DEMIREL c. TURQUIE

SECȚIUNEA A TREIA DECIZIE PARTIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 10365/03 prezentate de Hünkar DEM Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 18 februarie 2003, După ce a deliberat, face următoarea decizie: reclamanta, domnul Hünkar Demirel, este o resortisantă turcă, născută în 1979 și rezidentă la Bruchhöbel (Germania). Aceaceasta este reprezentată în fața Curții de către domnul I. Bilmez, O. Y Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de reclamantă, pot fi rezumate după cum urmează.

În numărul 4 din 14-20 iulie 2001, la mai multe persoane, la mai multe persoane, a publicat un articol intitulat "Demokratik Eylemin Meșruyeti." În ciuda faptului că nu este legal, legitimitatea revoltei [din partea PKK] împotriva unui sistem de presiune, care, pe baza Constituției din 1982, s-a intensificat până la sfârșitul interdicției limbii, trebuie să fie arătată (...) Trebuie neapărat să stabilim condițiile sociale ale revoltei liderilor PKK, calificată ca fiind revolta kurzilor. De către cei mai înalți responsabili este fructul.

Așa cum nu este posibil să se reducă la teroarea individuală aceste evenimente, însoțite de consecințe pozitive, negative (...) de nivelul unui război, care au dus la pierderi de vieți, bunuri, pierderi morale și materiale, acest lucru va duce la concluzii false (...) Acesta a fost actualizat de intervențiile militare din 12 martie 1971 și 12 septembrie 1980 că Turcia din 1970 a trecut printr-o explozie socială gravă, a forțat ordinea legală. Legalitatea a fost forțată în mod serios, iar odată cu aceasta a avut loc cu intervenția militară din 27 mai instituirea unei constituții ale cărei particularități antidemocratice sunt extinse (...) Puterea anterioară anului 1980, opoziția, toate partidele de dreapta și de stânga au fost declarate ilegale și au fost judecate.

PKK s-a născut ca o mișcare ilegală a acestei epoci, este dezvoltat ca o mișcare de cercetare, propagandă, și [cu timpul] de acțiune bazată în principal pe realitatea socială kurdă. Trebuie să arătăm că [muntele] nu este legal, dar legitim, în special împotriva unui sistem de presiune care, pe baza Constituției din 1982, este intensificat până la (n.t.) Întrucât revolta nu era legală, (...) marea teamă istorică a societății kurde, la uimește, rușinea de a pronunța măcar numele său, timiditatea este bine cunoscută. Nu trebuie să ne surprindă faptul că o astfel de revoltă s-a dezvoltat în contextul anarhic al epocii și în care legalitatea fusese depășită cu mult (...) PKK a dorit să traseze o linie ideologică și strategică în acest sens.

El a exprimat acest lucru în multe dintre documentele sale. El a stabilit sloganul lor de bază ca fiind [este] independență și libertate În funcție de acest lucru, el este îndreptat spre un program general și de acțiune. Acest lucru nu este negat. Dar trebuie să se ocupe de acest lucru în mod științific. Deși este clar că, din punct de vedere legal, acest lucru necesită o pedeapsă, trebuie să clarificăm că obținerea unui rezultat este vitală din punct de vedere al filozofiei dreptului. PKK, fiind unul dintre principalii responsabili pentru această acțiune extinsă, Ankara, de asemenea, a găsit în fața ei dezbaterea pe tema □ problema kurde . În plus, cu mișcarea kurdă, el a aflat ce se întâmplă în sud.

Prin această dublă influență, el a devenit o forță influentă. Este clar că sloganurile și acțiunea au fost puternic influențate de această dublă evoluție. El este, de asemenea, corect că a încercat să ajungă la mai multe ordine și permanent și că a reușit. Dar a declarat că el este singurul care a creat acest lucru și că el trebuie să fie considerat singur responsabil poate duce la concluzii exagerate și destul de false. De fapt, arbitrarul în acțiuni la fel cum se poate vedea în diferite colțuri ale lumii este scăpat de sub control și chiar merge până la a se împușca singur [întoarce împotriva ta]. Acest lucru nu exonerează de răspundere, dar permite să se vadă realitatea. Programele și sloganurile interpelează în mod diferit și acest lucru face responsabil, dar realitatea vieții prezintă în ochii noștri ceea ce este mai valabil și adevărat, mult mai mult decât orice program și slogan.

