ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1832/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

SC I. SRL București a solicitat

anularea Ordonanței nr. 169/20 iunie 2001 emisă de C.N.V.M., prin care au fost

restricționate la vânzare 240.210 acțiuni pe care le deține la SC S.S. SA

București (fosta SC F.R.B. SA).

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că a luat cunoștință de Ordonanța nr. 169/20 iunie 2001 din presă –

articol publicat în ziarul Adevărul din 23 iunie 2001; că C.N.V.M. nu a

soluționat contestația nr. 14112/26 iunie 2001, până la data de 15 noiembrie

2001, când a formulat acțiunea.

Curtea de Apel București, secția de

contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 1664 din 5 decembrie 2001, a

respins ca inadmisibilă acțiunea, cu următoarea motivare:

Potrivit art. 27 din Regulamentul

nr. 11/1997, Ordonanța emisă poate fi atacată cu contestație la C.N.V.M., în

termen de 15 zile de la comunicare.

În cauză, Ordonanța nr. 169/20 iunie

2001 a fost comunicată reclamantei la 30 august 2001, prin adresa E/9847/30

august 2001, iar împotriva acesteia nu a formulat contestație, înainte de a se

adresa instanței (15 noiembrie 2001).

În ce privește adresa nr. 14112/26

iunie 2001, înregistrată la C.N.V.M., s-a reținut că nu constituie o reclamație

administrativă, întrucât prin aceasta, reclamanta a solicitat, în principal,

comunicarea Ordonanței nr. 169/20 iunie 2001, pentru a formula motivele în fapt

și în drept ale contestației împotriva acesteia; că C.N.V.M. a răspuns

solicitării, comunicând ordonanța la 30 august 2001, astfel că nu există un

refuz nejustificat.

În fine, s-a reținut că, după data

de 30 august 2001, când a fost comunicată ordonanța, reclamanta nu s-a adresat

C.N.V.M. cu contestație, ci a formulat acțiune în justiție, astfel că nu s-a

realizat procedura prealabilă, prevăzută de art. 5 din Legea nr. 29/1990.

Împotriva sentinței a declarat

recurs reclamanta, pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând, în esență,

întâi, că excepția de inadmisibilitate a acțiunii a fost invocată din oficiu,

iar instanța în mod greșit nu a unit această excepție cu fondul, pentru a da

posibilitatea să fie discutată în contradictoriu, cu părțile; în al doilea rând

că, a realizat procedura prealabilă, prin contestația înregistrată la C.N.V.M.

sub nr. 14112/26 iunie 2001; în al treilea rând că, contestația formulată nu a

fost încă soluționată de C.N.V.M., astfel încât există un refuz nejustificat;

în fine, prin celelalte motive de casare, sunt invocate aspecte de fond.

Recursul este nefondat.

Din actele dosarului, necontestate,

rezultă că, reclamanta, deși și-a intitulat contestație adresa nr. 14112 din 26

iunie 2001 prin aceasta a solicitat, în principal, ca C.N.V.M. să-i comunice

conținutul integral al Ordonanței nr. 169/2001, pentru a cunoaște motivele de

fapt și de drept ale acesteia și, pe cale de consecință, pentru a o putea

contesta; la această solicitare, C.N.V.M. a răspuns, prin adresa

E.9847/30.08.2001, comunicând reclamantei Ordonanța nr. 169/2001.

Dar, după comunicarea Ordonanței nr.

169/2001, reclamanta nu a formulat motive de contestație, așa cum prevăd

dispozițiile art. 27 din Regulamentul nr. 11/1997, ci s-a adresat cu acțiune

instanței.

Or, potrivit art. 33 alin. (2) din

Regulamentul nr. 11/1997, reclamanta se putea adresa instanței numai după

parcurgerea etapei administrative, prevăzută de art. 27 și 28 din regulament.

Așadar, reclamanta nu și-a

îndeplinit obligația imperativă, prevăzută de Regulamentul nr. 11/1997 și,

respectiv de art. 5 din Legea nr. 29/1990, ca, înainte de a cere instanței de

contencios administrativ desființarea ordonanței, să fi realizat procedura

prealabilă reglementată prin aceste acte normative.

Este, apoi, de observat că, în

cauză, nu există refuz nejustificat, întrucât C.N.V.M. a răspuns solicitării

reclamantei, prin adresa E 9847/30 august 2001.

În fine, se constată că, în

condițiile date, în care, în cauză, nu a fost realizată procedura prealabilă,

prevăzută de art. 5 din Legea nr. 29/1990, nu se impune a fi examinate

celelalte motive de casare care privesc aspecte de fond.

În consecință, soluția adoptată de

prima instanță este legală și temeinică, iar recursul nefondat, urmând să fie

respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC I.

SRL București, împotriva sentinței civile nr. 1664 din 5 decembrie 2001 a

Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 15 mai 2003.