DEMİREL ET ATEȘ c. TURQUIE

DEMİREL ET ATEȘ c. TURQUIE (CtEDO, 2006)

SECȚIUNEA A TREIA DECIZIE PARTIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererilor n. 10037/03 și 14813/03 prezentate de Hünkar DEM Grefier de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 18 februarie 2003, După ce a deliberat, face următoarea decizie FACE recurentele, dl Hünkar Demirel și dl Hidir Ateș, sunt resortisanți turci, născuți în 1979 și, respectiv, 1951, și reședința la Bruchköbel și Rüsselsheim (Germania). Ele sunt reprezentate în fața Curții de Justiție de către M. I. Bilmez, O. Y În numărul său datat din 8-14 decembrie 2001, la mai puțin de un an, Yedinci Gündem a publicat un articol intitulat Türkiye çözümsüz kalamaz :] De la războiul din Golf, regiunea a dorit să fie redezionată (...) În contextul violenței, al ciocnirii și al incertitudinii au avut loc evenimentele din 11 septembrie (...) soluționând problema din Irak, se pare că se încearcă în primul rând dezvoltarea unei soluții la problema palestiniană și kurdă (...) o problemă palestiniană pentru Israel și kurdă pentru Turcia. Prin urmare, Turcia consideră intervenția în Irak și reorganizarea Irakului ca fiind riscante pentru ea. Intervenția va aduce sudul și mai aproape de punctul de rupere cu Irakul și va [servi] susține rezolvarea problemei kurde. Statele Unite ale Americii nu pot evita acest lucru. Dacă evită acest lucru și decid să mențină politica anterioară împotriva kurzilor, nu vor reuși să-și atingă scopul [constient] de a organiza regiunea. PKK a transformat kurzii într-o forță regională importantă și o soluție fără kurzi va fi repetarea trecutului. Faptul că relațiile cu UE [Uniunea Europeană] s-au încordat tocmai în acest moment, că [Turcia] menține o poziție fermă asupra Ciprului, pe care o practică în interior violența și teroarea asupra poporului și organismelor democratice kurde, pe care aceasta le privește din nou la crime (...), la deținute, la torturi este legat de evoluțiile din trecut. (...) Congresul Național Kurdistan a făcut un apel pentru o conferință națională. Această conferință, deși tardivă, este cu siguranță importantă. Kurzii, prin asigurarea păcii democratice între ei, ajungând la nivel național pe această bază, clarificându-și soluția în ceea ce privește rezolvarea problemei kurde, pot ajunge la o strategie comună (...) La 8 decembrie 2001, instanța de securitate din statul membru în care au fost confiscate exemplarele editate ale acestui săptămînal. La 10 decembrie 2001, polițiștii însărcinați cu această sechestrare au întocmit un proces-verbal, conform căruia 11 000 de exemplare fuseseră editate. La 24 decembrie 2001, procurorul Republicii aproape de curtea de securitate a statului i-a inculpat pe reclamanți pentru publicarea declarațiilor unei organizații ilegale. El a solicitat condamnarea lor în temeiul art. 6 alin. (2) din Legea nr. 3713 privind combaterea terorismului, al art. 2 alin. (1) suplimentar la Legea nr. 5680 privind presa și al art. 36 din Codul penal. La 3 iunie 2002, în apărarea pe care au susținut-o instanței de securitate a statului, reclamanții au negat faptele reprobabile și au invocat jurisprudența Curții. Ei au subliniat în special faptul că ........................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... În aceeași zi, Curtea de Securitate a statului, compusă din trei judecători civili, i-a recunoscut pe reclamanții vinovați că au publicat declarațiile unei organizații ilegale și i-a condamnat la plata unei sume de 1 659 375 000 de lire turcești (TRL) [aproximativ 1 217 EUR (EUR) ] pentru M Demirel și 3 318 750 000 TRL [aproximativ 2 435 EUR] pentru domnul Ateș, în temeiul articolului 6 alineatul (2) din Legea nr. 3713. În plus, aceasta a pronunțat închiderea lahiebdomadarului în litigiu pentru o perioadă de șapte zile în temeiul art. 2 alin. (1) adițional la Legea nr. 5680. Motivația Curții se poate citi după cum urmează (...) în articolul intitulat Cemil Bayik, membru al consiliului de conducere al PKK; Turcia nu poate rămâne fără soluție, la pagina 18 din numărul 25 al ziarului din 8 14 decembrie 2001, [fut publicat] reportajul făcut pe Cemil Bayik, despre care se spune că este membru al consiliului de conducere al organizației teroriste armate ilegale PKK (...) În declarațiile sale, Cemil Bayik a criticat politicile Turciei împotriva PKK și Orientul Mijlociu, precum și la nord de Iraq, cu această ocazie, [el] a făcut astfel de declarații (...) În cazul persistenței Turciei în politica sa anterioară cu privire la kurzi, o soluție fără kurzi a fost repetarea trecutului, că PKK a făcut din kurzi o forță regională importantă, că relațiile cu UE [s-au înmuiat] doar în acest moment, că aceasta [Turcia] menține o poziție fermă asupra Ciprului, practică în interior violența și teroarea asupra oamenilor și organismelor kurde democratice, că recursul, din nou, la crime (...), la deținuți, la torturi erau legate de evoluțiile trăite, că Forțele kurde urmau să reziste în caz de intervenție în Kurdistanul de Sud [1] , că kurzii, prin asigurarea păcii democratice între ei, ajungând la unitatea națională pe această bază, își vor clarifica soluția cu privire la soluționarea problemei kurde În timpul examinării acestor declarații în ansamblul lor și luând în considerare faptul că persoana care face obiectul