Acest lucru apare cu numeroase exemple în întreaga lume, de-a lungul istoriei (...) Aceasta ar fi o metodă falsă și insuficientă de a aprecia o mișcare în funcție de bazele sloganurilor; programe de o vreme. (...) Există mari diferențe între fiecare epocă. Este, de asemenea, posibil să se constate aceste situații în evoluția multor mișcări, organizații, și (...) indivizi. Pe scurt, chiar dacă PKK ca mod de gândire și acțiune este considerat responsabil în conformitate cu legile, baza socială pe care se bazează, particularitățile personalității celor care se află în interior, modul lor de a rezista și modalitățile în care aplică presiunea, au o parte importantă în răspundere. De exemplu, într-o societate și într-un stat democratic, o societate și persoane care au fost vărsate în acest tip de rezistență nu ar apărea în această amploare și violență.

Este important în contextul în care se ajunge la apărarea legitimității în cadrul legal pe baza a trei generații de drepturi, drepturile omului, drepturile culturale și drepturile sociale. Dacă cineva ar vrea să vă ucidă, v-ați folosi dreptul la autoapărare împotriva lor. Chiar dacă am avea puterea de a învinge lumea, nu ne vom împotrivi. Dacă întreaga lume s-ar putea să ne distrugă, ne vom folosi dreptul la autoapărare (...) La 27 iulie 2001, procurorul Republicii aproape de curtea de securitate a statului … 169 din Codul penal, art. 5 din Legea nr. 3713 privind combaterea terorismului și art. 2 alin. (1) suplimentar la Legea nr. 5680 privind presa. În acest scop, el a considerat că art. Revolta liderilor PKK interpretat ca ultima lor revolta kurda de cei mai inalti responsabili, a stabilit independenta si libertatea mai mult ca fiind sloganul lor de baza.

În functie de aceaceasta este îndreptata spre un program general si la actiune, PKK s-a născut ca o mișcare ilegală a acestei perioade, și a fost dezvoltat ca o mișcare de cercetare, propagandă și de acțiune bazată în principal pe realitatea socială kurdă la 19 noiembrie 2001, reclamanta, audiată de Curtea de Securitate a statului, a precizat că a autorizat publicarea articolului mai târziu după ce a estimat că a intrat în domeniul libertății de exprimare. La 3 iunie 2002, recurenta și-a depus memoriul în apărare conform căruia a negat faptele reproșate și s-a prevalidat de libertatea presei, precum și de jurisprudența Curții. În aceeași zi, Curtea de Securitate a statului a recunoscut că este vinovată de faptele reproșate și a condamnat-o la o pedeapsă de trei ani și nouă luni de închisoare, schimbată într-o pedeapsă de trei ani.

477 634 800 de lire turcești [aproximativ 4 753 de euro] în temeiul articolului 169 din Codul penal și al articolului 5 din Legea nr. 3713. În plus, aceasta a pronunțat închiderea hebdomadarului în cauză pentru o perioadă de șapte zile, în temeiul articolului 2 alineatul (1) suplimentar la Legea nr. 5680. Motivația Curții de Securitate a statului se poate citi după cum urmează (...) La pagina 14 din numărul 4 de la l Yedinci Gündem, data de 14 iulie 2001, folosind în articolul intitulat a fost fructul (...), că a fost imposibil să se reducă evenimentele de teroare personală, că PKK s-a născut în perioada anterioară 1980 ca o mișcare ilegală a acestei perioade, s-a dezvoltat ca o mișcare de cercetare, propagandă și [cu timpul] de acțiune bazată în principal pe realitatea socială kurdă, că [montul] său nu era legal, ci legitim, că este necesar să se facă față sistemului de presiune să arate că, fără a fi legal revolta era legitim, în contextul momentului respectiv, PK voia să contureze o linie ideologică și strategică, pe care o exprimase în multe dintre documentele sale, pe care îl stabilise sloganul său de bază ca fiind independența și libertatea, că [dacă] PK în același timp era unul dintre responsabilii acțiunii extinse, Ankara se confruntase, de asemenea, cu dezbaterea asupra problemei kurde, pe care o aplicase, totuși,

