ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3224/2003
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3224/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
Asupra contestației în anulare de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată
următoarele:
Prin decizia civilă nr. 1005 din 13 martie 2003,
Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ, a respins ca
nefondat recursul declarat de U.T. împotriva sentinței civile nr. 202 din 27
februarie 2002 pronunțată de Curtea de Apel București, secția de contencios
administrativ, în contradictoriu cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate și
Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București, privind anularea
Ordinului nr. 186 din 1 noiembrie 2000 prin care s-a dispus desfacerea contractului
de muncă a lui U.T.
Împotriva acestei decizii și în temeiul
dispozițiilor art. 318 C. proc. civ., U.T. a formulat o contestație în anulare,
susținând că instanța de recurs nu a avut în vedere și nu s-a pronunțat asupra
motivelor de nulitate a Ordinului nr. 186/2000, cum ar fi: emiterea acestuia de
către președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și nu de către
Consiliul de administrație al Casei de Asigurări de Sănătate a Municipiului
București, conform dispozițiilor art. 101 din Legea nr. 145/1997;
neîndeplinirea cerințelor art. 92 lit. d) din Legea nr. 188/1999 în sensul
oferirii unui alt loc de muncă corespunzător; neconcordarea preavizului de 15
zile și în fine, încălcarea art. 20 alin. (3) lit. a) din Statutul Casei
Naționale de Asigurări de Sănătate, prin lipsa hotărârii Consiliului de
Administrație în temeiul căreia trebuia emis ordinul de desfacere a
contractului de muncă.
Contestația în anulare nu este întemeiată.
În conformitate cu dispozițiile art. 318 C.
proc. civ.: „hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație
când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța,
respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să
cerceteze vreunul din motivele de casare”.
Expunând motivele contestației în anulare,
contestatorul U.T., a reiterat în fapt motivele de casare invocate prin recurs
și asupra cărora instanța s-a pronunțat prin decizia nr. 1005/2003.
Astfel, s-a reținut că eliberarea din funcție a
contestatorului nu putea fi dispusă decât de către președintele Casei Naționale
de Asigurări de Sănătate în conformitate cu dispozițiile Statutului Casei,
Consiliul de Administrație al Casei de Asigurări de Sănătate a Municipiului
București, neavând competența să dispună în acest sens.
În ce privește neacordarea preavizului de 15
zile, cum O.U.G. nr. 180/2000 a intrat în vigoare la 31 octombrie 2000, moment
din care s-a desființat postul de președinte al Casei de Asigurări de Sănătate
a Municipiului București, acordarea preavizului de 15 zile ar fi însemnat
prelungirea nelegală a prerogativelor acesteia.
În fine legat de neoferirea unui alt loc de
muncă corespunzător conform art. 92 lit. d) din Legea nr. 188/1999, contractul
de muncă al contestatorului a fost încheiat pe o durată determinată, numai
pentru perioada mandatului de numire și care prin desființarea funcției a
încetat de drept.
Astfel fiind, cum în cauză nu s-a făcut dovada
îndeplinirii cerințelor art. 318 C. proc. civ., hotărârea instanței de recurs
fiind rezultatul analizei integrale a motivelor de casare, contestația în
anulare formulată de U.T. urmează a fi respinsă ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestația în anulare
formulată de U.T. împotriva deciziei nr. 1005 din 13 martie 2003 a Curții
Supreme de Justiție, secția de contencios administrativ, ca nefondată.
Pronunțată, în ședința publică, astăzi 15
octombrie 2003.