ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3190/2010

Asupra recursului de față, constată: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Harghita, secția civilă, reclamanta I.G. a solicitat să se constate nelegalitatea și netemeinicia dispoziției nr. 1390/2006 emisă de pârâtul Primarul municipiului Odorheiu Secuiesc, cu consecința anulării acesteia și să se dispună restituirea în natură a terenului situat în Odorheiu Secuiesc, în locul numit „B.", înscris în C.F. nr. 2431, nr. top 2293/3/b/1/2/1, precum și intabularea în evidențele de carte funciară. In motivarea acțiunii, s-a arătat că terenul solicitat, în suprafață de 3743 mp, a fost preluat abuziv și fără nici un titlu de stat, figurând înscris în cartea funciară pe numele antecesorilor săi, B.J.

și N.M.M. și face parte din suprafața de 5755 mp, diferența de 2012 mp fîindu-i restituită în baza Legii nr. 18/1991, pentru care s-a eliberat titlul de proprietate nr. 68333/2003. Pe terenul revendicat este amenajat în prezent oborul de animale, ceea ce nu împiedică restituirea în natură a acestuia față de dispozițiile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001. Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâtul a invocat excepția tardivității formulării contestației, față de împrejurarea că dispoziția a fost comunicată reclamantei la data de 6 octombrie 2006. Prin sentința civilă nr. 896 din 30 aprilie 2009, Tribunalul Harghita, secția civilă, a respins excepția tardivității formulării contestației, iar pe fond, a respins acțiunea.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut, cu privire la excepția tardivității formulării contestației că borderoul predat la poștă la data de 9 noiembrie 2006, care cuprinde și o corespondență expediată către reclamantă, nu poate face dovada comunicării atâta timp cât nu s-a dovedit că reclamanta ar fi primit corespondența. Drept urmare, tribunalul a luat în considerare dovada comunicării din 11 iulie 2008, recunoscută și de reclamantă, față de care cererea a fost depusă în termenul prevăzut de lege. Cu privire la fondul cauzei, s-a reținut că, având în vedere că prin notificare reclamanta a solicitat despăgubiri și nu restituirea în natură, în mod corect pârâtul Primarul municipiului Odorheiu Secuiesc a soluționat cererea prin acordarea de măsuri reparatorii în echivalent.

Curtea de Apel Târgu Mureș, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, prin decizia nr. 105/A din 14 octombrie 2009, a admis apelul declarat de reclamanta I.G., a desființat hotărârea atacată și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe. In considerentele acestei decizii, Curtea de Apel a reținut că, față de dispozițiile art. 1 și art. 7 din Legea nr. 10/2001 care au instituit principiul restituirii în natură a imobilelor preluate abuziv de stat, este lipsită de relevanță împrejurarea că reclamanta a solicitat prin notificare acordarea de despăgubiri, persoana juridică deținătoare fiind obligată să verifice cu prioritate dacă nu este posibilă restituirea în natură și apoi să propună acordarea de măsuri reparatorii în echivalent.

Fiind sesizată cu plângerea reclamantei, care contestă tocmai reținerea de către persoana juridică notificată a imposibilității restituirii în natură, prima instanță era datoare să verifice situația juridică a terenului, prin raportare la susținerile ambelor părți și la probele administrate în cauză, iar nu să respingă contestația cu simpla motivație că prin notificare s-au solicitat despăgubiri, cu atât mai mult cu cât a dispus efectuarea în cauză a unei expertize topografice, la conținutul căreia nu s-a făcut, însă, nicio referire în considerentele hotărârii pronunțate. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Municipiul Odorheiu Secuiesc care, invocând dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc.

civ., formulează următoarele critici: Prin notificare, reclamanta a solicitat acordarea de despăgubiri, cerere ce i-a fost admisă de pârât prin dispoziția contestată în prezenta cauză. Chiar dacă ar fi solicitat însă restituirea în natură, aceasta nu era posibil deoarece terenul nu este liber și nu era liber nici în momentul formulării notificării. Instanța poate să dispună restituirea în natură, însă doar condiționat de nelegalitatea și netemeinicia dispoziției, problemă care nu se pune în speța de față deoarece pârâtul a admis cererea reclamantei, aceasta nesolicitând restituirea în natură, măsură care oricum nu ar fi putut fi dispusă întrucât terenul este afectat de utilități.

Analizând hotărârea atacată în limita criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare, pentru următoarele considerente: Art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 prevede că „imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 ... se restituie, în natură, în condițiile prezentei legi", iar alin. (2) al aceluiași articol prescrie că „în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent". Dispoziția legală de principiu sus enunțată și care reflectă spiritul reparator al legii speciale, instituie prevalenta restituirii în natură a imobilelor pentru care au fost depuse notificări.

Pe de altă parte, dând eficiență legislativă principiului general de drept restitutio in integrum, art. 9 din Legea nr. 10/2001 prevede că imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură, în starea în care se află la data cererii de restituire și libere de orice sarcini. In interpretarea corectă a dispozițiilor Legii nr. 10/2001, se reține că scopul și rațiunea acestui act normativ cu caracter reparatoriu nu poate fi decât acela de a retroceda proprietatea, când acest lucru este posibil în natură, în caz contrar urmând a se acorda măsuri reparatorii foștilor proprietari ale căror imobile au fost preluate abuziv în perioada de referință, dispoziții ce concordă cu principiul prevăzut de art. 1 din Protocolul 1 adițional la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

Formularea notificării în termenul și condițiile prevăzute de art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 reprezintă manifestarea de voință de a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de lege, în modalitatea prescrisă de actul normativ. Prin urmare, indiferent dacă prin notificare, persoanele îndreptățite solicită restituirea în natură a imobilului sau măsuri reparatorii prin echivalent, unitatea deținătoare sau entitatea investită cu soluționarea notificării este obligată să verifice cu prioritate posibilitatea restituirii în natură a bunului și, numai în situația în care restituirea în natură nu este posibilă, să acorde măsuri reparatorii în echivalent.

Așa fiind, este corect considerentul deciziei recurate în sensul că prima instanță era datoare să verifice situația juridică a terenului, pentru a, stabili dacă acesta poate fi restituit în natură, cu atât mai mult cu cât a dispus efectuarea în cauză a unei expertize topografice, la care nu a făcut nicio referire în motivarea soluției adoptate. Nu se poate susține cu temei, astfel cum susțin recurenții, că prin formularea notificării în sensul acordării de despăgubiri reclamanta ar fi înțeles să abandoneze dreptul său conferit de lege de a beneficia de restituirea în natură a imobilului, iar respingerea contestației cu simpla motivație că prin notificare nu s-a solicitat restituirea în natură a imobilului, nu este în concordantă cu dispozițiile și spiritul legii speciale de reparație.

Recurenții au invocat și motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., însă nu au formulat critici care să se încadreze în acest motiv de nelegalitate. Având în vedere toate aceste considerente, înalta Curte, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat și va face aplicarea prevederilor art. 274 C. proc. civ. în privința cheltuielilor de judecată dovedite de intimată pentru această etapă procesuală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâții Primarul municipiului Odorheiu Secuiesc și Municipiul Odorheiu Secuiesc împotriva deciziei nr. 105/A din 14 octombrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie. Obligă pe recurenți la plata către intimată a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1500 lei. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 mai 2010.