în ceea ce în ceea ce privește acțiunile lor PK au fost în măsură să își asume responsabilitatea în mod direct din punct de vedere social, că PK a fost în multe dintre acestea, deși, că PK a fost responsabilitatea sa bazat pe o parte de fapt, că PK, că PK, în multe dintre elementele sale de fapt, PK-ul de fapt și a fost responsabil de fapt ; Punctele de vedere care sunt exprimate, că organizația teroristă armată ilegală PKK reprezintă revolta kurdă, pe care aceaceasta este vorba despre o organizație care are ca scop independența și libertatea, prin faptul că aceaceasta a fost dată activităților în cadrul … ; acuzata, prin publicarea acestui scris în jurnalul în care era redactoare-șefă, își declarase reproșarea prin propaganda organizației prin publicare (...) la 6 iunie 2002, reclamanta se ocupase de casare.

La 21 iunie 2002, în memoriul ei în casare, aceasta s-a prevazut de protecția articolului 10 din Convenție. La 24 decembrie 2002, în lumina avizului procurorului general care nu a fost comunicat recurentei, Curtea de Casație a confirmat decizia de primă instanță. Invocând art. 6 alineatele (1) și (3) litera (d) din Convenție, recurenta se plânge de lipsa de echitate a procedurii în fața instanțelor naționale, având în vedere lipsa de independență și de confidențialitate a Curții de Siguranță a statului și la adresa drepturilor sale de apărare care rezultă din lipsa comunicării avizului procurorului general în apropierea Curții de Casație. Invocând art. 7 din Convenție, reclamanta afirmă că nu este autorul textului incriminat, condamnarea sa este lipsită de temei juridic.

Pe baza articolului 10 din convenție, recurenta susține că condamnarea sa, precum și confiscarea revistei, precum și închiderea acesteia timp de șapte zile încalcă dreptul său la libertatea de exprimare și de a comunica informații și idei. Invocând art. 14 din Convenția combinată cu articolele 6 și 10, reclamanta susține că a făcut obiectul unui tratament discriminatoriu, pe de o parte, pentru publicarea unui articol care tratează problema kurdă și, pe de altă parte, pentru că ar fi trebuit să fie judecată, în temeiul Legii privind presa, de o instanță de judecată sau de o instanță corecțională și nu de o instanță de excepție, cum ar fi Curtea de Securitate a statului. Pe baza articolului 1 din Protocolul nr. 1, recurenta se plânge de consecințele condamnării sale și ale închiderii temporare a hebdomadarului în care se afla.

Pe baza acelorași fapte, recurenta invocă încălcarea articolelor 1, 13, 17 și 18 din convenție. Invocând art. 6 alin. (1) și (3) lit. (d) din Convenție, recurenta se plânge de lipsa comunicării avizului procurorului general în apropierea Curții de Casație. Pe baza articolului 10 din Convenție, aceasta a declarat o încălcare a libertății sale de exprimare ca urmare a condamnării sale, precum și a închiderii temporare a hebdomadarului în cauză, care, în plus, ar fi adus atingere articolului 1 din Protocolul nr. În stadiul actual al dosarului, Curtea nu este în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestor obiecțiuni și consideră necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât în temeiul articolului 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul său de procedură.

Invocând din nou art. 6 alineatul (1) din Convenție, recurenta se plânge că cauza sa nu a fost ascultată în mod echitabil de către o instanță independentă și imparțială. În plus, invocând art. 14 coroborat cu articolele 6 și 10, reclamanta susține că a făcut obiectul unui tratament discriminatoriu. Aceasta susține, de asemenea, că condamnarea sa nu a avut un temei juridic și, în acest sens, se referă la art. 7 din convenție.

În ceea ce privește afirmația referitoare la lipsa de independență și de imparțialitate a instanței care l-a judecat, Curtea arată că recurenta, care a fost acuzată în fața unei instanțe de securitate a statului, compusă din trei judecători civili, nu și-a pus la îndoială Öcalan c. Turcia și că examinarea sa, astfel cum a fost invocată, nu permite să se detecteze nicio aparență de încălcare a articolului 6 alineatul (1) (Öcalan c. Turcia [GC], nr. 46221/99, CEDH 2005 … În ceea ce privește presupusa necunoaștere a articolului 7 din Convenție, Curtea arată că în interpretarea dreptului relevant căruia este pronunțată Curtea de Securitate a statului pentru a condamna recurenta, confirmată de Curtea de Casație, nu depășește ceea ce se putea prevedea în mod rezonabil în circumstanțele din speță.