reportajului este un membru de rang înalt al organizației teroriste, este vorba despre o declarație a unei organizații teroriste (...), că, prin publicarea unei declarații a unei organizații în ziar, inculpații au comis infracțiunea reprovocată (...) La 6 iunie 2002, recurentele s-au ocupat de casare. La 21 iunie 2002, în memoriul lor în casare, au invocat art. 10 din Convenție. La 23 decembrie 2002, hotărând în lumina avizului procurorului general care nu ar fi fost comunicat reclamanților, Curtea de Casație a confirmat decizia de primă instanță. Cererea nr. 14813/03 În numărul 11 din 1-7 iulie 2001, Yedinci Gündem a publicat o serie de articole referitoare la 1 septembrie, Ziua Mondială a Păcii. Două articole publicate la paginile 10 și 11 au fost intitulate PKK Lideri Abdullah Öcalan Osman Öcalan, membru al consiliului de conducere al PKK, a trebuit să renunțe la atitudinea sa opusă păcii. Öcalan, care a spus că soluția se va sfârși atunci când kurzii care doresc pace sunt mai curajoși decât cei care luptă, a declarat că vor începe în curând campania informațională din Turcia. În declarațiile sale (...) Osman Öcalan a cerut să nu se renunțe la marșul pentru pace și [a declarat] că Facem pregătiri pentru pace. Ea începe operațiuni împotriva gherilei. C. Acesta este darul de pace oferit kurzilor de Republica Turcia.... Noi îi cunoaștem și ei ne cunosc. Să încercăm pacea și nu războiul.... ▪ Öcalan, care i-a chemat pe responsabilii Republicii Turcia să fie curajoși pentru pace și să renunțe la rezistența lor la pace a spus: Mesajul de la 1 septembrie, Abdullah Öcalan, liderul PKK până la victoria păcii (pagina 11) Aici, m-am oprit asupra a ceea ce am putut da oamenilor și omenirii pentru o pace de valoare. (...) Am făcut acest lucru pentru a iubi... și democrația. Acesta este motivul pentru care am dezvoltat apărarea păcii în Imrali. În această geografie, kurzii și turcii trăiesc împreună. Relațiile lor sunt frățești. L kurda și unitatea turcească vor schimba viitorul în Orientul Mijlociu într-un mod democratic. Scopul nostru este de a permite trecerea de la cultura sângelui la cultura fraternității. Acesta este filozofia noastră. În acest context, mersul spre pace este important. O salut. Dar nu doar un marș (...) trebuie să transmitem mesajul păcii. Că marșul vostru constituie un kilometru de piatră pentru Soluția Democratică; că este un plus în dialog. (...) j Mergem până la victoria păcii (...) Trebuie să eliminăm violența. Trebuie să purtăm un dialog pentru o democrație și o pace deplină. Așteptăm acest lucru de la guvern, de la la la la... trebuie să facem noi pași pentru o democrație completă, pentru un dialog, altfel riscă să existe multă suferință. Pacea și democrația nu se pot dezvolta prin negarea identității, a culturii unui popor. Trebuie să depășim mirajele. Dacă un pas nu este făcut spre o țară mai puternică, o viață mai puternică, dacă mâna păcii rămâne în aer, dezvoltați o apărare legitimă. Pacea și democrația sunt mobilizarea ei. N mai bine nu renunțați. Legitimitatea este un drept, [este] legal (...) sensul războiului și al păcii este libertatea. ; câștigarea libertății în numele tuturor. Nu există nimeni care a trăit războiul (...) mai mult decât noi. Vom suporta războiul și pacea cea mai grea. (...) Ei pot să ia de la mine la fel de mult cum doresc ei, există speranță de la un popor care este în picioare. Voi trăi pentru această speranță. Restul vieții mele se va concentra pe pace (...) Pe 1 September 2001, sesizat la cererea procurorului districtual al Republicii, judecător care se află în apropierea Curții de Securitate a statului membru care a confiscat exemplarele din statul membru în cauză, considerând că conținutul articolelor în cauză constituia o declarație din partea PKK. La 3 septembrie 2001, polițiștii însărcinați cu această sechestrare au elaborat un proces-verbal, conform căruia 11 La 7 septembrie 2001, procurorul Republicii i-a acuzat pe reclamanți pentru publicarea declarațiilor PKK și a solicitat condamnarea lor în temeiul articolului 6 alineatul (2) din Legea nr 3713, al articolului 2 alineatul (1) suplimentar la Legea nr. 5680 și al articolului 36 din Codul penal. La 27 mai 2002, în apărarea pe care au supus-o Curții de Securitate a statului, reclamanții au susținut că articolele în litigiu fuseseră publicate pentru că au prezentat natura unei informații. În plus, ei s-au prevazut de libertatea presei și au citat jurisprudența Curții. La 25 iunie 2002, la încheierea examinării articolelor incriminate în ansamblul lor, Curtea de Securitate a statului, compusă din trei judecători civili, a considerat că acestea constau în publicarea de declarații ale PKK. Ea a recunoscut reclamanții vinovați de faptele reproșate și i-a condamnat la plata unei amenzi în valoare de 1 588 500 000 TRL [aproximativ 1 035 EUR] pentru MDerel și 3 177 000 În conformitate cu art. 6 alineatul (2) din Legea nr. 3713 [aproximativ 2 070 EUR] pentru domnul Ateș, aceasta a pronunțat, de asemenea, închiderea landului hebdomadar pentru o perioadă de trei zile, în temeiul articolului 2 alineatul (1) suplimentar la Legea nr. 5680. La 26 iunie 2002, reclamanții s-au ocupat de casare și au invocat art. 10 din convenție în susținerea recursului lor. La 26 decembrie 2002, hotărând în lumina avizului procurorului general care nu a fost