ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2051/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 15 martie 1999, reclamanta S.N.P. P. SA București, sucursala P. Mehedinți, a chemat în judecată pe pârâta SC F.P. SA Mehedinți (la care era acționar) solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună anularea actului adițional la contractul și statutul societății menționate din 8 noiembrie 1997, autentificat la aceeași dată, care a fost încheiat cu încălcarea dispozițiilor legale, privitoare la capacitatea persoanei, întrucât fostul său manager M.B., demisionase din această funcție încă de la data de 1 august 1997, și, ca atare, nu mai avea calitatea să o reprezinte în A.G.A.

a SC F.P. SA Mehedinți din 8 septembrie 1997, care a adoptat actul adițional privind modificarea art. 17 alin. (1) și (5) din statutul societății. Prin sentința civilă nr. 247 din 8 iulie 1999, Tribunalul Mehedinți a respins acțiunea, ca nefondată, cu mențiunea că actul adițional din 8 septembrie 1997 nu este lovit de nulitate, așa cum a pretins reclamanta, întrucât revocarea mandatului lui M.B. nu s-a făcut cu respectarea prevederilor legale, care reglementează materia, și, ca atare, convocarea A.G.A. din 8 septembrie 1997, a fost făcută de către acesta în calitatea de mandatar legal al societății reclamante. A mai reținut instanța că acțiunea trebuia introdusă în termen de 15 zile de la data publicării hotărârii A.G.A.

în Monitorul Oficial, termen respectat în speță. Apelul declarat împotriva acestei sentințe de reclamanta S.N.P. P. SA București, sucursala Mehedinți, a fost admis prin decizia nr. 1225 din 30 noiembrie 1999 a Curții de Apel Craiova, și, ca urmare, hotărârea primei instanțe a fost desființată, cu trimiterea cauzei la aceeași instanță de fond. Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a reținut că prima instanță trebuia să judece în limitele învestirii sale, ca o acțiune în anularea actului juridic (nulitate relativă) respectiv, a actului adițional, prin care a fost modificat actul constitutiv al societății pârâte și în contradictoriu cu toate părțile. Curtea Supremă de Justiție, secția comercială, prin decizia nr. 5566 din 14 noiembrie 2000, a admis recursurile declarate de reclamanta S.N.P.

P. SA București, sucursala P. Mehedinți, și de pârâta SC F.P. SA Mehedinți, a casat decizia atacată și a trimis cauza, spre rejudecare, la aceeași curte de apel. În motivarea acestei soluții, s-a reținut că, față de obiectul acțiunii, prin care s-a solicitat anularea actului adițional încheiat la 8 septembrie 1997, prin care s-au adus modificări la contractul de societate și statutul societății pârâte, care au vizat printre altele și art. 17 alin. (5) din statut, în condițiile în care, actul menționat, a fost semnat, în numele reclamantei, de o persoană care nu mai era mandatată, respectiv, de fostul manager M.B., în speță, erau aplicabile dispozițiile speciale cuprinse în capitolul V al titlului II din Legea nr. 31/1990, cu modificările ulterioare.

Or, față de această situație, instanța supremă, a constatat că, în mod greșit, curtea de apel a trimis cauza spre rejudecare, în loc să o examineze plecând de la cadrul procesual și ținând cont de limitele învestirii pe fond a litigiului, precum și în ce măsură cererea reclamantei, privind anularea actului adițional de modificare a contractului de societate și a statutului societății pârâte, este întemeiată. Prin decizia nr. 418 din 3 mai 2000, pronunțată în rejudecare, Curtea de Apel Craiova a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta S.N.P. P. SA București, sucursala P. Mehedinți, împotriva sentinței nr. 247 din 8 iunie 1999 a Tribunalului Mehedinți.

