ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1632/2003

S-a

luat în examinare recursul declarat de Societatea comercială N.V.I. SRL

împotriva sentinței civile nr.354 din 19 decembrie 2001 a Curții de Apel Alba

Iulia – Secția comercială și de contencios administrativ.

La

apelul nominal s-au prezentat: Ministerul Finanțelor Publice prin consilierul

juridic VCS, lipsind SC N.V.I. SRL, Direcția Generală a Finanțelor Publice a

județului Hunedoara și Garda  Financiară – Secția Hunedoara.

Procedura

completă.

Consiliul

juridic VCS și reprezentantul Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de

Justiție au pus concluzii de respingere a recursului ca nefondat.

C

U R T E A

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Societatea

comercială  N.V.I. SRL în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor, Direcția

generală a finanțelor publice Hunedora și Garda Financiară Hunedora, a

solicitat anularea deciziei nr.1000 din 29 iunie 2001 emisă de primul pârât și

a procesului verbal nr.348 din 23 februarie 2001 încheiat de ultima pârâtă și

exonerarea de plata sumei de 2.858.915.210 lei reprezentând 2.034.053.627 lei

impozit pe profit și 824.861.583 lei majorări de întârziere aferente.

În

motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că nu datorează obligațiile fiscale

reținute prin actele de control atacate deoarece este investitor în zonă

defavorizată, calitate în care beneficiază de facilitățile instituite prin

Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.24/1998 și Hotărârea Guvernului nr.992 din

29 decembrie 1998.

A

susținut că întreaga activitate de consultanță s-a realizat în zona

defavorizată, cu personal din acea zonă și că Ordinul nr.1 din 24 ianuarie 2000

emis de Ministerul Dezvoltării și prognozei, invocat de către organele de

control, nu are aplicabilitate în zona Văii Jiului, ea îndeplinind condițiile

legale pentru a beneficia de scutire de la plata impozitului pe profit pentru

activitatea de consultanță.

Curtea

de Apel Alba Iulia – Secția comercială și de contencios administrativ, prin

sentința nr.354 din 19 decembrie 2001, a respins  acțiunea.

Pentru

a hotărî astfel, instanța a reținut că reclamanta a realizat investiții în

scopul realizării obiectivului de activitate, constând în achiziționarea în

regim de leasing a unor echipamente de spălătorie industrială, dar că ponderea

veniturilor realizate în perioada verificată 1999 – 2000 și implicit profitul

realizat sunt din activitatea  de consultanță și nu din utilizarea

investițiilor nou create în scopul realizării  obiectivului principal de

activitate, pentru care a obținut certificatul de investitor (servicii de

spălătorie, curățenie și vopsire articole textile și blănuri), astfel că

datorează impozit pe profit și majorări de întârziere.

Considerând

hotărârea netemeinică și nelegală, reclamanta a  declarat recurs și a solicitat

în principal admiterea recursului și casarea sentinței cu trimitere spre

rejudecare la aceeași instanță, considerând că hotărârea este nemotivată,

pentru că deși a administrat proba cu înscrisuri și au fost audiați trei

martori instanța nu a făcut vorbire despre aceasta.

Pe

fondul cauzei, susține că în calitate de investitor în  zonă defavorizată

beneficiază de facilitățile stabilite prin Ordonanța de Urgență a Guvernului

nr.24/1998, întrucât întreaga activitate de consultanță s-a realizat în zona

defavorizată, cu personal din acea zonă și că Ordinul nr.1/2000 al

Președintelui ANDR nu-și găsește aplicabilitate în zona Văii Jiului.

Recursul

este nefondat.

Societatea

comercială N.V.I. SRL  este o societate cu capital privat existentă în zona

defavorizată a Văii Jiului, fiind înregistrată sub nr.J/20/710/1999 și a

obținut certificatul de  investitor în zona defavorizată nr.152 din 20

decembrie 1999 având ca obiect de activitate prestări servicii; spălarea,

curățirea și vopsirea textilelor și a blănurilor.

În

urma controlului efectuat de comisarii Gărzii financiare – Secția Hunedoara,

control ce a vizat perioada 1999 – 2000, s-a încheiat procesul-verbal nr.348

din 23 februarie 2001, prin care aceasta a  fost  obligată să vireze la bugetul

de stat suma de 2.858.915.210 lei reprezentând – 2.034.053.627 lei impozit pe

profit și 824.861.583 lei majorări de întârziere.

