ALBAYRAK AND OTHERS v. TURKEY

DIRECȚIUNEA TERZĂ PRIVIND ADMINISIBILITATEA cererii nr. 26119/02 de către Çetin ALBAYRAK și alții împotriva Turciei Curții Europene a Drepturilor Omului (A treia secțiune), care așezează la 1 iunie 2006 în calitate de Cameră compusă din: B.M. Zupančič, președinte, J. Hedigan, R. Türmen, C. Bîrsan, V. Zagrebelsky, A. Gyulumyan, David Thór Björgvinsson, judecători și V. Berger Având în vedere cererea depusă la 31 august 2001, după ce a deliberat, hotărăsc după cum urmează: FACTELE Reclamanții, dl Çetin Albayrak, dl Mehmet Ali Kolay, dl Özcan Uslu, dl Aslan Çağlayan, dl Adil Tatar, dna Nazlı Yirik (Çağlayan), dl İbrahim Yirik, dl Adnan Alin, dl Ömer Müjdat Tekinalp, Nilüfer Küçüktay, Muzaffer Karakoç, Turgay Gürcan, Muhittin Özbay, Veli Metin Ulu, Turan Ulu, Cihan Durmuș, Battal Uğun și Ayhan Güven Koçulu sunt resortisanți turci, reprezentați în fața Curții de către dna S. Gürcan, avocat practicant la Istanbul. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de reclamanți, pot fi rezumate după cum urmează. În diferite date între 1979 și 1983, reclamanții au fost arestați pe suspiciune de a fi afiliați la o organizație ilegală și ulterior deținuți pe cale penală în contextul procedurii penale împotriva acestora. Între 1984 și 1991, reclamanții au fost eliberați în așteptarea procesului. La 27 septembrie 1984, Curtea de Lege Marțială din Istanbul a condamnat reclamanții în temeiul articolelor 146 din Codul Penal. La 6 iunie 1990 Curtea Militară de Cassare a anulat hotărârea instanței de primă instanță. La 6 aprilie 1993, Curtea de Lege Martială din Istanbul a condamnat încă o dată reclamanții în temeiul articolului 146 din Codul Penal. İbrahim Yirik și Muhittin Özbay a fost condamnat la moarte. Özcan Uslu, Adil Tatar, Adnan Alin, Ömer Müjdat Tekinalp, Nilüfer Küçüktay, Veli Metin Ulu, Turan Ulu, Battal Uğun și Ayhan Güven Koçulu au fost condamnați la moarte, au fost condamnați la închisoare pe viață. Turgay Gürcan și Cihan Durmuș au fost condamnați la opt ani și patru luni de închisoare. Muzaffer Karakoç și Mehmet Ali Kolay au fost condamnați la 12 ani și șase luni și respectiv la 8 ani de închisoare. În sfârșit, Nazli Yirik (Çağlayan) și Aslan Çağlayan au fost condamnați la cinci și șase ani de închisoare. În urma promulgării Legii din 26 decembrie 1994, care a abolit jurisdicția instanțelor de drept marțial, Curtea de Casație a dobândit jurisdicția asupra cauzei și dosarul a fost trimis la ea. La 27 septembrie 2000, Curtea de Casație a susținut hotărârea instanței de primă instanță în ceea ce privește Muhittin Özbay, Veli De asemenea, Metin Ulu și Özcan Uslu au ordonat ca procedurile penale împotriva Muzaffer Karakoç, Adil Tatar, Ömer Müjdat Tekinalp, İbrahim Yirik, Turgay Gürcan, Adnan Alin, Aslan Çağlayan, Nazlı Yirik (Çağlayan), Nilüfer Küçüktay și Mehmet Ali Kolay să fie încheiate în temeiul articolului 102 și 104 din Codul penal turc. La 14 ianuarie 2002, hotărârea Curții de Casație a fost depusă în registrul Curții de Assize Üsküdar, care a functionat ca Curtea de Lege Marțială din Istanbul înainte de promulgarea Legii din 26 decembrie 1994. Turan Ulu, Cihan Durmuș, Battal Uğun și Ayhan Güven Koçulu au afirmat că hotărârea din 6 aprilie 1993 nu a fost niciodată pronunțată și că, prin urmare, hotărârea nu a devenit finală în ceea ce privește acestea. Reclamanții se plâng în temeiul articolului 5 din Convenție că au fost ilicit de libertate, deoarece nu au existat nici o suspiciune rezonabilă pentru arestarea lor și au păstrat în custodie de poliție pentru o lungime excesivă de timp. Ei susțin în continuare că nu există remedii în dreptul intern pentru a contesta legalitatea detenției lor în custodie de poliție. Reclamanții se plâng în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție că procedurile împotriva acestora nu au fost încheiate într-un termen rezonabil. Reclamanții se plâng în temeiul articolului 6 § 3 literele (a), (b) și (d) din Convenție că nu au fost informați cu privire la natura acuzațiilor împotriva lor până la sfârșitul deținerii lor în custodie de poliție și că nu au putut examina martorii împotriva lor. HOTĂRÂREA privind reclamantul Çetin Albayrak Curtea remarcă că, într-o scrisoare din 9 septembrie 2003, reprezentantul reclamantului a fost solicitat să completeze cererea în ceea ce privește Çetin