ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 405/2003

Decizia nr.405 Dosar nr.3631/2002 S-a luat în examinare recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva sentinței civile nr. 3445 din 30 aprilie 2001 a Judecătoriei Sectorului 5 București, deciziei civile nr. 1232/R din 5 septembrie 2001 a Tribunalului București – secția a IV – a civilă. La apelul nominal s-au prezentat: intimata contestatoare U.P.A.personal și intimatul Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei Informațiilor reprezentat de avocat A.R.. Procedura completă. Reprezentanta Ministerului Public solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat. Intimata contestatoare U.P.A.solicită respingerea recursului în anulare.

Avocat A.R. solicită admiterea recursului în anulare și depune concluzii scrise. C U R T E A Asupra recursului în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Tribunalul București – secția a IV – a civilă în 9 februarie 2001, contestatoarea U.P.A.a solicitat, în contradictoriu cu intimatul Ministerul Comunicației și Tehnologiei Informației, în calitate de succesor al Agenției Naționale pentru Comunicații și Informatică, reintegrarea în funcția deținută anterior cu plata drepturilor salariale de la 10 ianuarie 2001 până la efectiva integrare. În motivarea contestației se arată că la 19 ianuarie 2001, Agenția Națională pentru Comunicații și Informatică i-a comunicat contestatoarei adresa nr. 654 din 9 ianuarie 2001, prin care se aduce la cunoștință că în baza art. 130 alin.1 lit. b și art. 131 C. mun.

i se acordă un preaviz de 15 zile, contestatoarea fiind încadrată ca referent gradul 1 la agenție. În carnetul de muncă al contestatoarei se menționează că a fost eliberată din funcție în temeiul art. 92 lit. b din Legea nr.188/1999, ca urmare a desființării Agenției Naționale pentru Comunicații și Informatică, în baza art. 14 din O.U.G.nr.2/2001. Prin sentința nr. 192 din 28 februarie 2001, Tribunalul București, secția a IV – a civilă, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5, invocând prevederile art. 1 C.proc.civ.și art. 70 din Legea nr.168/1999.

Contestația a fost respinsă de Judecătoria Sectorului 5 ca neîntemeiată prin sentința civilă nr. 3445 din 30 aprilie 2001. În motivarea sentinței, se arată că Agenția Națională pentru Comunicații și Informatică, a cărei angajată a fost contestatoarea, s-a desființat, măsura desființării contractului ei de muncă este legală și ea avea posibilitatea de a se angaja pe bază de examen la Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei Informației. Recursul declarat de contestatoare a fost admis prin decizia nr. 1232/R din 5 septembrie 2001, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV – a, s-a modificat în tot sentința recurată, în sensul admiterii contestației, s-a dispus reintegrarea contestatoarei în funcția deținută anterior, cu obligarea intimatei de a plăti contestatoarei drepturile salariale cuvenite, începând cu 10 ianuarie 2001 până la efectiva reintegrare.

S-a respins capătul de cerere formulat de recurentă privind acordarea cheltuielilor de judecată. Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare împotriva sentinței civile nr. 3445 din 30 aprilie 2001 a Judecătoriei Sectorului 5 București și deciziei nr. 1232 din 5 septembrie 2001 a Tribunalului București – Secția a IV – a civilă. Hotărârile judecătorești, se arată în motivarea recursului în anulare, au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond, fiind, totodată, vădit netemeinice. Agenția Națională pentru Comunicații și Informatică, în care intimata contestatoare ocupa postul de referent gradul I, s-a desființat potrivit art. 14 din O.U.G.nr.

2/2001, iar Hotărârea de Guvern nr.20/2001 privind organizarea și funcționarea Ministerului Comunicațiilor și Tehnologiei Informații a prevăzut în art. 6 alin. 3 un număr de 70 de posturi, stabilind că personalul va fi încadrat numai pe bază de examen în condițiile legii. Potrivit art. 130 alin. 1 lit. b C.mun., contractul de muncă poate fi desfăcut din inițiativa unității în cazul în care unitatea își încetează activitatea prin dizolvare, iar în cazul funcționarului public, art. 92 lit. b din Legea nr.188/1999 stabilește că funcționarul public va fi eliberat din funcție atunci când autoritatea sau instituția publică își încetează activitatea.

Întrucât intimata contestatoare avea calitatea de funcționar public, competența de soluționare a litigiilor privind eliberarea din funcție aparține instanței de contencios administrativ, potrivit prevederilor art. 95 din Legea nr.188/1999, iar instanțele judecătorești au pronunțat hotărâri nelegale soluționând cauze care nu erau în competența lor. Se solicită în baza art. 313 C.proc.civ.admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor criticate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța competentă. Recursul în anulare este întemeiat și se va admite pentru motivele care se vor expune. Intimata contestatoare U.P.A.a ocupat funcția de referent gradul I la Agenția Națională pentru Comunicații și Informatică.

La data de 9 ianuarie 2001, cu actul nr. 654 agenția îi comunică acordarea unui preaviz de 15 zile, începând cu 10 ianuarie 2001, iar în carnetul de muncă al contestatoarei se menționează la poziția 55 “eliberat din funcție în temeiul art.92 lit. b din Legea nr.188/1999, urmare a desființării agenției”. Prin derogare de la normele de competență materială referitoare la judecarea conflictelor de muncă prevăzute în art.2 pct. 1 litera b 1 C.proc.civ., art. 95 din Legea nr.188/1999 privind statutul funcționarilor publici stabilește că în cazul eliberării din funcție, funcționarul public poate cere instanței de contencios administrativ anularea ordinului sau a dispoziției de eliberare din funcție.

Calitatea de funcționar public a intimatei contestatoare impunea aplicarea dispozițiilor evocate, cuprinse într-o lege specială dispoziții care au caracter imperativ, fiind obligatorie și soluționarea cauzei de o altă instanță decât cea de contencios administrativ,ceea ce atrage casarea hotărârilor pronunțate cu încălcarea normelor de competență de ordine publică. În consecință, recursul în anulare se va admite, se vor casa hotărârile recurate și se va trimite cauza pentru soluționare în primă instanță la Curtea de Apel București – secția contencios administrativ, competentă potrivit art. 3 pct. 1 C.proc.civ., așa cum a fost modificat prin O.U.G.nr. 138/2000 și O.U.G.nr.59/2001.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII DECIDE: Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei nr. 1232/R din 5 septembrie 2001 a Tribunalului București – secția a IV – a civilă. Casează decizia recurată, precum și sentința civilă nr.3445 din 30 aprilie 2001 a Judecătoriei Sectorului 5 București și trimite cauza pentru soluționare în primă instanță la Curtea de Apel București – secția contencios administrativ. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, asatăzi 5 februarie 2003.