comunicat reclamanților, Curtea de Casație a confirmat decizia de primă instanță. Dreptul intern relevant în temeiul articolului 6 alineatul (2) din Legea nr. 3713 privind combaterea terorismului Se pedepsește cu o pedeapsă din culpă (...) oricine tipărește sau publică declarații sau tracte de organizații teroriste la art. 2 alineatul (1) suplimentar la Legea nr. 5680 privind presa, așa cum este în vigoare la data faptelor, prevedea închiderea pentru o perioadă de trei zile la o lună a unui ziar care a publicat un articol reprimat de această lege. GRIFS Reclamanții susțin că condamnarea lor pentru publicarea de articole de presă și închiderea temporară a hebdomadarului care a servit drept bază pentru publicațiile lor aduc atingere dreptului lor la libertatea de exprimare, în sensul articolului 10 din convenție. Invocând art. 6 alineatele (1) și (3) litera (d) din Convenție, reclamanții se plâng de lipsa de echitate a procedurii în fața instanțelor naționale, având în vedere lipsa de independență și de confidențialitate a Curții de Securitate a statului și lipsa comunicării avizului procurorului general în apropierea Curții de Casație. Invocând art. 7 din convenție, reclamanții susțin, de asemenea, că condamnarea lor este lipsită de temei juridic, în măsura în care, în temeiul dreptului național prevăzut în Legea privind presa, în timp ce numai autorul articolului a trebuit să fie judecat în justiție, aceștia au fost acuzați în calitate de redactor-șef și, respectiv, proprietar al hebdomadarului. Invocând art. 14 din Convenție, coroborat cu articolele 6 și 10, reclamanții susțin că au făcut obiectul unui tratament discriminatoriu deoarece publicațiile lor se referă la problema kurdă. În această privință, aceștia susțin că, potrivit Legii privind presa, ar fi trebuit să fie judecate de o instanță de judecată sau de o instanță de corecție și nu de o instanță de excepție, cum ar fi Curtea de Securitate a statului. În plus, reclamanții consideră că închiderea temporară a jurnalelor lor are ca rezultat încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 1 pe baza acelorași fapte, susținând încălcarea articolelor 1, 13, 17 și 18 din convenție. Invocând art. 6 alineatul (1) și art. 3 litera (d) din convenție, reclamanții se plâng că nu au putut răspunde la avizul procurorului general în apropierea Curții de Casație care nu le-ar fi fost comunicat. 10 din Convenție, ei au imputat o încălcare libertății lor de exprimare ca urmare a condamnării lor și a închiderii temporare a hebdomadarului în cauză, care, în plus, ar fi adus atingere art. 1 din Protocolul nr. În stadiul actual al dosarului, Curtea nu este în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestor obiecțiuni și consideră necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din convenție. Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamanții se plâng că cauza lor nu a fost ascultată în mod echitabil de către o instanță independentă și imparțială. Pe baza articolului 7 din Convenție, ei susțin că condamnarea lor este lipsită de temei legal. În plus, invocând art. 14 din Convenție, coroborat cu articolele 6 și 10, ei declară că au făcut obiectul unui tratament discriminatoriu în măsura în care, conform Legii privind presa, ar fi trebuit să fie judecați de o instanță de judecată sau de o instanță corecțională, nu de o instanță de excepție, cum ar fi Curtea de Securitate a statului. În ceea ce privește afirmația referitoare la lipsa de independență și de imparțialitate a instanței de securitate a statului, Curtea arată că reclamanții, care au fost judecați de o instanță compusă din trei judecători civili, nu și-au contestat . (cc.), nr. 77641/01, 13 martie 2003. În ceea ce privește litigiul întemeiat pe art. 7 din Convenție, Curtea constată că condamnarea reclamanților a fost pronunțată în temeiul articolului 6 alineatul (2) din Legea nr. 3713, care a precizat că orice persoană care efectuează tipărirea sau publicarea declarațiilor de organizații teroriste era susceptibilă de a-și asuma răspunderea penală, iar acest lucru este valabil în cazul de față. În ceea ce privește afirmația reclamanților potrivit căreia ar fi făcut obiectul unui tratament discriminatoriu, Curtea constată că, în conformitate cu legislația relevantă, orice încălcare, cum ar fi propaganda separatistă prevăzută de legea nr. 3713, intră în competența Curților de Securitate de la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1, 13, 17 și 18 din Convenție. Având în vedere toate elementele aflate în posesia sa și în măsura în care este competentă să cunoască afirmațiile formulate, aceasta nu a evidențiat nicio aparență de încălcare a drepturilor și libertăților garantate de Convenție. În consecință, toate aceste obiecții sunt în mod evident greșit întemeiate și trebuie respinse în conformitate cu art. 35 alin. (3) și (4) din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, hotărăște să adere la acțiunile amânate examinarea obiecțiunilor reclamanților reținuți din lipsa comunicării avizului procurorului general în apropierea Curții de Casație, a libertății lor de exprimare, precum și a dreptului acestora la respectarea bunurilor lor Declară cererile inadmisibile pentru surplus. Vincent Berger Bošjan M. Zupančič Moduler Președinte Acest pasaj italic nu apare așa cum se menționează în articol.

