ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3190/2010

Asupra recursului de față, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului

Harghita, secția civilă, reclamanta I.G. a solicitat să se constate

nelegalitatea și netemeinicia dispoziției nr. 1390/2006 emisă de pârâtul

Primarul municipiului Odorheiu Secuiesc, cu consecința anulării acesteia și să

se dispună restituirea în natură a terenului situat în Odorheiu Secuiesc, în

locul numit „B.", înscris în C.F. nr. 2431, nr. top 2293/3/b/1/2/1, precum

și intabularea în evidențele de carte funciară.

In motivarea acțiunii, s-a arătat că

terenul solicitat, în suprafață de 3743 mp, a fost preluat abuziv și fără nici

un titlu de stat, figurând înscris în cartea funciară pe numele antecesorilor

săi, B.J. și N.M.M. și face parte din suprafața de 5755 mp, diferența de 2012

mp fîindu-i restituită în baza Legii nr. 18/1991, pentru care s-a eliberat

titlul de proprietate nr. 68333/2003.

Pe terenul revendicat este amenajat în

prezent oborul de animale, ceea ce nu împiedică restituirea în natură a

acestuia față de dispozițiile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Prin întâmpinarea depusă la dosar,

pârâtul a invocat excepția tardivității formulării contestației, față de

împrejurarea că dispoziția a fost comunicată reclamantei la data de 6 octombrie

2006.

Prin sentința civilă nr. 896 din 30

aprilie 2009, Tribunalul Harghita, secția civilă, a respins excepția

tardivității formulării contestației, iar pe fond, a respins acțiunea.

Pentru a pronunța această hotărâre,

tribunalul a reținut, cu privire la excepția tardivității formulării

contestației că borderoul predat la poștă la data de 9 noiembrie 2006, care

cuprinde și o corespondență expediată către reclamantă, nu poate face dovada

comunicării atâta timp cât nu s-a dovedit că reclamanta ar fi primit

corespondența.

Drept urmare, tribunalul a luat în

considerare dovada comunicării din 11 iulie 2008, recunoscută și de reclamantă,

față de care cererea a fost depusă în termenul prevăzut de lege.

Cu privire la fondul cauzei, s-a reținut

că, având în vedere că prin notificare reclamanta a solicitat despăgubiri și nu

restituirea în natură, în mod corect pârâtul Primarul municipiului Odorheiu

Secuiesc a soluționat cererea prin acordarea de măsuri reparatorii în

echivalent.

Curtea de Apel Târgu Mureș, secția

civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, prin decizia

nr. 105/A din 14 octombrie 2009, a admis apelul declarat de reclamanta I.G., a

desființat hotărârea atacată și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare

primei instanțe.

In considerentele acestei decizii, Curtea

de Apel a reținut că, față de dispozițiile art. 1 și art. 7 din Legea nr.

10/2001 care au instituit principiul restituirii în natură a imobilelor

preluate abuziv de stat, este lipsită de relevanță împrejurarea că reclamanta a

solicitat prin notificare acordarea de despăgubiri, persoana juridică

deținătoare fiind obligată să verifice cu prioritate dacă nu este posibilă

restituirea în natură și apoi să propună acordarea de măsuri reparatorii în

echivalent.

Fiind sesizată cu plângerea reclamantei,

care contestă tocmai reținerea de către persoana juridică notificată a imposibilității

restituirii în natură, prima instanță era datoare să verifice situația juridică

a terenului, prin raportare la susținerile ambelor părți și la probele

administrate în cauză, iar nu să respingă contestația cu simpla motivație că

prin notificare s-au solicitat despăgubiri, cu atât mai mult cu cât a dispus

efectuarea în cauză a unei expertize topografice, la conținutul căreia nu s-a

făcut, însă, nicio referire în considerentele hotărârii pronunțate.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs pârâtul Municipiul Odorheiu Secuiesc care, invocând dispozițiile art.

