ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1632/2003

S-a luat în examinare recursul declarat de Societatea comercială N.V.I. SRL împotriva sentinței civile nr.354 din 19 decembrie 2001 a Curții de Apel Alba Iulia – Secția comercială și de contencios administrativ. La apelul nominal s-au prezentat: Ministerul Finanțelor Publice prin consilierul juridic VCS, lipsind SC N.V.I. SRL, Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Hunedoara și Garda Financiară – Secția Hunedoara. Procedura completă. Consiliul juridic VCS și reprezentantul Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție au pus concluzii de respingere a recursului ca nefondat. C U R T E A Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Societatea comercială N.V.I.

SRL în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor, Direcția generală a finanțelor publice Hunedora și Garda Financiară Hunedora, a solicitat anularea deciziei nr.1000 din 29 iunie 2001 emisă de primul pârât și a procesului verbal nr.348 din 23 februarie 2001 încheiat de ultima pârâtă și exonerarea de plata sumei de 2.858.915.210 lei reprezentând 2.034.053.627 lei impozit pe profit și 824.861.583 lei majorări de întârziere aferente.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că nu datorează obligațiile fiscale reținute prin actele de control atacate deoarece este investitor în zonă defavorizată, calitate în care beneficiază de facilitățile instituite prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.24/1998 și Hotărârea Guvernului nr.992 din 29 decembrie 1998. A susținut că întreaga activitate de consultanță s-a realizat în zona defavorizată, cu personal din acea zonă și că Ordinul nr.1 din 24 ianuarie 2000 emis de Ministerul Dezvoltării și prognozei, invocat de către organele de control, nu are aplicabilitate în zona Văii Jiului, ea îndeplinind condițiile legale pentru a beneficia de scutire de la plata impozitului pe profit pentru activitatea de consultanță.

Curtea de Apel Alba Iulia – Secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr.354 din 19 decembrie 2001, a respins acțiunea. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că reclamanta a realizat investiții în scopul realizării obiectivului de activitate, constând în achiziționarea în regim de leasing a unor echipamente de spălătorie industrială, dar că ponderea veniturilor realizate în perioada verificată 1999 – 2000 și implicit profitul realizat sunt din activitatea de consultanță și nu din utilizarea investițiilor nou create în scopul realizării obiectivului principal de activitate, pentru care a obținut certificatul de investitor (servicii de spălătorie, curățenie și vopsire articole textile și blănuri), astfel că datorează impozit pe profit și majorări de întârziere.

Considerând hotărârea netemeinică și nelegală, reclamanta a declarat recurs și a solicitat în principal admiterea recursului și casarea sentinței cu trimitere spre rejudecare la aceeași instanță, considerând că hotărârea este nemotivată, pentru că deși a administrat proba cu înscrisuri și au fost audiați trei martori instanța nu a făcut vorbire despre aceasta. Pe fondul cauzei, susține că în calitate de investitor în zonă defavorizată beneficiază de facilitățile stabilite prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.24/1998, întrucât întreaga activitate de consultanță s-a realizat în zona defavorizată, cu personal din acea zonă și că Ordinul nr.1/2000 al Președintelui ANDR nu-și găsește aplicabilitate în zona Văii Jiului.

Recursul este nefondat. Societatea comercială N.V.I. SRL este o societate cu capital privat existentă în zona defavorizată a Văii Jiului, fiind înregistrată sub nr.J/20/710/1999 și a obținut certificatul de investitor în zona defavorizată nr.152 din 20 decembrie 1999 având ca obiect de activitate prestări servicii; spălarea, curățirea și vopsirea textilelor și a blănurilor. În urma controlului efectuat de comisarii Gărzii financiare – Secția Hunedoara, control ce a vizat perioada 1999 – 2000, s-a încheiat procesul-verbal nr.348 din 23 februarie 2001, prin care aceasta a fost obligată să vireze la bugetul de stat suma de 2.858.915.210 lei reprezentând – 2.034.053.627 lei impozit pe profit și 824.861.583 lei majorări de întârziere.