TROISIÈME SECTION

DÉCISION PARTIELLE

SUR LA RECEVABILITÉ

des requêtes n

os

10037/03 et 14813/03

présentées par Hünkar DEMİREL et Hıdır ATEȘ

contre la Turquie

La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 9 février 2006 en une chambre composée de

:

MM.

B.M.

Zupančič

,

président

,

J.

Hedigan

,

R.

Türmen

,

C.

Bîrsan

,

M

mes

M.

Tsatsa-Nikolovska

,

R.

Jaeger,

M.

E.

Myjer,

juges

,

et de M. V.

Berger,

greffier de section

,

Vu la requête susmentionnée introduite le 18 février 2003,

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

Les requérants, M

me

Hünkar Demirel et M. Hidir Ateș, sont des ressortissants turcs, nés respectivement en 1979 et 1951, et résidant à Bruchköbel et Rüsselsheim (Allemagne). Ils sont représentés devant la Cour par M

es

I. Bilmez, O. Yıldız, B. Doğan et I. Akmeșe, avocats à Istanbul.

Les requérants sont respectivement rédactrice en chef et propriétaire de l’hebdomadaire

Yedinci Gündem

(«

Septième Ordre du Jour

»).

A.

Les circonstances de l’espèce

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les requérants, peuvent se résumer comme suit.

1.

Requête n

o

10037/03

Dans son numéro daté des 8-14 décembre 2001, l’hebdomadaire

Yedinci Gündem

publia un article intitulé «

Türkiye çözümsüz kalamaz

» («

La Turquie ne peut rester sans solution

»), lequel relate un entretien avec Cemil Bayik, membre du conseil de direction du PKK.

Les passages pertinents de cet entretien peuvent se lire comme suit

:

«

(...)

