ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1324/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată sub nr.

114/2001, reclamantul H.M., în contradictoriu cu Ministerul de Interne -

Direcția de Pașapoarte, Străini și Probleme de Migrări, a solicitat anularea

Ordinului de interdicție de intrare în România.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

arătat că se află în România în calitate de asociat al SC H.K. SRL, cu sediul

în Siret, încă din anul 1991, când a luat ființă societatea.

La data de 15 decembrie 1998 i-a

fost spartă mașina proprietate personală, din care i s-au sustras actele personale,

respectiv un document de identitate provizorie până la 23 iunie 1999, orele

24,00, când trebuia să plece în Turcia, pentru dobândirea unui nou pașaport.

La data de 4 iulie 1999, când s-a

întors în România, a constatat că are interdicție de intrare.

Prin sentința nr. 573 din 31 mai

2000, s-a respins acțiunea, ca neîntemeiată.

În urma recursului declarat prin

decizia nr.3701/12.12.2000, a Curții Supreme de Justiție, s-a casat sentința și

s-a trimis pentru rejudecare aceleiași instanțe.

În fond după casare, prin sentința

nr. 327 din 15 martie 2001, s-a admis acțiunea și s-a dispus anularea Ordinului

nr. 1002 din 14 septembrie 1999, ca nelegal.

Pentru a pronunța astfel, instanța a

avut în vedere:

Pârâtul nu a făcut nici o dovadă

privind ordinul emis; în plus s-a avut în vedere că prin Decizia nr. 225 din 16

noiembrie 2002, Curtea Constituțională a declarat ca fiind neconstituțional,

art. 20 din Legea nr. 25/1969, care contravine art. 19 alin. (3) din

Constituție.

Împotriva sentinței a formulat

recurs Ministerul de Interne, criticând-o astfel:

Acțiunea intimatului-reclamant este

inadmisibilă, în raport cu prevederile art. 2 lit. a) teza II-a din Legea nr.

29/1990, fiind vorba de acte administrative referitoare la siguranța internă și

externă a statului, necenzurabile de instanța de contencios administrativ.

Instanța nu a avut în vedere faptul

că fiind vorba de siguranța statului, actele care au stat la baza emiterii

ordinului, descriu pericolul pe care străinul îl reprezintă, aceste acte fiind

secrete.

Deciziile Curții Constituționale au

efecte numai pentru viitor, astfel că Decizia nr. 225 din 2000 nu poate produce

efecte retroactiv.

Analizându-se actele și lucrările

dosarului, constată următoarele:

Din adresa Ministerului de Interne –

Direcția Generală de Evidență Informatizată a Persoanei, nr. 3697 din 28 octo

2002, rezultă că intimatul se află în Penitenciarul Rahova, în executarea unei

pedepse de 4 ani și 6 luni, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de

stupefiante, fiind luată împotriva sa, și măsura expulzării, conform art. 117

C. pen.

În aceste condiții, refuzul de a i

se acorda „intrarea” în România, este justificat, Ordinul nr. 1002 din 16

septembrie 1999 fiind legal, chiar dacă pentru considerentul că documentația

este „secretă”, nu pot fi cenzurate de instanța de judecată competentă,

respectiv contenciosul administrativ.

Față de consierentele expuse, se va

admite recursul, se va casa sentința atacată și în fond, se va respinge

acțiunea reclamantului H.M.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

Ministerul de Interne împotriva sentinței civile nr. 327 din 15 martie 2001 a

Curții de Apel București, secția de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și în fond,

respinge acțiunea formulată de reclamantul H.M.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 1 aprilie 2003.