S-a reținut că societatea a realizat investiții în scopul realizării obiectului de activitate constând în achiziționarea în regim de leasing a unor echipamente de spălătorie industrială și că în anii 1999-2000, aceasta nu a realizat profit din utilizarea investițiilor nou-create, profitul înregistrat fiind aferent veniturilor realizate din servicii de consultanță, pentru care nu s-au putut prezenta acte din care să rezulte locul și perioada în care a desfășurat activitatea de consultanță sau prezentarea unor oferte la diverși beneficiari ai produselor comercializate de SC „Electrolux” SRL București. Astfel societatea nu poate beneficia de facilitățile fiscale prevăzute de art.6(1) lit.c) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.24/1998 privind regimul zonelor defavorizate.

Prin decizia nr.1000 din 29 iunie 2001, Ministerul Finanțelor a respins ca neîntemeiată contestația. Conform art.6 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.24/1998 republicată privind regimul zonelor defavorizate „societățile comerciale cu capital majoritar privat, persoane juridice române, precum și intreprinzătorii particulari sau asociațiile familiale, autorizate conform Decretului-Lege nr.54/1990 privind organizarea și desfășurarea unor activități economice pe baza liberei inițiative care-și au sediul sau și desfășoară activitatea în zona defavorizată, beneficiază pentru investițiile nou create de următoarele facilități. c) scutirea de plata impozitului pe profit pe durata de existență a zonei defavorizate.

Potrivit adresei nr.262539 din 22 mai 2001 a Ministerului Finanțelor Publice – Direcția generală de soluționare a contestațiilor, scutirea de la plata impozitului pe profit se acordă pe baza certificatului de investitor emis de Agenția pentru dezvoltare regională, în a cărei rază de competență teritorială se află sediul principal al agentului economic, respectiv pentru profitul obținut din utilizarea investițiilor nou create, în activitatea pentru care agentul economic a solicitat conform Legii eliberarea certificatului de investitor. Or, în urma verificării a rezultat că societatea a obținut profit cu preponderență din activitatea de prestări servicii de consultanță și nu din utilizarea investițiilor nou create în scopul pentru care a obținut certificatul de investitor în zona defavorizată, respectiv servicii de spălătorie, curățătorie produse textile și blănuri.

Este real că, Hotărârea Guvernului nr.992 din 29 decembrie 1998 declară Valea Jiuilui ca zonă defavorizată și prevede în art. 4 că „pe perioada existenței zonei defavorizate, declarată în conformitate cu prevederile prezentei hotărâri, se acordă facilitățile prevăzute în anexa 2 iar aceasta la pct.b prevede scutirea de plata impozitului pe profit. Din actele prezentate a rezultat că activitatea preponderentă de prestări servicii de consultanță din care s-a obținut venituri s-a realizat cu personal din altă zonă decât cea a Văii Jiului sau cu ajutorul altor agenți economiei, SC „Electrolux” SA București, SC „Electronice” SRL București, SC „Electrowafe Service” SRL.

Scopul acestor reglementări speciale este de stimulare a investițiilor, scutirea de impozit pe profit se acordă pe baza certificatului de investitor pentru profitul obținut din utilizarea investițiilor nou create în activitatea pentru care agentul economic a solicitat, conform prevederilor legale, eliberarea acestuia. În situația dată aceste condiții după cum s-a arătat mai sus nu sunt îndeplinite, astfel că organul de control în mod legal a aplicat prevederile art.4, art.6 și art.15 alin.(3) din Ordonanța Guvernului nr.70/1994 republicată privind impozitul pe profit și art.13 din Ordonanța Guvernului nr.11/1996 și a obligat societatea la impozit pe profit și majorări aferente. Susținerea din recurs că hotărârea este nemotivată, nu poate fi primită întrucât instanța a arătat care sunt temeiurile de fapt și de drept ce au stat la baza soluției.

Neindicarea concretă a fiecărei probe nu poate fi considerată ca nemotivare pentru a se face în cauză aplicarea art.261 Cod procedură civilă. În consecință, soluția instanței fiind temeinică și legală, recursul se privește nefondat și urmează a fi respins în baza art.312 Cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de Societatea comercială N.V.I. SRL împotriva sentinței civile nr.354 din 19 decembrie 2001 a Curții de Apel Alba Iulia – Secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 aprilie 2003.