Albayrak. Reprezentantul reclamantului nu a făcut acest lucru. Având în vedere art. 37 alineatul (1) litera (a) din Convenție, Curtea concluzionează că Çetin Albayrak nu intenționează să continue cererea. În plus, în conformitate cu art. 37 în amendă , Curtea nu constată nicio circumstanță specială în ceea ce privește respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, care necesită continuarea examinării acestei cereri. În consecință, aplicarea articolului 29 3 din Convenție la acest caz ar trebui întreruptă. În ceea ce privește reclamanții Mehmet Ali Kolay, Özcan Uslu, Aslan Çağlayan, Adil Tatar, Nazlı Yirik (Çağlayan), İbrahim Yirik, Adnan Alin, Ömer Müjdat Tekinalp, Nilüfer Küçüktay, Muzaffer Karakoç, Turgay Gürcan, Muhittin Özbay, Veli Metin Ulu, Turan Ulu, Cihan Durmuș, Battal Uğun și Ayhan Güven Koçulu Reclamanții susțin, în temeiul articolului 5 din Convenție, că arestarea lor era ilegală, deoarece nu exista nici o suspiciune rezonabilă pentru aceasta și că au fost reținuți în custodie de poliție pentru o perioadă excesivă de timp fără a fi adus în fața unui judecător. Curtea observă că detenția reclamanților în custodie de poliție s-a încheiat în diferite date între 1979 și 1983. Acesta reiterează că nu poate lua în considerare decât perioada care a trecut după 28 ianuarie 1987, data la care Turcia a recunoscut competența organelor Convenției de a examina cererile individuale. Curtea constată că reclamația de mai sus se referă la o perioadă înainte de 28 ianuarie 1987. Prin urmare, această parte a cererii este în afara competenței Curții ratione temporis și, prin urmare, trebuie respins ca fiind incompatibil cu dispozițiile Convenției, în sensul articolului 35 § 3 din Convenție. Reclamanții se plâng în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție că procedurile împotriva acestora nu au fost încheiate într-un termen rezonabil. Curtea consideră că, pe baza cazului, nu poate determina admisibilitatea acestei plângeri și că, prin urmare, este necesar, în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul de procedură, să anunțe această parte a cererii guvernului contestat. Reclamanții se plâng în continuare în temeiul articolului 6 § 3 literele (a), (b) și (d) din Convenție că nu au fost informați cu privire la natura acuzațiilor împotriva lor până la sfârșitul deținerii lor în custodie de poliție și că nu au putut examina martorii împotriva lor. În ceea ce privește reclamanții Turan Ulu, Cihan Durmuș, Battal Uğun și Ayhan Güven Koçulu, Curtea observă că hotărârea Curții Marțială din Istanbul din 6 aprilie 1993 nu a devenit finală, deoarece nu a fost deținută asupra acestor reclamanți. În consecință, Curtea nu este în măsură să efectueze o examinare generală a procedurii împotriva reclamanților și consideră că nu poate specula fie în ceea ce vor decide instanțele naționale, fie în ceea ce privește rezultatul unui al doilea recurs asupra punctelor de drept, deoarece acest remediu ar fi încă disponibil reclamanților dacă ar considera că procesul lor ar fi încălcat în cele din urmă drepturile pe care le-au invocat în fața Curții (a se vedea Dikme v. Turcia , nr. 20869/92, § 111, CEDO 2000 VIII . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Müjdat Tekinalp, Nilüfer Küçüktay, Muzaffer Karakoç, Turgay Gürcan, Muhittin Özbay și Veli Metin Ulu, Curtea constată că reclamanții nu au adăugat nicio dovadă în fața Curții în susținerea afirmației lor că echitatea procedurii a fost încălcată. Prin urmare, Curtea este condusă la concluzia că reclamanții nu au justificat afirmația lor și stabilesc baza unei cereri argumentabile care să permită examinarea acestor plângeri de către Curte. Prin urmare, această plângere este, de asemenea, evident nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ 3 și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea hotărăște în unanimitate decide să suspende examinarea plângerii cu privire la durata procedurii penale introduse de reclamanții Mehmet Ali Kolay, Özcan Uslu, Aslan Çağlayan, Adil Tatar, Nazlı Yirik (Çağlayan), İbrahim Yirik, Adnan Alin, Ömer Müjdat Tekinalp, Nilüfer Küçüktay, Muzaffer Karakoç, Turgay Gürcan, Muhittin Özbay, Veli Metin Ulu, Turan Ulu, Cihan Durmuș, Battal Uğun și Ayhan Güven Koçulu; declara restul cererii inadmisibil. Vincent Berger Boštjan M. Zupančič Președintele grefierului

