ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3224/2003

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 1005 din 13 martie 2003, Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ, a respins ca nefondat recursul declarat de U.T. împotriva sentinței civile nr. 202 din 27 februarie 2002 pronunțată de Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, în contradictoriu cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București, privind anularea Ordinului nr. 186 din 1 noiembrie 2000 prin care s-a dispus desfacerea contractului de muncă a lui U.T. Împotriva acestei decizii și în temeiul dispozițiilor art. 318 C. proc.

civ., U.T. a formulat o contestație în anulare, susținând că instanța de recurs nu a avut în vedere și nu s-a pronunțat asupra motivelor de nulitate a Ordinului nr. 186/2000, cum ar fi: emiterea acestuia de către președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și nu de către Consiliul de administrație al Casei de Asigurări de Sănătate a Municipiului București, conform dispozițiilor art. 101 din Legea nr. 145/1997; neîndeplinirea cerințelor art. 92 lit. d) din Legea nr. 188/1999 în sensul oferirii unui alt loc de muncă corespunzător; neconcordarea preavizului de 15 zile și în fine, încălcarea art. 20 alin. (3) lit. a) din Statutul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, prin lipsa hotărârii Consiliului de Administrație în temeiul căreia trebuia emis ordinul de desfacere a contractului de muncă.

Contestația în anulare nu este întemeiată. În conformitate cu dispozițiile art. 318 C. proc. civ.: „hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de casare”. Expunând motivele contestației în anulare, contestatorul U.T., a reiterat în fapt motivele de casare invocate prin recurs și asupra cărora instanța s-a pronunțat prin decizia nr. 1005/2003. Astfel, s-a reținut că eliberarea din funcție a contestatorului nu putea fi dispusă decât de către președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate în conformitate cu dispozițiile Statutului Casei, Consiliul de Administrație al Casei de Asigurări de Sănătate a Municipiului București, neavând competența să dispună în acest sens.

În ce privește neacordarea preavizului de 15 zile, cum O.U.G. nr. 180/2000 a intrat în vigoare la 31 octombrie 2000, moment din care s-a desființat postul de președinte al Casei de Asigurări de Sănătate a Municipiului București, acordarea preavizului de 15 zile ar fi însemnat prelungirea nelegală a prerogativelor acesteia. În fine legat de neoferirea unui alt loc de muncă corespunzător conform art. 92 lit. d) din Legea nr. 188/1999, contractul de muncă al contestatorului a fost încheiat pe o durată determinată, numai pentru perioada mandatului de numire și care prin desființarea funcției a încetat de drept. Astfel fiind, cum în cauză nu s-a făcut dovada îndeplinirii cerințelor art. 318 C. proc.

civ., hotărârea instanței de recurs fiind rezultatul analizei integrale a motivelor de casare, contestația în anulare formulată de U.T. urmează a fi respinsă ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge contestația în anulare formulată de U.T. împotriva deciziei nr. 1005 din 13 martie 2003 a Curții Supreme de Justiție, secția de contencios administrativ, ca nefondată. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 15 octombrie 2003.