ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2051/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 15

martie 1999, reclamanta S.N.P. P. SA București, sucursala P. Mehedinți, a

chemat în judecată pe pârâta SC F.P. SA Mehedinți (la care era acționar)

solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună

anularea actului adițional la contractul și statutul societății menționate din

8 noiembrie 1997, autentificat la aceeași dată, care a fost încheiat cu

încălcarea dispozițiilor legale, privitoare la capacitatea persoanei, întrucât

fostul său manager M.B., demisionase din această funcție încă de la data de 1

august 1997, și, ca atare, nu mai avea calitatea să o reprezinte în A.G.A. a SC

F.P. SA Mehedinți din 8 septembrie 1997, care a adoptat actul adițional privind

modificarea art. 17 alin. (1) și (5) din statutul societății.

Prin sentința civilă nr. 247 din 8 iulie

1999, Tribunalul Mehedinți a respins acțiunea, ca nefondată, cu mențiunea că

actul adițional din 8 septembrie 1997 nu este lovit de nulitate, așa cum a

pretins reclamanta, întrucât revocarea mandatului lui M.B. nu s-a făcut cu

respectarea prevederilor legale, care reglementează materia, și, ca atare,

convocarea A.G.A. din 8 septembrie 1997, a fost făcută de către acesta în

calitatea de mandatar legal al societății reclamante.

A mai reținut instanța că acțiunea

trebuia introdusă în termen de 15 zile de la data publicării hotărârii A.G.A.

în Monitorul Oficial, termen respectat în speță.

Apelul declarat împotriva acestei

sentințe de reclamanta S.N.P. P. SA București, sucursala Mehedinți, a fost

admis prin decizia nr. 1225 din 30 noiembrie 1999 a Curții de Apel Craiova, și,

ca urmare, hotărârea primei instanțe a fost desființată, cu trimiterea cauzei

la aceeași instanță de fond.

Pentru a hotărî astfel, curtea de

apel a reținut că prima instanță trebuia să judece în limitele învestirii sale,

ca o acțiune în anularea actului juridic (nulitate relativă) respectiv, a

actului adițional, prin care a fost modificat actul constitutiv al societății

pârâte și în contradictoriu cu toate părțile.

Curtea Supremă de Justiție, secția comercială,

prin decizia nr. 5566 din 14 noiembrie 2000, a admis recursurile declarate de

reclamanta S.N.P. P. SA București, sucursala P. Mehedinți, și de pârâta SC F.P.

SA Mehedinți, a casat decizia atacată și a trimis cauza, spre rejudecare, la

aceeași curte de apel.

În motivarea acestei soluții, s-a

reținut că, față de obiectul acțiunii, prin care s-a solicitat anularea actului

adițional încheiat la 8 septembrie 1997, prin care s-au adus modificări la

contractul de societate și statutul societății pârâte, care au vizat printre

altele și art. 17 alin. (5) din statut, în condițiile în care, actul menționat,

a fost semnat, în numele reclamantei, de o persoană care nu mai era mandatată,

respectiv, de fostul manager M.B., în speță, erau aplicabile dispozițiile

speciale cuprinse în capitolul V al titlului II din Legea nr. 31/1990, cu

modificările ulterioare.

Or, față de această situație,

instanța supremă, a constatat că, în mod greșit, curtea de apel a trimis cauza

spre rejudecare, în loc să o examineze plecând de la cadrul procesual și ținând

cont de limitele învestirii pe fond a litigiului, precum și în ce măsură

cererea reclamantei, privind anularea actului adițional de modificare a

contractului de societate și a statutului societății pârâte, este întemeiată.

Prin decizia nr. 418 din 3 mai 2000,

pronunțată în rejudecare, Curtea de Apel Craiova a respins, ca nefondat, apelul

declarat de reclamanta S.N.P. P. SA București, sucursala P. Mehedinți,

împotriva sentinței nr. 247 din 8 iunie 1999 a Tribunalului Mehedinți.

Pentru a soluționa astfel, instanța

de apel a reținut, în esență, că, în măsura în care reclamanta considera că

actul de modificare a contractului de societate și a statutului societății

pârâte este nelegal, atunci aceasta trebuia să atace, conform art. 131 alin.