[Cemil Bayik

:] Depuis la guerre du Golfe, la région a voulu être redessinée (...) Dans un contexte de violence, de heurts et d’incertitude ont eu lieu les évènements du 11 septembre (...) En résolvant le problème de l’Irak il apparaît qu’on essaye de développer en premier lieu une solution à la question palestinienne et kurde (...) un problème palestinien pour Israël et kurde pour la Turquie. La mise à l’ordre du jour de la résolution de ces deux problèmes inquiète Israël et la Turquie (...) La Turquie estime que l’intervention en Irak va ouvrir la voie à son propre démantèlement, c’est pourquoi elle veut obtenir des garanties. Elle considère l’intervention en Irak et la réorganisation de l’Irak par cette intervention comme risquées pour elle. L’intervention va amener le sud encore plus près du point de rupture avec l’Irak et va [servir] d’appui à la résolution du problème kurde. Les USA [Etats-Unis d’Amérique] ne peuvent éviter cela. S’ils évitent cela et décident de maintenir la politique passée à l’égard des Kurdes, ils ne parviendront pas à atteindre leur but [consistant] à organiser la région. Le PKK a fait des Kurdes une force régionale importante. Une solution sans les Kurdes sera la réitération du passé. Le fait que les relations avec l’UE [Union européenne] se soient tendues juste à ce moment, qu’elle [la Turquie] maintienne une position ferme sur Chypre, qu’elle pratique à l’intérieur la violence et la terreur sur le peuple et les organismes kurdes démocratiques, qu’elle recourt à nouveau aux meurtres (...), aux détentions, aux tortures est lié aux évolutions vécues.

(...)

Le Congrès national du Kurdistan a lancé un appel pour une Conférence nationale. Quelle importance revêt cette Conférence

?

Cette Conférence, bien que tardive, est bien sûre importante. Les Kurdes, en assurant entre eux la paix démocratique, en parvenant à l’unité nationale sur cette base, en clarifiant leur solution quant à la résolution du problème kurde, peuvent parvenir à une stratégie commune (...)

»

Le 8 décembre 2001, la cour de sûreté de l’Etat d’Istanbul ordonna la saisie des exemplaires édités de cet hebdomadaire.

Le 10 décembre 2001, les policiers chargés de procéder à cette saisie dressèrent un procès-verbal, aux termes duquel 11

000 exemplaires avaient été édités. Ces derniers ayant déjà été distribués, aucun exemplaire ne put être saisi.

Le 24 décembre 2001, le procureur de la République près la cour de sûreté de l’Etat inculpa les requérants pour avoir publié les déclarations d’une organisation illégale. Il requit leur condamnation en vertu de l’article

6 § 2 de la loi n

o

3713 relative à la lutte contre le terrorisme, de l’article

2 § 1 additionnel à la loi n

o

5680 sur la presse et de l’article 36 du code pénal.

Le 3 juin 2002, dans la défense qu’ils soumirent à la cour de sûreté de l’Etat, les requérants nièrent les faits reprochés et invoquèrent la jurisprudence de la Cour. Ils soulignèrent notamment que l’article litigieux avait été publié dans un but d’information et n’avait pas dépassé les limites de la liberté de la presse.

Le même jour, la cour de sûreté de l’Etat, composée de trois juges civils, reconnut les requérants coupables d’avoir publié les déclarations d’une organisation illégale. Elle les condamna au paiement d’une amende s’élevant à 1

659

375

000

livres turques (TRL) [environ 1

217 euros (EUR)] pour M

me

Demirel et 3

318

750

000 TRL [environ 2

435 EUR] pour M.

Ateș, en vertu de l’article 6 § 2 de la loi n

o

o

5680.

La motivation de la cour peut se lire comme suit

:

«

(...) dans l’article intitulé «

Cemil Bayik, membre du conseil de direction du PKK

; La Turquie ne peut rester sans solution

», à la page 18 du numéro 25 du journal du 8

‑

14 décembre 2001, [fut publié] le reportage fait sur Cemil Bayik, dont il est précisé qu’il est membre du conseil de direction de l’organisation terroriste armée illégale PKK (...) Dans ses déclarations, ledit Cemil Bayik a critiqué les politiques menées par la Turquie contre le PKK et au Moyen-Orient ainsi qu’au nord de l’Irak, à cette occasion, [il] a fait des déclarations telles (...) «