Prin urmare, Comisia concluzionează că condamnarea recurentei în temeiul articolului 169 din Codul penal și al articolului 5 din Legea nr 3713, nu a încălcat principiul "nimum crimen sine lege" consacrat la art. 7 din convenție. În ceea ce privește motivul unei presupuse discriminări, Curtea constată că, potrivit legislației relevante, orice încălcare, cum ar fi propaganda separatistă prevăzută de legea nr. 3713, intră în competența Curților de Securitate de la … 1, 13, 17 și 18 din Convenție. Având în vedere toate elementele aflate în posesia sa și în măsura în care este competentă să cunoască afirmațiile formulate, aceasta nu a evidențiat nicio aparență de încălcare a drepturilor și libertăților garantate de Convenție.

În consecință, toate aceste obiecții sunt în mod evident greșit întemeiate și trebuie respinse în conformitate cu art. 35 alin. (3) și (4) din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, amână examinarea obiecțiunilor recurentei întemeiate pe lipsa de comunicare a avizului procurorului general în apropierea Curții de Casație, a libertății sale de exprimare, precum și a dreptului său de a respecta bunurile sale Declara cererea inadmisibilă pentru surplus. Vincent Berger Bošjan M. Zupančič Moduler Președinte

TROISIÈME SECTION

DÉCISION PARTIELLE

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n o 10365/03 présentée par Hünkar DEMİREL contre la Turquie La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 9 février 2006 en une chambre composée de : MM. B.M. Zupančič , président , J. Hedigan , R. Türmen , C. Bîrsan , M mes M. Tsatsa-Nikolovska , R. Jaeger, M. E. Myjer, juges , et de M. V. Berger, greffier de section , Vu la requête susmentionnée introduite le 18 février 2003, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT La requérante, M me Hünkar Demirel, est une ressortissante turque, née en 1979 et résidant à Bruchhöbel (Allemagne). Elle est représentée devant la Cour par M es I. Bilmez, O. Yıldız, B. Doğan et I. Akmeșe, avocats à Istanbul.

A. Les circonstances de l’espèce Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par la requérante, peuvent se résumer comme suit. Dans son numéro 4 daté des 14-20 juillet 2001, l’hebdomadaire Yedinci Gündem (« Septième ordre du jour »), dont la requérante était rédactrice en chef, publia un article intitulé « Demokratik Eylemin Meșruyeti » (« La légitimité de l’action démocratique »), dont les parties pertinentes peuvent se lire comme suit : « Tout en n’étant pas légale, la légitimité de la révolte [du PKK] contre un système de pression, qui, s’appuyant sur la Constitution de 1982, s’est intensifié jusqu’à aboutir à l’interdiction de la langue, doit être montrée (...) Il faut absolument déterminer de quelles conditions sociales la révolte des leaders du PKK, qualifiée comme étant la « révolte des Kurdes » par les plus hauts responsables, est le fruit.

Tout comme il n’est pas possible de réduire à la terreur individuelle ces évènements, survenus accompagnés de conséquences positives, négatives (...) du niveau d’une guerre, qui ont [causé] des pertes en vies, biens, des pertes morales et matérielles, cela aboutira à des conclusions fausses (...) Il a été mis à jour par les interventions militaires du 12 mars 1971 et du 12 septembre 1980 que la Turquie de 1970 a vécu une sérieuse explosion sociale, a forcé l’ordre légal. La légalité a été sérieusement forcée, et avec elle a abouti avec l’intervention militaire du 27 mai la mise en place d’une constitution dont les particularités antidémocratiques sont étendues (...) Le pouvoir antérieur à 1980, l’opposition, tous les partis de droite et de gauche ont été déclarés illégaux et ont été jugés.

