ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2036/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Reclamanta C.H. a contestat

hotărârea nr. 4357 din 21 octombrie 2002 a Casei Județene de Pensii Cluj, pe

care a solicitat instanțelor să o anuleze și să elibereze o hotărâre, prin care

să i se recunoască drepturile ce decurg din statutul de refugiat.

Curtea de Apel Cluj, prin sentința

civilă nr. 611 din 18 decembrie 2002, a admis acțiunea, a anulat hotărârea

atacată, obligând pe pârâtă să recunoască statutul de refugiat pe intervalul 19

august 1941 – 6 martie 1945 și să acorde reclamantei drepturile cuvenite,

începând cu 1 noiembrie 2002.

Instanța de fond a reținut că

reclamanta are statut de refugiat pentru perioada cuprinsă între 19 iulie 1941

și data încetării refugiului, când era minoră, iar domiciliul nu putea fi decât

același cu al părinților săi. Pentru considerente de echitate, statul are

îndatorirea de protecție și sprijin în mod egal a tuturor cetățenilor, care au

suportat aceleași privațiuni.

Împotriva sentinței astfel

pronunțate, Casa Județeană de Pensii Cluj a declarat recurs, întemeiat pe

dispozițiile art. 304 pct. 4 C. proc. civ.

Astfel, recurenta susține că

dispozițiile art. 2 din Legea nr. 189/2000 și ale art. 1 și 22 din H.G. nr

.127/2002, prevăd limitativ și expres, categoriile de persoane care beneficiază

de drepturile rezultate din calitatea de refugiat.

H.G. nr. 127/2002 reglementa

situația în care se aflau persoanele care datorită persecuțiilor etnice, au

fost nevoite să-și schimbe domiciliul, fără a extinde acest statut, și

persoanelor născute în timpul refugiului.

Recursul este nefondat și va fi respins

pentru considerentele ce se vor expune.

Potrivit dispozițiilor art. 1 din

Legea nr. 189/2000, beneficiază de statutul de refugiat, persoana, cetățean

român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 8 septembrie

1940, până la 6 martie 1945, au avut de suferit din motive etnice.

Strămutați într-o altă localitate,

părinții reclamantei, dar și aceasta, au suferit un prejudiciu patrimonial, dar

și moral, reintegrarea într-un alt mediu social fiind anevoioasă, cu consecințe

defavorabile creșterii și educării copiilor, chiar născuți în timpul

refugiului.

Dispozițiile Legii nr. 189/2000 și

ale H.G. nr. 127/2002, prevăd măsuri reparatorii pentru schimbarea forțată a

domiciliului, ca urmare a persecuțiilor etnice, dispoziții care trebuie interpretate

în spiritul pentru care legea a fost elaborată.

A limita categoriile de persoane

care beneficiază de drepturile stabilite de actele normative citate,

echivalează cu aplicarea unui tratament discriminatoriu cetățenilor români care

au suferit prejudicii prin refugiere, străin principiilor de drept și echitate.

Nu se poate susține, fără critici

pertinente, că îndepărtarea din grupul social și spațiul în care își

desfășuraseră viața, nu au afectat dezvoltarea ulterioară a familiei

strămutate. De aceea, instanța de fond a avut în vedere dispozițiile art. 100

C. fam. și ale art. 8 din Decretul nr. 31/1954 și a apelat la principii de

echitate pentru soluționarea pricinii.

Așa fiind, Curtea, în temeiul

dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat

împotriva sentinței civile nr. 611 din 18 decembrie 2002, pronunțată de Curtea

de Apel Cluj.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa

Județeană de Pensii Cluj, împotriva sentinței nr. 611 din 18 decembrie 2002 a

Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, ca

nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 27 mai 2003.