ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1656/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data

de 29 septembrie 2000, reclamantul A.O. a chemat în judecată Ministerul Muncii

și Protecției Sociale, SC

Romtelecom

SA – S.N.T. – Direcția de Telecomunicații București, Ministerul Apărării

Naționale și Asociația Națională a Veteranilor de Război, solicitând ca prin

hotărârea judecătorească ce se va pronunța, să se dispună plata contravalorii

celor 100 de impulsuri din structura abonamentului telefonic prevăzut de art.

15 lit. f) din Legea nr. 44/1994, impulsuri acordate inclusiv în luna august

1999 și care constituie un drept câștigat, dar încălcat din luna septembrie

1999 prin convenția bilaterală dintre Ministerul Muncii și Protecției Sociale

și SC ROMTELECOM SA prin care s-a schimbat nelegal și abuziv abonamentul cu 100

de impulsuri în abonament cu zero impulsuri.

În motivarea acțiunii sale

reclamantul a invocat nelegalitatea actului încheiat între pârâți în raport cu

prevederile art. 15 din Legea nr. 44/1994.

Curtea de Apel București, secția de

contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 1354 din 17 octombrie 2000 a

admis excepția necompetenței materiale invocată de pârâta SC

Romtelecom

SA și a declinat competența

soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 1 București, reținând,

în esență, că pârâta SC ROMTELECOM SA nu este o autoritate administrativă și

obiectul cererii este o acțiune în pretenții.

Curtea Supremă de Justiție, prin

decizia nr. 359 din 5 februarie 2002, a admis recursul declarat de A.O.

împotriva sentinței mai sus arătate, a casat sentința atacată și a trimis cauza

spre competentă soluționare Curții de Apel București, secția de contencios

administrativ, reținând, în esență, că instanța de fond a interpretat greșit

obiectul dedus judecății și că cererea reclamantului de a-i fi recunoscut

dreptul de a beneficia, în calitate de veteran de război, de 100 de impulsuri

incluse (gratuite) în abonamentul telefonic se circumscrie dispozițiilor art. 1

alin. (1) teza II din Legea nr. 29/1990, întrucât petentul consideră că

autoritățile pârâte (SC ROMTELECOM SA și Ministerul Muncii și Protecției

Sociale) au refuzat nejustificat să-i recunoască un drept prevăzut de Legea nr.

44/1994.

Prin sentința civilă nr. 387 din 10

aprilie 2002, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a

admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Ministerul

Apărării Naționale și a Asociației Naționale a Veteranilor de Război și a

respins acțiunea reclamantului ca neîntemeiată.

Pentru a se pronunța în sensul

arătat a reținut, pe de o parte, că cei doi pârâți față de care s-a admis

excepția nu au nici o legătură cu litigiul și nu există nici intervenții din

partea acestora în interesul reclamantului.

Pe de altă parte, instanța de fond a

reținut că adresa răspuns înregistrată cu nr. 1246/SM/17 august 1999 emisă de

Ministerul Muncii și Protecției Sociale este legală deoarece Legea nr. 44/1994

nu prevede expres ce înseamnă abonament de telefon (cu impulsuri incluse sau

fără impulsuri) și că modificarea tarifelor pentru prestații telefonice este o

măsură care ține de independența managerială a SC

Romtelecom SA

și a fost făcut cu avizul Ministerului

Finanțelor și a Oficiului pentru Protecția Consumatorilor.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, în termen legal, reclamantul A.O., criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

În principal, recurentul a susținut că în mod greșit a

reținut instanța de fond că pârâtele Ministerul Muncii și Protecției Sociale și

SC R

omtelecom SA

au procedat

corect, în baza unor convenții, fără a avea în vedere, pe de o parte, că

facilitatea de care a beneficiat ca veteran de război este prevăzută de art. 15

lit. f) din Legea nr. 44/1994 iar, pe de altă parte, că nici convențiile MMPS

nr. 1564/21 noiembrie 1994 și MC nr. 100/407/ac/21 noiembrie 1994, respectiv

MMPS nr. 1606/8 iulie 1998 și MC nr. 1053/SP/22 iunie 199, nu se referă la

situația tipului de abonament, ci la procedura de decontare de către MMPS

unităților prestatoare de servicii telefonice aparținând MC, respectiv ai

societății SC ROMTELECOM SA.

Examinând sentința atacată în raport

cu toate criticile formulate, cu probele administrate și dispozițiile legale

incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ. se

constată că recursul este fondat pentru considerentele ce vor fi expuse în

continuare și în limitele arătate.

În conformitate cu art. 15 lit. f)

din Legea nr. 44/1994, în forma inițială, veteranii de război și văduvele de

război beneficiază și de scutirea de taxe pentru șederea în stațiunile

balneoclimaterice, pentru vizitarea muzeelor, caselor memoriale, monumentelor

istorice, de arhitectură și arheologie, precum și de plata abonamentelor de

telefon și de radioteleviziune.

