ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2228/2003

La data de 9 mai 2003 s-au luat în

examinare recursurile declarate de reclamantul M.C.N.și de pârâta Casa

Județeană de Pensii Bacău împotriva deciziei civile nr.12 din 14 martie 2002 a

Curții de Apel Bacău – secția civilă.

Dezbaterile

au fost consemnate în încheierea cu data de 9 mai 2003 iar pronunțarea s-a

amânat la 19 mai 2003 și 27  mai 2003.

C U R T E A

Asupra recursurilor de față:

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată sub nr.4719 din 27.05.1999 la Tribunalul Bacău,

reclamantul M.N.a chemat în judecată pe pârâta Direcția Generală a Muncii și

Protecției Sociale Bacău pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie

obligată la plata sumei de 200.000.000 lei cu titlu de indemnizație pentru

perioada iulie 1990 – mai 1999 și daune morale; cuvenită, ca fost deținut

politic în baza prevederilor Decretului Lege nr.118/1990.

În

motivarea cererii sale, reclamantul a arătat că prin Hotărârea nr.38 din 31

iulie 1990 a Comisiei Județene de Aplicare a Decretului-Lege nr.188/1990

modificată prin Legea nr.65/1997 i-au fost acordate drepturile cuvenite

foștilor deținuți politici din perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, în

sensul că i-a fost recunoscută și acordată o vechime în muncă în aceeași

unitate, de 22 de ani, precum și o indemnizație lunară de 2.935 lei.

Această

hotărâre a fost contestată de D.G.M.P.S. Bacău, admisă conform deciziei civile

nr.555/91 a Tribunalului Bacău, rămasă definitivă prin efectul prevederilor

Decretului-Lege nr.118/90, schimbată în totalitate prin decizia nr.1922/A din

28.08.1998 ca urmare a admiterii cererii de revizuire formulată de reclamant.

În

atare condiții, arată reclamantul  s-a adresat cu cerere la D.G.M.P.S. Bacău

pentru acordarea drepturilor cuvenite, cerere respinsă pe considerentul

prescrierii acestora, sens în care, investește instanța cu soluționarea

litigiului de față.

În

cauză, a intervenit și un conflict negativ de competență, care a fost

soluționat de Curtea Supremă de Justiție – Secția de Contencios Administrativ

prin decizia civilă nr.585 din 21 februarie 2000, în sensul că a fost stabilită

competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău – secția

civilă.

Pe

rolul Tribunalului Bacău, reclamantul a solicitat la primul termen de judecată

mărirea câtimii obiectului acțiunii, în sensul, obligării pârâtei la plata

sumei de 300.000 lei pensie și indemnizație conform Decretului-Lege nr.118/1990

și la 500.000 lei daune morale.

S-a

cerut introducerea în cauză și a altor pârâți, respectiv director și consilier

juridic din cadrul D.M.P.S. pentru a fi obligați în solidar la plata cheltuielilor

civile.

S-a

dispus introducerea în cauză a Casei Teritoriale de Pensii Bacău.

Prin

sentința civilă nr.392 din 2.10.2001 Tribunalul Bacău a respins excepția

prescripției dreptului la acțiune și a admis excepția lipsei calității

procesuale  pasive invocate de pârâții D.M.P.S., Bacău, H.L.și C.L..

A

fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul M.C.N.și a fost obligată

pârâta Casa Teritorială de Pensii Bacău să plătească reclamantului suma de

241.773 lei diferență de pensie și 11.688.206 lei indemnizație stabilită

conform Hotărârii nr.38 din 31.07.19909. A fost respinsă acțiunea față de

ceilalți pârâți pentru lipsa calității procesuale pasive și s-a dispus

restituirea către reclamant a sumei de 6.215.000 lei taxă de timbru nedatorată.

Pentru

a hotărî astfel, instanța a reținut ca legală hotărârea nr.38/31.07.90 a

Comisiei Județene Bacău de aplicare a Decretului-Lege nr.118/1990 astfel cum a

fost modificat, în sensul că i-a fost recunoscută vechimea neîntreruptă de 22

de ani în aceeași unitate și indemnizația lunară pe perioada 1990-1996,

întrucât din anul 1996 i-au fost plătite aceste drepturi. A fost înlăturată

prescripția, cursul acesteia fiind întrerupt pe toată perioada cât a fost

contestat în justiție.

