ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1311/2004

Asupra recursului în anulare de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 3 iulie 2002 sub nr. 2672  la

Tribunalul Harghita, reclamanta L.E. a chemat în judecată pe pârâții:

Ministerul Justiției și Tribunalul Harghita, solicitând ca prin hotărârea ce se

va pronunța, pârâții să fie obligați să-i restituie suma de bani încasată prin

reținerea procentului de 7% din salariu lunar, cu titlu de contribuție la

fondul de asigurări sociale de sănătate, pentru perioada: 1.01.2000 –

30.03.2001, cu aplicarea dobânzii legale, sumei aferente, calculată potrivit

O.G. nr. 9/2000, de la data reținerii acestor sume și până la data plății

integrale a acestora.

Ministerul Justiției a

formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii deoarece

reclamanții au dreptul la asistență medicală gratuită, dacă fac dovada

reținerii în contul contribuției lunare de asigurări de sănătate a primelor de

asigurare. Totodată a formulat cerere de chemare în garanție a Casei de

Asigurări de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranței Naționale și

Autorității Judecătorești, deoarece reținerea contribuției de asigurări sociale

de sănătate s-a făcut în baza legii și a contractului de asigurare încheiat de

reclamantă cu casa de asigurare.

Prin sentința civilă nr.

983/14 august 2002, tribunalul: a repins excepția lipsei calității procesuale

pasive a Ministerului Justiției și Tribunalului Harghita; a admis în parte

acțiunea în sensul obligării pârâților să restituie reclamantei suma reținută

cu titlu de asigurări sociale de sănătate în cuantum de 7% din salariul lunar

brut pentru perioada: 1.01.2000 – 30.03.2001, cu aplicarea dobânzii legale

calculată conform O.G. nr.  9/2000 de la data reținerii lunare a sumei și până

la data plății integrale a datoriei; a admis cererea de chemare în garanție și

a obligat Casa de Asigurări de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranței

Naționale și Autorității Judecătorești la plată, alături de pârâți.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut că pentru perioada: 1.01.2000 – 1.03.2001 prin Legea

nr. 92/1992 și O.G. nr. 409/1998 s-a instituit gratuitatea asigurărilor

medicale pentru magistrați și personalul auxiliar de specialitate, dispoziții

legale care se coroborează și cu prevederile Legii nr. 145/1999. Că, tocmai la

data de 29 martie 2001 prin Legea  nr. 118 aceste prevederi au fost modificate,

dar actul normativ menționat este ulterior datei de 1 martie 2001.

Curtea de Apel Târgu

Mureș, prin decizia civilă nr. 975 din 15 noiembrie 2002 a respins ca nefondate

recursurile declarate de Ministerul Justiției și Casa de Asigurări de Sănătate

a Apărării, Ordinii Publice, Siguranței Naționale și Autorității Judecătorești.

În conformitate cu

prevederile art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992 și art. 330 pct. 2 C. proc.

civ., Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție

a declarat recurs în anulare împotriva sentinței civile nr. 983 din 14 august

2002 a Tribunalului Harghita și a deciziei civile nr. 975/15 noiembrie 2002 a

Curții de Apel Târgu Mureș, considerând că hotărârile au fost pronunțate cu

încălcarea esențială a legii, lucru ce a determinat o soluționare greșită a

cauzei pe fond. Că în conformitate cu art. 99 din Legea nr. 92/1992 magistrații

beneficiază în mod gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze, iar

condițiile în care acestea se acordă au fost stabilite prin H.G. nr. 409/1998

precum și Normele emise pentru aplicarea acestei hotărâri în sensul că

acordarea gratuităților se face în condițiile prevăzute de Legea nr. 145/1997.

Se susține în recursul în

anulare că printr-o interpretare sistemică a tuturor actelor normative

menționate, în ordinea lor cronologică, rezultă că magistrații și personalul

auxiliar de specialitate au dreptul la asistență medicală gratuită doar dacă

fac dovada că li se fac rețineri în contul contribuției lunare de asigurări de

sănătate.

Se

invocă că în Legea nr. 145/1997 se prevede obligativitatea asigurării pentru

toți cetățenii români cu domiciliul în țară, pentru cetățenii străini și

apartizi care au reședința în România și totodată obligația acestora de a plăti

contribuția lunară;

Cei

exceptați de la plata contribuției fiind nominalizați în mod expres în mai

multe texte de lege, iar în aceste categorii de persoane nu figurează

magistrații și personalul auxiliar de specialitate.

Se

concluzionează în recursul în anulare că prin tăcerea legiuitorului, care nu a

prevăzut în categoriile exceptate și pe magistrați, se deduce intenția ca

aceștia să nu fie scutiți de plata contribuției pentru fondul de asigurări

sociale de sănătate.

Ca

atare se apreciază că prin hotărârile criticate, instanțele au interpretat și

au aplicat greșit actele normative în vigoare când au apreciat că magistrații

nu trebuie să plătească contribuția lunară, iar această încălcare esențială a

legii a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond.