THIRD SECTION

PARTIAL DECISION

AS TO THE ADMISSIBILITY OF

Application no. 26119/02

by Çetin ALBAYRAK and Others

against Turkey

The European Court of Human Rights (Third Section), sitting on 1

June 2006 as a Chamber composed of:

Mr

B.M. Zupančič,

President,

Mr

J. Hedigan,

Mr

R. Türmen,

Mr

C. Bîrsan,

Mr

V. Zagrebelsky,

Mrs

A. Gyulumyan,

Mr

David Thór Björgvinsson,

judges,

and Mr V.

Berger

,

Section Registrar

,

Having regard to the above application lodged on 31 August 2001,

Having deliberated, decides as follows:

THE FACTS

The applicants, Mr Çetin Albayrak, Mr Mehmet Ali Kolay, Mr

Özcan

Uslu, Mr Aslan Çağlayan, Mr Adil Tatar, Ms

Nazlı

Yirik

(Çağlayan), Mr İbrahim Yirik, Mr Adnan Alin, Mr

Ömer

Müjdat Tekinalp, Ms Nilüfer Küçüktay, Mr Muzaffer Karakoç, Mr Turgay Gürcan, Mr Muhittin Özbay, Mr Veli Metin Ulu, Mr Turan Ulu, Mr Cihan Durmuș, Mr Battal Uğun and Mr Ayhan Güven Koçulu, are Turkish nationals. They are represented before the Court by Ms S. Gürcan, a lawyer practising in Istanbul.

The facts of the case, as submitted by the applicants, may be summarised as follows.

On different dates between 1979 and 1983 the applicants were arrested on suspicion of membership in an illegal organisation and subsequently detained on remand within the context of criminal proceedings brought against them.

