ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1311/2004

Asupra recursului în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 3 iulie 2002 sub nr. 2672 la Tribunalul Harghita, reclamanta L.E. a chemat în judecată pe pârâții: Ministerul Justiției și Tribunalul Harghita, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, pârâții să fie obligați să-i restituie suma de bani încasată prin reținerea procentului de 7% din salariu lunar, cu titlu de contribuție la fondul de asigurări sociale de sănătate, pentru perioada: 1.01.2000 – 30.03.2001, cu aplicarea dobânzii legale, sumei aferente, calculată potrivit O.G. nr. 9/2000, de la data reținerii acestor sume și până la data plății integrale a acestora.

Ministerul Justiției a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii deoarece reclamanții au dreptul la asistență medicală gratuită, dacă fac dovada reținerii în contul contribuției lunare de asigurări de sănătate a primelor de asigurare. Totodată a formulat cerere de chemare în garanție a Casei de Asigurări de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranței Naționale și Autorității Judecătorești, deoarece reținerea contribuției de asigurări sociale de sănătate s-a făcut în baza legii și a contractului de asigurare încheiat de reclamantă cu casa de asigurare.

Prin sentința civilă nr. 983/14 august 2002, tribunalul: a repins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției și Tribunalului Harghita; a admis în parte acțiunea în sensul obligării pârâților să restituie reclamantei suma reținută cu titlu de asigurări sociale de sănătate în cuantum de 7% din salariul lunar brut pentru perioada: 1.01.2000 – 30.03.2001, cu aplicarea dobânzii legale calculată conform O.G. nr. 9/2000 de la data reținerii lunare a sumei și până la data plății integrale a datoriei; a admis cererea de chemare în garanție și a obligat Casa de Asigurări de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranței Naționale și Autorității Judecătorești la plată, alături de pârâți.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că pentru perioada: 1.01.2000 – 1.03.2001 prin Legea nr. 92/1992 și O.G. nr. 409/1998 s-a instituit gratuitatea asigurărilor medicale pentru magistrați și personalul auxiliar de specialitate, dispoziții legale care se coroborează și cu prevederile Legii nr. 145/1999. Că, tocmai la data de 29 martie 2001 prin Legea nr. 118 aceste prevederi au fost modificate, dar actul normativ menționat este ulterior datei de 1 martie 2001. Curtea de Apel Târgu Mureș, prin decizia civilă nr. 975 din 15 noiembrie 2002 a respins ca nefondate recursurile declarate de Ministerul Justiției și Casa de Asigurări de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranței Naționale și Autorității Judecătorești.

În conformitate cu prevederile art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992 și art. 330 pct. 2 C. proc. civ., Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare împotriva sentinței civile nr. 983 din 14 august 2002 a Tribunalului Harghita și a deciziei civile nr. 975/15 noiembrie 2002 a Curții de Apel Târgu Mureș, considerând că hotărârile au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii, lucru ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond. Că în conformitate cu art. 99 din Legea nr. 92/1992 magistrații beneficiază în mod gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze, iar condițiile în care acestea se acordă au fost stabilite prin H.G.

nr. 409/1998 precum și Normele emise pentru aplicarea acestei hotărâri în sensul că acordarea gratuităților se face în condițiile prevăzute de Legea nr. 145/1997. Se susține în recursul în anulare că printr-o interpretare sistemică a tuturor actelor normative menționate, în ordinea lor cronologică, rezultă că magistrații și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la asistență medicală gratuită doar dacă fac dovada că li se fac rețineri în contul contribuției lunare de asigurări de sănătate. Se invocă că în Legea nr. 145/1997 se prevede obligativitatea asigurării pentru toți cetățenii români cu domiciliul în țară, pentru cetățenii străini și apartizi care au reședința în România și totodată obligația acestora de a plăti contribuția lunară; Cei exceptați de la plata contribuției fiind nominalizați în mod expres în mai multe texte de lege, iar în aceste categorii de persoane nu figurează magistrații și personalul auxiliar de specialitate.

Se concluzionează în recursul în anulare că prin tăcerea legiuitorului, care nu a prevăzut în categoriile exceptate și pe magistrați, se deduce intenția ca aceștia să nu fie scutiți de plata contribuției pentru fondul de asigurări sociale de sănătate. Ca atare se apreciază că prin hotărârile criticate, instanțele au interpretat și au aplicat greșit actele normative în vigoare când au apreciat că magistrații nu trebuie să plătească contribuția lunară, iar această încălcare esențială a legii a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond. În consecință pentru aceste motive s-a solicitat admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor criticate și pe fond respingerea acțiunii reclamanților ca nelegală.