Pentru a soluționa astfel, instanța de apel a reținut, în esență, că, în măsura în care reclamanta considera că actul de modificare a contractului de societate și a statutului societății pârâte este nelegal, atunci aceasta trebuia să atace, conform art. 131 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, republicată, în termen de 15 zile de la data publicării în Monitorul Oficial, hotărârea prin care a fost adoptat acesta, ceea ce nu s-a făcut, și nu să ceară, contrar dispozițiilor speciale menționate, anularea actului din 8 septembrie 1997, pe calea unei acțiuni în anulare întemeiată pe prevederile legale din dreptul comun în materie de nulitate, ocolind, astfel, calea specială prevăzută de dispozițiile legale speciale precizate.

A mai reținut instanța că nici celelalte susțineri ale reclamantei nu pot fi avute în vedere, din moment ce hotărârea A.G.A. din 8 septembrie 1997 a fost publicată în Monitorul Oficial, iar actul adițional, pretins a fi nelegal, a făcut obiectul cererii de înscriere de mențiuni nr. 2495 din 10 septembrie 1997, și aceasta, în afara faptului că reclamanta a luat cunoștință, dacă s-ar trece peste cele arătate mai sus, despre existența modificărilor intervenite, prin actul adițional din 8 septembrie 1997, la contractul de societate și statutul societății pârâte, cel mai târziu, la data de 6 octombrie 1997, care, prin reprezentantul său legal, a semnat de primirea protocolului de predare-primire a aportului în natură, și, ca atare, dacă era interesată, așa cum a pretins ulterior, reclamanta trebuia să atace hotărârea A.G.A.

din 8 septembrie 1997, cel mai târziu în termen de 15 zile, socotit de la această dată. Împotriva deciziei instanței de apel, a declarat recurs reclamanta S.N.P. P. SA București, sucursala P. Mehedinți, susținând, în esență, că, în mod greșit, instanța de apel, a considerat că anularea actului adițional nu poate fi făcută pe calea dreptului comun, ci numai potrivit dispozițiilor speciale prevăzute de art. 131 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, ceea ce conduce implicit la concluzia că o hotărâre A.G.A., publicată în Monitorul Oficial și care nu a fost atacată în termenul de 15 zile, conform prevederilor legale precizate, nu mai poate fi desființată, indiferent de motivele de nulitate absolută de care ar fi afectată aceasta, și care ar conduce, în final, la menținerea unui act juridic (hotărârea A.G.A.

fiind, de altfel, tot un act juridic) lovit de nulitate absolută și care nu ar mai putea fi invocată în orice fază procesuală și de către orice persoană sau chiar de către instanță din oficiu. În concluzie, cum, în cauză, nu sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 31/1990, care nu ar avea, în opinia recurentei, un caracter special, față de regimul juridic al nulității absolute din dreptul comun, lipsa consimțământului acesteia la încheierea actului adițional atacat, care rezultă din faptul că fostul său manager B.M. nu a avut mandat să o reprezinte în A.G.A. SC F.P. SA Mehedinți, trebuia sancționată cu nulitatea absolută a actului, neavând nici o relevanță, față de toate cele arătate, împrejurarea că hotărârea A.G.A.

din 8 septembrie 1997, prin care a fost adoptată această măsură de modificare a actelor constitutive ale societății pârâte, nu a fost atacată în termenul prevăzut de legea precitată. În consecință, în temeiul art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ., reclamanta solicită admiterea recursului, casarea celor două hotărâri și, pe fond, admiterea acțiunii, așa cum a fost formulată. Recursul reclamantei nu este fondat. Din examinarea actelor de la dosar, rezultă că, prin decizia nr. 5566 din 14 noiembrie 2000, Curtea Supremă de Justiție, secția comercială, a decis irevocabil că, în condițiile în care actul adițional încheiat la 8 septembrie 1997, prin care au fost modificate, printre altele, și dispozițiile art. 17 alin. (5) din statutul societății pârâte, SC F.P.

SA Mehedinți, și care a fost semnat de fostul manager al reclamantei M.B., în numele acesteia, care, la data semnării, nu mai avea această calitate, sunt aplicabile, în soluționarea cauzei, dispozițiile procedurale cuprinse în capitolul V Titlul II, privind constituirea societăților comerciale din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificări la 29 ianuarie 1998. Or, potrivit art. 61 alin. (1) din legea precitată, „hotărârile asociaților, privitoare la modificarea actului constitutiv, pot fi atacate cu opoziție de către creditorii sociali și de către alte persoane prejudiciate prin aceste hotărâri”, iar conform art. 62 alin. (1) din aceeași lege, opoziția se face în termen de 30 zile de la data publicării hotărârii sau a actului adițional în Monitorul Oficial al României.