Between 1984 and 1991 the applicants were released pending trial.

On 27 September 1984 the Istanbul Martial Law Court convicted the applicants under Articles 146 of the Criminal Code.

On 6 June 1990 the Military Court of Cassation quashed the judgment of the first-instance court.

On 6 April 1993 the Istanbul Martial Law Court once again convicted the applicants under Article 146 of the Criminal Code. İbrahim Yirik and Muhittin

Özbay were sentenced to death. Özcan

Uslu, Adil Tatar, Adnan

Alin, Ömer

Müjdat Tekinalp, Nilüfer Küçüktay, Veli Metin Ulu, Turan Ulu, Battal Uğun and Ayhan Güven Koçulu were sentenced to death, commuted to life imprisonment. Turgay Gürcan and Cihan Durmuș were sentenced to eight years and four months’ imprisonment. Muzaffer Karakoç and Mehmet Ali Kolay were sentenced to twelve years and six months’ and eight years’ imprisonment respectively. Finally, Nazli Yirik (Çağlayan) and Aslan Çağlayan were sentenced to five and six years’ imprisonment respectively.

Following promulgation of the Law of 26 December 1994, which abolished the jurisdiction of the martial law courts, the Court of Cassation acquired jurisdiction over the case and the case file was sent to it.

On 27 September 2000 the Court of Cassation upheld the judgment of the first-instance court in respect of Muhittin Özbay, Veli

Metin Ulu and Özcan Uslu. It further ordered that the criminal proceedings against Muzaffer Karakoç, Adil Tatar, Ömer Müjdat Tekinalp, İbrahim Yirik, Turgay Gürcan, Adnan Alin, Aslan Çağlayan, Nazlı

Yirik

(Çağlayan), Nilüfer Küçüktay and Mehmet Ali Kolay be terminated on the ground that the statutory time limit under Articles 102 and 104 of the Turkish Criminal Code had expired.

On 14 January 2002 the decision of the Court of Cassation was deposited with the registry of the Üsküdar Assize Court which functioned as the Istanbul Martial Law Court before the promulgation of the Law of 26

December 1994.

Turan Ulu, Cihan Durmuș, Battal Uğun and Ayhan Güven Koçulu allege that the judgment of 6 April 1993 was never served on them and that, therefore, the judgment did not become final in their respect. The applicants submitted a document dated 24 August 2001 drawn up by the registry of the Üsküdar Assize Court to the Court in support of their allegation.

COMPLAINTS

The applicants complain under Article 5 of the Convention that they were unlawfully deprived of their liberty as there was no reasonable suspicion for their arrest and kept in police custody for an excessive length of time. They further allege that there were no remedies in domestic law to challenge the lawfulness of their detention in police custody.

The applicants complain under Article 6 § 1 of the Convention that the proceedings against them were not concluded within a reasonable time.

The applicants complain under Article 6 § 3 (a), (b) and (d) of the Convention that they were not informed of the nature of the accusations against them until the end of their detention in police custody and that they could not examine the witnesses against them.

THE LAW

A.

As regards the applicant Çetin Albayrak

The Court notes that, in a letter of 9 September 2003, the applicant’s representative was requested to complete the application as regards Çetin

Albayrak. The applicant’s representative failed to do so.

Having regard to Article 37

§

1 (a) of the Convention, the Court concludes that Çetin Albayrak does not intend to pursue the application. Furthermore, in accordance with Article 37

§

1

in fine

, the Court finds no special circumstances regarding respect for human rights as defined in the Convention and its Protocols which require the examination of this application to be continued. Accordingly, the application of Article 29

§

3 of the Convention to the case should be discontinued.

B.