En cas de persistance de la Turquie dans son ancienne politique à l’égard des Kurdes, [qu’] une solution sans Kurdes était la réitération du passé, que le PKK avait fait des Kurdes une force régionale importante, que les relations avec l’UE [s’étaient tendues] juste à ce moment, qu’elle [la Turquie] conserve une position ferme sur Chypre, qu’elle pratique à l’intérieur la violence et la terreur sur le peuple et les organismes kurdes démocratiques, que le recours, à nouveau, aux meurtres (...), aux détentions, aux tortures étaient liés aux évolutions vécues, que

les forces kurdes allaient résister en cas d’intervention au Kurdistan Sud

[1]

, que les Kurdes, en assurant la paix démocratique entre eux, en parvenant à l’unité nationale sur cette base, allaient clarifier leur solution quant à la résolution du problème kurde

». Lors de l’examen de ces déclarations dans leur ensemble, et en prenant en compte que la personne qui fait l’objet du reportage est un membre de rang élevé de l’organisation terroriste, il s’agit [là] d’une déclaration d’une organisation terroriste (...), qu’en publiant une déclaration d’une organisation dans le journal, les accusés avaient commis l’infraction reprochée (...)

»

Le 6 juin 2002, les requérants se pourvurent en cassation.

Le 21 juin 2002, dans leur mémoire en cassation, ils invoquèrent l’article

10 de la Convention.

Le 23 décembre 2002, statuant à la lumière de l’avis du procureur général qui n’aurait pas été communiqué aux requérants, la Cour de cassation confirma la décision de première instance.

2.

Requête n

o

14813/03

Dans son numéro 11 daté des 1-7 juillet 2001, l’hebdomadaire

Yedinci Gündem

publia une série d’articles portant sur le 1

er

septembre, journée mondiale pour la paix. Deux articles publiés en pages 10 et 11 étaient intitulés respectivement «

PKK

Bașkanlık Konseyi, Barıșa Ulașmakta Israrlıyız

» («

Le conseil de direction du PKK

: nous sommes déterminés à parvenir à la paix

») et «

PKK Lideri Abdullah Öcalan’ın 1 Eylül Mesajı: Barıșın Zaferine Kadar

» («

Le message du 1

er

septembre d’Abdullah Öcalan, leader du PKK

: jusqu’à la victoire de la paix

»).

Les passages pertinents de ces articles peuvent se lire comme suit

:

«

Nous sommes déterminés à parvenir à la paix

(page 10)

Osman Öcalan, membre du conseil de direction du PKK, a averti qu’elle [la Turquie] devait abandonner son attitude opposée à la paix. Öcalan, qui a dit que la solution allait s’étendre dès lors que les Kurdes qui veulent la paix sont plus courageux que ceux qui se battent, a déclaré qu’ils allaient bientôt entamer la campagne d’information identitaire en Turquie. Dans ses déclarations (...) Osman Öcalan a demandé à ce qu’il ne soit pas renoncé à la marche pour la paix et [a déclaré] que «

pour la paix, des centaines de milliers [de personnes] devaient être prêtes à aller en prison

» (...)

Osman Öcalan a souligné ceci

: «

le peuple kurde veut résoudre ses problèmes en s’appuyant sur les principes démocratiques, dans le cadre de l’unité (...) de la Turquie. Nous faisons des préparatifs pour la paix. Elle, elle commence des opérations contre la guérilla. C’est cela le cadeau de paix offert aux Kurdes par la République de Turquie. (...) Nous les connaissons et eux nous connaissent. Essayons nous à la paix et non à la guerre

». Öcalan, qui a appelé les responsables de la République de Turquie à se montrer courageux pour la paix et à abandonner leur résistance à la paix a dit ceci

: «

Nous devons également être prêts à payer un prix pour la paix. Si c’est la prison, nous devons y aller. Je le dis clairement, il faut que cent mille, cinquante mille personnes parmi les Kurdes envisagent d’aller en prison.

»

(...)

»

«

Le message du 1

er

septembre d’Abdullah Öcalan, leader du PKK

:

jusqu’à la victoire de la paix

(page 11)

Ici, je me suis arrêté sur ce que je pouvais donner au peuple et à l’humanité pour une paix de valeur. (...) J’ai fait cela pour l’unité, (...) et la démocratie. C’est pour cela que j’ai développé la défense de la paix à Imrali. Dans cette géographie, les Kurdes et les Turcs vivent ensemble. Leurs relations sont fraternelles. L’unité kurde et l’unité turque changeront l’avenir de tout le Moyen-Orient de façon démocratique. Notre but est de permettre le passage de la culture du sang à la culture de la fraternité. C’est notre philosophie.

Dans ce contexte, la marche pour la paix est importante. Je la salue. Mais pas une simple marche (...) nous devons également donner le message de la paix. Que votre marche constitue un kilomètre de pierre pour la Solution démocratique

; qu’il soit un plus dans le dialogue. (...) j’invite les parties, l’Etat et le PKK à faire preuve de plus de compréhension dans le dialogue. Notre slogan est «

La marche jusqu’à la victoire de la paix

!