În

consecință pentru aceste motive s-a solicitat admiterea recursului în anulare,

casarea hotărârilor criticate și pe fond respingerea acțiunii reclamanților ca

nelegală.

Recursul

în anulare este fondat.

Este

de reținut în primul rând că atât în considerentele hotărârilor criticate cât

și în motivele formulate în recursul în anulare sunt invocate aceleași

prevederi legale, interpretarea lor fiind însă total diferită.

Astfel,

printr-o interpretare sistemică a tuturor dispozițiilor cuprinse în actele

normative care vor fi analizate urmează a reține.

În

conformitate cu prevederile art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992

republicată la data de 30 septembrie 1997, magistrații și personalul auxiliar

de specialitate beneficiază în mod gratuit de asistență medicală, medicamente

și proteze.

Condițiile

de acordare a acestora se stabilesc însă prin hotărâre a guvernului, se

precizează în alineatul al doilea al art. 99.

În

acest sens Guvernul a emis la data de 20 iulie 1998 Hotărârea nr. 409 care, în

art. 1, arată fără echivoc că de aceste gratuități se beneficiază în condițiile

legii asigurărilor sociale de sănătate nr. 145/1997 (intrată în vigoare la 1

ianuarie 1998), acelaș lucru este prevăzut și în Normele comune nr. 318/F.B. –

64 – 807/C din 26 mai 1999 emise de Ministerul Justiției, Curtea Supremă de

Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție pentru aplicarea

H.G. nr. 409/1998.

În

consecință, trebuie avute în vedere aceste acte normative care arată fără

echivoc că beneficiul gratuitățiilor prevăzut de art. 99 și art. 141 din Legea

nr. 92/1992 se face în condițiile Legii nr. 145/1997 care prevede în art. 4

obligativitatea asigurării pentru toți cetățenii români cu domiciliu în țară

iar în aliniatul al doilea arată în mod imperativ că „asigurații vor plăti o

contribuție lunară pentru asigurările sociale de sănătate”.

În

art. 6 și art. 55 din aceeași lege sunt arătate categoriile de persoane care

beneficiază de asigurare fără plata contribuției și cele care sunt scutite de

această plată.

Cu

alte cuvinte, din interpretarea acestor prevederi legale rezultă că legiuitorul

a arătat în mod explicit care este voința sa – anume ca beneficiul

gratuităților pentru magistrați și personalul auxiliar de specialitate „să se

facă în condițiile Legii nr. 145/1997.

Dacă

legiuitorul ar fi dorit ca cei prevăzuți în art. 99 și art. 141 din Legea nr.

92/1992 să aibe calitatea de asigurați, fără plata contribuției sau să fie

scutiți de ea, nu ar fi făcut trimitere la „condițiile Legii  nr. 145/1997” și

ar fi menționat-o expres, incluzându-i în categoriile prevăzute de art. 6 sau

art. 55 din această lege.

Legiuitorul

nu a dorit acest lucru pentru că în categoria exceptaților au fost cuprinse

persoanele care nu au venituri sau nu pot dobândi venituri într-o anumită

perioadă.

Ca

atare, instanțele care au reținut în hotărârile criticate în recursul în

anulare că sintagma „în condițiile Legii nr. 145/1997” a fost necesară pentru a

atesta existența și raportul între Legea specială nr. 92/1992 și legea generală

145/1997, au interpretat și au aplicat greșit actele normative mai înainte

menționate încălcând esențial legea ceea ce a determinat o soluționare greșită

a cauzei pe fond.

Distinct

de cele mai înainte menționate urmează a mai reține că anterior soluționării

irevocabile a cauzei, prin Legea nr. 118 din 30 martie 2001 pentru aprobarea

O.U.G. nr. 179 din 11 noiembrie 1999 privind modificarea și completarea Legii

nr. 92/1992, alin. (1) al art. 99 a căpătat următorul cuprins „magistrații în

activitate sau pensionarii, precum și soțul sau soția și copii aflați în

întreținerea acestora beneficiază în mod gratuit de asistență medicală,

medicamente și proteze, în condițiile respectării dispozițiilor legale privind

plata contribuției de asigurări sociale de sănătate”, ceea ce demonstrează în

plus că voința legiuitorului a fost constantă în sensul că gratuitățile să se

acorde cu condiția plății contribuției lunare pentru asigurări sociale de

sănătate.

Astfel

fiind față de considerentele mai sus arătate, văzând și dispozițiile art. 314

C. proc. civ., urmează a admite recursul în anulare, în sensul casării

hotărârilor criticate și, pe fond, se va respinge acțiunea formulată de

reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul

în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea

Supremă de Justiție împotriva deciziei civile nr. 975/R din 15 noiembrie 2002 a

Curții de Apel Târgu Mureș și sentinței civile nr. 983 din 14 august 2002 a

Tribunalului Harghita, pe care le casează.

Pe

fond, respinge acțiunea formulată de reclamanta L.E.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 februarie

2004.