OZDEMIR v. TURKEY
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Struck out of the list
OZDEMIR v. TURKEY (CtEDO, 2006)
Decizia nr. 19531/02 a Curții Europene a Drepturilor Omului (A treia secțiune), care așeză la 9 februarie 2006 ca secțiune compusă din: B.M. Zupančič Președintele Hedigan Caflisch Türmen Bîrsan doamna Gyulumyan, judecători și grefierul secțiunii Berger având în vedere cererea depusă la 2 mai 2002, Având în vedere decizia de a aplica art. 29 § 3 din Convenție și de a examina împreună admisibilitatea și meritul cazului, având în vedere declarațiile oficiale care acceptă o soluționare prietenoasă a cazului. După ce a deliberat, decide după cum urmează: Reclamantul, dl Nuri Özdemir, este un cetățen turc născut în 1955 și locuiește în Ankara. El este reprezentat în fața Curții de către dl Bektaș, un avocat practicant în Ankara. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. La 20 ianuarie 1982, reclamantul a fost arestat și a fost arestat în custodie de poliție pe suspect de a fi membru al unei organizații ilegale, Dev-Yol (Devrimci Yol-The Révolutionary Way La 4 martie 1982, Curtea de Lege Marțială din Ankara a ordonat detenția reclamantului în reținere. La 17 iulie 1987, reclamantul a fost eliberat în așteptarea procesului. La 19 iulie 1989, Curtea de Drept Marțial din Ankara a condamnat reclamantul de a fi membru al unei organizații ilegale și l-a condamnat la zece ani de închisoare. La 28 decembrie 1996, Curtea de Casație a anulat hotărârea Curții de Drept Martial din Ankara din cauza faptului că aceasta a interpretat greșit legislația internă în ceea ce privește infracțiunea în cauză. În urma promulgării Legii nr. 3953 la 27 decembrie 1993, care a abolit jurisdicția Curților de Lege Marțială, Curtea Ankara Assize a dobândit jurisdicția în cazul reclamantului. La 6 mai 1996, Curtea Ankara Assize a inițiat procesul reclamantului. Acțiunea era încă în așteptare în fața Tribunalului Ankara Assize la momentul cererii. COMPLAINT Reclamantul se plânge că durata procedurii a depășit cerințele de timp rezonabil în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție. HOTĂRÂREA La 13 decembrie 2005, Curtea a primit următoarea declarație de la Guvern: „Declar că, în vederea asigurării unei soluționari prietenoase a cazului menționat anterior, Guvernul Turciei oferă să plătească ex gratie 20 000 de euro (20 de mii de euro) către reclamant. Această sumă este destinată acoperirii oricărei prejudiciu material și moral, precum și a costurilor, și va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării hotărârii Curții în temeiul articolului 37 § 1 litera (b) din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. Plata va constitui rezoluția finală a cazului. În cazul în care această sumă nu a fost plătită în termenul de trei luni, guvernul se angajează să plătească, până la decontarea, dobânzi simple pentru sumă la o rată egală cu rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene în perioada de neîndeplinire plus trei puncte procentuale.” La 9 noiembrie 2005, Curtea a primit următoarea declarație semnată de reprezentantul reclamantului: „În calitatea mea de reprezentant al reclamantului, dl Nuri Özdemir, observ că Guvernul Turciei sunt pregătite să plătească în mod grațios reclamantului suma de 20.000 de euro (20 de mii de euro) în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cazului menționat mai sus, pe care îl așteaptă Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Această sumă trebuie să acopere orice prejudiciu moral, precum și costurile și cheltuielile legate de caz, și va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării hotărârii Curții, adoptate în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (b) din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. De la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe suma de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de decontare plus trei puncte procentuale. După consultarea în mod corespunzător a reclamantului, accept propunerea și renunță la orice nouă afirmații împotriva Turciei în ceea ce privește faptele prezentei cereri. Declar că acest lucru constituie o rezoluție finală a cazului. Această declarație este făcută în contextul unei soluții prietenoase pe care guvernul și reclamantul le-au atins.” Curtea ia act de soluționarea prietenoasă atinsă între părți și este convins că soluționarea se bazează pe respectarea drepturilor omului astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale și nu găsește motive de politică publică pentru a justifica o examinare continuă a cererii (art. 37 § 1 în amendă În consecință, art. 29 § 3 din convenție nu ar trebui să se mai aplice cazului și ar trebui să fie eliminat din listă. Din aceste motive, Curtea hotărăște în unanimitate să excludă aplicarea din lista sa de cazuri. Vincent Berger Boštjan M. Zupančič Președintele grefierului