ÎCCJ, decizie (scj.ro #85267)

Referent la Casa Națională de Asigurări de Sănătate numit în comisia de disciplină. Incompatibilitatea cu numirea sa ca membru al unei organizații sindicale în Consiliul de administrație al Casei Legea nr. 188/1999 H.G. nr. 1083/2001 Deși nu există o normă explicită care să prevadă competența materială a instanțelor de contencios administrativ în cazul încetării raportului de serviciu ca urmare a demisiei funcționarului public, din interpretarea sistematică a dispozițiilor legii organice și a principiilor generale aplicabile în materie, rezultă că astfel de raporturi juridice au fost scoase de sub incidența Codului muncii și trecute în sfera dreptului public, respectiv a dreptului administrativ.

Potrivit art.8 alin. (1) din H.G. nr.1083/2001, pot fi membri în comisia de disciplină numai funcționarii publici definitivi care își desfășoară activitatea în cadrul autorității sau instituției publice respective. I.C.C.J., secția de contencios administrativ și fiscal, decizia nr. 8410 din 23 noiembrie 2004 Prin acțiunea introdusă la data de 25 martie 2003, V.I. a chemat în judecată Casa Națională de Asigurări de Sănătate, solicitând să se dispună: - anularea deciziei nr. 117 din 26 februarie 2003 emisă de președintele acestei autorități publice prin care se constată că a încetat raportul de serviciu al reclamantului ca urmare a demisiei; - reintegrarea în funcția publică deținută, anume aceea de referent categoria C, clasa I, gradul I în cadrul Centrului de Documentare, Informare și Pregătire; - obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale cuvenite, de la data producerii efectelor deciziei, precum și a cheltuielilor ocazionate cu procesul.

În susținerea acțiunii, reclamantul a arătat că prin cererea înregistrată la Cabinetul Președintelui sub nr. E.T. 6521 din 12 decembrie 2002, a solicitat încetarea raportului de serviciu. La 27 decembrie 2002, când demisia trebuia să devină operantă, a înțeles, cu acordul tacit al autorității publice, să-și continue activitatea iar, ulterior, nu a existat din partea lui o intenție sau manifestare expresă de încetare efectivă a raportului de serviciu. De asemenea, nu a efectuat predarea bunurilor încredințate de pârâtă, care a înțeles „să mențină contractul”. Mai mult chiar, la data de 26 februarie 2003, „în calitate de salariat” a reprezentat, cu procură specială Blocul Național Sindical în ședința Consiliului de Administrație.

În opinia sa, emiterea deciziei contestate la aproximativ 47 de zile de la înregistrarea cererii la Cabinetul Președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate este contrară legii și de natură a-l prejudicia. Prin sentința civilă nr.1828 din 5 noiembrie 2003, Curtea de Apel București, Secția de contencios administrativ a respins acțiunea ca neîntemeiată. Instanța a reținut în esență, că decizia nr.117/2003 supusă controlului jurisdicțional, a fost emisă de Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate în exercitarea atribuțiilor care îi revin potrivit art. 77 din O.U.G. nr.150/2002 și cu respectarea normelor legale aplicabile în materie, respectiv art.80 alin. (1) lit. c), coroborat cu art.90, 95 și 96 din Legea nr.188/1999, privind Statutul funcționarilor publici.

Că, cererea de demisie formulată a fost aprobată cu condiția definitivării lucrărilor repartizate și această condiție a fost acceptată de reclamant. Împotriva sentinței a declarat recurs, reclamantul. Recurentul a susținut că hotărârea a fost pronunțată de instanța de contencios administrativ cu încălcarea normelor legale privitoare la competență. Că, din moment ce prin decizia atacată s-a constatat încetarea raportului său de serviciu ca urmare a demisiei, cauza trebuia soluționată de Tribunalul București, Secția conflicte și litigii de muncă. Pe de altă parte, s-a ignorat împrejurarea că demisia nu și-a produs efectele în condițiile prevăzute de art.90 al Legii nr.188/1999, ca și probele cu care s-a demonstrat că părțile au înțeles, în mod tacit ca reclamantul să-și continue activitatea în funcția în care fusese numit.

