ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3738/2003

Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 1 aprilie 1997, reclamanții V.A.T., V.A.L. și V.V.M. au chemat în judecată R. Brașov și Primăria Brașov, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că 1/2 parte din imobilul situat în Brașov, este exceptat de la naționalizare; să se dispună rectificarea C.F. prin radierea dreptului de proprietate al Statului Român; să fie obligați pârâții să lase reclamanților în deplină proprietate și posesie imobilul. În motivarea acțiunii s-a arătat că imobilul a fost naționalizat abuziv în baza Decretului nr. 92/1950, întrucât antecesorii reclamanților erau exceptați de la naționalizare.

S-a formulat cerere de intervenție în favoarea pârâtei Primăria Brașov de către M.I. și M.M. După un prim ciclu procesual, la instanța de trimitere, în cauză, au formulat cerere de intervenție accesorie U.C., M.P., C.G., C.V., I.A., F.M., F.S. și M.M., invocând calitatea de cumpărători de bună credință în baza Legii nr. 112/1995, a apartamentelor pe care le-au folosit ca și chiriași. Ulterior, toți intervenienții au depus cereri de intervenție principală, solicitând a se constata că sunt cumpărători de bună credință, că astfel au dobândit dreptul de proprietate asupra apartamentelor, să se dispună înscrierea drepturilor în C.F., să se respingă acțiunea formulată de reclamanți, cereri care nu au fost însă admise în principiu.

Prin sentința civilă nr. 114/30 martie 2001 Tribunalul Brașov a respins acțiunea formulată și precizată de reclamanții V.A.T. (decedat pe parcursul procesului), V.A.L. și V.V.M. (aceștia în nume propriu și în calitate de moștenitori ai reclamantului V.A.T. – decedat), în contradictoriu cu Municipiul Brașov prin Primar și S.C. R. SRL (fostă R.). A admis cererile de intervenție în interesul pârâtului Municipiul Brașov prin Primar formulate de intervenienții accesorii M.I., U.C., M.P., C.G., C.V., I.A., A.S. (în nume propriu și ca moștenitoare a intervenientei F.M.) și M.M. S-a reținut pentru aceasta că imobilul în litigiu a constituit proprietatea lui A.V. – avocat – și soției V.H., casnică, în cotă de 1/2 și a R.P.

pentru cota de1/2. După naționalizare antecesorii reclamanților au fost evacuați, iar din 1940 în imobil au locuit chiriași. În ce privește pe intervenienți, contractele de vânzare-cumpărare au fost încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, instanța nefiind sesizată cu desființarea acestora, aplicabile fiind și dispozițiile Legii nr. 10/2001, respectiv art.18 lit. d) și art. 46 alin. (2), după care măsurile reparatorii se stabilesc numai prin echivalent, dacă imobilul a fost înstrăinat foștilor chiriași cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995 iar aceștia au fost de bună credință. Cum în cauză nu s-a invocat cu privire la contractele de vânzare-cumpărare nici încălcarea legii și nici reaua credință, existența juridică a acestora împiedică restituirea în natură a imobilului,care de altfel nu se mai află în proprietatea statului.

Tocmai de aceea – susține mai departe instanța – nu poate fi admis nici capătul de cerere privind nevalabilitatea titlului statului (ce nu ar avea finalitate) și exceptarea de la naționalizare. Curtea de Apel Brașov, prin decizia civilă nr. 76/20 iulie 2001, a admis apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței civile nr. 114/2001 a Tribunalului Brașov, a schimbat în tot hotărârea în sensul că; a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții V.A.L. și V.M. în contradictoriu cu pârâții Municipiul Brașov prin Primar, S.C. R. SRL Brașov și în consecință: - a constatat că o cotă de 1/2 parte din imobilul situat în Brașov, înscris în C.F. 15519 Brașov sub nr.top 6547/1/4, 6547/2/1/2 este exceptată de la naționalizare; - a dispus rectificarea situației de C.F.

în sensul radierii dreptului de proprietate al Statului Român asupra cotei de 1/2 -a parte; - a respins pretențiile reclamanților de lăsare în deplină proprietate și posesie a cotei de 1/2 parte; - a respins cererile de intervenție accesorie formulate de intervenienți; - a înlăturat din dispozitivul sentinței apelate dispoziția de obligare a reclamanților la plata cheltuielilor de judecată; - a obligat pe intervenienți să plătească reclamanților 6.000.000 lei cheltuieli de judecată în toate instanțele. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că naționalizarea s-a făcut cu încălcarea prevederilor art. II din Decretul nr. 92/1950, antecesorii reclamanților neîncadrându-se în categoria exploatatorilor de locuințe, imobilul fiind preluat fără titlu valabil, situație în care, în temeiul art. 34 pct. 1 din Legea nr. 115/1938 se impune și rectificarea C.F.

