ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2551/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 21 iunie 2002, reclamantul A.A. a chemat în judecată Direcția Generală de Evidență Informatizată a Persoanei din cadrul Ministerului de Interne, solicitând anularea actului administrativ nr. 397948/SC/II din 5 iunie 2002, prin care i s-a respins cererea de stabilire a domiciliului în România și obligarea pârâtei să-i aprobe această cerere. În motivarea acțiunii, reclamantul a învederat că măsura dispusă este nelegală, el îndeplinind condițiile cerute de lege pentru stabilirea domiciliului în România. Astfel, se află în țară din 1993, desfășurând activitate comercială, ca patron al SC P.I.

SRL București, societate care are în proprietate mai multe standuri în Complexul Europa și realizează venituri în cuantumul impus de legislația în materie. Prin sentința civilă nr. 728 din 10 iulie 2002, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a admis acțiunea și a dispus obligarea pârâtului să aprobe reclamantului cererea de stabilire a domiciliului în România. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că reclamantul a avut ședere temporară legală în România din anul 1993 și posedă mijloacele de întreținere cerute de lege, realizând venituri din activitatea comercială desfășurată.

Astfel, reclamantul are în contul său bancar peste 50.000 dolari SUA și din activitatea firmei a realizat profit, de 30 milioane lei în anul 2000 și de 57,5 milioane lei în primele 6 luni ale anului 2001. Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta Direcția Generală de Evidență Informatizată a Persoanei din cadrul Ministerului de Interne, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Astfel, pârâta a învederat că instanța a respins, în mod greșit, excepția neîndeplinirii procedurii administrative prealabile, prevăzute de art. 5 din Legea nr. 29/1990, întrucât nu s-a făcut dovada că, anterior promovării acțiunii, s-a adresat organului emitent al actului de respingere a cererii de stabilire a domiciliului în România.

Pârâta a criticat hotărârea și pe fondul litigiului, arătând că, la data formulării cererii de aprobare, reclamantul nu a făcut dovada mijloacelor de întreținere necesare. Examinând cauza în raport de motivele invocate și având în vedere prevederile art. 304 și 304 1 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare. Referitor la lipsa procedurii administrative prealabile, se constată că instanța de fond, respingând excepția invocată de pârâtă, a procedat în mod corect, cu respectarea dispozițiilor legislației speciale în materia regimului străinilor în România, respectiv Legea nr. 123/2001 și H.G. nr. 476/2001, acte normative care prevăd posibilitatea atacării măsurilor dispuse de autoritatea publică la instanța de contencios administrativ.

Este, de asemenea, nefondată și critica privind neîndeplinirea de către reclamant a condițiilor H.G. nr. 476/2001. Reclamantul a făcut dovada calității sale de investitor în România și că posedă mijloace de întreținere în cuantumul corespunzător categoriei de viză pe care o deținea, respectiv 500 dolari SUA lunar, neavând relevanță faptul că actele atestând veniturile au fost depuse doar în instanță. Pârâta, sesizată cu solicitarea reclamantului de aprobare a stabilirii domiciliului în România, avea posibilitatea de a cere completarea actelor necesare pentru a aprecia în cunoștință de cauză dacă petiționarul realiza sau nu venituri în condițiile impuse de lege. În raport de cele expuse mai sus, Curtea va respinge recursul declarat în cauză, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Ministerul de Interne - Direcția Generală de Evidență Informatizată a Persoanei împotriva sentinței civile nr. 728 din 10 iulie 2002 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 iunie 2003.