Recursul în anulare este fondat. Este de reținut în primul rând că atât în considerentele hotărârilor criticate cât și în motivele formulate în recursul în anulare sunt invocate aceleași prevederi legale, interpretarea lor fiind însă total diferită. Astfel, printr-o interpretare sistemică a tuturor dispozițiilor cuprinse în actele normative care vor fi analizate urmează a reține. În conformitate cu prevederile art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992 republicată la data de 30 septembrie 1997, magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază în mod gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze.

Condițiile de acordare a acestora se stabilesc însă prin hotărâre a guvernului, se precizează în alineatul al doilea al art. 99. În acest sens Guvernul a emis la data de 20 iulie 1998 Hotărârea nr. 409 care, în art. 1, arată fără echivoc că de aceste gratuități se beneficiază în condițiile legii asigurărilor sociale de sănătate nr. 145/1997 (intrată în vigoare la 1 ianuarie 1998), acelaș lucru este prevăzut și în Normele comune nr. 318/F.B. – 64 – 807/C din 26 mai 1999 emise de Ministerul Justiției, Curtea Supremă de Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție pentru aplicarea H.G. nr. 409/1998.

În consecință, trebuie avute în vedere aceste acte normative care arată fără echivoc că beneficiul gratuitățiilor prevăzut de art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992 se face în condițiile Legii nr. 145/1997 care prevede în art. 4 obligativitatea asigurării pentru toți cetățenii români cu domiciliu în țară iar în aliniatul al doilea arată în mod imperativ că „asigurații vor plăti o contribuție lunară pentru asigurările sociale de sănătate”. În art. 6 și art. 55 din aceeași lege sunt arătate categoriile de persoane care beneficiază de asigurare fără plata contribuției și cele care sunt scutite de această plată. Cu alte cuvinte, din interpretarea acestor prevederi legale rezultă că legiuitorul a arătat în mod explicit care este voința sa – anume ca beneficiul gratuităților pentru magistrați și personalul auxiliar de specialitate „să se facă în condițiile Legii nr. 145/1997.

Dacă legiuitorul ar fi dorit ca cei prevăzuți în art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992 să aibe calitatea de asigurați, fără plata contribuției sau să fie scutiți de ea, nu ar fi făcut trimitere la „condițiile Legii nr. 145/1997” și ar fi menționat-o expres, incluzându-i în categoriile prevăzute de art. 6 sau art. 55 din această lege. Legiuitorul nu a dorit acest lucru pentru că în categoria exceptaților au fost cuprinse persoanele care nu au venituri sau nu pot dobândi venituri într-o anumită perioadă. Ca atare, instanțele care au reținut în hotărârile criticate în recursul în anulare că sintagma „în condițiile Legii nr. 145/1997” a fost necesară pentru a atesta existența și raportul între Legea specială nr. 92/1992 și legea generală 145/1997, au interpretat și au aplicat greșit actele normative mai înainte menționate încălcând esențial legea ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond.

Distinct de cele mai înainte menționate urmează a mai reține că anterior soluționării irevocabile a cauzei, prin Legea nr. 118 din 30 martie 2001 pentru aprobarea O.U.G. nr. 179 din 11 noiembrie 1999 privind modificarea și completarea Legii nr. 92/1992, alin. (1) al art. 99 a căpătat următorul cuprins „magistrații în activitate sau pensionarii, precum și soțul sau soția și copii aflați în întreținerea acestora beneficiază în mod gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze, în condițiile respectării dispozițiilor legale privind plata contribuției de asigurări sociale de sănătate”, ceea ce demonstrează în plus că voința legiuitorului a fost constantă în sensul că gratuitățile să se acorde cu condiția plății contribuției lunare pentru asigurări sociale de sănătate.

Astfel fiind față de considerentele mai sus arătate, văzând și dispozițiile art. 314 C. proc. civ., urmează a admite recursul în anulare, în sensul casării hotărârilor criticate și, pe fond, se va respinge acțiunea formulată de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei civile nr. 975/R din 15 noiembrie 2002 a Curții de Apel Târgu Mureș și sentinței civile nr. 983 din 14 august 2002 a Tribunalului Harghita, pe care le casează. Pe fond, respinge acțiunea formulată de reclamanta L.E. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 februarie 2004.