Ozdemir împotriva Turciei

Decizia nr. 19531/02 a Curții Europene a Drepturilor Omului (A treia secțiune), care așeză la 9 februarie 2006 ca secțiune compusă din: B.M. Zupančič Președintele Hedigan Caflisch Türmen Bîrsan doamna Gyulumyan, judecători și grefierul secțiunii Berger având în vedere cererea depusă la 2 mai 2002, Având în vedere decizia de a aplica art. 29 § 3 din Convenție și de a examina împreună admisibilitatea și meritul cazului, având în vedere declarațiile oficiale care acceptă o soluționare prietenoasă a cazului. După ce a deliberat, decide după cum urmează: Reclamantul, dl Nuri Özdemir, este un cetățen turc născut în 1955 și locuiește în Ankara. El este reprezentat în fața Curții de către dl Bektaș, un avocat practicant în Ankara.

Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. La 20 ianuarie 1982, reclamantul a fost arestat și a fost arestat în custodie de poliție pe suspect de a fi membru al unei organizații ilegale, Dev-Yol (Devrimci Yol-The Révolutionary Way La 4 martie 1982, Curtea de Lege Marțială din Ankara a ordonat detenția reclamantului în reținere. La 17 iulie 1987, reclamantul a fost eliberat în așteptarea procesului. La 19 iulie 1989, Curtea de Drept Marțial din Ankara a condamnat reclamantul de a fi membru al unei organizații ilegale și l-a condamnat la zece ani de închisoare. La 28 decembrie 1996, Curtea de Casație a anulat hotărârea Curții de Drept Martial din Ankara din cauza faptului că aceasta a interpretat greșit legislația internă în ceea ce privește infracțiunea în cauză.

În urma promulgării Legii nr. 3953 la 27 decembrie 1993, care a abolit jurisdicția Curților de Lege Marțială, Curtea Ankara Assize a dobândit jurisdicția în cazul reclamantului. La 6 mai 1996, Curtea Ankara Assize a inițiat procesul reclamantului. Acțiunea era încă în așteptare în fața Tribunalului Ankara Assize la momentul cererii. COMPLAINT Reclamantul se plânge că durata procedurii a depășit cerințele de timp rezonabil în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție. HOTĂRÂREA La 13 decembrie 2005, Curtea a primit următoarea declarație de la Guvern: „Declar că, în vederea asigurării unei soluționari prietenoase a cazului menționat anterior, Guvernul Turciei oferă să plătească ex gratie 20 000 de euro (20 de mii de euro) către reclamant.

Această sumă este destinată acoperirii oricărei prejudiciu material și moral, precum și a costurilor, și va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării hotărârii Curții în temeiul articolului 37 § 1 litera (b) din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. Plata va constitui rezoluția finală a cazului.

În cazul în care această sumă nu a fost plătită în termenul de trei luni, guvernul se angajează să plătească, până la decontarea, dobânzi simple pentru sumă la o rată egală cu rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene în perioada de neîndeplinire plus trei puncte procentuale.” La 9 noiembrie 2005, Curtea a primit următoarea declarație semnată de reprezentantul reclamantului: „În calitatea mea de reprezentant al reclamantului, dl Nuri Özdemir, observ că Guvernul Turciei sunt pregătite să plătească în mod grațios reclamantului suma de 20.000 de euro (20 de mii de euro) în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cazului menționat mai sus, pe care îl așteaptă Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Această sumă trebuie să acopere orice prejudiciu moral, precum și costurile și cheltuielile legate de caz, și va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării hotărârii Curții, adoptate în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (b) din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. De la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe suma de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de decontare plus trei puncte procentuale. După consultarea în mod corespunzător a reclamantului, accept propunerea și renunță la orice nouă afirmații împotriva Turciei în ceea ce privește faptele prezentei cereri.

Declar că acest lucru constituie o rezoluție finală a cazului. Această declarație este făcută în contextul unei soluții prietenoase pe care guvernul și reclamantul le-au atins.” Curtea ia act de soluționarea prietenoasă atinsă între părți și este convins că soluționarea se bazează pe respectarea drepturilor omului astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale și nu găsește motive de politică publică pentru a justifica o examinare continuă a cererii (art. 37 § 1 în amendă În consecință, art. 29 § 3 din convenție nu ar trebui să se mai aplice cazului și ar trebui să fie eliminat din listă. Din aceste motive, Curtea hotărăște în unanimitate să excludă aplicarea din lista sa de cazuri.

