ÎCCJ, decizie (scj.ro #85324)

Impozit

pe profit. Facilități/scutire pentru activitățile de producție. Data aplicării

Durata beneficiului scutirii de impozit începe să curgă

de la data realizării și desfacerii producției, iar nu de la data primelor acte

de pregătire a activității, cum ar fi închirierea unui spațiu sau

achiziționarea unor materii prime necesare producției.

(Secția de contencios administrativ,

decizia nr.656 din 18 februarie 2003)

Reclamanta SC ”V.I. ”SRL a solicitat  anularea deciziei nr.1260 din 17

august 2001  a Ministerului Finanțelor Publice și a procesului-verbal de

control încheiat de către  D.G.F.P.C.F.S. Ilfov în 2001.

In

motivarea  acțiunii introductive reclamanta a învederat că și-a

desfășurat activitatea de producție – pentru care beneficia  de o scutire

pe un interval de 5 ani – cu începere de la data de  1 ianuarie 1995,

iar  nu cum în mod eronat  s-a reținut de la data de 5 august 1994,

astfel că pentru perioada august 1999- decembrie 1999 nu datora impozit pe

profit și majorările aferente, în cuantumul constatat prin actul de control.

Curtea de Apel București, Secția de contencios administrativ a respins

acțiunea.

Impotriva sentinței a declarat recurs reclamanta.

În motivarea recursului, s-a arătat că până  la începutul anului

1995 au fost desfășurate toate activitățile preparatoare  declanșării

producției -   închirierea spațiului de producție, achiziționarea utilajelor

și a materiei prime etc. -  producția propriu zisă, urmată  de

desfacerea  acesteia, efectuându-se de la 1 ianuarie 1995.

Recursul este fondat.

Momentul important este cel al declanșării producției, deci cel al începerii

activității productive, de care este legată recunoașterea facilităților fiscale

prevăzute de lege.

Atât  în faza  procedurii prealabile  cât și la prima instanță

s-a conchis  că data  începerii activității a fost stabilită

printr-un act de control din anul 1996, care nu a fost contestat de către

reclamantă.

Această constatare nu poate fi reținută pentru următoarele considerente:

1.Procesul-verbal respectiv a fost încheiat într-un moment cu mult

anterior  stabilirii de către Direcția Generală a Finanțelor Publice și

Controlului Financiar de Stat – același care a efectuat și controlul din

prezenta cauză -  a naturii activității desfășurate de către reclamantă,

și care a fost recunoscută  drept  activitate de producție.

Contribuabilul era îndreptățit să tragă toate consecințele fiscale favorabile

din această recunoaștere, care nu a fost sub nici o formă contestată, iar nu să

i se opună o constatare făcută pe o cale „incidentată”, cu patru ani în urmă,

când chestiunea nu avea nici o relevanță din punctul de vedere a regimului

fiscal ulterior recunoscut. Din acea constatare a rezultat,  în cele din

urmă, o decădere / limitare parțială a unui drept încă nenăscut.

2.Constatarea din anul 1996 a organului fiscal nu poate conferi caracterul unei

date certe și cu atât mai puțin nu poate fi privită ca având o forță

irefragabilă.

3.Dacă se acceptă ideea că din acel act s-au născut efecte juridice cu privire

la atestarea momentului producției, valorificate mai apoi prin actul de control

din prezentul litigiu, primul proces-verbal poate fi  tratat drept un

act  prealabil actului administrativ principal – cel de impunere – și

deci, potrivit  principiilor  aplicabile  în această

materie,  atacabil odată cu actul principal cu care face  corp comun

în ce privește delimitarea perioadei de timp în care se aplică facilitatea

fiscală.

Aceasta cu atât mai mult cu cât  reclamanta, neavând un interes

juridic  actual la data când  s-a încheiat  acel proces verbal

nu ar fi avut temeiuri să-l atace.

4.In sfârșit, data începerii activității reclamantei nu poate fi confondată cu

data  începerii  activității de producție

.

Or,

consecințele pe plan fiscal sunt  determinate de  acest din urmă

moment.

Intr-un argument  subsidiar s-a susținut că, oricum, data începerii

activității de producție coincide cu data facturii emise pentru achiziționarea

unei cantități de tablă de la Alprom Slatina. Acest fapt nu poate avea

relevanța care i s-a acordat, chiar cu titlu  subsidiar, deoarece în acel

moment nu erau încheiate  activitățile pregătitoare, nu erau procurate

utilajele, unitatea  avea angajate numai două persoane; în plus, tabla

fusese comandată pentru încheierea lucrărilor de  amenajare la hala de

fabricație, dovadă peremptorie în acest sens  constituind-o

cantitatea  nesemnificativă, pentru un proces de producție, a tablei

achizionate.

Prin urmare, nu există temeiuri pentru a se reține ca bază operantă data

preluată din procesul verbal din anul 1996.

Pe de altă parte, se constată că , în afara argumentului nepertinent mai

înainte analizat, nu există nici o dovadă că activitatea de  producție ar

fi început  înainte de anul 1995.

Dimpotrivă, din materialul probator aflat la dosarul cauzei rezultă că spațiul

de producție a fost închiriat  în luna septembrie 1994, că achiziționarea

utilajelor  a luat sfârșit în noiembrie 1994, că tot în cursul acelei luni

s-au încheiat lucrările de amenajare a spațiului de producție, că materialele

și materiile prime necesare procesului de producție au fost procurate în cursul

lunilor noiembrie și decembrie 1994, că de la   doi angajați  în

anul 1994, s-a trecut în anul 1995 la 18 angajați, precum și că prima vânzare

de produse  finite  a avut loc în ultima decadă  a lunii

ianuarie 1995.

Față de considerentele expuse,  recursul a fost admis și s-a casat

sentința atacată, iar în fond, s-au anulat actele atacate numai în ce privește

obligarea societății reclamante la plata sumelor cu titlu de impozit pe profit

și majorările de întârziere aferente, reclamanta fiind exonerată de plata

respectivelor sume.