304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., formulează următoarele critici:

Prin notificare, reclamanta a solicitat

acordarea de despăgubiri, cerere ce i-a fost admisă de pârât prin dispoziția

contestată în prezenta cauză. Chiar dacă ar fi solicitat însă restituirea în

natură, aceasta nu era posibil deoarece terenul nu este liber și nu era liber

nici în momentul formulării notificării.

Instanța poate să dispună restituirea în

natură, însă doar condiționat de nelegalitatea și netemeinicia dispoziției,

problemă care nu se pune în speța de față deoarece pârâtul a admis cererea

reclamantei, aceasta nesolicitând restituirea în natură, măsură care oricum nu

ar fi putut fi dispusă întrucât terenul este afectat de utilități.

Analizând hotărârea atacată în limita

criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a

fi respins ca atare, pentru următoarele considerente:

Art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001

prevede că „imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile

cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945-22

decembrie 1989 ... se restituie, în natură, în condițiile prezentei legi",

iar alin. (2) al aceluiași articol prescrie că „în cazurile în care restituirea

în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin

echivalent".

Dispoziția legală de principiu sus

enunțată și care reflectă spiritul reparator al legii speciale, instituie

prevalenta restituirii în natură a imobilelor pentru care au fost depuse

notificări.

Pe de altă parte, dând eficiență

legislativă principiului general de drept restitutio in integrum, art. 9 din

Legea nr. 10/2001 prevede că imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în

posesia cui se află în prezent, se restituie în natură, în starea în care se

află la data cererii de restituire și libere de orice sarcini.

In interpretarea corectă a dispozițiilor

Legii nr. 10/2001, se reține că scopul și rațiunea acestui act normativ cu

caracter reparatoriu nu poate fi decât acela de a retroceda proprietatea, când

acest lucru este posibil în natură, în caz contrar urmând a se acorda măsuri

reparatorii foștilor proprietari ale căror imobile au fost preluate abuziv în

perioada de referință, dispoziții ce concordă cu principiul prevăzut de art. 1 din

Protocolul 1 adițional la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor

Omului și a Libertăților Fundamentale.

Formularea notificării în termenul și

condițiile prevăzute de art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 reprezintă

manifestarea de voință de a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de

lege, în modalitatea prescrisă de actul normativ.

Prin urmare, indiferent dacă prin

notificare, persoanele îndreptățite solicită restituirea în natură a imobilului

sau măsuri reparatorii prin echivalent, unitatea deținătoare sau entitatea

investită cu soluționarea notificării este obligată să verifice cu prioritate

posibilitatea restituirii în natură a bunului și, numai în situația în care

restituirea în natură nu este posibilă, să acorde măsuri reparatorii în

echivalent.

Așa fiind, este corect considerentul

deciziei recurate în sensul că prima instanță era datoare să verifice situația

juridică a terenului, pentru a, stabili dacă acesta poate fi restituit în

natură, cu atât mai mult cu cât a dispus efectuarea în cauză a unei expertize

topografice, la care nu a făcut nicio referire în motivarea soluției adoptate.

Nu se poate susține cu temei, astfel cum

susțin recurenții, că prin formularea notificării în sensul acordării de

despăgubiri reclamanta ar fi înțeles să abandoneze dreptul său conferit de lege

de a beneficia de restituirea în natură a imobilului, iar respingerea contestației

cu simpla motivație că prin notificare nu s-a solicitat restituirea în natură a

imobilului, nu este în concordantă cu dispozițiile și spiritul legii speciale

de reparație.

Recurenții au invocat și motivul de

recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., însă nu au formulat critici

care să se încadreze în acest motiv de nelegalitate.

Având în vedere toate aceste

considerente, înalta Curte, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., va respinge recursul ca nefondat și va face aplicarea prevederilor art.

274 C. proc. civ. în privința cheltuielilor de judecată dovedite de intimată

pentru această etapă procesuală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de

pârâții Primarul municipiului Odorheiu Secuiesc și Municipiul Odorheiu Secuiesc

împotriva deciziei nr. 105/A din 14 octombrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel

Târgu Mureș, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și

familie.

Obligă pe recurenți la plata

către intimată a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1500 lei.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 21 mai 2010.