As regards the applicants Mehmet Ali Kolay, Özcan

Uslu,

Aslan

Çağlayan, Adil Tatar, Nazlı

Yirik

(Çağlayan), İbrahim Yirik, Adnan Alin, Ömer

Müjdat Tekinalp, Nilüfer

Küçüktay, Muzaffer Karakoç, Turgay Gürcan, Muhittin

Özbay, Veli Metin Ulu, Turan Ulu, Cihan Durmuș, Battal Uğun and Ayhan Güven Koçulu

1.

The applicants allege under Article 5 of the Convention that their arrest was unlawful as there was no reasonable suspicion for it and that they were held in police custody for an excessive length of time without being brought before a judge.

The Court observes that the applicants’ detention in police custody ended on different dates between 1979 and 1983.

It reiterates that it can only consider the period that elapsed after 28

January 1987, the date on which Turkey recognised the competence of the Convention organs to examine individual petitions. The Court notes that the above complaint concerns a period prior to 28 January 1987.

Consequently, this part of the application is outside the Court’s competence

ratione temporis

and must accordingly be rejected as being incompatible with the provisions of the Convention, within the meaning of Article 35 § 3 of the Convention.

2.

The applicants complain under Article 6 § 1 of the Convention that the proceedings against them were not concluded within a reasonable time.

The Court considers that it cannot, on the basis of the case file, determine the admissibility of this complaint and that it is therefore necessary, in accordance with Rule 54 § 2 (b) of the Rules of Court, to give notice of this part of the application to the respondent Government.

3.

The applicants further complain under Article 6 § 3 (a), (b) and (d) of the Convention that they were not informed of the nature of the accusations against them until the end of their detention in police custody and that they could not examine the witnesses against them.

a)

Regarding the applicants Turan Ulu, Cihan Durmuș, Battal Uğun and Ayhan Güven Koçulu, the Court observes that the Istanbul Martial Law Court’s judgment of 6 April 1993 did not become final as it was not served on these applicants. The Court is consequently not in a position to make an overall examination of the proceedings against the applicants and considers that it cannot speculate either on what the national courts will decide or on what the outcome of a second appeal on points of law might be since that remedy would still be available to the applicants if they were to consider that their trial had ultimately infringed the rights on which they relied before the Court (see

Dikme v. Turkey

, no. 20869/92, §

111, ECHR 2000

‑

VIII).

It follows that this complaint is manifestly ill-founded and must be rejected in accordance with Article

35 §§

3 and

4 of the Convention.

b)

As to the applicants Mehmet Ali Kolay, Özcan

Uslu, Aslan Çağlayan, Adil Tatar, Nazlı

Yirik

(Çağlayan), İbrahim Yirik, Adnan Alin, Ömer

Müjdat Tekinalp, Nilüfer Küçüktay, Muzaffer Karakoç, Turgay Gürcan, Muhittin Özbay and Veli Metin Ulu, the Court notes that the applicants have not adduced any evidence before the Court in support of their allegation that the fairness of the proceedings was infringed. The Court is therefore led to conclude that the applicants have failed to substantiate their allegation and lay the basis of an arguable claim allowing an examination of these complaints by the Court.

It follows that this complaint is also manifestly ill-founded and must be rejected in accordance with Article

35 §§

3 and

4 of the Convention.

For these reasons, the Court unanimously

Decides

to

strike the application out of its list of cases in respect of the applicant Çetin Albayrak;

Decides

to adjourn

the examination of the complaint concerning the length of criminal proceedings brought by the applicants Mehmet

Ali

Kolay, Özcan

Uslu, Aslan Çağlayan, Adil Tatar, Nazlı

Yirik

(Çağlayan), İbrahim Yirik, Adnan Alin, Ömer

Müjdat

Tekinalp, Nilüfer Küçüktay, Muzaffer Karakoç, Turgay

Gürcan, Muhittin Özbay, Veli Metin Ulu, Turan Ulu, Cihan

Durmuș, Battal Uğun and Ayhan Güven Koçulu;

Declares

the remainder of the application inadmissible.

Vincent

Berger

Boštjan M.

Zupančič

Registrar

President