ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1115/2003

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data

de 29 martie 2000, reclamanta S.C. P. S.A. a chemat în judecată pârâta S.C.

S.P.P. S.R.L. Târgoviște solicitând ca, în baza sentinței civile ce se va

pronunța, să fie obligată la plata sumei de 49.173.980 lei contravaloare taxă

locație, 27.304.920 lei penalități de întârziere, conform clauzei penale

cuprinse în actele adiționale la contractul încheiat.

De asemenea, reclamanta a solicitat

a se constata rezilierea contractului de locație de gestiune nr. 48 din 21

iunie 1993 și a actelor adiționale intervenite, precum și evacuarea pârâtei din

imobilul obiect al contractului.

S-a solicitat și înființarea unei

popriri asiguratorii asupra conturilor pârâtei, precum și a unui sechestru

asigurător asupra bunurilor acesteia.

Ulterior, reclamanta și-a majorat

câtimea pretențiilor la nivelul sumei de 135.739.132 lei, reprezentând

67.630.157 lei taxă locație, calculată până la data de 30 septembrie 2000, și

68.108.975 lei daune moratorii.

Tribunalul Brașov, prin sentința

civilă nr. 1413 din 21 noiembrie 2000, a admis în parte acțiunea reclamantei

pentru suma de 27.304.987 lei penalități de întârziere în decontare cu

2.269.394 lei cheltuieli de judecată.

S-au respins restul pretențiilor.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de fond a reținut că, între părți, a intervenit contractul de

locațiune având ca obiect acordarea pe o perioadă determinată a dreptului de

exploatare a unității de turism C. Gura Râului, pârâta având acest drept ca

urmare a convenției din 11 august 1998 prin care a operat o novație pentru schimbarea

de locator.

S-au menținut actele adiționale

cuprinzând clauza penală, termenul de plată, precum și dispoziția art. 16,

potrivit căruia părțile sunt exonerate de răspundere dacă, fără voința lor,

părțile pierd dreptul de proprietate în total sau în parte asupra bunurilor ce

formează obiectul locațiunii.

Cum, la data de 5 ianuarie 2000, a

rămas definitivă sentința civilă nr. 83/1999 a Judecătoriei Zărnești prin care

imobilul a fost retrocedat foștilor proprietari, contractul a fost desființat

de drept, părțile fiind exonerate de răspundere, pârâta fiind obligată la suma

de 49.173.980 lei penalități pentru debitul achitat cu întârziere.

Împotriva acestei sentințe a

promovat apel reclamanta, criticile vizând modul eronat în care instanța de

fond a reținut situația de fapt, culpa contractuală a pârâtei fiind dovedită,

raportul contractual vizând lipsa de folosință, indiferent dacă locatorul este

proprietar.

Se solicită, totodată, indexarea

sumei de 86.565.162 lei la suma de 101.367.804 lei pentru perioada 6 noiembrie

2000 – 30 aprilie 2001 și se confirmă încasarea sumei de 49.173.980 lei.

Curtea de Apel Brașov, secția

comercială și de contencios administrativ, prin decizia civilă nr. 414 din 28

iunie 2001, a respins apelul ca nefondat.

În motivarea soluției date, instanța

de apel a arătat că apelanta-reclamantă a pierdut dreptul de proprietate asupra

spațiului ce constituie obiectul contractului de locație și, potrivit art. 16

din contract, plata prestației nu mai are suport legal.

S-a respins și pretenția privind

plata daunelor reprezentând procent de inflație motivând că există

posibilitatea punerii în executare a sentinței atacate.

Cu petiția înregistrată la 19

septembrie 2001, reclamanta a declarat recurs împotriva soluției instanței de

apel, criticile vizând aspectele de nelegalitate și netemeinicie prevăzute de

art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

Se susține că hotărârea pronunțată

nu cuprinde considerente pe care se sprijină și este lipsit de temei legal,

nefiind sesizat regimul juridic sub care s-a aflat acordul de voință a

părților, materializat în contractul de gestiune nr. 48/1993 și a actelor

adiționale aferente.

Chiar dacă imobilul în litigiu a

fost retrocedat fostului proprietar, raportul juridic între cei doi proprietari

nu produce efecte automat asupra raportului juridic creat de contractul de

locațiune.

Recursul este fondat.

Potrivit contractului de locațiune

încheiat, pârâta-intimată este beneficiara locațiunii.

Este adevărat că, potrivit art. 16

din contractul încheiat, părțile sunt exonerate dacă, fără voința lor, pierd

dreptul de proprietate asupra bunurilor ce formează obiectul contractului de

locație a gestiunii. Dar, această clauză nu poate fi interpretată ca un pact

comisoriu de gradul cel mai sever care ar conduce la încetarea de drept a

contractului.

Este adevărat că imobilul în litigiu

a fost retrocedat foștilor proprietari prin sentința civilă rămasă definitivă

și irevocabilă la data de 5 ianuarie 2000, dar, în speță, nu s-a făcut dovada

predării acestuia și nici părăsirii lui de către pârâta-intimată.

În aceste condiții, rezilierea

contractelor de locațiune se poate face fie prin acordul părților, ceea ce nu

este cazul în speță, fie pe cale judecătorească în caz de neînțelegeri datorită

naturii sinalagmatice a obligațiilor.

Pe de altă parte, nu s-a făcut

dovada întoarcerii spațiului la locator pentru a putea aduce la îndeplinire

hotărârea de retrocedare, neexistând un proces verbal de predare-primire, în

prezent, acesta aflându-se în fondul de comerț al recurentei.

În aceste condiții în care

pârâta-intimată deține spațiul, iar contractul de locațiune nu a fost denunțat,

justificat se pretinde, cu titlu de daune, contravaloarea lipsei de folosință

și a penalităților de întârziere la nivelul sumei de 86.565.152 lei, criticile

formulate fiind întemeiate.

De asemenea, față de situația

intervenită, potrivit art. 1021 C. civ., se va dispune rezilierea contractului

cu consecința evacuării pârâtei-intimate, soluția instanței de apel fiind

nejustificată față de raportul de locațiune intervenit și față de faptul că, pe

fondul acțiunii de revendicare a fostului proprietar, folosește spațiul în care

se află fără plata vreunui echivalent.

În ce privește capătul de cerere

privind reactualizarea debitului, Curtea apreciază că nu sunt întrunite

dispozițiile art. 294 C. proc. civ., situație în care, justificat instanța de

apel a procedat la respingere.

În considerarea dispozițiilor art.

312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de

reclamanta S.C. P. S.A., împotriva deciziei nr. 414 din 28 iunie 2001 a Curții

de Apel Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, pe care o

modifică, în sensul că admite apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței

civile nr. 1413 din 21 noiembrie 2000 a Tribunalului Brașov, pe care o schimbă,

în parte, în sensul că obligă pârâta S.C. S.P.P. S.A. Târgoviște la plata sumei

de 18.546.177 lei preț locație, la 68.108.975 lei penalități întârziere și la

cheltuieli de judecată de 10.488.492 lei.

Dispune rezilierea contractului de

închiriere și a actelor adiționale.

Dispune evacuarea și respinge

capătul de cerere privind daunelor reprezentând procent de inflație.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică,

astăzi 21 februarie 2003.