»

(...)

Nous devons supprimer la violence. Il faut du dialogue pour une démocratie et une paix complètes. Nous attendons cela du gouvernement, de l’Etat (...) Il faut faire de nouveaux pas pour une démocratie complète, pour un dialogue, sinon il risque d’y avoir beaucoup de souffrances. La paix et la démocratie ne peuvent se développer en niant l’identité, la culture d’un peuple. Il faut dépasser les mirages. J’appelle l’Etat sur la voie de l’humanité, de la paix et de la fraternité

!

(...) Si un pas n’est pas fait vers un pays plus fort, une vie plus forte, si la main de la paix reste en l’air, développez une défense légitime. La paix et la démocratie en sont la mobilisation. N’abandonnez pas. La légitimité est un droit, [elle est] légale (...)

Le sens de la guerre et de la paix est la liberté

; le gain de la liberté au nom de tous. Il n’y a personne qui a vécu la guerre (...) plus que nous. Nous supporterons la guerre et la paix la plus lourde. (...) Ils peuvent s’en prendre à moi autant qu’ils le veulent, il y a l’espoir d’un peuple qui s’est mis debout. Je vais vivre pour cet espoir. Le reste de ma vie va se concentrer sur la paix (...)

»

Le 1

er

septembre 2001, saisi sur demande du procureur de la République, le juge assesseur près la cour de sûreté de l’Etat ordonna la saisie des exemplaires de l’hebdomadaire en cause, estimant que le contenu des articles litigieux constituait une déclaration du PKK.

Le 3 septembre 2001, les policiers chargés de procéder à cette saisie dressèrent un procès-verbal, aux termes duquel 11

000 exemplaires avaient été édités. Ces derniers ayant déjà été distribués, aucun exemplaire ne put être saisi.

Le 7 septembre 2001, le procureur de la République inculpa les requérants pour avoir publié les déclarations du PKK. Il requit leur condamnation en vertu de l’article 6 § 2 de la loi n

o

3713, de l’article

2 §

1 additionnel à la loi n

o

5680 et de l’article 36 du code pénal.

Le 27 mai 2002, dans la défense qu’ils soumirent à la cour de sûreté de l’Etat, les requérants soutinrent que les articles litigieux avaient été publiés parce qu’ils présentaient la nature d’une information. En outre, ils se prévalurent de la liberté de la presse et citèrent la jurisprudence de la Cour.

Le 25 juin 2002, au terme de l’examen des articles incriminés dans leur ensemble, la cour de sûreté de l’Etat, composée de trois juges civils, estima que ceux-ci consistaient en la publication de déclarations du PKK. Elle reconnut les requérants coupables des faits reprochés et les condamna au paiement d’une amende s’élevant à 1

588

500

000 TRL [environ 1

035

EUR] pour M

me

Demirel et à 3

177

000

000 TRL [environ 2

070

EUR] pour M. Ateș, en vertu de l’article 6 § 2 de la loi n

o

o

5680.

Le 26 juin 2002, les requérants se pourvurent en cassation et invoquèrent l’article

10 de la Convention à l’appui de leur pourvoi.

Le 26 décembre 2002, statuant à la lumière de l’avis du procureur général qui n’aurait pas été communiqué aux requérants, la Cour de cassation confirma la décision de première instance.

B.

Le droit interne pertinent

Aux termes de l’article 6 § 2 de la loi n

o

3713 relative à la lutte contre le terrorisme

:

«

Est puni d’une peine d’amende (...) quiconque imprime ou publie des déclarations ou des tracts d’organisations terroristes

»

L’article 2 § 1 additionnel à la loi n

o

5680 sur la presse, tel qu’en vigueur à l’époque des faits, prévoyait la fermeture pour une durée de trois jours à un mois d’un journal ayant publié un article réprimé par cette loi.

GRIEFS

1.

Les requérants soutiennent que leur condamnation pour avoir publié des articles de presse et la fermeture temporaire de l’hebdomadaire ayant servi de base à leurs publications portent atteinte à leur droit à la liberté d’expression, au sens de l’article 10 de la Convention.

2.

Invoquant l’article 6 §§ 1 et 3 d) de la Convention, les requérants se plaignent du défaut d’équité de la procédure devant les juridictions nationales eu égard au manque d’indépendance et d’impartialité de la cour de sûreté de l’Etat et à l’absence de communication de l’avis du procureur général près la Cour de cassation.

3.