Din cele expuse, rezultă, pe de o parte, că susținerile reclamantei, în sensul că actul modificator putea fi atacat și pe calea dreptului comun, printr-o acțiune în anulare, așa cum, de altfel, s-a și procedat, nu pot fi primite, din moment ce, prin decizia de casare, s-a dat îndrumarea ca litigiul să fie soluționat în baza dispozițiilor speciale ale Legii nr. 31/1990, republicată, și nu în raport cu prevederile din dreptul comun în materia nulității, iar pe de altă parte, că hotărârea A.G.A., prin care s-a adoptat măsura modificării actului constitutiv, trebuia atacată cu opoziție, în termen de 30 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României. Ca atare, și având în vedere dispozițiile art. 315 C. proc.

civ., care statuează că hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru judecătorii fondului, se reține că, în speță, sunt lipsite de orice relevanță susținerile reclamantei, în sensul că dispozițiile Legii nr. 31/1990 nu ar avea caracter special, și, deci, că, în aceste circumstanțe, se putea dispune anularea actului juridic, respectiv, a actului adițional din 8 septembrie 1997, în baza dispozițiilor legale din dreptul comun, din materia nulității, deoarece aceste aspecte au fost tranșate prin decizia de casare, și, ca urmare, nu mai pot face obiectul nici unei discuții.

Pe de altă parte, se constată că, față de conținutul textelor legale precitate [art. 61 alin. (1)] și art. 62 alin. (1) din capitolul V Titlul II din Legea nr. 31/1990, republicată, în mod discutabil, reclamanta a solicitat (numai) anularea actului adițional din 8 septembrie 1998, ca fiind încheiat cu încălcarea dispozițiilor legale privind capacitatea persoanei juridice, pe calea unei acțiuni întemeiate pe dispozițiile din dreptul comun, distinct de hotărârea A.G.A. a pârâtei SC F.P. SA, din aceeași dată, care constituia fundamentul existenței acestuia, și, ca atare, indiferent de temeiul unei astfel de cereri, acțiunea, oricum, nu era admisibilă fără ca, în prealabil, să fie desființată în baza dispozițiilor legale menționate, hotărârea A.G.A.

din 8 septembrie 1997, prin care a fost aprobat actul adițional de modificare ale actelor constitutive ale pârâtei. Or, cum reclamanta nu a avut un astfel de capăt de cerere, rămâne fără nici o semnificație faptul că acțiunea a fost introdusă abia după circa 2 ani (1999) de la data adoptării actului adițional din 8 septembrie 1997, deși trebuia promovată în termen de 30 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României a hotărârii A.G.A. de aprobare a actului adițional, întrucât, o asemenea analiză, se impunea numai în cazul în care era atacată cu opoziție hotărârea A.G.A. din 8 septembrie 1997 și nu pe calea dreptului comun, actul adițional adoptat în baza acesteia.

Față de toate cele arătate, și ținând seama de îndrumările din decizia de casare, se reține că hotărârea instanței de apel este justă, totuși, aceasta este deficitară sub aspectul motivării, întrucât, în condițiile speței, temeinicia cererii reclamantei trebuia examinată în raport cu dispozițiile procedurale ale Capitolului V Titlul II din Legea nr. 31/1990, republicată, respectiv, art. 61 alin. (1) și urm. din această lege, așa cum s-a dispus prin decizia de casare, și nu raportat la dispozițiile art. 131 alin. (2) din legea precitată. Așa fiind, și cu această substituire de motivare, decizia instanței de apel este temeinică și legală și, ca atare, urmează a fi menținută, cu consecința respingerii recursului reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta S.N.P. P. SA, sucursala P. Mehedinți, împotriva deciziei nr. 418 din 3 mai 2001 a Curții de Apel Craiova, secția comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 3 aprilie 2003.