Le PKK est né comme un mouvement illégal de cette époque, il s’est développé comme un mouvement de recherche, de propagande, et [avec le temps] d’action essentiellement appuyée sur la réalité sociale kurde. Il faut montrer que sa [montée] n’est pas légale mais légitime, en particulier contre un système de pression qui, s’appuyant sur la Constitution de 1982, s’est intensifié allant jusqu’à « l’interdiction de la langue », la révolte tout en n’étant pas légale [était] légitime (...) La grande peur historique de la société kurde, l’ignorance, la honte de prononcer ne serait-ce que son nom, la timidité sont bien connues. Il ne faut pas s’étonner qu’une telle révolte se soit développée dans le contexte anarchique de l’époque et où la légalité avait été fortement dépassée (...) Le PKK a voulu tracer une ligne idéologique et stratégique à cela.

Il a exprimé cela dans nombre de ses documents. Il a établi leur slogan de base comme [étant] « indépendance et liberté ». En fonction de cela, il s’est dirigé vers un programme général et à l’action. Ceci n’est pas nié. Mais il faut prendre cela en main de manière scientifique. Tout en étant clair que, d’un point de vue légal, cela requiert une peine, nous devons préciser que l’obtention d’un résultat est vitale du point de vue de la philosophie du droit. Le PKK, tout en étant un des principaux responsables de cette action étendue, Ankara aussi a trouvé devant elle le débat sur « le problème kurde ». De plus, avec le « mouvement kurde », il a appris ce qui se passe au sud. Par cette double influence, il est devenu une force influente.

Il est clair que les slogans et l’action ont été violemment influencés par cette double évolution. Il est également juste qu’il a tenté de parvenir à plus d’ordre et de permanence et qu’il y est parvenu. Mais déclarer qu’il est seul à avoir créé cela et qu’il doit être tenu pour seul responsable peut conduire à des conclusions exagérées et assez fausses. En réalité, l’arbitraire dans les actions tout comme cela peut se voir dans divers coins du monde est hors de contrôle et même va jusqu’à se fusiller soi-même [se retourner contre soi-même]. Ceci n’exonère pas de la responsabilité mais permet de voir la réalité. Les programmes et slogans interpellent l’Etat différemment et ceci rend responsable, mais la réalité de la vie soumet à nos yeux ce qui est plus valable et vrai, bien plus que [n’importe quel] programme et slogan.

Ceci apparaît avec de nombreux exemples dans le monde entier, tout au long de l’histoire (...) Ce serait une méthode fausse et insuffisante d’apprécier un mouvement en fonction des fondements des slogans ; programmes d’une époque. (...) Il y a de grandes différences entre chaque époque. Il est également possible de constater ces situations dans l’évolution de nombreux mouvements, organisations, et (...) individus. En résumé, même si le PKK en tant que [mode de] pensée et action est tenu pour responsable au regard des lois, la base sociale sur laquelle il s’appuie, les particularités de la personnalité de ceux qui se trouvent à l’intérieur, leur façon de résister et les façons dont s’applique la pression, ont une part importante dans la responsabilité.

Par exemple, dans une société et un Etat démocratiques, une société et des individus versés dans ce type de résistance n’apparaîtraient pas dans cette ampleur et cette violence. (...) Il est important dans le contexte auquel il est abouti de défendre la légitimité dans le cadre légal sur la base de trois générations de droits, les droits de l’homme, les droits culturels et les droits sociaux. Si quelqu’un voulait vous tuer, vous utiliseriez votre droit à la légitime défense contre eux. Le slogan de base doit être « Même si nous avions la force de vaincre le monde, nous n’attaquerons pas. Si le monde entier s’unit pour nous anéantir, nous utiliserons notre droit à la légitime défense (...) » Le 27 juillet 2001, le procureur de la République près la cour de sûreté de l’Etat d’Istanbul inculpa la requérante pour aide et assistance à une organisation illégale.

Il requit sa condamnation en vertu de l’article 169 du code pénal, de l’article 5 de la loi n o 3713 relative à la lutte contre le terrorisme et de l’article 2 § 1 additionnel à la loi n o 5680 sur la presse. Il considéra pour ce faire que l’article litigieux avait fait la propagande du PKK et ainsi avait porté aide et assistance à cette organisation, ce en portant mention d’expressions telles : « la révolte des leaders du PKK interprétée comme la dernière « révolte kurde » par les plus hauts responsables », « a établi « indépendance et liberté » comme étant leur slogan de base.

