ÎCCJ, decizie (scj.ro #85324)

Impozit pe profit. Facilități/scutire pentru activitățile de producție. Data aplicării Durata beneficiului scutirii de impozit începe să curgă de la data realizării și desfacerii producției, iar nu de la data primelor acte de pregătire a activității, cum ar fi închirierea unui spațiu sau achiziționarea unor materii prime necesare producției. (Secția de contencios administrativ, decizia nr.656 din 18 februarie 2003) Reclamanta SC ”V.I. ”SRL a solicitat anularea deciziei nr.1260 din 17 august 2001 a Ministerului Finanțelor Publice și a procesului-verbal de control încheiat de către D.G.F.P.C.F.S.

Ilfov în 2001. In motivarea acțiunii introductive reclamanta a învederat că și-a desfășurat activitatea de producție – pentru care beneficia de o scutire pe un interval de 5 ani – cu începere de la data de 1 ianuarie 1995, iar nu cum în mod eronat s-a reținut de la data de 5 august 1994, astfel că pentru perioada august 1999- decembrie 1999 nu datora impozit pe profit și majorările aferente, în cuantumul constatat prin actul de control. Curtea de Apel București, Secția de contencios administrativ a respins acțiunea. Impotriva sentinței a declarat recurs reclamanta. În motivarea recursului, s-a arătat că până la începutul anului 1995 au fost desfășurate toate activitățile preparatoare declanșării producției - închirierea spațiului de producție, achiziționarea utilajelor și a materiei prime etc. - producția propriu zisă, urmată de desfacerea acesteia, efectuându-se de la 1 ianuarie 1995. Recursul este fondat.

Momentul important este cel al declanșării producției, deci cel al începerii activității productive, de care este legată recunoașterea facilităților fiscale prevăzute de lege. Atât în faza procedurii prealabile cât și la prima instanță s-a conchis că data începerii activității a fost stabilită printr-un act de control din anul 1996, care nu a fost contestat de către reclamantă. Această constatare nu poate fi reținută pentru următoarele considerente: 1.Procesul-verbal respectiv a fost încheiat într-un moment cu mult anterior stabilirii de către Direcția Generală a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat – același care a efectuat și controlul din prezenta cauză - a naturii activității desfășurate de către reclamantă, și care a fost recunoscută drept activitate de producție.

Contribuabilul era îndreptățit să tragă toate consecințele fiscale favorabile din această recunoaștere, care nu a fost sub nici o formă contestată, iar nu să i se opună o constatare făcută pe o cale „incidentată”, cu patru ani în urmă, când chestiunea nu avea nici o relevanță din punctul de vedere a regimului fiscal ulterior recunoscut. Din acea constatare a rezultat, în cele din urmă, o decădere / limitare parțială a unui drept încă nenăscut. 2.Constatarea din anul 1996 a organului fiscal nu poate conferi caracterul unei date certe și cu atât mai puțin nu poate fi privită ca având o forță irefragabilă.

3.Dacă se acceptă ideea că din acel act s-au născut efecte juridice cu privire la atestarea momentului producției, valorificate mai apoi prin actul de control din prezentul litigiu, primul proces-verbal poate fi tratat drept un act prealabil actului administrativ principal – cel de impunere – și deci, potrivit principiilor aplicabile în această materie, atacabil odată cu actul principal cu care face corp comun în ce privește delimitarea perioadei de timp în care se aplică facilitatea fiscală. Aceasta cu atât mai mult cu cât reclamanta, neavând un interes juridic actual la data când s-a încheiat acel proces verbal nu ar fi avut temeiuri să-l atace. 4.In sfârșit, data începerii activității reclamantei nu poate fi confondată cu data începerii activității de producție . Or, consecințele pe plan fiscal sunt determinate de acest din urmă moment.

Intr-un argument subsidiar s-a susținut că, oricum, data începerii activității de producție coincide cu data facturii emise pentru achiziționarea unei cantități de tablă de la Alprom Slatina. Acest fapt nu poate avea relevanța care i s-a acordat, chiar cu titlu subsidiar, deoarece în acel moment nu erau încheiate activitățile pregătitoare, nu erau procurate utilajele, unitatea avea angajate numai două persoane; în plus, tabla fusese comandată pentru încheierea lucrărilor de amenajare la hala de fabricație, dovadă peremptorie în acest sens constituind-o cantitatea nesemnificativă, pentru un proces de producție, a tablei achizionate.

Prin urmare, nu există temeiuri pentru a se reține ca bază operantă data preluată din procesul verbal din anul 1996. Pe de altă parte, se constată că , în afara argumentului nepertinent mai înainte analizat, nu există nici o dovadă că activitatea de producție ar fi început înainte de anul 1995. Dimpotrivă, din materialul probator aflat la dosarul cauzei rezultă că spațiul de producție a fost închiriat în luna septembrie 1994, că achiziționarea utilajelor a luat sfârșit în noiembrie 1994, că tot în cursul acelei luni s-au încheiat lucrările de amenajare a spațiului de producție, că materialele și materiile prime necesare procesului de producție au fost procurate în cursul lunilor noiembrie și decembrie 1994, că de la doi angajați în anul 1994, s-a trecut în anul 1995 la 18 angajați, precum și că prima vânzare de produse finite a avut loc în ultima decadă a lunii ianuarie 1995. Față de considerentele expuse, recursul a fost admis și s-a casat sentința atacată, iar în fond, s-au anulat actele atacate numai în ce privește obligarea societății reclamante la plata sumelor cu titlu de impozit pe profit și majorările de întârziere aferente, reclamanta fiind exonerată de plata respectivelor sume.