ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 656/2003
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 656/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe data
de 14 septembrie 2001, la Curtea de Apel București, reclamanta SC V.I. SRL a
solicitat anularea deciziei nr. 1260 din 17 august 2001, a Ministerului
Finanțelor Publice și a procesului- verbal de control încheiat de către Direcția
Generală a Finanțeșor Publice și Controlului Financiar de Stat Ilfov, la data
de 30 aprilie 2001, cu privire la dispoziția de obligarea a sa, la virarea în
contul bugetului de stat, a sumelor de 191.294.342 lei, reprezentând impozit pe
profit și 971.294.342 lei, majorările aferente.
În motivarea acțiunii introductive,
reclamanta a învederat că și-a desfășurat activitatea de producție, pentru care
beneficia de o scutire pe un interval de 5 ani, cu începere de la data de 1
ianuarie 1995, iar nu cum în mod eronat s-a reținut de la data de 5 august
1994, astfel că pentru perioada august 1999 - decembrie 1999, nu datora impozit
pe profit și majorările aferente, în cuantumul constatat prin actul de control.
Instanța sesizată, prin sentința
civilă nr. 1624 din 28 noiembrie 2001, a respins acțiunea.
În considerentele acestei sentințe
s-a reținut că printr-un proces-verbal înregistrat sub nr. 99670, la data de 27
decembrie 1996, s-a stabilit drept dată a începerii activității reclamantei, 5
august 1994, această dată fiind preluată în procesul-verbal care face obiectul
prezentului litigiu, din 30 aprilie 2001 și acceptată de către instanță.
Împotriva sentinței a declarat
recurs, reclamanta.
Prin motivele de casare formulate în
scris și susținute oral, s-au reiterat apărările făcute în decursul procesului,
afirmându-se, în esență că până la începutul anului 1995, au fost desfășurate
toate activitățile preparatoare declanșării producției - închirierea spațiului
de producție, achiziționarea utilajelor și a materiei prime etc. - producția
propriu zisă, urmată de desfacerea acesteia, efectuându-se de la 1 ianuarie
1995.
Recursul este fondat.
Problema care urmează, cu precădere,
a fi examinată și soluționată în cadrul procesului, este aceea a momentului
declanșării producției, deci, aceea a începerii activității productive, de care
este legată recunoașterea facilităților fiscale prevăzute de lege.
Atât în faza procedurii prealabile,
cât și la prima instanță, s-a conchis că data începerii activității a fost
stabilită printr-un act de control din anul 1996, care nu a fost contestat de
către reclamantă.
Această constatare nu poate fi
reținută, pentru următoarele considerente.
Procesul-verbal respectiv a fost încheiat într-un
moment cu mult anterior stabilirii de către Direcția Generală a Finanțelor
Publice și Controlului Financiar de Stat – același care a efectuat și controlul
din prezenta cauză - a naturii activității desfășurate de către reclamantă, și
care a fost recunoscută drept activitate de producție. Contribuabilul era îndreptățit
să tragă toate consecințele fiscale favorabile din această recunoaștere, care
nu a fost sub nici o formă contestată, iar nu să i se opună o constatare făcută
pe o cale „incidentată”, cu patru ani în urmă, când chestiunea nu avea nici o
relevanță din punctul de vedere a regimului fiscal ulterior recunoscut. Din
acea constatare a rezultat, în cele din urmă, o decădere/limitare parțială a
unui drept încă nenăscut.
Constatarea din anul 1996, a
organului fiscal, nu poate conferi caracterul unei date certe și cu atât mai
puțin, nu poate fi privită ca având o forță irefragabilă.
Dacă se acceptă ideea că din acel
act s-au născut efecte juridice cu privire la atestarea momentului producției,
valorificate mai apoi prin actul de control din prezentul litigiu, primul
proces-verbal poate fi tratat drept un act prealabil, actului administrativ
principal – cel de impunere – și, deci, potrivit principiilor aplicabile în
această materie, atacabil o dată cu actul principal, cu care face corp comun,
în ce privește delimitarea perioadei de timp în care se aplică facilitatea
fiscală.
Aceasta, cu atât mai mult, cu cât
reclamanta neavând un interes juridic actual la data când s-a încheiat acel
proces-verbal, nu ar fi avut temeiuri să-l atace.
În sfârșit, data începerii activității
reclamantei nu poate fi confundată cu data începerii activității de producție.
Or, consecințele pe plan fiscal sunt determinate de acest din urmă moment.
Într-un argument subsidiar s-a
susținut că, oricum, data începerii activității de producție coincide cu data
facturii emise pentru achiziționarea unei cantități de tablă de la A. Slatina.
Acest fapt nu poate avea relevanța care i s-a acordat, chiar cu titlu
subsidiar, deoarece în acel moment nu erau încheiate activitățile pregătitoare,
nu erau procurate utilajele, unitatea avea angajate numai 2 persoane; în plus,
tabla fusese comandată pentru încheierea lucrărilor de amenajare la hala de
fabricație, dovada peremptorie în acest sens constituind-o cantitatea
nesemnificativă, pentru un proces de producție, a tablei achizionate.
Prin urmare, nu există temeiuri
pentru a se reține ca bază operantă, data preluată din procesul-verbal din anul
1996.
Pe de altă parte se constată că, în
afara argumentului nepertinent mai înainte analizat, nu există nici o dovadă că
activitatea de producție ar fi început înainte de anul 1995.
Dimpotrivă, din materialul probator
aflat la dosarul cauzei rezultă că spațiul de producție a fost închiriat în
luna septembrie 1994, că achiziționarea utilajelor a luat sfârșit în noiembrie
1994, că tot în cursul acelei luni s-au încheiat lucrările de amenajare a
spațiului de producție, că materialele și materiile prime, necesare procesului
de producție, au fost procurate în cursul lunilor noiembrie și decembrie 1994,
că de la doi angajați în anul 1994, s-a trecut în anul 1995 la 18 angajați ,
precum și că prima vânzare de produse finite a avut loc în ultima decadă a
lunii ianuarie 1995.
Față de considerentele mai sus
expuse, motivele de recurs se vădesc fondate, astfel că urmează a fi admis
recursul declarat și a se casa sentința atacată, iar în fond, a se anula actele
atacate, numai în ce privește obligarea societății reclamante, la plata sumelor
de 191.294.342 lei, cu titlu de impozit pe profit și 971.460.586 lei, majorări
de întârziere aferente, fiind exonerată aceasta de plata respectivelor sume.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de SC V.I.
SRL, împotriva sentinței civile nr. 1624 din 28 noiembrie 2001, a Curții de
Apel București, secția de contencios administrativ.
Casează sentința atacată și în fond,
admite acțiunea reclamantei SC V.I. SRL.
Anulează decizia nr. 1260 din 17
august 2001, a Ministerului Finanțelor și actul de control, procesul-verbal nr.
1046 din 1 aprilie 2001, numai cu privire la impozitul pe profit și majorări de
întârziere aferente, exonerând pe reclamantă de plata sumelor de 191.294.342
lei, impozit pe profit și 971.460.586 lei, majorări de întârziere.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi 18 februarie 2003.