(2) din Legea nr. 31/1990, republicată, în termen de 15 zile de la data

publicării în Monitorul Oficial, hotărârea prin care a fost adoptat acesta, ceea

ce nu s-a făcut, și nu să ceară, contrar dispozițiilor speciale menționate,

anularea actului din 8 septembrie 1997, pe calea unei acțiuni în anulare

întemeiată pe prevederile legale din dreptul comun în materie de nulitate,

ocolind, astfel, calea specială prevăzută de dispozițiile legale speciale

precizate.

A mai reținut instanța că nici

celelalte susțineri ale reclamantei nu pot fi avute în vedere, din moment ce

hotărârea A.G.A. din 8 septembrie 1997 a fost publicată în Monitorul Oficial,

iar actul adițional, pretins a fi nelegal, a făcut obiectul cererii de

înscriere de mențiuni nr. 2495 din 10 septembrie 1997, și aceasta, în afara

faptului că reclamanta a luat cunoștință, dacă s-ar trece peste cele arătate

mai sus, despre existența modificărilor intervenite, prin actul adițional din 8

septembrie 1997, la contractul de societate și statutul societății pârâte, cel

mai târziu, la data de 6 octombrie 1997, care, prin reprezentantul său legal, a

semnat de primirea protocolului de predare-primire a aportului în natură, și,

ca atare, dacă era interesată, așa cum a pretins ulterior, reclamanta trebuia

să atace hotărârea A.G.A. din 8 septembrie 1997, cel mai târziu în termen de 15

zile, socotit de la această dată.

Împotriva deciziei instanței de

apel, a declarat recurs reclamanta S.N.P. P. SA București, sucursala P.

Mehedinți, susținând, în esență, că, în mod greșit, instanța de apel, a

considerat că anularea actului adițional nu poate fi făcută pe calea dreptului

comun, ci numai potrivit dispozițiilor speciale prevăzute de art. 131 alin. (2)

din Legea nr. 31/1990, ceea ce conduce implicit la concluzia că o hotărâre A.G.A.,

publicată în Monitorul Oficial și care nu a fost atacată în termenul de 15

zile, conform prevederilor legale precizate, nu mai poate fi desființată,

indiferent de motivele de nulitate absolută de care ar fi afectată aceasta, și

care ar conduce, în final, la menținerea unui act juridic (hotărârea A.G.A.

fiind, de altfel, tot un act juridic) lovit de nulitate absolută și care nu ar

mai putea fi invocată în orice fază procesuală și de către orice persoană sau

chiar de către instanță din oficiu.

În concluzie, cum, în cauză, nu sunt

aplicabile dispozițiile Legii nr. 31/1990, care nu ar avea, în opinia

recurentei, un caracter special, față de regimul juridic al nulității absolute din

dreptul comun, lipsa consimțământului acesteia la încheierea actului adițional

atacat, care rezultă din faptul că fostul său manager B.M. nu a avut mandat să

o reprezinte în A.G.A. SC F.P. SA Mehedinți, trebuia sancționată cu nulitatea

absolută a actului, neavând nici o relevanță, față de toate cele arătate,

împrejurarea că hotărârea A.G.A. din 8 septembrie 1997, prin care a fost

adoptată această măsură de modificare a actelor constitutive ale societății

pârâte, nu a fost atacată în termenul prevăzut de legea precitată.

În consecință, în temeiul art. 304 pct.

9 și 10 C. proc. civ., reclamanta solicită admiterea recursului, casarea celor

două hotărâri și, pe fond, admiterea acțiunii, așa cum a fost formulată.

Recursul reclamantei nu este fondat.

Din examinarea actelor de la dosar,

rezultă că, prin decizia nr. 5566 din 14 noiembrie 2000, Curtea Supremă de

Justiție, secția comercială, a decis irevocabil că, în condițiile în care actul

adițional încheiat la 8 septembrie 1997, prin care au fost modificate, printre

altele, și dispozițiile art. 17 alin. (5) din statutul societății pârâte, SC F.P.

SA Mehedinți, și care a fost semnat de fostul manager al reclamantei M.B., în

numele acesteia, care, la data semnării, nu mai avea această calitate, sunt

aplicabile, în soluționarea cauzei, dispozițiile procedurale cuprinse în

capitolul V Titlul II, privind constituirea societăților comerciale din Legea nr.

31/1990, republicată, cu modificări la 29 ianuarie 1998.