Este adevărat că acest text a

suferit modificări succesive, dar nu cu privire la beneficiarul „veteran de

război” și nici cu privire la „abonamentul de telefon”. În plus, chiar și în

Legea nr. 44/1994 (M. Of., nr. 783/28.10.2002) la art. 15 lit. f) s-a menținut

beneficiarul „veteran de război”, iar cu privire la facilitate s-a precizat

„scutirea de plata abonamentului unui post telefonic”, precum și „a

abonamentelor de radio și televiziune”.

Prin urmare, se constată că voința

legiuitorului s-a manifestat în sensul de a acorda această facilitate

veteranilor de război fără a se face distincție între abonament cu un anumit

număr de impulsuri incluse sau fără impulsuri.

De altfel, a face o distincție în

sensul pretins de pârâți ar lipsi în mare măsură de conținut facilitatea

acordată, căci a considera că facilitatea vizează numai plata abonamentului,

fără să includă nici un impuls, este contrar atât literei, cât și spiritului

legii.

Din interpretarea teleologică a art.

15 lit. f) rezultă că scopul facilității acordate este de a veni în ajutorul

veteranilor de război, persoane în majoritate de vârste înaintate și mai greu

deplasabile, pentru a se trata și pentru a avea la îndemână mijlocul de

comunicare de urgență (telefonul), cât și mijloace de informare statice (radio,

TV).

Aceasta, cu atât mai mult cu cât la

data intrării în vigoare a Legii nr. 44/1994, abonamentele telefonice pentru o

linie principală aveau incluse 100 de impulsuri telefonice.

Este adevărat că în aplicarea art.

15 lit. f) din Legea nr. 44/1994 s-au încheiat convenții între Ministerul

Muncii și Protecției Sociale și Ministerul Comunicațiilor, numai că în timp ce

în prima convenție s-a respectat textul legii, după introducerea de tarife

diferențiate de către S.C. ROMTELECOM SA, Ministerul Muncii, la solicitarea

societății, a comunicat cu adresa nr. 1246/S/17 august 1999 sumele ce vor fi

decontate lunar începând cu luna iulie 1999 pentru persoanele prevăzute de

Legea nr. 44/1994 precizând că „persoanele...beneficiază de scutirea de plată a

abonamentelor telefonice, nu și de scutirea de la plata impulsurilor

telefonice”, făcând distincția pe care legea nu a făcut-o. De altfel, nici unul

dintre pârâți nu a făcut anterior distincția între abonament telefonic și

abonament telefonic cu 100 de impulsuri, celor două formulări dându-li-se

același înțeles și acordându-se facilitatea ca atare (decontându-se, deci, cele

100 de impulsuri ce erau incluse în abonament).

Faptul că ulterior, prin deciziile

și convențiile lor, pârâții au dat altă interpretare legii și au sistat

acordarea unor drepturi câștigate anterior prin lege este de natură a vătăma

beneficiarul dreptului recunoscut de lege și încălcat în modul arătat,

încălcându-se totodată principiul legalității, respectiv ierarhia și forța

juridică a actelor normative.

Referitor la motivul de recurs

privind calitatea procesuală pasivă a Ministerului Apărării Naționale și

A.N.V.R. se constată că acesta este neîntemeiat, întrucât astfel cum corect a

reținut și instanța de fond, nici în Legea nr. 29/1990, nici în C. proc. civ.,

nu se prevede calitatea de „asistent, protector, susținător” invocată de

recurentul-reclamant (în lipsa unei cereri de intervenții în acest sens).

În consecință, constatându-se că

motivele recursului declarat în cauză sunt în parte întemeiate se va admite

recursul, se va casa sentința atacată și în fond se va admite acțiunea

reclamantului cu obligarea pârâților Ministerul Muncii și Solidarității

Sociale, precum și S.N.T. ROMTELECOM SA să-i recunoască acestuia scutirea de

plata abonamentului de telefon în forma prevăzută la data acordării facilității

și să-i plătească contravaloarea impulsurilor achitate de reclamant în perioada

septembrie 1999 până la data punerii în executare a hotărârii.

Se vor menține dispozițiile

referitoare la lipsa calității procesuale pasive a pârâților Ministerul

Apărării Naționale și Asociația Națională a Veteranilor de Război.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de A.O.

împotriva sentinței civile nr. 387 din 10 aprilie 2002 a Curții de Apel

București, secția de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și în fond

admite în partea acțiunea reclamantului și obligă pârâții Ministerul Muncii și

Solidarității Sociale, precum și S.N.T. ROMTELECOM SA să-i recunoască acestuia

scutirea de plata abonamentului de telefon în forma prevăzută la data acordării

facilității și să-i plătească contravaloarea impulsurilor achitate de reclamant

în perioada septembrie 1999 până la data punerii în executare a hotărârii.

Menține celelalte dispoziții ale

sentinței.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 6 mai 2003.