Pe de altă parte, instanța a depășit limitele investirii sale, nefiind îndrituită a se pronunța asupra contractelor de vânzare-cumpărare – dacă intervenienții au fost de bună sau de rea credință, aceasta întrucât cererile de intervenție au caracter accesoriu, sprijinind doar apărarea pârâților după cum, eronat s-a făcut și aplicarea unor prevederi din Legea nr. 10/2001. În ce privește cererea referitoare la lăsarea în proprietate și posesie a cotei de 1/2 parte din imobil, arată mai departe instanța – aceasta se respinge, întrucât chestiunea proprietății se poate reglementa după revenirea la situația anterioară pe numele antecesorilor reclamanților, nu s-a solicitat constatarea și intabularea în C.F.

a dreptului lor de proprietate, iar cu privire la posesie, până la reglementarea situației juridice a întregului imobil, nu se poate ști care parte aparține reclamanților, fiind o cotă parte ideală din drept. Cererile de intervenție care numai au sprijinit apărarea statului, vor fi respinse urmare admiterii acțiunii referitoare la valabilitatea titlului statului. Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții S.C. R. SRL Brașov, Municipiul Brașov prin Primar și intervenienții M.I., U.C., M.P., C.G., C.V., I.A., A.S. În această fază de judecată, la data de 18 august 2002 a decedat recurentul M.P. și I.A. – 12 decembrie 2002, fiind introduși în cauză, ca succesori, Z.H. și Z.E.M., respectiv I.A.

În recursul formulat de S.C. R. SRL Brașov se susține că imobilul a fost preluat de Statul Român în baza unui titlu legal, respectiv Decretul nr. 92/1950, ce a avut ca efect stingerea drepturilor foștilor proprietari și ale cărui cerințe au fost îndeplinite. Aceasta întrucât prevederile art. II din decret nu includeau în categoria persoanelor exceptate de la naționalizare pe cele casnice, iar imobilul, care prin construcție a fost destinat pentru mai multe familii, a fost folosit de antecesoarea reclamanților pentru obținerea de venituri prin închiriere. Recursul formulat de Municipiul Brașov conține, esențial, aceleași considerente în legătură cu greșita apreciere a instanței de apel privind stabilirea faptului că imobilul a fost preluat fără titlu valabil, invocându-se în plus, împrejurarea că reclamanții au apelat la dispozițiile Legii nr. 112/1995, obținând despăgubirile solicitate și recunoscând astfel valabilitatea titlului statului.

Sub un alt aspect instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, stabilind că naționalizarea s-a făcut fără titlu valabil, deși prin acțiune s-a solicitat numai a se constata exceptarea de la naționalizare, greșit reținându-se și inaplicabilitatea dispozițiilor Legii nr. 10/2001 – ce au fost invocate în apărare. Recursul intervenienților, neîntemeiat pe vreunul din motivele de casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., vizează de asemenea greșita apreciere asupra valabilității titlului statului, invocându-se aceleași aspecte, precum și împrejurarea că au încheiat contractele de vânzare-cumpărare cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995. Recursurile nu sunt întemeiate.

Spre deosebire de prima instanță, care a apreciat greșit că, întrucât existența contractelor de vânzare-cumpărare împiedică restituirea în natură a imobilului, nu poate fi admis capătul de cerere privind exceptarea de la naționalizare (și deci valabilitatea titlului statului), o asemenea chestiune neavând finalitate într-o astfel de ipoteză, instanța de apel în mod legal, sesizată fiind, a supus cercetării judecătorești, pe fond, capătul de cerere menționat. Sub acest aspect și cu referire la situația antecesorilor reclamanților pentru cota de 1/2 din imobil, în cauză este dovedit că aceștia au fost – avocat, respectiv casnică – făcând deci parte din categoriile socio-profesionale exceptate de la naționalizare potrivit art. II din Decretul nr. 92/1950.