Vincent Berger Boštjan M. Zupančič Președintele grefierului

THIRD SECTION

DECISION Application no. 19531/02 by Nuri ÖZDEMIR against Turkey The European Court of Human Rights (Third Section), sitting on 9 February 2006 as a Chamber composed of: Mr B.M. Zupančič , President , Mr J. Hedigan , Mr L. Caflisch , Mr R. Türmen , Mr C. Bîrsan , Mrs A. Gyulumyan , Mrs R. Jaeger, judges , and Mr V. Berger , Section Registrar , Having regard to the above application lodged on 2 May 2002, Having regard to the decision to apply Article 29 § 3 of the Convention and examine the admissibility and merits of the case together, Having regard to the formal declarations accepting a friendly settlement of the case. Having deliberated, decides as follows: THE FACTS The applicant, Mr Nuri Özdemir, is a Turkish national who was born in 1955 and lives in Ankara.

He is represented before the Court by Mr M. Bektaș, a lawyer practising in Ankara. The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows. On 20 January 1982 the applicant was arrested and taken into police custody on suspicion of membership of an illegal organisation, the Dev-Yol ( Devrimci Yol- the Revolutionary Way ). On 4 March 1982 the Ankara martial Law Court ordered the applicant’s detention on remand. On 17 July 1987 the applicant was released pending trial. On 19 July 1989 the Ankara Martial Law Court convicted the applicant of membership of an illegal organisation and sentenced him to ten years’ imprisonment. On 28 December 1996 the Court of Cassation quashed the judgment of the Ankara Martial Law Court on the ground that the latter had misinterpreted the domestic law in respect of the offence in question.

Subsequent to the promulgation of Law no. 3953 on 27 December 1993, which abolished the jurisdiction of the Martial Law Courts, the Ankara Assize Court acquired jurisdiction in the applicant’s case. On 6 May 1996 the Ankara Assize Court commenced the applicant’s trial. The proceedings were still pending before the Ankara Assize Court at the time of application. COMPLAINT The applicant complains that the length of the proceedings have exceeded the reasonable time requirement under Article 6 § 1 of the Convention. THE LAW On 13 December 2005 the Court received the following declaration from the Government: “I declare that, with a view to securing a friendly settlement of the above-mentioned case, the Government of Turkey offer to pay ex gratia 20,000 euros (twenty thousand euros) to the applicant.

This sum is to cover any pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs, and it will be payable within three months from the date of the notification of the Court’s decision pursuant to the Article 37 § 1 (b) of the European Convention on Human Rights. The payment will constitute the final resolution of the case.

In the event of failure to pay this sum within the said three-month period, the Government undertake to pay, until settlement, simple interest on the amount at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points.” On 9 November 2005 the Court received the following declaration signed by the applicant’s representative: “In my capacity as the representative of the applicant, Mr Nuri Özdemir, I note that the Government of Turkey are prepared to pay the applicant ex gratia the sum of 20,000 euros (twenty thousand euros) with a view to securing a friendly settlement of the above-mentioned case pending before the European Court of Human Rights.

This sum is to cover any non-pecuniary damage as well as costs and expenses connected with the case, and will be payable within three months from the date of notification of the Court’s decision delivered pursuant to Article 37 § 1 (b) of the European Convention on Human Rights. From the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amount at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points. Having duly consulted the applicant, I accept the proposal and waive any further claims against Turkey in respect of the facts of this application. I declare that this constitutes a final resolution of the case.

This declaration is made in the context of a friendly settlement which the Government and the applicant, have reached.” The Court takes note of the friendly settlement reached between the parties. It is satisfied that the settlement is based on respect for human rights as defined in the Convention and its Protocols and finds no public policy reasons to justify a continued examination of the application (Article 37 § 1 in fine of the Convention). Accordingly, Article 29 § 3 of the Convention should no longer apply to the case and it should be struck out of the list. For these reasons, the Court unanimously Decides to strike the application out of its list of cases. Vincent Berger Boštjan M. Zupančič Registrar President