Or, potrivit art. 61 alin. (1) din

legea precitată, „hotărârile asociaților, privitoare la modificarea actului

constitutiv, pot fi atacate cu opoziție de către creditorii sociali și de către

alte persoane prejudiciate prin aceste hotărâri”, iar conform art. 62 alin. (1)

din aceeași lege, opoziția se face în termen de 30 zile de la data publicării

hotărârii sau a actului adițional în Monitorul Oficial al României.

Din cele expuse, rezultă, pe de o

parte, că susținerile reclamantei, în sensul că actul modificator putea fi

atacat și pe calea dreptului comun, printr-o acțiune în anulare, așa cum, de altfel,

s-a și procedat, nu pot fi primite, din moment ce, prin decizia de casare, s-a

dat îndrumarea ca litigiul să fie soluționat în baza dispozițiilor speciale ale

Legii nr. 31/1990, republicată, și nu în raport cu prevederile din dreptul

comun în materia nulității, iar pe de altă parte, că hotărârea A.G.A., prin

care s-a adoptat măsura modificării actului constitutiv, trebuia atacată cu

opoziție, în termen de 30 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al

României.

Ca atare, și având în vedere

dispozițiile art. 315 C. proc. civ., care statuează că hotărârile instanței de

recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru judecătorii

fondului, se reține că, în speță, sunt lipsite de orice relevanță susținerile

reclamantei, în sensul că dispozițiile Legii nr. 31/1990 nu ar avea caracter

special, și, deci, că, în aceste circumstanțe, se putea dispune anularea

actului juridic, respectiv, a actului adițional din 8 septembrie 1997, în baza

dispozițiilor legale din dreptul comun, din materia nulității, deoarece aceste

aspecte au fost tranșate prin decizia de casare, și, ca urmare, nu mai pot face

obiectul nici unei discuții.

Pe de altă parte, se constată că,

față de conținutul textelor legale precitate [art. 61 alin. (1)] și art. 62

alin. (1) din capitolul V Titlul II din Legea nr. 31/1990, republicată, în mod

discutabil, reclamanta a solicitat (numai) anularea actului adițional din 8

septembrie 1998, ca fiind încheiat cu încălcarea dispozițiilor legale privind

capacitatea persoanei juridice, pe calea unei acțiuni întemeiate pe dispozițiile

din dreptul comun, distinct de hotărârea A.G.A. a pârâtei SC F.P. SA, din

aceeași dată, care constituia fundamentul existenței acestuia, și, ca atare,

indiferent de temeiul unei astfel de cereri, acțiunea, oricum, nu era

admisibilă fără ca, în prealabil, să fie desființată în baza dispozițiilor

legale menționate, hotărârea A.G.A. din 8 septembrie 1997, prin care a fost

aprobat actul adițional de modificare ale actelor constitutive ale pârâtei.

Or, cum reclamanta nu a avut un

astfel de capăt de cerere, rămâne fără nici o semnificație faptul că acțiunea a

fost introdusă abia după circa 2 ani (1999) de la data adoptării actului

adițional din 8 septembrie 1997, deși trebuia promovată în termen de 30 zile de

la data publicării în Monitorul Oficial al României a hotărârii A.G.A. de

aprobare a actului adițional, întrucât, o asemenea analiză, se impunea numai în

cazul în care era atacată cu opoziție hotărârea A.G.A. din 8 septembrie 1997 și

nu pe calea dreptului comun, actul adițional adoptat în baza acesteia.

Față de toate cele arătate, și

ținând seama de îndrumările din decizia de casare, se reține că hotărârea

instanței de apel este justă, totuși, aceasta este deficitară sub aspectul

motivării, întrucât, în condițiile speței, temeinicia cererii reclamantei trebuia

examinată în raport cu dispozițiile procedurale ale Capitolului V Titlul II din

Legea nr. 31/1990, republicată, respectiv, art. 61 alin. (1) și urm. din

această lege, așa cum s-a dispus prin decizia de casare, și nu raportat la

dispozițiile art. 131 alin. (2) din legea precitată.

Așa fiind, și cu această substituire

de motivare, decizia instanței de apel este temeinică și legală și, ca atare,

urmează a fi menținută, cu consecința respingerii recursului reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de reclamanta S.N.P. P. SA, sucursala P. Mehedinți, împotriva

deciziei nr. 418 din 3 mai 2001 a Curții de Apel Craiova, secția comercială, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi, 3 aprilie 2003.