Instanța

a stabilit că pârâta nu datorează suma reactualizată, decât de la data de la

care a refuzat plata ei, după pronunțarea hotărârii de revizuire.

S-a

precizat că toate calculele au fost făcute prin aplicarea  coeficientului de

inflație din rapotul de expertiză efectuat în cază la sumele stabilite de

experți.

Împotriva

hotărârii menționate, au declarat apel atât reclamantul M. C.N., cât și pârâta

Casa Teritorială de Pensii a Județului Bacău.

Reclamantul

a susținut că litigiul este de competența instanțelor de contencios administrativ

și prima insntanță s-a pronunțat asupra unui lucru ce nu i s-a cerut, respectiv

a acordării unor sume care nu se regăsesc în rapoartele de expertiză.

Pârâta

a considerat sentința ca nelegală și netemeinică, în sensul că nu a fost

reținută prescripția dreptului la acțiune.

Apelurile

au fost respinse ca nefondate prin decizia Curții de Apel Bacău nr.12 din

14.03.2002, reținându-se că potrivit prevederilor art.16 alin.1 lit.b din

Decretul nr.167/958, prescripția a fost întreruptă, competența a fost stabilită

de Curtea Supremă de Justiție, iar drepturile ce se cuveneau reclamantului au

fost acordate asfel cum prevedea Hotărârea nr.38/31.07.190 a Comisiei Județene

Bacău pentru aplicarea Decretului-Lege nr.118/1990, precum și prin expertizele

efectuate în dosar.

În

contra, deciziei pronunțată au declarat recurs reclamantul M.C.N.și pârâta Casa

Județeană de Pensii Bacău, susținându-se ca și în apel, nelegalitatea și

netemeinicia hotărârii, reiterându-se motivele din apel cu privire la

prescripție, cât și competența instanței, ca și sume acordate ce nu se regăsesc

în expertize.

Recursurile

sunt nefondate.

Corect

instanța de apel a stabilit întreruperea prescripției dreptului la acțiune în

condițiile art.16 alin.1 lit.b din Decretul nr.167/1958 prin introducerea

cererii de chemare în judecată formulată de revizuientul M.C.N., cerere care a

fost soluționată  în favoarea revizuientului prin decizia nr.275 din 17

februarie 1999 a Curții de Apel Bacău – secția civilă, irevocabilă.

Prin

soluționarea acestei cereri, s-a menținut Hotărârea nr.38 din 31.07.1990 a

Comisiei Județene de aplicarea Decretului-Lege nr.118/ 1990, prin care i se

recunoscuse, revizuientului drepturile cuvenite ca fost deținut politic.

Cât

privește recursul reclamantului, se constată că motivele invocate nu sunt de

natură să schimbe soluția apelului.

Curtea

Supremă de Justiție a hotărât că litigiul  de față este de competența secției

civile a Tribunalului Bacău situație în care nu se poate accepta excepția de

necompetență susținută prin recursul reclamantului.

Nu

se pot reține nici criticile vizând greșelile instanței de a se pronunța asupra

unui lucru care nu s-a cerut, deoarece acțiunea a fost admisă în parte, Casa

Județeană de Pensii Bacău fiind obligată să plătească drepturile reactualizate

– reclamantului fost deținut politic – dar, numai de la data pronunțării

hotărârii de revizuire, așa cum de altfel s-a stabilit prin expertiza A.G.,

efectuată în dosar.

Reținând

această stare de fapt și obligând pârâta să plătească despăgubirile majorate

numai după data hotărârii judecătorești prin care reclamantul a fost repus în

drepturi, prima insntanță a pronunțat o soluție legală ce a fost confirmată în

mod corect de instanța de apel.

Față

de acestea, recursurile sunt nefondate și urmează a fi respinse.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge

recursurile declarate de reclamantul M.C.N.și de pârâta Casa Județeană de

Pensii Bacău împotriva deciziei civiele nr.12 din 14 martie 2002 a Curții de

Apel Bacău – secția civilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi  27 mai  2003.