Reclamantul a mai susținut că în realitate, nu a existat o acceptare a cererii de demisie cu condiția definitivării lucrărilor și nici un acord din partea sa, în această privință. Lucrările dispuse de conducerea Casei Naționale de Asigurări de Sănătate puteau fi efectuate și de membrii supleanți ai Comisiei de disciplină constituită în cadrul autorității publice, din care a făcut parte. Recursul este nefondat. Așa cum rezultă din expunerea rezumativă a conținutului acțiunii, reclamantul a deținut în cadrul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, funcția publică de execuție, de referent categoria C, clasa I, gradul I la Centrul de Informare, Documentare și Pregătire. Prin decizia nr.117 din 26 februarie 2003, Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate a dispus încetarea raportului de serviciu a reclamantului ca urmare a demisiei.

Totodată, s-a stabilit măsura predării lucrărilor, documentelor și bunurilor încredințate acestuia, către o persoană nominalizată în cuprinsul actului. Emiterea actului administrativ a fost realizată în temeiul art.77 alin. (2) din O.U.G. nr.150/2002, privind organizarea și funcționarea sistemului de asigurări sociale de sănătate, art. 89 alin. (1) lit. a), 90, 95, 96 și 103 din Legea nr.189/1999, privind Statutul funcționarilor publici, cu modificările și completările ulterioare. Calitatea de funcționar public a reclamantului și natura raportului juridic stabilit între acesta și autoritatea publică emitentă (anume aceea de raport de serviciu) în baza actului administrativ de numire în funcția publică, atrag indiscutabil, incidența dispozițiilor conținute în Statut.

Deși nu există o normă explicită care să prevadă competența materială a instanțelor de contencios administrativ în cazul încetării raportului de serviciu ca urmare a demisiei funcționarului public, din interpretarea sistematică a dispozițiilor legii organice și a principiilor generale aplicabile în materie, rezultă că astfel de raporturi juridice au fost scoase de sub incidența Codului muncii și trecute în sfera dreptului public, respectiv a dreptului administrativ. Această constatare justifică concluzia la care a ajuns și prima instanță în legătură cu competența materială a instanțelor de contencios administrativ în soluționarea litigiului care are ca obiect încetarea raportului de serviciu al unui funcționar public.

De altfel, reclamantul însuși, a considerat că o atare competență aparține Curții de Apel București, Secția de Contencios Administrativ, înregistrând cererea de chemare în judecată întemeiată pe dispozițiile art.1 și următoarele din Legea nr.29/1990, la această instanță. Cât privește rezolvarea de fond dată litigiului, se apreciază că argumentele invocate de recurent sunt eronate și ele nu justifică reformarea soluției în sensul cerut. În realitate, la data de 11 decembrie 2002, acesta și-a înaintat cererea de demisie din funcția publică pe care o ocupa, deoarece a fost numit în Consiliul de Administrație al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate din partea Blocului Național Sindical.

Potrivit art.75 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.150/2002, el era incompatibil cu calitatea de angajat al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, dar pentru a se asigura continuitatea în desfășurarea procedurilor specifice Comisiei de disciplină, Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate a aprobat cererea lui V.I. pentru încetarea raportului de serviciu, cu condiția finalizării lucrărilor dispuse de conducerea autorității publice în cadrul comisiilor constituite în baza dispozițiilor legale în vigoare. Reclamantul a acceptat încetarea raportului de serviciu în acest mod, iar ulterior nu a întreprins nici un demers care să contrazică atitudinea sa inițială. Rezoluția aplicată pe cererea adresată directorului general, de acceptare a demisiei cu condiția definitivării lucrărilor dispuse de către conducerea autorității publice, demonstrează inexactitatea afirmației reclamantului, conform căreia, nu ar fi cunoscut niciodată existența măsurii.

V.I. a susținut că numirea sa ca membru al Comisiei de disciplină s-a făcut în baza calității de membru al organizației sindicale și nu în temeiul calității de funcționar public. Apărarea respectivă este neîntemeiată, deoarece potrivit art.8 alin. (1) din H.G. nr.1083/2001, pot fi membri în comisia de disciplină numai funcționarii publici definitivi care își desfășoară activitatea în cadrul autorității sau instituției publice respective. Prin urmare, reclamantul a fost numit în comisie, în principal, în baza calității sale de funcționar public la Casa Națională de Asigurări de Sănătate și doar în subsidiar, ca urmare a faptului că era membru de sindicat. Recursul a fost respins ca nefondat.