.nr. 138/2000 și

O.U.G.nr.59/2001.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

DECIDE:

Admite

recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă

Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei nr. 1232/R din 5 septembrie 2001

a Tribunalului București – secția a IV – a civilă.

Casează

decizia recurată, precum și sentința civilă nr.3445 din 30 aprilie 2001 a

Judecătoriei Sectorului 5 București și trimite cauza pentru soluționare în

primă instanță la Curtea de Apel București – secția contencios administrativ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, asatăzi 5 februarie 2003.