Nu poate fi primită susținerea recurenților, după care, totuși ar fi incidente prevederile art. I din decret, autorii reclamanților încadrându-se în categoria exploatatorilor de locuințe. În ce-i privește pe aceiași reclamanți o asemenea împrejurare nu apare ca fiind dovedită, simplele mențiuni din cartea de imobil – pentru perioadele din timpul războiului și următoare acestuia – neputând constitui proba certă în sensul că imobilul, prin construcție, a fost destinat și folosit de antecesorii reclamanților în acel scop. Sub acest aspect este important de reținut că imobilul a fost dobândit (cota parte din dreptul de proprietate), prin schimb cu un alt imobil din Miercurea-Ciuc, autorii reclamanților ocupând parte din acesta (conform cotei părți de 1/2), iar în anul 1952 au fost evacuați, cu stabilirea domiciliului forțat în județul Covasna – oraș Covasna, iar la revenirea lor, în imobil locuiau chiriași.

Așadar, în mod corect instanța de apel a apreciat că imobilul a fost preluat de stat, în ce privește cota de 1/2 aparținând reclamanților, fără titlu legal. În acest sens nu poate fi primită nici susținerea privind împrejurarea că titlul statului este valabil întrucât reclamanții au formulat cerere pentru acordarea de despăgubiri, în temeiul Legii nr. 112/1995, pronunțându-se în acest sens Hotărârea nr. 288/1997. Aceasta întrucât reclamanții au revenit asupra cererii respective anterior chiar pronunțării hotărârii respective, însăși hotărârea dată fiind apoi atacată la instanța de judecată – proces suspendat (aspect invocat chiar de intervenienți). Așa fiind, reclamanții erau îndreptățiți, în temeiul celor prevăzute în H.G.

nr. 11/1997, la formularea prezentei acțiuni, pe calea dreptului comun, instanța de apel făcând astfel o corectă aplicare a dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 213/1998. Nu se poate reține de asemenea că instanța a acordat astfel mai mult decât s-a cerut, câtă vreme, prin stabilirea faptului că autorii reclamanților erau exceptați de la naționalizare, se apreciază asupra valabilității sau nevalabilității titlului statului. Cum astfel s-a stabilit că preluarea de către stat a imobilului s-a făcut fără un titlu valabil, precum și în aplicarea prevederilor art. 34 pct. 1 din Legea nr. 115/1938 s-a dispus rectificarea situației de C.F. în sensul radierii dreptului de proprietate al Statului Român asupra cotei de 1/2 parte.

Desigur în limitele acestei dispoziții și numai pe acest temei, aceasta nu poate determina posibilitatea înscrierii în C.F. a dreptului de proprietate în favoarea reclamanților, drept care nu ar putea afecta eventuale alte înscrieri, pentru alte poziții ulterioare din foaia B a cărții funciare, privind dreptul de proprietate dobândit de intervenienți urmare contractelor de vindere-cumpărare. Cu referire la recursul intervenienților, care invocă în plus, legalitatea contractelor de vânzare-cumpărare încheiate fiind cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995 și cu bună credință, solicitând în consecință admiterea cererilor de intervenție, este de reținut că soluția de respingere este de asemenea corectă.

Aceasta întrucât, desigur, după cum rezultă din considerentele hotărârii atacate, intervenția având caracter accesoriu, instanța a apreciat asupra celor invocate, numai în ce privește apărarea formulată de pârâți. Soluționând cauza, în cadrul deja menționat, s-au avut astfel în vedere considerentele legate de cele stabilite în legătură cu valabilitatea titlului statului. Așa fiind, cererile de intervenție apar ca respinse pentru acest considerent și nu pentru cele invocate în legătură cu valabilitatea contractelor de vânzare-cumpărare, cu existența sau nu a bunei credințe, chestiuni rămase fără obiect, în măsura în care cererea privind revendicarea imobilului a fost respinsă.

Asemenea chestiuni, inclusiv cele afirmate în legătură cu aplicarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001 (art. 46) ar fi avut desigur importanță în măsura în care, cererile de intervenție principală, în care s-au formulat capete de cerere în acest sens, ar fi fost admise în principiu, sau mai departe, în măsura în care, în recurs ar fi făcut obiect de judecată, capătul de cerere având ca obiect revendicarea imobilului, ceea ce, de asemenea nu se poate reține, soluția sub acest aspect nefiind atacată cu recurs de către reclamanți. Așa fiind, față de cele arătate, recursurile urmează a fi respinse. Văzând și dispozițiile art. 274 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții Municipiul Brașov, prin Primar, de S.C. R. SRL Brașov și de intervenienții M.I., A. S., C.V., I.A, U.C., C.G., Z.H. și Z.E.M. împotriva deciziei nr. 76 A din 20 iulie 2001 a Curții de Apel Brașov, secția civilă. Obligă recurenții la 5.000.000 lei cheltuieli de judecată către intimații V.A.L. și V.V.M. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 septembrie 2003.