ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 763/2003

S-a

luat în examinare recursul declarat de Casa de Pensii Satu Mare împotriva

sentinței civile nr.365/CA/2002-P din 17 iunie 2002 a Curții de Apel

Oradea.

La

apelul nominal au lipsit recurenta pârâtă Casa Județeană de

Pensii Satu Mare și intimata reclamantă S.L.

Procedura

completă.

S-a

referit că prin motivele de recurs s-a solicitat judecarea cauzei în

lipsă potrivit art.242 alin.2 din Codul de procedură civilă.

C

U R T E A

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Oradea dosar nr.2532/CA/2002,

reclamanta S.L. a solicitat ca în contradictoriu cu Casa de Pensii Satu Mare,

să se pronunțe sentința prin care să fie anulată

hotărârea nr.1490 din 9 mai 2002 și să i se recunoască

calitatea de beneficiar al drepturilor acordate prin Legea nr.189/2000, pentru

persoanele strămutate.

A

susținut reclamanta că în anul 1940 părinții săi au

fost obligați să se refugieze la Petroșani din localitatea de

domiciliu Satu Mare urmare persecuțiilor la care au fost supuși

cetățenii români de regimul hortist instaurat în anula 1940, iar în

anul 1941 la 26.02. s-a născut în refugiu.

Curtea

de Apel Oradea prin sentința nr.365/CA/2002 – P  a admis acțiunea

și a anulat hotărârea nr.1490/2002 emisă de pârâtă pe care

a obligat-o să-i recunoască reclamantei calitatea de beneficiar al

O.G.nr.105/1999 aprobată prin Legea nr.189/2000.

Impotriva

acestei sentințe a declarat recurs Casa Județeană de Pensii Satu

Mare susținând că hotărârea este nelegală și

netemeinică, fiind dată cu aplicarea greșită a legii,

că reclamanta nu poate beneficia de actul normativ invocat, așa cum a

demonstrat și cu precizările Casei Naționale de Pensii.

Recursul

este neîntemeiat pentru considerentele ce se vor expune.

In

conformitate cu prevederile art.1 din O.G.nr.105/1999 aprobată prin Legea

nr.189/2000 privind acordarea unor drepturi personelor persecutate de

către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940

până la 6 martie 1945 din motive etnice, beneficiază de aceste

drepturi persoana cetățean român care a fost strămutat în

altă localitate decât cea de domiciliu (art.1 lit”c”).

Prin

persoană care a fost strămutată în altă localitate se

înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată

să își schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice,

fiind incluse în această categorie și persoanele care au fost

expulzate s-au refugiate, precum și cele care au făcut obiectul unui

schimb de populație ca urmare a unor tratate bilaterale.

Ceea

ce reglementează legea este deci stabilirea, determinarea situației

de obligare să își părăsească domiciliul de

către  regimul instaurat după septembrie 1940. Nu se poate

susține că dacă în timpul refugiului s-a născut un copil

acesta nu beneficiază de drepturile părinților, pentru că

este evident că și minorul a avut de îndurat celeași

suferințe și neajunsuri ca părinții săi obligați

să își părăsească domiciliul.

In

raport de aceste considerente, reclamanta recurentă a făcut dovada

că a fost în refugiu în perioada 1940-1945, astfel că sentința

nr.365/CA/2002-P pronunțată de Curtea de Apel Oradea este

temeinică și legală, făcându-se o judicioasă și

corectă aplicare a Legii nr.189/2000, pe cale de consecință

urmând a se respinge recursul ca neîntemeiat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge

recursul declarat de Casa de Pensii Satu Mare împotriva sentinței civile

nr.365/CA/2002-P din 17 iunie 2002 a Curții de Apel Oradea, ca

neîntemeiat.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 25 februarie 2003.