Invoquant l’article 7 de la Convention, les requérants soutiennent également que leur condamnation est dépourvue de base légale dans la mesure où, en vertu du droit national énoncé dans la loi sur la presse, alors que seul l’auteur de l’article litigieux aurait dû faire l’objet de poursuites judiciaires, ils ont été poursuivis respectivement en leur qualité de rédactrice en chef et propriétaire de l’hebdomadaire.

4.

Invoquant l’article 14 de la Convention, combiné avec les articles

6 et

10, les requérants allèguent avoir fait l’objet d’un traitement discriminatoire parce que leurs publications traitent de la question kurde. A cet égard, ils soutiennent que, d’après la loi sur la presse, ils auraient dû être jugés par une cour d’assises ou un tribunal correctionnel et non par une juridiction d’exception, telle la cour de sûreté de l’Etat.

5.

Les requérants estiment en outre que la fermeture temporaire de leur journal emporte violation de l’article 1 du Protocole n

o

1.

6.

Enfin, se basant sur les mêmes faits, ils allèguent la violation des articles

1, 13, 17 et 18 de la Convention.

EN DROIT

1.

Invoquant l’article 6 §§ 1 et 3 d) de la Convention, les requérants se plaignent de ne pas avoir pu répondre à l’avis du procureur général près la Cour de cassation qui ne leur aurait pas été communiqué. Se fondant sur l’article

10 de la Convention, ils allèguent une atteinte à leur liberté d’expression résultant de leur condamnation et de la fermeture temporaire de l’hebdomadaire en cause, lesquelles auraient en outre porté atteinte à l’article

1 du Protocole n

o

1.

En l’état actuel du dossier, la Cour ne s’estime pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ces griefs et juge nécessaire de communiquer cette partie de la requête au gouvernement défendeur conformément à l’article 54 § 2 b) de la Convention.

2.

Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, les requérants se plaignent que leur cause n’a pas été entendue équitablement par un tribunal indépendant et impartial. Se fondant sur l’article 7 de la Convention, ils soutiennent que leur condamnation est dépourvue de base légale. Par ailleurs, invoquant l’article 14 de la Convention, combiné avec les articles

6 et

10, ils allèguent avoir fait l’objet d’un traitement discriminatoire dans la mesure où, d’après la loi sur la presse, ils auraient dû être jugés par une cour d’assises ou un tribunal correctionnel et non par une juridiction d’exception, telle la cour de sûreté de l’Etat.

En ce qui concerne l’allégation relative au manque d’indépendance et d’impartialité de la cour de sûreté de l’Etat, la Cour relève que les requérants, qui ont été jugés par un tribunal composé de trois juges civils, n’ont pas étayé leur grief et que son examen, tel qu’il a été soulevé, ne permet de déceler aucune apparence de violation de l’article 6 § 1 (voir, notamment,

Yıldız et Taș c. Turquie

(déc.), n

o

77641/01, 13 mars 2003).

Quant au grief tiré de l’article 7 de la Convention, la Cour observe que la condamnation des requérants a été prononcée en vertu de l’article 6 § 2 de la loi n

o

3713, lequel précisait que toute personne assurant l’impression ou la publication de déclarations d’organisations terroristes était susceptible de voir engager sa responsabilité pénale. Or, tel est le cas en l’espèce.

Pour ce qui est de l’allégation des requérants selon laquelle ils auraient fait l’objet d’un traitement discriminatoire, la Cour constate que, d’après la législation pertinente, toute infraction, telle que la propagande séparatiste prévue par la loi n

o

3713, relève de la compétence des cours de sûreté de l’Etat et non des tribunaux répressifs de droit commun. Elle en déduit que la distinction litigieuse n’était pas faite entre différents groupes de personnes mais entre types d’infractions.

3.

Enfin, la Cour a examiné les griefs des requérants tirés des articles

1, 13, 17 et 18 de la Convention. Compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, et dans la mesure où elle est compétente pour connaître des allégations formulées, elle n’a relevé aucune apparence de violation des droits et libertés garantis par la Convention.

Il s’ensuit que tous ces griefs sont manifestement mal fondés et doivent être rejetés en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

Décide

de joindre les requêtes

;

Ajourne

l’examen des griefs des requérants tirés de l’absence de communication de l’avis du procureur général près la Cour de cassation, de l’atteinte à leur liberté d’expression ainsi que de l’atteinte à leur droit au respect de leurs biens

;

Déclare

les requêtes irrecevables pour le surplus.

Vincent

Berger

Boštjan M.

Zupančič

Greffier

Président

1

.

Ce passage en italique n’apparaît pas tel quel dans l’article litigieux.