En fonction de cela s’est dirigé vers un programme général et à l’action », « le PKK est né comme un mouvement illégal de cette période, s’est développé comme mouvement de recherche, de propagande et d’action essentiellement appuyée sur la réalité sociale kurde ». Le 19 novembre 2001, la requérante, entendue par la cour de sûreté de l’Etat, précisa avoir autorisé la publication de l’article litigieux après avoir estimé qu’il entrait dans le champ de la liberté d’expression. Le 3 juin 2002, la requérante soumit son mémoire en défense aux termes duquel elle nia les faits reprochés et se prévalut de la liberté de la presse ainsi que de la jurisprudence de la Cour.

Le même jour, la cour de sûreté de l’Etat reconnut l’intéressée coupable des faits reprochés et la condamna à une peine de trois ans et neuf mois d’emprisonnement, commuée en une peine d’amende s’élevant à 6 477 634 800 livres turques [environ 4 753 euros] en vertu de l’article 169 du code pénal et de l’article 5 de la loi n o 3713. Elle prononça en outre la fermeture de l’hebdomadaire en cause pour une durée de sept jours, en vertu de l’article 2 § 1 additionnel à la loi n o 5680. La motivation de la cour de sûreté de l’Etat peut se lire comme suit : « (...) A la page 14 du numéro 4 de l’hebdomadaire Yedinci Gündem daté du 14 ‑ 20 juillet 2001, en utilisant dans l’article intitulé « La légitimité de l’action démocratique » des expressions telles : « qu’il fallait déterminer de quelles conditions sociales la révolte des leaders du PKK, qualifiée comme étant la révolte kurde, était le fruit (...), qu’il était impossible de réduire les évènements à la terreur personnelle, que le PKK était né dans la période avant 1980 comme un mouvement illégal de cette période, s’est développé comme mouvement de recherche, de propagande et [avec le temps] d’action essentiellement appuyée sur la réalité sociale kurde, que sa [montée] n’était pas légale mais légitime, qu’il fallait face au système de pression montrer que sans être légale la révolte était légitime,

dans le contexte de l’époque le PKK voulait tracer une ligne idéologique et stratégique, qu’il l’avait exprimé dans nombre de ses documents, qu’il avait établi son slogan de base comme étant l’indépendance et la liberté, que [si] le PKK tout en étant l’un des responsables en chef de l’action étendue, Ankara également avait [été confrontée] au débat sur le problème kurde, que toutefois l’arbitraire dans les actions du PKK était devenu hors de contrôle dans de nombreux coins du monde, que même si le PKK en pensée et en action était responsable au regard des lois, la base sociale sur laquelle il s’appuie, les particularités de la personnalité de ceux qui se trouvent à l’intérieur, leur façon de résister et les façons dont s’applique la pression, ont une part importante dans la responsabilité » ; les points de vue qui sont exprimés, que l’organisation terroriste armée illégale PKK représente la révolte kurde, qu’il s’agit d’une organisation qui a pour but l’indépendance et la liberté, en soulignant qu’il s’était livré à des activités au sein de l’Etat pour réaliser ce but, qu’en raison des conséquences de certaines actions du PKK des critiques avaient été faites à l’encontre de l’organisation, mais dans le même temps, en soulignant la légitimité de l’existence de l’organisation, il était tenté de faire droit aux actions de l’organisation, dans cette voie,

en soulignant que l’organisation menait une lutte pour l’indépendance et la liberté, il avait été fait la propagande de l’organisation, de cette façon il avait été apporté aide à l’organisation terroriste illégale PKK ; l’accusée, en publiant cet écrit dans le journal duquel elle était rédactrice en chef, avait commis l’infraction reprochée en faisant la propagande de l’organisation par voie de publication (...) » Le 6 juin 2002, la requérante se pourvut en cassation. Le 21 juin 2002, dans son mémoire en cassation, elle se prévalut de la protection de l’article 10 de la Convention. Le 24 décembre 2002, statuant à la lumière de l’avis du procureur général qui n’aurait pas été communiqué à la requérante, la Cour de cassation confirma la décision de première instance.

GRIEFS