S-a

reținut că societatea a realizat investiții în scopul  realizării obiectului de

activitate constând în achiziționarea în regim de leasing a unor echipamente de

spălătorie industrială și că în anii 1999-2000, aceasta nu a realizat profit

din utilizarea  investițiilor nou-create, profitul înregistrat fiind aferent

veniturilor realizate din servicii de consultanță, pentru care nu s-au putut

prezenta acte din care să rezulte locul și perioada în care a desfășurat

activitatea de consultanță sau prezentarea unor oferte la diverși beneficiari

ai produselor comercializate de SC „Electrolux” SRL București.

Astfel

societatea nu poate beneficia de facilitățile fiscale prevăzute de art.6(1) lit.c)

din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.24/1998  privind regimul zonelor

defavorizate.

Prin

decizia nr.1000 din 29  iunie 2001, Ministerul Finanțelor a respins ca

neîntemeiată contestația.

Conform

art.6 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.24/1998 republicată privind

regimul zonelor defavorizate „societățile comerciale cu capital  majoritar

privat, persoane juridice române, precum și  intreprinzătorii  particulari sau

asociațiile familiale, autorizate conform Decretului-Lege nr.54/1990 privind organizarea

și desfășurarea unor activități economice pe baza liberei inițiative care-și au

sediul sau și desfășoară activitatea în zona defavorizată, beneficiază pentru

investițiile nou create de următoarele facilități.

c)

scutirea de plata impozitului pe profit pe durata de existență a zonei

defavorizate.

Potrivit

adresei nr.262539 din 22 mai 2001 a Ministerului Finanțelor Publice – Direcția

generală de soluționare a contestațiilor, scutirea de la plata impozitului pe

profit se acordă pe baza certificatului de investitor emis de Agenția pentru

dezvoltare regională, în a cărei rază de competență teritorială se află sediul

principal al agentului economic, respectiv pentru profitul obținut din

utilizarea investițiilor nou create, în activitatea  pentru care agentul

economic a solicitat conform Legii eliberarea certificatului de investitor.

Or,

în urma verificării a rezultat că societatea a obținut profit cu preponderență

din activitatea de prestări servicii de consultanță și nu din utilizarea

investițiilor nou create în scopul pentru care a obținut certificatul de

investitor în zona defavorizată, respectiv servicii de spălătorie, curățătorie

produse textile și blănuri.

Este

real că, Hotărârea Guvernului nr.992 din 29 decembrie 1998 declară Valea

Jiuilui ca zonă defavorizată și prevede în art. 4 că „pe perioada existenței

zonei defavorizate, declarată în conformitate cu prevederile prezentei

hotărâri, se acordă facilitățile prevăzute în anexa 2 iar aceasta la pct.b

prevede scutirea de plata impozitului pe profit. Din actele prezentate a

rezultat că activitatea preponderentă de prestări servicii de consultanță din

care s-a obținut venituri s-a realizat cu personal din altă zonă decât cea a

Văii Jiului sau cu ajutorul altor agenți economiei, SC „Electrolux” SA București,

SC „Electronice” SRL București, SC „Electrowafe Service” SRL.

Scopul acestor reglementări speciale este de stimulare a

investițiilor, scutirea de impozit pe profit se acordă pe baza certificatului

de investitor pentru profitul obținut din utilizarea investițiilor nou create

în activitatea pentru care agentul economic a solicitat, conform prevederilor

legale, eliberarea acestuia.

În

situația dată aceste condiții  după cum s-a arătat mai sus nu sunt îndeplinite,

astfel că organul de control în mod legal a aplicat prevederile art.4, art.6 și

art.15 alin.(3) din Ordonanța Guvernului nr.70/1994 republicată privind

impozitul pe profit și art.13 din Ordonanța Guvernului nr.11/1996 și a obligat

societatea la impozit pe profit și majorări aferente.

Susținerea

din recurs că hotărârea este nemotivată, nu poate fi primită întrucât instanța

a arătat care sunt temeiurile de fapt și de drept ce au stat la baza soluției.

Neindicarea

concretă a fiecărei probe nu poate fi considerată ca nemotivare pentru a se face

în cauză aplicarea art.261 Cod procedură civilă.

În

consecință, soluția instanței fiind temeinică și legală, recursul se privește

nefondat și urmează a fi respins în baza art.312 Cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge

recursul declarat de Societatea comercială N.V.I. SRL împotriva sentinței

civile nr.354 din 19 decembrie 2001 a Curții de Apel Alba Iulia – Secția

comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 18 aprilie 2003.