ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4110/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea în contencios

administrativ, introdusă la data de 19 mai 2003, reclamantul G.A. a chemat în

judecată pârâtele Regia Națională a Pădurilor și Direcția Silvică Sălaj,

solicitând obligarea acesteia să emită o decizie sau o dispoziție motivată, în

soluționarea dosarului său, nr. 4172 din 4 noiembrie 2002, având ca obiect

retrocedarea unui imobil în temeiul Legii nr. 10/2001.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

arătat că a formulat o cerere de retrocedare a unui imobil în temeiul

dispozițiilor Legii nr. 10/2001, adresată pârâtei Regia Națională a Pădurilor,

care a fost înaintată spre soluționare pârâtei Direcția Silvică Sălaj, aceasta

din urmă comunicându-i soluția prin adresa nr. 4952/2002 și nu printr-o decizie

sau dispoziție motivată, potrivit prevederilor art. 20 alin. (1) din Legea nr.

10/2001.

Curtea de Apel Oradea, secția

comercială și de contencios administrativ, în ședința din 16 iunie 2003, din

oficiu, a pus în discuția părților competența materială de soluționare a

cererii, în raport cu prevederile art. 24 alin. (8) și art. 31 alin. (2) din

Legea nr. 10/2001.

Prin sentința nr. 253/CA/2003 – P

din 16 iunie 2003, instanța a admis excepția de necompetență materială ridicată

din oficiu și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei, în

favoarea Tribunalului municipiului București.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța a calificat juridic cererea reclamantului, ca fiind o cerere de

restituire în natură a unui imobil ce cade sub incidența instanței civile,

respectiv a tribunalului în a cărei circumscripție se află sediul unității

deținătoare.

Împotriva acestei soluții a declarat

recurs reclamantul G.A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în

sensul că instanța a dat o calificare greșită obiectului litigiului dedus

judecății, ca fiind unul de drept civil.

Recursul este fondat pentru

considerentele ce se vor arăta.

Din acțiunea introductivă de

instanță rezultă cu claritate faptul că reclamantul a solicitat în temeiul

Legii nr. 29/1990, obligarea pârâtelor să-i comunice printr-o decizie sau

dispoziție motivată, modul de soluționare a cererii sale de retrocedare a unui

imobil, formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, fără, însă, a contesta modul de

soluționare a cererii.

Este adevărat că Legea nr. 10/2001

prevede faptul că împotriva soluțiilor date cererilor de restituire, partea

nemulțumită se poate adresa tribunalului competent teritorial; în cauza de față

reclamantul nu a contestat măsura respingerii cererii sale de restituire, ci

faptul că pârâtele nu i-au răspuns cererii sale printr-un act administrativ

motivat, aflându-se astfel în fața unui refuz nejustificat de a-i soluționa

cererea cu privire la un drept recunoscut de lege.

În atare situație, în raport cu

obiectul litigiului dedus judecății, instanța competentă să soluționeze

acțiunea reclamantului, este instanța de contencios administrativ, respectiv

Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de G.A.,

împotriva sentinței nr. 253/CA/2003 – P din 16 iunie 2003 a Curții de Apel

Oradea, secția comercială și de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și trimite

cauza spre competentă soluționare, Curții de Apel Oradea, secția comercială și

de contencios administrativ.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 25 noiembrie 2003.